Category Archives: obsesii

Dumnezeul meu …

E drept, e un subiect complicat, avand in vedere ca eu refuz sa vorbesc despre religie. Refuz sa dezbat subiecte pentru ca este “materia” care se contrazice cel mai mult in “istorie”. Nu a reusit nimeni sa ma convinga ca Universul nu a aparut din neant, dar daca Dumnezeu a aparut din neant, asa a aparut si Universul. Fara inceput, fara sfarsit, doar pur si simplu, exista.
Problema omenirii este ca lumea NU face diferenta intre credinta si religie. Religii sunt multe, dar multi dintre noi uita esentialul. Toti cred in acelasi Dumnezeu, dar in feluri diferite.Unii il respecta mai mult, unii il blesteama, unii il neaga, altii il adora.
Suntem oameni si suntem prefacuti tindem sa ne purtam cu El la fel cum ne purtam cu prietenii nostrii: apelam cand avem nevoie
Cand am fost mica, am invatat doua rugaciuni. Tatal Nostru si Ingerasul meu. Intre timp a trebuit sa invat si Nascatoarea, si asta cred ca sunt singurele 3 rugaciuni pe care le stiu. Sa-mi fie rusine, imi este, dar, asta e alta poveste.
Ai observat vr’un moment ca un copil o spune din obligatie, un batran o spune cu pasiune si rugaminte, iar un credincios o spune cu vointa, cu gand. Copii multi au invatat ca “spui rugaciunea si Doamne-Doamne te ajuta”
Tin minte, ca in generala, aveam capela la scoala, si dupa fiecare lucrare si inainte de ea mergeam si murmuram un Tatal Nostru. Noua ni se parea ca e ceea ce ne va linistii ziua, chiar daca vom injura ca niste plozi rasfatati ce suntem.
Totusi. Am observat ca la unele religii (noi le spunem Pocaiti) rugaciunea este diferita. Am reusit sa iau parte la niste slujbe la ei (ca mai dau si eu pe la biserica din cand in cand s’atunci in gand). Ei se roaga sa fie sanatosi cei din jur, sa-i ajute pe altii si sa le e bine lor, familiilor, prietenilor, dusmanilor, pentru ca daca celor din jur le este bine, atunci ei sunt multumiti. Urmarind rugaciunea, observi ca e putin egoista:
“painea noastra” “da-ne-o noua” “
Si de fapt, pentru cine trebuie sa te rogi? Pentru tine? Sau pentru ceilalti. De fapt suntem prefacuti? Sau ne face placere sa ne gandim doar la noi. In toata viata Lui, am fost invatati sa ne gandim la aproapele nostru, sa nu avem ura pe nimeni. De ce sunt totusi rugaciunile atat de egoiste?
Fa-mi, Da-mi, Ajuta-ma. Eu ma rog, TU, ajuta-ma, daca aproapele meu nu se roaga, treaba lui.
Si atunci? stai si te intrebi. Stii diferenta intre credinta si religie? Daca pentru tine sunt egale.
Imi pare rau ca nu imi amintesc cu exactitate perioada in care am invatat rugaciunile ce le stiu, dar sunt ferm convinsa ca pe cand mergeam la gradinita le stiam deja.
Tatal Nostru este rugaciunea omului. O invatam de mici si suntem crescuti cu impresia ca a o spune este faptul care ne va ajuta sa facem bine, sa nu avem “ispite”, cand de fapt, multi dintre noi ne batem joc de viata noastra singuri. Si atunci oare? Ce rost mai are sa mergi si sa te inchini in biserica, daca oricum injuri si nu conteaza multe pentru tine.
Un profesor de religie ne spunea, ca nu conteaza de cate ori ne rugam, nici de cate ori ne facem cruci, ci, atunci cand zicem rugaciunea, cum o zicem. Trec pe langa multe biserici zi de zi, dar nu obisnuiesc sa-mi fac cruce. Cand trec pe langa ele, se intampla multe in gandul meu, pentru ca nu trebuie sa stie toti din jur ca eu ma rog in gand, sau ca-I multumesc, sau altele. Asa sunt eu, mai egoista.
Ii admir din toata fiinta mea pe cei care au o credinta si nu si-o pierd, eu uneori (trebuie s-o recunosc) am tendinta de a plange de nervi ca nu inteleg atatea, si ca sunt slaba de inger si nu am aceeasi putere, de a crede.
In fond si la urma urmei, nu conteaza cum o zici, nu conteaza de ce o zici, nu conteaza cat de egoista e, si cum totusi se gandeste la dusmanii nostrii ca fiind aproapele, si cum noi ne dorim sa-i nimicim, dar ne rugam pentru binele lor. Cum ne rugam ca El sa ne apere pentru ca noi sa ne distrugem inconstient. Tot ce conteaza e, ca in momentele in care o rostesti printre buze si te uiti la pictura aia cu un sfant, te gandesti la tot ce e mai frumos in lume (sau asa ar trebui)
Am o piesa care ma obsedeaza in general, e o piesa inchinata Lui, varianta draguta in engleza, e aici, poate te linisteste si pe tine, la fel cum ma linisteste pe mine

