bucati de ganduri

Caligrafie

De-a lungul timpului am observat ca exista un spiridus al pixurilor. E drept, am descoperit ca acel spiridus nu este Dobby ci sefa mea (sau chiar o colega) care uita pixul in mana, sau in geaca, sau te miri pe unde, doar la mine pe birou nu. Tot timpul exista vechea scuza “al tau scrie mai frumos”. Eu am o obsesie a pixurilor, povesteam astazi cu oamenii despre asta iar apoi am avut o revelatie:

Cand eram copil, mama ma punea sa scriu cu stiloul. Ma ameninta ca altfel n-am sa am vreodata un scris frumos. M-am fudulit si in generala am trecut la pixuri parandu-mi-se o jignire sa fiu nevoita sa scriu cu stilou. Mi-am distrus o mare parte din scris, iar apoi, prin cls a 7-a m-am intors la stilou, pentru a intelege cineva ceva din ce scriam eu. Se pare totusi ca mama nu era atat de nebuna precum o credeam eu.

In liceu aveam o obsesie pentru pixurile cu gel. Cu cat erau mai multe si mai colorate, cu atat mai bine. Acum le folosesc doar pentru a mai scrie pe felicitari cu anumite ocazii, in rest, curg sau se usuca prin suportul de creioane de prin casa.

Copil fiind nu mi se parea important cum scriu, dar, cam tot ce nu mi s-a parut important ca si copil a devenit important cam imediat dupa terminarea liceului. Acum, ma falesc cu scrisul meu caligrafic si frumos (chiar daca r seamana cu n, iar e seamana cu toate literele din alfbabet). Scriu frumos la calculator dar nu uit sa-mi iau notite. Mai fac pe interesanta de multe ori, lasand notite pe birourile colegilor din jurul meu.

Ma gandesc sa-mi cadorisesc parintii cu un set pix si stilou sa inceapa sa-si lase mesaje prin casa. Daca nu si-au scris multe scrisori de iubire in tinerete, acum ca se apropie de 30 ani de casnicie (tot mai aproape an de an), este momentul sa scoata romantismul (mai ales daca vor sa-mi scoata ochii ca eu nu fac asa).

Scrisul de mana este mult subestimat, asta poate pentru ca la majoritatea dintre noi ne e rusine de cum ne-am distrus singuri scrisul.

p.s. un prieten a facut un test, a scris cu o penita, model din 1500 toamna tarziu iar scrisul lui a fost atat de frumos si ordonat. Invatam sa scriem frumos? Macar o scrisoare catre cei dragi, pentru ca la Mosu i-am dat mail!