Category Archives: bucati de ganduri

Vara este a fructelor

Imi aduc aminte de copilarie. Imi aduc aminte atat de mult de copilarie incat imi doresc sa ma intalnesc iar cu inocenta noastra de copii, care adorau, prin mijlocul verii sa fugareasca plantatiile vecinilor de la bunici. Asteptam flamanzi sa avem multe fructe prin gradina, iar faptul ca noi le aveam in gradinile noastre nu avea sens. Parca ale noastre aveau un gust mai rau, iar ale lor erau cele mai delicioase din acel moment. Nu exista nimic mai bun pe lume decat ceea ce reuseam sa furam de la vecini. Parca toata adrenalina aia dadea un alt gust tuturor lucrurilor pe care le mancam.

In curte, bunica are o tufa de merisoare, sunt atat de superbe. Obisnuiam sa fac plaja langa ele si sa degust. Ma strambam enorm de la faptul ca erau acrisoare, fara sa stiu de fapt cat sunt de bune. Bunica insista intr-una sa mai mananc din ele, ca-mi face bine, dar tot ce reuseam era sa ma  stramb. Trebuie sa recunosc ca dulceata de merisoare facuta de ea este ceva ce o sa-ti ofere indeajuns de multa fericire papilelor gustative, incat n-o sa-ti vina sa crezi ca e facuta din fructele alea mici si rosii. In acelasi timp, o bautura usor alcolica facuta din ele o sa impresioneze pe toata lumea. Recomand consumul cu moderatie, deoarece la mixul de arome e posibil ca a doua zi sa vina cu dureri de cap.

Cat de mult ajuta organismul si il revigoreaza un suc de merisoare proaspete, este inutil de spus. Trebuie sa ne bucuram de toata vara asta cu atat de multe fructe proaspete, deoarece iarna ne umplem de toxine.

Ce ne opreste sa ne plantam o tufa de merisoare, ca sa avem fructe proaspete multa vreme? Mici si de un rosu aprins, infrumuseteaza curtea – fie ca e gradina mica din fata casei, sau cea din fata blocului, ne aduce veselie, iar daca este o turma de copii care o ataca, sa ne bucuram ca o sa guste un fruct proaspat si sanatos.

 

sursa foto

Evitarea soarelui

Toata iarna am plans dupa vara, toata scurta primavara am bocit dupa soare, iar de cand si-a intrat vara in drepturi, bocim ca e prea cald afara si ca trebuie sa stam inauntru la aer conditionat sa putem respira fara probleme. Nu ne mai face deloc placere sa avem caldura si canicula afara, dar zambim in sinea noastra atunci cand privim cerul senin si razele de soare se lovesc flamande in geam.

Partea cea mai aiurea a acestei zapuseli este aia cu joaca. Nu mai poti sa dai un baschet sau un fotbal la orice ora, deoarece soarele vrea sa-ti arate cat de mult te iubeste in orice moment din zi. O insolatie, o arsura mica, dureri de cap si ochi incruntati. Soarele te imbratiseaza, pentru ca este momentul lui de glorie cand te poate admira cum te bucuri de el, momentele lui in care te sufoca putin.

Adevarul este ca atunci cand vrei sa te misti, cand vrei sa iesi cu prietenii sa te relaxezi si sa uiti de toate, nu orice este perfect. Seara e frumos afara, dar daca nu e zapuseala, ger, ploaie torentiala sau vant. O seara perfecta din punct de vedere al vremii prinzi doar daca ai noroc. Tocmai de aceea cineva a descoperit iar altcineva a investit intr-un teren de sport acoperit. Asa ai toate conditiile perfecte ale jocului in interiorul bulei. Acolo vremea este intotdeauna perfecta pentru miscare, pentru oameni care vor sa se dezmorteasca. Acolo perfectiunea se curbeaza spre binele si sanatatea tuturor, iar tu, chiar daca traiesti cu impresia ca te-ai inchis intr-o bula, te-ai inchis in bula ta de relaxare care-ti ofera confortul perfect.

