Daca poti sa misti, nu esti caz de UPU

Undeva in mijlocul Untold-ului, printre plimbari, dansuri si poze, m-a luat o durere de genunchi. Dar o durere care pornea din genunchi si mergea in sus pe picior, de aveam impresia ca fiecare pas urmeaza sa-mi rupa piciorul in 3.

Nu tin minte sa fi calcat prost sau ceva, dar orice este posibil. Adrenalina ascunde multe momente de acest gen fata de creier. Crezand ca e de la oboseala am zis: lasa ca trece.

Panica a inceput cand dupa juma de zi durerea nu doar ca persista dar si se marea. M-am luat sotang-sotang si m-am dus spre Spitalul Mobil de la Unitatea Primire Urgente.

Toti paramedicii care tocmai isi luau de mancare au venit panicati spre mine sa vada ce am patit. Repetam ca un copil prost: stiti, ma doare piciorul, nu pot sa misc, nu stiu ce am patit. Nu am cazut, nu m-am batut, pur si simplu – doare.

Dupa un minut de dat explicatii apare o doctorita:

– Dar ce ai draga?

Moment in care toata amabilitatea mea vroia sa o ia de cap si sa o bata de genunchiul rupt. Mi-am intepenit zambetul pe chip si repet:

– Nu stiu. Ma doare genunchiul si nu pot sa-l misc.

– Dar ai cazut sau.. ceva?

– Nu.

– Esti sigura?

– DA!

Moment in care m-a masurat din cap pana in picioare, privirea oprindu-se un moment pe badge-ul de STAFF si apoi cu un sictir mi-a zis

– Sa mergi la Ortopedie, sa-i dati o aspirina!

Cu aspirina in mana am fost scoasa afara din cort.

Am ramas perplex. Mi-am luat piciorul tarait si am inceput sa ma tarasc la voluntarii care ma asteptau sa le povestesc experienta si sa radem. Haz de necaz.

Durerea nu s-a lasat impresionata de aspirina. Deloc. Lucru la care ma asteptam.

Dupa vreo ora de gandit: now what . Am inceput sa dau telefoane sa se opreasca cineva pe la farmacie sa-mi ia o fasa elastica, macar sa prind genunchiul sa stea acolo si sa ma mint ca doare mai putin.

Intre oamenii sunati era si un prieten (Multumesc Marius!) de la situatii de urgenta. Chiar daca rana mea nu era deloc treaba lui, i-a convins pe paramedici sa ma consulte totusi.

Reactia asistentului care m-a privit socat:

– Dar inca va mai doare?

A fost cel mai amuzant lucru.

M-am intins pe targa, da-i cu pipaitul piciorului si dupa 1 minut, hop diagnosticul: blocaj muscular de la efort. Da-i cu creme si repaos la pat. Intr-o saptamana sunteti ca noua!

Stau eu asa in pat visand la pereti si tratata ca o printesa cu totul la pat, constat ca nu e chiar asa. Trecusera 5 zile si durerea era la fel de mare. Panica mea incepea sa creasca. Dat fiind ca durerea nu era constanta in intensitate, dar intensitatea ei era mai mare, m-am hotarat sa mai dau un drum pe la ortopedie.

Dupa o multime de chinuri in a gasi sectia de Ortopedie a Spitalului Judetean, ma pun acolo cumintica pe scaunel in dreptul usii pe care scria mare: NU INTRATI NECHEMATI.

Nu eram multi, dar lumea parea sa faca conversatie. Incredibil cate poti sa povestesti cand te vaiti.

Iese o asistenta bine facuta, se uita la noi si intreba:

– cine mai are nevoie de gips?

Imi venea sa o intreb daca primim toti. O fi fost oferta la gips. Ma priveste, isi da seama ca nu eram pana atunci acolo si zice

– Dar cu tine ce-i?

De unde trag concluzia ca tonul flegmatic pe care medicii te intreba “ce-ti trebe”, e ceva normal. O fi, ce stiu eu ca nu stau prin spitale.

– Pai stiti, ma doare genunchiul de-o saptamana si nu pot sa-l misc.

– Si de ce n-ai venit mai repede?

– Pai stati, ca am fost la colegii vostri cu spital mobil…

– Pai daca ai fost la ei si inca misti, de ce vii la mine?

– Pai stiti, doare, mai tare, e si putin umflat.

