Lecturi urbane

Lecturi Urbane (no)

Eu personal am o frustrare, care o vărs aici, pentru că e blogul meu şi fac ce vreau eu cu el. Accept orice comentarii, dar nu o să dau nume. Nu o să arăt cu degetul dar am să arunc cu noroi, pentru că se pare că eu sunt cea care nu înţelege nimic din toate astea. Aşa să fie. Nu mă interesează, eu spun doar ce văd, şi niciodată, până în momentul de faţă nu mi s-a explicat care-i problema. Cer să se notifice că nu sunt atât de proastă pe cât vrea lumea să mă creadă, şi asta doar aşa, ca fapt divers.

totul a început prin martie, pentru o primă ediţie Lecturi Urbane de care am fost foarte încântată şi am vrut să mă implic cât mai mult. S-a acceptat implicarea tuturor, cu toate că mie personal nu mi s-a părut atât de mare precum mă aşteptam să fie, îmbrăţişarea voluntarilor care vor să ajute. Totul era mişcat din cuvinte doar. Am zis ok, totul a fost doar pentru că acum Clujul învaţă, şi învăţăm toţi. A doua ediţie a venit mult mai mare, cu mai multe resurse, dar, ceva nu mai era la fel. S-au anunţat că au fost nu ştiu câţi voluntari, undeva către 60, şi am stat şi am cugetat. Dimineaţă am fost 25, cinci grupe a câte cinci. Fiecare grupă a primit cincisprezece cărţi. După amiază am fost tot 25 (în mod normal ar da 50), dar  dacă se numără cei 7 care au fost şi dimineaţă, totul se scade. De ce să anunţi că au fost mai mulţi decât iniţial? În fine. Am ajuns acasă, puţin dezamăgită şi totuşi încântată de cum a decurs ediţia a doua. Am făcut ceea ce făceam de obicei, am discutat după la o cafea : impresii păreri. Eu m-am plâns, că aşa mi felul, sunt tot timpul nemulţumită, iar lumea a rămas revoltată că de ce mă plâng. -Logic a fost vina mea, şi a celor cu care eram, sigur abordarea noastră nu a fost bună, sigur nu ne-am ales locul potrivit. Am respirat adânc, şi vin acasă să reiau povestea pe blog. Găsesc un comment. Wow. Comment care mie personal nu mi s-a părut potrivit, la care am stat şi am cugetat când l-am citit, dar un prieten mi-a zis să-i dau accept.

Am zis : ok sunt eu paranoică iar, arăt la alţii. Toţi îmi împărtăşesc părerea, nimeni nu a înţeles ideea acelui comentariu care mă acuză că nu înţeleg Lecturi Urbane. Din punctul meu de vedere, acela a fost momentul în care a început aruncatul cu noroi, şi am început să adun în mine multă ură şi dezgust pentru toată făţărnicia care totuşi pornea de la un proiect civic!!!

S-a pregătit ceva nou pentru o a treia ediţie, care a fost ascuns detoată lumea, şi poate ar fi fost recunoscută ca o a treia ediţie dacă nu era un eşec total. La ce mă refer? E ultra simplu. Mă refer la ieşirea pe ascuns de presă şi tot de 1 mai. Nimeni nu a ştiut de asta, de ce? Simplu, pentru că a fost un eşec la care eu personal am refuzat să iau parte. A fost un eşec pentru că ideea a fost aiurea, locaţia la fel, şamd. A fost un eşec la propriu şi deoarece au fost sub 10, dar ei nu au considerat-o aşa. A fost considerată un succes, ceea ce pe mine a început să mă revolte poate mai mult decât orice.

