Vise si povesti

Copii invata sa viseze de mici, asta este adevarul. Li se citesc povesti si ei le urmaresc cu atentie si cu ochii mari. Viseaza in povestile alea si inocenta lor depinde de ele. Ador povestile. Chiar daca am ajuns prea mare pentru a le consuma atat de des, le citesc pe ascuns.

Am observat de-a lungul timpului reactia prietenilor si oamenilor pentru ca eu inca mai citesc Pinnochio sau Alice in wonderland. Inca ma traiesc in carti, chiar si in cele unde pare ca povestea este cu mult sub mine. Imi place sa retraiesc povestile care-mi plac, chiar si daca ele par pentru copii.

Alice in tara minunilor si Cocosatul sunt cateva pe care le-am citit, rascitit, vazut ecranizari si auzit in toate modurile de audio book sau story.

De ce sa ma detasez de o lume de poveste. Imi place sa citesc carti cu povesti, iar varsta pentru care sunt destinate acestea nu ma deranjeaza. Citesc si traiesc in povesti. Ma blochez in ele, le simt. M-as muta intr-o carte daca as putea, dar inca nu pot. Vreau sa traiesc in carti, dar imi dau seama ca pentru asa ceva, trebuie sa scrie cineva despre mine. Scriu eu despre mine pe aici, nu se pune? Este o carte virtuala despre mine blogul meu. sunt personajul propriilor mele scrieri. suna putin cam narcisist.

Am descoperit cum sa nu raman in urma cu povestile atunci cand merg pe strada – audio book

Am descoperit ca nu ma deranjeaza sa colorez in carti.

Am descoperit ca e-book-urile nu sunt cel mai rau lucru care se poate intampla printului.

Am descoperit ca-mi place sa traiesc si-n carti, si-n online, si pe print si oricum, atat timp cat reusesc sa fac cumva sa ajung din urma tonele de carti pe care vreau sa le citesc (pentru ca este prea multa literatura si prea putin timp – fizic).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.