Jazzybirds – On the road

Îmi era dor de astfel de sentimente. De piele de găină și să stau lipită cu ochii de scenă. Să simt muzica fără să mă gândesc la nimic. Să simt relaxarea cum mă ia în primire și nimic nu mai contează. Mă uitam spre scenă și îmi imaginam cum ar suna totul cu o orchestră, pur acustic. Îmi imaginam o melodie Portishead, dar care suna ca ei. Suna foarte bine, cu multă energie pozitivă care umplea toată sala.

Opera Maghiară de la Cluj a fost, unul dintre locurile care s-au umplut de zâmbete.

Mă simt foarte ciudat la concertele jazz unde lumea stă jos. Multă vreme nu am înțeles acest fenomen, dar, rămâi acolo prins de scaun, iar singurele gânduri pe care le ai în minte sunt versurile și notele, toată pozitivitatea, tot vibe-ul care vine dinspre scenă spre tine. Te umple de atât de multă fericire, încât nimic nu mai contează.

Știam eu că ei au fost o dragoste la prima notă, încă de prima dată când i-am auzit la radio și am rămas fanul lor. Am încercat să fiu, pe cât de mult am putut, acolo la toate concertele lor, să mă bucur de muzică, să fiu parte din publicul acela care fredonează. Lansarea acestui album atât de plăcut nu poate decât să mă bucure, să mă încălzească atunci când afară sunt prea puține grade.

Abia aștept să mă bucur de toate astea stând pe iarbă la Jazz in the Park.

Poate că ei sunt, formația aceea care mă va face să zâmbesc tot timpul, formația care îmi va trimite toate gândurile frumoase la înaintare în mintea mea. Cei de care mă voi plictisi tot mai ușor.

Tind să cred că mă îndrăgostesc de jazz, constat că asta este un lucru care vine din suflet, atunci când te descoperi pe tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.