– Eh lasa, nu mai exagera, daca poti sa misti nu esti caz de urgente. Du-te acasa si stai cuminte in pat.

Pentru un moment am vrut sa ma ridic si s-o bat. Dar e cam greu cand ai piciorul blocat. Am plecat, cu plansu-n gat de draci si m-am gandit iar: now what?

Am ajuns acasa si am cautat clinici de ortopedie. 4 telefoane mai tarziu mi s-a raspuns la una, unde mi-am facut o programare pe luni dimineata (aka azi).

E ironic cum clinicile astea de ortopedie sunt toate pe la etajul 2-3, cu scari in spirala si fara lift. Ca noi venim aici pentru ca vrem sa ne bem cafeaua nu pentru ca ne dor picioarele de murim.

Foarte aproape de a face o criza de draci cand descopar ca asistenta m-a programat la 11 pentru doctorul care venea la 12:30 la birou, m-a primit cel care are clinica. Google mi-a zis doar lucruri bune despre el. Omul m-a ascultat, a zambit, m-a intins pe pat. Mi-a atins niste zone de genunchi si picior ca am vrut sa-l arunc pe geam de durere si a zis:

– Scumpo, ai meniscul rupt. Nu cred ca e o ruptura grava, e posibil sa fie fisura, dar ne trebuie o radiografie ca sa vedem. Incearca sa faci efort cat mai putin si tine orteza aia pe picior ca bine-ti face.

Am ramas muta.

Mi-a explicat ca ma durea muschiul pentru ca el se chinuie sa imi tina piciorul functional.

Ma bucur ca am asigurare, ca platesc la stat pentru tot, iar medicii din spitale, uita ca ei sunt acolo sa faca un bine. Ei se complac toti in frustrari despre sistem fara sa schimbe nimic si varsandu-le pe rand pe pacienti.

Se stie cata mita trebuie sa dai sa te bage in seama, se stie ca si cu mita se poarta urat cu tine, iar eu refuz sa platesc mita. Mai bine dau banii aia la o clinica privata, macar aia te trateaza frumos si-ti zambesc de banii aia, iar apoi investesc in aparatura, salarii si oameni care o sa fie fericiti.

4 thoughts to “Daca poti sa misti, nu esti caz de UPU”

  1. Păi vezi dacă tot ai fost în staff poate îl întrebi pe domnul Boc când dă 400.000 de euro și la Spitalul de ortopedie. Poate așa ar avea lift. Dar cheltuim banii pe untolduri când spitalele din Cluj cad pe noi 🙂 și să ști că în general și oamenii aia sunt frustrați tot de lipsurile din spital, salariul mic și faptul că la fiecare sindrofie de partid sunt mobilizați în weekend pe aceiași bani de nimic la spitale mobile…

  2. @Bogdan: Nu inteleg ce legatura are sula cu prefectura. Nu primaria da bani catre spitale ci ministerul. Asta unu la mana. Doi la mana cand au intrat in anul 1 de facultate, au vazut cum arata mediile in care urmeaza sa lucreze, pacientii, tot. Stiau in ce se baga si pe ce bani, au acceptat asta. Nu sunt mobilizati la fiecare eveniment, ei vin de bunavoie, mai mult de atat, aleg cine sa vina (si iau un banut in plus pentru asta). Asa ca nu, nu o sa accept ca este vina lui Boc sau a festivalului ca avem evenimente in oras si medici miserupisti. Hai sa nu mai amestecam frustrarile voastre legate de banii primarului si fondurile europene si sa ne dam seama de ce avem atitudine de zei in spitale darapanate.

  3. @Bogdan: Cunosti cumva termenul “executie bugetara” ? Deci sa iti traduc. Guvernul da 15 lei pentru spitale, 10 lei pentru scoli, etc., 5 lei pentru evenimete culturale, sportive etc. DACA iei 2 lei de la evenimente culturale, sportive si ii redirectionezi la spitale, se cheama ca nu ai respectate “executia bugetara aprobata, prin legea de buget (al statului)” sau “deturnare de fonduri”. Si daca nu respecti “executia bugetara” vine apoi Curtea de Conturi, si e vaiiiiiii.
    Daca ai ceva de comentat / criticat, hai cu ceva constructiv, indiferent ca e vorba de un festival sau de executia bugetului Consiliului Local Cluj-N

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.