Etapa 3 din 4 a lui mon senor Mossad pentru ca el vrea sa vada cum credem in El, si sa dezbatem subiecte religioase, caci Tatal Nostru i se pare prea simpla, are un Concurs de Concurs 😀

Clujul – asa cum il iubesc eu

cu timpul am incercat sa ma afirm in viata mea. Caci asta e cel mai important pana la urma, sa aflu cine sunt eu. M-au plimbat parintii de mica prin tara ca sa-mi arate ca am o tara de care trebuie sa fiu mandra. Sunt mai mult decat mandra, asta e
adevarul.

Iubesc Brasovul, pur si simplu plimbandu-ma prin centrul lui orasul ala imi ofera o stare sufleteasca pe care n-am mai intalnit-o. Imi vine sa ridic mainile si sa ma invart ca un copil care viseaza sa fie un titirez, dar nu e. Nici eu nu sunt (nici copil, nici titirez).

Imi place Sinaia, pentru valoarea lui istorica (cine stie – cunoaste) , imi place Marea Neagra asa jegoasa si plina de cocalari cum e.
Vara trecuta, independenta mi-a urlat in vene si am fugit pe litoral toata vara. M-am intors in 27 august.
Pe Feleac se lucra si mi-au trebuit (nu doar mie, ca era si bestia care se uita cum muncesc eu la cubul rubik) cam 2 ore jumatate. Se lucra intent, foarte intens (sau mai putin intens) Ma uitam la Clujul de sus. Mi-a fost dor de el. O doboare de caldura si cloceala, amestecata cu dioxidu de carbon, cu fumu de tigara, cu fumul de la micile uzine plutea deasupra orasului.
Mi-am amintit de serile de iarna petrecute cu Sergiu in Feleac privind orasul.

Asfaltul arde. Am facut un dus, mi-am luat castile si-am iesit. Acelasi drum Bucuresti-Fabricii-21 dec – Memorandumului – E. Isac – Baritiu – M.Viteazu – Acasa. Imi era dor de praful care il inspiram, de copii din parcuri, caci avem parcurile alea cu topogane si tunelute pline de copii care zambesc. Imi era dor de golanii de la coltul strazii care suiera dupa fete facandu-le sa surada usor. Imi era dor de cei care zi de zi isi rup oasele in skate parc ca sa se afirme.

Drumul asta il fac des. Uneori prea des. Observ gropile, darele de praf, cladirile, oamenii. visele, bordurile, tigarile. tot. Observ ca avem biserici care nu sunt pline, dar sunt populate. Observ ca avem cocalari si copii care asculta muzica in telefon. Rap, manele, niciodata rock (ciudat, nu?). Multe poti observa intr-un oras.

