povesti pe ciorne

Mi-e dor…

Mi-e dor să am un metru douăzeci şi păr brunet şi să alerg prin curte. Mi-e dor să mă trezesc cu ciripitul rândunelelor în urechi şi să mănânc fructe necoapte. Să joc şotronul şi elasticul şi să înfiinţez trupe. Mi-e dor să fac picnicuri pe câmp şi să beau suc cu paiul în ambalaj piramidă. Să merg cu păpuşile “la plajă”, iar pe urmă, când soarele devine prea puternic, să fac parada modei prin casă.Mi-e dor să pierd jumătate de zi făcând haine păpuşilor în scara blocului sau jucând şeptică şi chems pe perechi până când nu mai pot distinge cifrele de pe cărţi.

Mi-e dor ca timpul să aibă răbdare cu mine. Să alerg, să mă plimb cu bicicleta, să mă joc de-a v-aţi ascunselea şi să mă întorc acasă doar ca să mănânc. Mi-e dor să n-am alte griji decât nişte dictări şi probleme cu segmente care stau în calea fericirii. Să mă trezesc la 5 dimineaţa ca să văd soarele răsărind şi să muşc cu poftă din felia de pepene roşu, fără teama că o să mă “lipesc”. Mi-e dor să mă plimb prin zăpadă în cizmuliţele mele albastre şi îmblănite trăgând după mine săniuţa pe străduţa amicei mele . Mi-e dor de pantalonii rupţi în genunchi, de cucuie şi de bătăile cu apă, de serile calde de vară şi de luptele cu baloane cu apă .

Azi am fost în locurile copilăriei mele . Şi mi-e al naibii de dor de tot.