Incepem sa ramanem fara scuze atunci cand refuzam sa facem sport. Oamenii au inceput sa perfectioneze toate lucrurile din jur, astfel incat toti lenesii sa ramana fara scuze atunci cand refuza miscare.

Nu va mai fie frica de terenurile de sport acoperite, aerul este mult mai proaspat si mai curat fata de terenurile cu bitum incins peste care este un artificial ros, iar la prima adiere de ploaie se transforma totul intr-un patinoar artistic cu mult noroi.

Continua cautare a perfectiunii

Primavara vuieste rapid printre noi cu schimbari. Dupa ce trecem de socul emotional prin care descoperim ca nu mai suntem copii, ne trezim la o realitate crunta care ne spune ca este momentul. A venit momentul schimbarii si nu doar prin curatenie in casa si prin schimbarea ei.

Observ discutii interminabile intre prietenii mei care vor sa imbratiseze schimbarea printr-o casa noua. Fuga dupa chirii, cat mai frumoase, cat mai in oras este o problema care se intampla peste tot. Un concurs al perfectiunii apartamentelor incepe sa apara. Sa vedem cine-i mai bun, care este mai iscusit in a gasi visul perfect la un pret cat mai bun.

In Cluj, oameni prefera chiriile in oras, nu in oraselele rezidentiale de langa. Cu toate ca timpul pierdut sa vii de acolo spre centru, sau spre locul de munca, este cam acelasi. In Bucuresti, prietenii mei se plang de faptul ca majoritatea apartamentelor au chirii enorme, iar ei nu mai au energie sa-l schimbe la cativa ani, asa ca multi s-au hotarat ca este acel moment al vietii in care trebuie sa isi cumpere un apartament.

Cand ma uit la toti prietenii astia, la discutiile si pozele de pe facebook cu apartamente, ma ingrozesc. Ma ingrozesc de toate lucrurile urate si chichinetele pe care le gasesti la preturi enorme, apartamente pline de igrasie sau zugravite ultima data pe la inceputul secolului 18. Descoperi in acelasi timp ca pentru unii parchetul e doar un moft, iar linoleul e inca la moda.

Apoi, dupa rasete si poze pe ascuns, conferinte indelungi si frustrari, visezi la ceva ce speri sa ai. Un ceva pe care sa nu-ti vinzi un rinichi daca se poate. Perfectiunea arata cam asa: apartament nici mare, nici mic, cu living, un dormitor si un balcon pe care sa-ti bei cafeaua vara, putina umbra, o zona linistita si bineinteles prietenii alaturi.Fara vecini care sa nu stea lipiti de vizor (chiar daca nu-ti poti alege vecinii), sa le placa apartamentele lor fara sa fie nevoiti sa dea cu bormasina intr-o sambata la 8 dimineata.

Sincer, cand vad ofertele la apartamentele noi, blocurile construindu-se, de ce sa nu apelezi la oamenii care iti vand vise perfecte, chiar si in apartamente noi de vanzare in Bucuresti cu 2 camere, in conditia in care pentru un provincial, capitala e cea care vinde cele mai frumoase vise. Un fel de the romanian dream. Reduceri, peisaje, totul e perfect. Abia astept sa le vad personalizate de catre cautatorii de vise, sa le vad zambetul satisfacut pe chip, sa ma duc in vizita si sa zac pe balcon ca un musafir.

Of perfectiune, ce frumoasa esti tu si ce noroc ai ca noi tinerii inca mai avem puterea sa visam si sa te cautam. Ne ambitionam sa stam in apartamentele pe care le visam si sa nu ne multumim cu oferte asemenatoare sau lucruri provizorii. Provizorie e chiria de pe timpul facultatii, dar apoi cand ne hotaram sa imbratisam visele, trebuie sa transformam casa noastra intr-un loc in care toate visele sa devina realitate.

Last minute

Incerc de multe ori sa fiu si eu ca el. Il vad pe Ursu cum se ia si se duce de nebun prin orice tara, iar apoi imi trimite vederi sa ma oftic.