An de an. sesizez ca e cu mai multe betoane, dar totusi, devine mai frumos. Fiind lipsit pe zonele populate si umblate de gropile acelea imense. Are pe alocuri cate o cladire in renovare. Trotuarele sunt noi. Fantani arteziene. Banci pe care te opresti si visezi mai departe. Momente in care te uiti in jos la “biscuiti” si constati ca muzica din casti nu urla mai tare ca gandurile tale.

Cafenelele pline de oameni care rad. Te ridici
Constat ca stiu povestea a multor cladiri din oras. Am intrat in multe din centru, si ador cum se oglindeste biserica Sf. Petru in geamurile BRD-ului (nu ai observat asta nu?). Ador cum se vede apusul soarelui deasupra lacului de la Iulius. Ador concertul de broscute care le ai in aceeasi zona, Cum sa nu iubesti oamenii care vin seara de seara, zi de zi, si asculta fantana lui Avram, fac poze si isi amintesc de Enescu, Betowen, Mozzart. Ii poti combina cu multe, dar stiu sigur ca nu ii poti combina cu urletele din cap, e o combinatie fatala.

Zambesc cand cunosc artisti clujeni. E o mandrie pentru mine. Trandafirii din centru, sunt superbi. Ghioceii din casele de pe Venus, mi-au facut cu ochii toata luna lui martie. PArcu mare cu aceeleasi ratuste care cresc sub ochii pensionarilor care joaca table si sah, sau a copiilor care de-o viata stau acolo. Cluburile pline. Pfu. Asta e Clujul.

Asta e orasul de care m-am indragostit, si oricat de mult as vrea sa plec sa fiu independenta, betoanele astea clocite ma fac sa nu ma simt nicaieri mai bine. Si asa, descopar si eu, incet-incet, ca mama , a vrut sa vada Ardealul de la Brasov in cluj. S-a complacut cu timpul, dar iubeste betoanele astea blestemate la fel de mult ca mine, caci altfel nu-si facea casa la 17 km de unde stam la bloc 😀

Zilele trecute, ma gandeam daca este vre’un loc in oras, care nu-mi aminteste de nimic. Te plimbi si vezi in cladiri reflexia amintirilor, te plimbi si vezi in jur, locurile unde candva radeai, plangeai, sau te chinuiai sa sfidezi gravitatia si alcolul din sange. Fagetu in care ne-am rupt saniile. Cheile Baciului unde ne “impuscam” d’o vreme. Cluburile din centru unde suntem cunoscuti de cand am crescut. Trotuarele care ne suporta pasii grei clipa de clipa. Cersetorii, si zambetele pe chipul pensionarilor straini cand se uita la clopot, la nea` Matei sau se plimba prin piata muzeului uitandu-se uimiti cum un tip canta ceva de neinteles iar o baba iritata urla la el. Mirosul mancarii iti invadeaza narile in centru in timp ce esti inconjurat de magazine care te indeamna sa cumperi, chiar daca mai ai acasa.

Hei straine, ai observat si tu? ca si mine? cati trag catre Cluj si raman aici? Ce sa insemne asta?Cui ii pasa? Evadam vara de vara o saptamana la mare, si venim si ne trantim curu pe bordura rece pusa acum 2 ani, dupa ce au spalat-o a 5-a oara pe ziua
de azi sa ridice prafu si sa astearna cei de la primarie un alt strat de cloceala, scoatem samanta si zicem “pfoai ce bine-i acasa”

N-am terminat. Hai sa-ti arat orasul pentru care ti-ai obosit ochii pana acum


Stiai ca Clujul are 4 saloane de tatuaje (avea 5, unul s-a inchis) , iar Bucuresti are 3? Constanta are 1 !
Stiai ca avem 6 muzee in Cluj (fara sa numaram muzeul Botanic) ?
Avem Muzeul de Arta – Regele Ferdinant (vis-a-vis de Melody)
Muzeul de Farmacie – P-ta Unirii (acolo in gang)
Muzeul de Istorie – p-ta Muzeului
Muzeul Etnografic – Memorandumului
Muzeul Zoologic – I. Hateganu
Muzeul de Speologie – P-ta Muzeului (in spate la skate)
UBB-u e o universitate destul de puternica. iar UMF-ul la fel.

