Te iubesc, ca pe ziua de luni (93)

Soarele e pe cer, nici nu știu de ce să mă apuc. De cafea mă apuc, aia e clar. E primul lucru care-mi vine în minte. Pe geam privesc oamenii cum merg la muncă, apoi mă duc încet să mă pun în pat. Cafeaua aburindă trebuie manevrată cu grijă. În weekend am fost destul de bleagă, nu vreau să îmi pun cafeaua în pat. N-am chef de schimbat așternuturi la ora asta.

Începe încă o săptămână din seria ”cea mai lungă săptămână din an„. Acum, privind ce frumos e cerul, dar și calendarul pentru luna care începe, parcă o oază de tristețe. Ar trebui să învăt să nu mai dau amintirilor (și trecutului) atâta putere, pentru că prezentul este mai frumos și mai interesant. E frumos să privești în față, dar să nu uiți complet de cei din urmă, care contau cândva. Sufletul rămâne acolo, legat de amintiri frumoase, trebuie să le privești și să zâmbești. Da. Zâmbește frumos, că doar așa mai pleacă norii de tot, pleacă și aburul cafelei, iar efectul devine tot mai frumos în ea. Tot mai plăcut.

Îți umple corpul de energie, energie din licoarea neagră-amăruie la care primul instinct este să te strâmbi.

Nu te mai strâmba, că rămâi așa!, spune o vorbă din bătrâni menită să îți aducă aminte să zâmbești. Extra efortul care te face să vezi puțin mai pozitiv toate tâmpeniile care se întâmplă în momentul acesta în jur.

Nimic nu mai contează. Trage linia, inspiră adânc și ridică-te! E momentul să arăți tuturor ce contează mai mult în jurul tău. Totul sau nimic. Totul pentru nimic. Totul.

Te iubesc, pe tine, pe ziua de luni, și telefonul tău de la 7:30.

One thought to “Te iubesc, ca pe ziua de luni (93)”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.