Cautand intotdeauna o un loc placut unde sa fug in concediu, gasesc tot felul de idei. Ma uit peste ele si vad ca sunt blocata in oras. Sunt blocata in rapoarte si evenimente, articole si hartogaraie. Cred ca de fapt sunt blocata in mintea mea, nu reusesc sa ma detasez de munca, nu reusesc sa fug la mama dracului si sa las totul in urma. Sa imi bag picioarele 3 zile si sa uit de tot. Sa stau cu dosul pe-o terasa fara sa ma gandesc la posibilitatea ca cineva ma va recunoaste si va avea chef sa vorbim despre munca.

Cand am vazut last minute Dubai mi-am adus iar aminte de Ursu, de vederea trimisa de el, care-si sarbatorea Craciunul si revelionul acolo. O face in fiecare an, iar eu nu stiu cum sa ma impart intre job si prieteni in perioada aia.

Poate ca ar trebui sa invat din intelepciunile lui si sa ma iau, cu un bagaj de mana, cu biletu si pasaportul in cealalta si sa plec. Tot plang aici ca vreau sa vad Maroc-ul si Tel Aviv, ca vreau sa urc pe scari in cea mai inalta cladire din Dubai, nu imi trebuie Paris si Venetii, vreau altceva. Fara camile si piramide, nu vreau nimic mai mult decat oameni, cafenele, relaxare, parcuri unde sa citesc si oameni care sa nu ma cunoasca. Sa fie de mancare si cafea. Poate si un cocktail cateodata. Nu am pretentii, dar pe de alta parte n-am nici curaj.

Cred ca ziua se apropie, diminetile mi le incep cautand modele de evadare pe weekend, sau de ce nu – in mijloc de saptamana. Am sa am grija sa evit festivalurile si sa fug intr-o delegatie last minute.

Ursache, Dubai, stai ca vin!

Peisaje superbe

A venit iarna iar noi ne razboim intr-una in cine face cea mai buna poza de instagram. Inteleg ca toti am devenit artisti si fotografi. Am conturile de pe toate retelele sociale impanzite cu poze, cu artisti, cu oameni care brusc si-au descoperit latura artistico-vizuala.

Zambesc pe sub nas cand observ cate un sevalet la cineva pe acasa. Ala este adevaratul artist. Am constatat ca trebuie sa fac si eu o investitie intr-unul, dar ramane de vazut unde am sa-l pun in camera (mi-am eliberat camera de mobilier care era in plus, nu este deloc momentul pentru a o aglomera iar inutil). Personal n-am inceput sa pictez pentru ca sunt afoana la acest nivel, dar in schimb am inceput sa fac colaje. Imi cumpar si eu panza si pensule (ma mai prostesc cu copii), incerc sa-mi dezvolt acest simt al picturii, dar tot ce reusesc este sa am o multime de idei pentru colaje. Multe colaje.

Sanie atacata de lupi,iarna de GHEORGHE BARBU

Ma uit pe net dupa tot felul de lucruri, ma uit sa vad ce mai fac altii si ma gandesc daca doresc vreodata a-mi valorifica micile alinturi ale relaxarii. Ma uit la prieteni care picteaza, unii mai abstract, altii foarte frumos. O multime de oameni se relaxeaza facand picturi, o multime de oameni se relaxeaza facand arta.

Sunt sigura ca suntem – cu siguranta ca suntem ! – mult prea inchisi si mult prea blocati pe ideile noastre ca sa apreciem arta. Am un local favorit unde ma alint de multe ori privind picturile cu flori si copaci de pe pereti. Un alt local unde privesc harta tuturor bauturilor distilate din lume, frumos, facut. Cu rabdare in luni de zile. Vad iarna, imi doresc sa am talent. Vad picturi de iarna si-mi doresc sa ma exprim si eu la fel de bine. Vad arta in jurul meu, o apreciez si apoi sunt putin invidioasa ca eu n-am atat talent. Dar imi place sa scriu pe de alta parte. Am sa-i las pe cei care pot sa picteze sa o faca, eu am sa scriu despre picturile lor, iar mai apoi, mai apoi am sa fac un colaj – cuvintele mele si desenele lor. Pentru ca fiecare are un talent, iar de acesta trebuie sa profiti !