dileme existentiale, uimita de lume

citim?

eu constat ca sunt altii de varsta mea care au ros cartile pe care le citesc eu cu multi ani in urma, si ca aceiasi citesc mult mai mult. Devin iar din ce in ce mai dependenta de a-mi tine ochii intr-un roman si a rezolva dilema “De ce ii spune asa?” asta exceptand momentele in care titlul e evident.

azi am fost pana la fostul meu liceu, in vizita sa-i vad pe acei oameni de care mi-a fost dor. Oameni pe care an de an ii vezi acolo, aceeasi oameni, alti elevi, mai nesimtiti, mai nepasori, mai tupeisti (si apoi sa vezi invatamant). Nimic nou, toate’s vechi si noua’s toate.

am trecut pe la bibleoteca, daca tot eram in zona, unde o dom’soara scria acolo de zor o cerere, o ceva, prin care dadea cu subsemnatu ca vrea sa scoata trei carti (bla-bla-bla) cand in loc sa scrie Iona, scrie Ioana. Eu cu colega mea incercam sa ne uitam in alta directie si sa ne bagam capul undeva sa putem rade linistite.

Tipa (mai gen pitipoanca dupa aspect) o intreaba pe bibleotecara “Da, ce-i Iona asta? Roman? Poezie? Ce e???” bufnitura de ras aproape ca nu ma mai stapanea . Cum fata mamii ce-i Iona? Bibleotecara ii spune dragut ca e o piesa de treatru, iar tipa iese din incapere cu cererea in mana.

De curiozitate intreb “ce clasa e?” “a 11-a” “??? si nu stie ce-i Iona???”

Bun, dragul meu, cel ce belesti ochii in acest moment aici, spunemi, tu stii ce-i Iona? Piesa de teatru, cu omul in cautare de sine, in gura balenei?? Stuff?? Remember?? Nu? Niciun tring in capul tau? Nasol atunci…

Uite, piesa de treatru a lui nenea Sorescu aici , si n caz ca nu stiai e materie de bac , dar , daca mama + tata = bani, atunci nu e