Si astea sunt doar putinele lucruri cu care se poate mandrii un clujean. Un prieten m-a intrebat daca are ce face in Cluj o saptamana? Si i-am zis ca eu stau de o viata si n-am timp sa ma plictisesc (am zis bine, nu?)

Piesele altora

Patesc de multe ori, sa ma duc in vizite pe la unii altii si sa descopar ca sunt la fel de obsedati de unele piese ca si mine. Oare d’aia ne intelegem noi asa de bine? Pentru ca avem momente in care cate o piesa ne ridica din orice stare am fi? Posibil

Ieri am fost la Bu` , pentru ca e un dulce, pentru ca pot si pentru ca merita sa-i mai fac vizite din cand in cand, ne vedem rar, dar il ador. Nu am fost pe la el, in general el mai vine pe la mine, si m-am socat sa constat ca are o camera mai mica decat a mea, si ca dulapul lui mi-ar ajunge pentru pijamale :)) Camera lui e zugravita cum era a mea inainte sa o faca rozu ala naspa (acu e bleo)

Sa revin. In privitul pe geam, dezbateri despre aparat, poze, poze la tigari (btw Ale(gz)andra , am poze cu scrumu de tigara, da mai fac 😀 )
Ma relaxeaza baiatu asta, si sa mai zac asa (Ca o vaca cu tupeu ce sunt) la el in brate, zici ca noi suntem cuplu de 5 secole impreuna, ma linisteste. Ma tzuca asa prieteneste de parca sufar de o saptamana pe iubitul pierdut in lume si ma regasesc in bratele lui. Cum sa nu-l adori?