A venit ediţia oficială a treia, care a fost, cum a fost. Am ajuns acolo nervoasă, punctul plin al ediţiei a fost că s-au  adunat aproximativ 35 de oameni, ceea ce mi s-a părut ultra puţin. Eram o mână de oameni, care s-au intersectat cu o mulţime de evenimente, de care, se ştia, dar lumea nu a ţinut cont de ele. Da, eu pot sa citesc cu 500watti urlând în urechile mele, mai ales cu o mulţime de puştoaice care urlă în jurul meu şi un vânt care îmi dă paginile. Da, eu pot, dar am refuzat să citesc, am refuzat şi a fost ziua în care am început să-mi vărs nemulţumirile. Şi de această dată s-au ridicat umeri şi mi s-a spus  “ce să fac, că n-am cum”.

Pentru ediţia a patra, m-am pregătit sufleteşte, cărţi nu mai aveam pentru că am donat 50, pe de altă parte, am făcut un semn de carte, am făcut fluturaşi de mână, şi mi-am făcut sânge rău văzând cum alte oraşe au ceva atât de frumos timp în care noi pe perioada în care nu vom mai avea studenţi o să murim, pentru că nu o să mai fie voluntari, cine a venit o dată nu a mai revenit. Da, mi s-a spus că lumea nu vrea să se implice, dar, eu încă mai cred că este o mare problemă de abordare de la Cluj, pentru că aşa în criză, şi fără firme doritoare de sponsorizări, celelalte oraşe s-au mişcat mult mai bine, la capitolul oameni care-i susţin, în comparaţie cu noi, care ne avem noi între noi.

Şi da, sunt foarte supărată, şi drept urmare, m-am hotărât să nu mai mă duc. M-am hotărât să las Clujul baltă, iubesc prea mult proiectul ăsta ca să suport nesimţirea unora, şi nepăsarea şi apoi făţărnicia când spun “dar ce să facem, că nimeni nu ne ajută” . Ce să faceţi? Să cereţi ajutor şi apoi să spune-ţi mulţumesc, zâmbiţi şi eventual lăsaţi o carte, un semn, un sticker, orice. Personal vreau să  mă duc la Lecturi Urbane în orice oraş dar în Cluj nu, şi asta este decizia pe care o iau din momentul în care am fost rugată să fac ceva ( rugată frumos “bine, dacă tu crezi că poţi mai bine, fă tu de azi înainte!” ) şi am făcut, la timp, cum a trebuit, dar eu nu am primit un feedback, ca să ştiu ce a ieşit, nimic, nimeni nu mi-a spus dacă am lucrat cu folos sau zadarnic. Absolut nimeni.

Atunci mă întreb, din momentul în care, nu ai bunul simţ la un feedback, nu ai bunul simţ la un mulţumesc, te tragi pe cur la un sticker, ştiu nu ai în plus, d-aia ai unul pe cartea ta de acasă pe care o citeşti, pentru că nu ţi-ai păstrat. Nu-i nimic, nesimţirea trage după sine, tot nesimţire, şi vă doresc tot oameni la fel de serioşi ca voi pentru Cluj, pentru că eu m-am consumat, şi enervat, şi ultra oferit să ajut, ca lumea să se uite la mine ciudat. Am venit cu super multe idei, şi nimeni n-a zis nimic. Totul se miza pe cuvinte. Nu vreau să văd, cum ceva aşa de superb, e stricat, prefer să citesc la Bacău, Oradea, Tg. Mureş, Braşov, Bucureşti, Constanţa, şi în cel mai boring oraş descoperit de mine momentan, aka Rm Vâlcea, unde totul a ieşit mult mai tare decât ultima tură la Cluj.

Cel puţin, am avut bunul simţ să nu dau nume, pentru că ştiu, eu nu înţeleg proiectul, toate oraşele sunt ajutate de Bucureşti, şi nouă nu ne dă nimeni sponsorizări şi ajutor pentru că … pe noi nu ne ajută nimeni. Da, ştiu, proiectul iese tot mai superb de fiecare dată, se vede prin oamenii care revin (eu nu i-am văzut).

Acum, stau, şi mă gândesc, dacă să fac pe nesimţita sau nu. Dar mai meditez…