bucati de ganduri

Ador mirosul de ploaie

stau cu geamul larg deschis, aştept să ies afară din casă, când, brusc începe ploaia. Nu închid geamul, dar aştept ca mirosul de ploaie să mă ajungă şi să-mi umple nările cu veselie. Tot sentimentul ăsta superb pe care-l ai atunci când priveşti nervos ploaia care te opreşte să fugi, mirosul de ploaie care urmează să-ţi intre în haine, în piele, li să te facă să te cuibăreşti în braţele acelui cuiva care te apără de ploaie, şi de frig.

Mirosul îţi invadează nările, şi te face mai liniştit, te calmează chiar dacă furtuna asta strică totul azi. Te calmează să vezi cum picurii pică drept, şi nu le pasă. Au o viaţă scurtă, şi se bucură de ea. Se bucură de orice ating, fie că e betonul rece, pielea ei fierbinte, sau faţa lui tristă. Oamenii care fug, sau cei care aştept resemnaţi să le intre la piele ploaia. Dar ea se calmează chiar dacă atunci când a venit supărată a adus numai nemulţumire în jur. Poate că era supărată, poate că ploaia e o ea nervoasă care nu ştie pe cine să se descarce, şi aşa plânge ea urlâns şi descărcându-se pe toată lumea.

Mirosul ei, în nări, şi ţi-ai făcut curaj, să ieşi să o înfrunţi