Gramada

Batraneti in autobus

Adolescenta fiind, n-am inteles niciodata numarul de pensionari care se plimba la 7:30 dimineata din Marasti in Manastur. Adevarul este ca atunci nu intelegeam ca poate sunt unii care vin sa-si vada nepotii atat de dimineata, si nici nu realizam ca numarul lor este totusi destul de mic.

Diminetile friguroase mi le petrec in privirile pensionarilor care spera sa nu le fur locul in autobus. Cred ca sunt destul de dese autobusele, destul de mari, astfel incat sa fie loc pentru toata lumea. Adevarul este ca dupa o viata de stat in fund pe scaun, tot  ce-ti doresti este sa stai in fund pe scaun.

Imi amintesc cat de socati erau oamenii cand refuzam un loc in autobus, ei simtinu-se milostivi sa mi-l ofere vazandu-ma in carje. Poate ca nu vreau sa stau jos, poate ca mi-e mai usor sa stau 2 statii in picioare decat sa ma chinui. Apreciez gestul, dar multumesc nu doresc.

Diminetile friguroase in statiile de autobuz sunt cele mai frumoase. Pe bune, sunt amuzante. Daca vreau sa ma binedispun de dimineata, ajung pe la un 8:30 in statie. Deja elevii sunt la scoala, asa ca toti cei care mai folosesc 30 si 28 sunt pensionarii. Ma duc la statia: Disp. Grigorescu, ca sa fiu sigura ca vad show-ul de la prima statie. Sunt aliniati frumos, si asteapta venirea autobusului. Cand il vad ca se apropie, cu pasi mici si repezi se indreapta spre el. Se opreste, deschide usile si incepe spectacolul de imbranceli cine sa se urce primul. Nu oricum, imbranceli si impinsaturi ca la gradinita, bodoganiri pe sub gulere si altele. E un can-can, care ma amuza si ma binedispune.

Zilele trecute, pentru ca era tarziu, chiar daca era dimineata, nu era aglomerat deloc. Un bus mare si aerisit, nu simteai mirosul pensiei in aer. Un mosulica se uita urat la o batranica ce vroia sa se puna langa mine. Ea era – ce-i drept – mai tanara de cat el cu vreo 10 ani, de ce sa stea ea cu fata si el sa fie nevoit sa stea cu spatele tot drumul.  Ea s-a simtit prost si s-a dus mai in spate, pe un alt scaun, el se pune langa mine, fudul, ma priveste. Privesc pe geam, ca poate asa, cladirile care se perinda prin fata mea imi amintesc sa cobor la statia potrivita. Ma ridic de pe scaun, ca semn ca eu cobor, iar el este nevoit sa se ridice ca sa pot trece de el. Nu prea am cum sa escaladez peste el, imi cer scuze, zambesc. Isi da ochii peste cap, si asteapta sa ies. Eram langa usa, dar secunda aia in care se deschide usa, primele 2 persoane coboara, pentru ca cea din fata mea sa se traga sa pot cobora si eu. Secunda aia, domnul imi da un branci din spate, ma impinge in doamna din fata care se dezechilibreaza si se retrage privindu-ma socata de ce ma imping, iar eu alunec spre usa de la intrare, aproape facand spagatul sa ies din autobus.

Nu am crezut sa ajung asa, sa ma uit in spate si sa spun: generatiile astea.

Tot ce a educat Ceausescu atatia ani, iar voi stiti doar sa va imbranciti pentru tot, pentru ca altfel nu sunteti multumiti.

De dimineata, o batranica draguta, genul pe care o ajuti sa treaca strada, m-a imbrancit sa urce prima in bus, ca sa mearga sa stea jos. Eh, nu doar pe mine, ca ne-a aruncat pe toti din fata ei, sa urce ea prima.

Cum sa fie generatiile tinere civilizate, cand strang frustari pentru tupeul celor batrani, care sunt frustrati pentru nesimtirea celor tineri. Ehe…