Category: Gramada

A trecut usor usor si Pandemia sau cel putin noi toti ne-am obisnuit cu masurile sanitare si cu “barda” deasupra capului. Si uite ca incet, incet reapar (cu mult mai putini spectatori) si festivalurile. Miscarea tuturor actorilor implicati intr-un festival este o piesa de rezistenta in constructia unui festival. Asa ca pentru festivalurile din Bucuresti sau din jurul sau rent a car bucharest este solutia cea mai buna.

Si totul a inceput cu rent car Otopeni

Da acum cativa ani unul din amicii care se ocupau de un festival a vrut sa vada cat de mult se pot reduce cheltuielile cand folosesti cel putin pentru o parte din miscarea celor implicati in proces. Rezultatele au fost satifacatoare atunci si modelul a fost replicat. Asa ca unii din marii jucatori de pe piata rent a car erau si speram sa fie in continuare dupa revenirea in forta a lor vor fi implicati in aceasta piata.

Pe de alta parte tot aceasta nisa numita rent a car este cea care ajuta si mare parte din spectatorii de la aceste festivaluri. Si cumva ideea de inchirieri masini a devenit “parte a acestei familii… a festivalierilor”, de ambele parti ale baricadei. Si e frumoasa aceasta “comuniune”, pentru ca aduce povesti. Iar povestile aduc la randul lor amintiri. Si cei din FMN rent a car Bucharest va pot povesti, de fiecare data cand va aduc sau va predau masini, multe dintre aceste nestemate sufletesti

Si dintre toate, cele mai frumoase sunt in general cele care implica familii numeroase si fericite. Dar in tolba lor sunt si cereri in casatorie “ajutate” de care o masina FMN sau surprize la implinirea a mai multor ani de casnicie. Si unele din ele facute si la marile festivaluri, pe care le dorim din nou “in forta”, dupa disparitia fenomenului pandemic aflata inca in desfasurare.

Cam asta a fost povestea cu masini de inchiriat.

Dar nu vom incheia cu clasicul AM INCALECAT PE-O SA SI V-AM SPUS POVESTEA ASA, pentru ca povestea FMN continua… sau cum bine zicea Chirila in cantecul sau Vama Veche: Povestea merge mai departe!

Ultima zi de luni din luna august. Ce poti sa iti doresti mai mult?
Oficial, urmatoarea zi de luni, va fi dintre acelea in care, incet-incet o sa incepem sa fredonam printre buze, melodiile toamnei. Una, una. Ne vom tarsii picioarele prin frunze, vom inspira adanc mirosul de toamna si vom astepta, cu sufletul la gura, mirosul vinului rece si a ceaiurilor de fructe privind toamna cum pleaca.

Pana atunci, multe zile de luni vor mai scurge, aniversari si zambete.

Cafeaua nu mai e amara, cand te bucuri de ziua de luni. Pe cuvant de iubitoare de zile de luni.

Am auzit prima oară de MOX când ei deja terminaseră ediția a 3-a. Pe la ediția a 4-a am început să mă interesez și eu care-i faza de fapt. Să văd, să cunosc. Undeva în fluxul multor oameni de muncă, curiozitatea mea a rămas un mesaj citit pe facebook și făr de răspuns. La începutul toamnei lui 2015, într-o poveste prelungită de câteva beri, m-a luat gura pe dinainte și am promis solemn că la ediția a 5-a am să-mi fac apariția. Ca un blogger care se respectă, mă duc și eu să-mi fac check-in-ul.

După ce ne-am sucit și ne-am întors, am hotărât să plecăm sâmbătă dimineață, să ne bucurăm de ultima zi, dacă mai mult n-am reușit să facem. Din cele trei zile, noi am prins-o pe ultima, mai precis, am prins 24 de ore de MOX.

Locația pe Valea Drăganului era foarte superbă. Munți cât vezi cu ochii, scenă frumos plasată în mijloc, o altă scenă în pădure. Salvamonții veniți cu canapeaua după ei, și câteva (multe) sute de oameni care campaseră ceva. Mai erau unii care erau pe drum când am ajuns noi. Ehe, avea să fie multă lume.

Poveștile organizatorilor despre organizarea festivalului mi-au plăcut la nebunie, chiar dacă, au fost variantele pe scurt. Băieții, aveau atât de mult de muncă, încât n-aveau timp de povești pe lung. Sper să-i prind curând la o variantă mai lungă la toate astea, pentru că mă roade o curiozitate enormă.

Line-up-ul a fost interesant. Eu nu prea știam multe formații de pe el, am fost puțin tristă că nu l-am prins pe Blănilă, dar dacă noi suntem zăpăciți în a ne organiza gândurile și bagajele pentru plecări, mai și pierzi. Am stat pe păturică lângă scenă privind marea de oameni care cântă cu formațiile. Notându-mi versuri din melodii să pot să caut când ajung pe acasă. Cerul senin, vântul rece de munte, berea, tatra` și oamenii frumoși au făcut toată atmosfera de acolo să fie #cetrebe.

Îmi promit mie, ca pe ediția a 6-a, să fac mult mai multe pentru acești oameni, că-s faini foc și ideile lor au un vibe care-mi face sufletul să salte, așa cum iese alcolul din corp la dușul rece al dimineții. Să vezi răsăritul printre munții din care se ridică abur, este un lucru pe care-l doresc oricui să-l facă. Des, dar cu o cafea aburindă și o pătură călduroasă.

Cel mai dureros, este momentul în care constați că dorul ăsta, tânjeala asta după ceva, poate să doară în halul ăsta. De fapt, nu asta doare, doare faptul că nu ai ce să faci. Este momentul acela în care pur și simplu, lași capul în jos și suspini. Te gândești la lucruri frumoase și lași lacrimile să ți se adune șiroaie pe obraji. Descarci tot dorul din tine, descarci tot ce ai, toată suferința, pentru că altfel nu ai cum să mai ajungi la tine.

Vei descoperi dorul de lucruri pe care le făceai, de oameni – care te-au dezamăgit sau nu. Amintiri și  tânjeli după lucruri pe care poți să le faci. O să ți se facă dor de viitor, pentru că la un momentdat o să realizezi cât de mult ai rămas blocat într-o lume din imaginația ta.

Viața mai doare uneori, dar sufletul nu trebuie să se umple de amărăciune. Zâmbește-i tristeții.