Asa si ziceam de piesa… uite aici , sa te streseze si pe tine, nu doar pe mine

Doua REGINE

Prin clasa a 6-a mama s-a decis sa ma duca sa vad Pelesul si Pelisorul, pentru ca oricum trecem pe langa ele an de an mergand la bunica. In anul acela, Pelesul era in renovare, vazand doar Pelisorul.
Tin minte perfect incaperile, camerele, scarile, si pe tipa aia inalta slaba, tunsa scurt care turuia intr-una despre o regina. Regina Maria a Romaniei, si Regele Ferdinand. In ochii mei de copil, cand tanti aia mi-a zis ca acele covoare pe care le vedeam eu erau facute de popor pentru ea, pentru ca o iubeau, mi-a zis ca acele covoare contineau nu-stiu-cate zeci de noduri pe centimetru patrat devenind aproape orb pe cand le termini, iar copii, de pana in 10-14 ani isi dedicau iubirei pentru regina Maria, vederea si un covor, avand vederea compromisa, se pare, pe viata dupa terminarea unui covor care nu avea dimensiunile mai mari decat pupitrul bancii mele de la scoala.
Imi amintesc, ca ma gandeam ca trebuie sa fi un om maret ca lumea sa te iubeasca atat de mult, ca acei copii care nu stiu ce au in cap, sa te placa cu sinceritatea aceea nevinovata incat sa nu mai poti sa… vezi. Apoi, tanti aia mi-a povestit cat de mult si-a iubit regina cei 6 copii, mi-a  aratat camera ei favorita din castelul Pelisor, camera mai mica decat camera in care ma aflu eu acum. O camera plina de aur, daca nu ma insel, asa ii spunea. Superba. Mi-a povestit atat de multe incat in anul urmator cand am vazut pelesul cu profesorul meu de geografie, acela a fost socat de pasiunea mea pentru regii Romaniei. El stie ce a vazut in mine atunci, ca anu urmator nu m-a scos din 3 si din mama ca nu am vrut sa-i invat muntii si dadeam din geografie din respect pentru el chiar daca eu iubeam istoria .
Regina Maria a Romaniei, a fost. Wow, probabil primul om pe care l-am admirat in viata. Prima femeie sigur. Da, stiu, nu stii tu foarte multe despre ea asa ca uite, am cautat, si am gasit unaalta (atentie 2 link-uri) nu am mai gasit ce mi-a povestit tipa aia, si nu am gasit nici multe amanunte despre cartea aia mare in care avea regina multe chestii, care era la intrare deschisa la pagina ei favorita, dar, stiu ca am visat de multe ori ca o rasfoiesc, si chiar mi-am dorit sa fiu istoric… de ce naiba am ajuns matematician? In fine!
Intre timp am crescut, am visat la altele si am admirat alti oameni, nu am uitat eu iubirea mea pentru perioada in care Romania a fost regat, dar interesul mi-a mai scazut. Integralele ma pasionau mai mult iar manualele de istorie nu ma satisfaceau destul, nu credeam in puterea gugal pana atunci.
Intr-o zi, vad in programul tv : Elisabeta, Regina Virgina. Ma gandeam ca ce film cu multi de ics dau astia asa de la 9.30? Regina Virgina? Ce? Femeie fara sex? Aia e normala? Tre sa vad filmu. Inceputul filmului (varianta 1998) nu mi-a inspirat mie multa incredere, unii care se cearta ca’s catolici, altii ca’s protestanti, razboiul dintre religii nu ma pasiona. Apoi incep aia sa se sarute si am ridicat din sprancene “mm” apoi, descopar povestea.
O regina a Angliei, care era acuzata ca mama ei a fost … fufa (altu e cuvantu) si sora ei, nu vroia sa o lase la tron. Ea a fost tradata de barbati, a descoperit ca poate si fara ei, s-a hotarat sa domneasca singura peste acel regat si sa demonstreze ca poate, asa ca, a domnit 40 de ani peste Anglia, necasatorita, perioada in care tarii i-a mers cel mai bine, iar ea, a fost, singura. o femeie care acum 500 ani a demonstrat ca si o femeie poate face “a man’s work” . Atunci m-am decis sa aflu m-ai multe.
*(apropo, o femeie, daca se casatoreste cu un membru regal, un rege spre exemplu, este automat regina, daca un barbat se casatoreste cu un membru regal, o regina, nu e rege, este sotul reginei. hm)
Bun, sa revenim :
