Aberatii speciale

Blogger de ocazie

La un momentdat, eram abonată la p grămadă mare de bloguri, pentru că o parte din prietenii mei şi-au făcut blog. Nu m-a uimit, şi nu m-a supărat, citeam cu drag, şi aşteptam să văd ce au mai făcut, ce au de zis, pentru că, o parte din ei nu sunt tot timpul aproape, sau legăturile s-au răcit, cu timpul chiar dacă la un momentdat eram prieteni buni, dar am mai crescut, sau ne-am mutat, alte şcoli, alte oraşe, alţi prieteni.

Mi se părea o idee bestială să am atâţia prieteni care se plimbă prin blogosferă, dar, am observat că foarte puţini mai au blogul. O parte l-au închis, alţii s-au plictisit şi l-au “aruncat” într-un colţ unde se aruncă jucăriile nefolosite. Unii mai postează un articol pe secol, alţii nici măcar atât.

Ar trebui să mă bucure că rămânem puţini, sau să mă întristeze? Ar trebui să le mulţumesc că nu vor umple blogosfera de aberaţii sau să-i încurajez să îşi păstreze blogul. Nu ştiu, dar parcă, nu  îmi place că sunt atâţia care şi-au făcut blog pentru că au ceva de zis, şi până la urmă, au descoperit, că nu e nimic interesant în a stresa alţi internăuţi cu aberaţiile tale.

Îţi dai seama scumpul meu, ce linişte va fi, atunci când mă voi plictisi eu, şi nu voi mai avea nimic de zis? nu voi mai fi revoltată din niciun motiv, nu voi avea admiratori secreţi, nu voi petrece ore la cozi, nu mă voi…

prea mulţi de nu, şi oricum, spunea cineva că un blogger este omul nepotrivit la locul nepotrivit 😀