“De la varste foarte fragede, fetitele erau imbracate ca niste femei, silite sa poarte corsete incomode si numeroase straturi de camasi si jupoane. Se poticneau in rochii lungi si voluminoase, pline de garnituri si broderii, si se luptau cu manecile tepene si umflate, in care abea puteau sa-si miste bratele. Portretele din acea epoca infatiseaza fetite ce abia invatasera sa mearga, cu fata rotunda incadrata in bonete stranse din dantela, cu trupul impachetat in straturi de panza si matase stranse nemilor pe talie, cu gatul sugrumat de gulere inalte si incomode. Uneori aveau cate o jucarie prinsa cu un lant de aur de gat, dar chipul lor nu exprima deloc voiosia propriei varste. De cele mai multe ori, trasaturile lor dezvaluiau o sobrietate aproape de tragism, ca si cum gandurile le-ar fi fost atrase, inevitabil, de moartea prematura care secera vietile multor copii.
[…]
Fetele, fiinte fragile, aveau nevoie de supravegherea permanenta atat din partea servitorilor si a doamnelor de companie, cat si a rudelor sau a unei guvernate. Zilele lor erau pline de activitati folostioare, astfel ca nu le prea ramanea timp sa se joace cu papusa, sa incalece caluti de lemn sau sa alerge cu cercul.
Ocupatia lor traditionala o reprezenta cusutul si aveau nevoie de ani de munca staruitoare ca sa evolueze de la punctul simplu in cruce, cusut pe panza, pana la broderiile complicate aplicate pe satin sau catifea. Fetitele se intreceau sa brodeze pe paretare alfabetul, sau maxime pline de bun-simt. Pana la varsta de sase sau sapte ani, profresau suficient pentru a putea aplica decoratii pe perne sau chiar pe obiectele de imbracaminte. Erau zeci de stiluri de broderie care trebuia insusite, si o cusatoreasa talentata in varsta de doar zece ani isi petrecea majoritatea timpului cu ghergheful in mana si sculuri de matase in jurul gatului, avand degetele ciuruite de intepaturi de ac. Parintii priveau cu ochi buni aceasta indeletnicire. Un nobil scria ca toate fetele ar trebui sa coasa broderii care incep mereu si nu se sfarsesc niciodata . Dupa toate probabilitatile, Kat a tinut cont de aceasta idee, cel putin intr-o anumita masura, pentru ca, la varsta de sase ani, Elisabeta i-a daruit fratelui sau, care implinise doi ani, o camasa facuta de mana ei. iar in anul urmator i-a oferit o alta piesa de imbracamintem cusuta tot de ea. le=”font-family:trebuchet ms;”>
Chiar daca Elisabeta dedica destul timp cusutului, petrecea mult mai multa vreme in camera de studiu, unde, sub supravegherea guvernatei, facea progrese remarcabile la scris si citit.
Avea o minte limpede, judecata rapida, memorie buna si o usurinta remarcabila in invatarea limbilor straine – latura cea mai importanta a instruirii ei. Dupa ce a inceput sa desluseasca intelesul unor cuvinte mai dificile, pe care le citea fara efort, pe la varsta de cinci sau sase ani a inceput sa invete a doua limba: latina. In scurt timp propozitiile scurte, cu cuvinte simple pe care le formula in ambele limbi au lasat locul altora mai lungi, cu cuvinte mai complicate. N-a durat mult pana sa treaca la Biblie, la Cezar si Cicero
[…]
diminetile erau dedicate studiului limbii grecesti, cu lectii de gramatica si traduceri de texte simple, restul timpului fiind consacrat lecturilor din Noul Testament si din autori clasici mai putin dificili. E foarte probabil ca dupa-amiezele citea din latini, in principal Cicero si Titus Livius, si isi impartea timpul ramas intre studiul francezei si al italianei.
[…]
In iarna anului 1544, Elisabeta i-a trimis mamei sale vitrege, ca dar de Craciun, o adevarata sinteza a talentelor si abilitatilor pe care le dobandise. Erao carte scrisa de mana, ale carei coperte, splendid brodate cu modele albastre si argintii, si manunchiuri de flori purpurii, cu initialele reginei impletite printre ele, dovedeau idemanarea si talentul cu care broda autoarea darului. Scriitura in sine era admirabila, iar traducerea Elisabetei, care transpusese o scriere franceza intr-o engleza fluenta, ce-i drept plina de inflorituri, vadea o profunda si temeinica cunoastere a ambelor limbi.”

(Carolly Erickson – Elisabeta 1, Regina Virgina)

 

Prin 1544 printesa Elisabeta avea 11 ani. Ea vorbea fluent franceza, engleza, latina, italiana si greaca. Citea oameni de care noua ne e groaza si sa auzim, cosea formidabil, si scria sprb. Cum sa NU admiri o astfel de femeie? Iar asta era doar inceputul vietii ei, se credea de pe atunci, ca va fi o persoana superba
Aceste doua regine, au fost, probabil printre putinele ravnite cu atata pasiune de catre popor, dragoste reciproca, multi dusmani, si totusi, ele si-au iubit poporul, pamantul si tara. Le ador! PENTRU CA MERITA