bucati de ganduri

a venit primavara… mi-e frica

Pe langa faptul ca soarele de afara ma deprima pentru ca imi aminteste cat sunt de singura, si ca nu am nimic mai bun de facut, si scoate din minte toate gandurile negre pe care le tin pentru zile negre. E frustrant totusi cum pe unii ii deprima ploaia, iar pe mine ma deprima soarele.

 

M-am plimbat azi putin, in ideea de a ma inveseli “o leaca” si am constatat ca in jurul meu sunt numai cupluri, sunt grupuri de prieteni, iar eu, chiar daca eram cu cineva, eram de fapt…singura. Astea sunt toate zilele in care ma intreb, unde sunt prietenii mei , si imi amintesc ca ei sunt cu prietenii lor, se distreaza si se simt bine, si atunci? eu ? cu cine si unde ar trebui “pentru ca sa fiu” ?

 

Pe langa asta, azi m-am hotarat sa imi curat argintaria cu cif, asa cum fac d’obicei, doar ca am uitat de ele in cif, si in loc sa revina la culoarea initiala, au devenit… a? gri?? Bun pe langa criza de nervi pe care am facut-o nu imi dau seama nici daca mai pot face ceva sau tocmai mi-am distrus 2 intele si 3 bratari?

 

Sarind si peste acest amanunt deprimant, constat ca, telefonul meu, a carui baterie abea ma tinea o zi de cat eram cu el in mana, de joi incoace nu mai suna. era o piesa, o mai tii minte? “telefonul nu mai suna… il auzi dar ti se pare… ” la-la-la samd. E drept mi se pare tot timpul ca-l aud iar cand va incepe sa sune ma voi speria. Dar ma voi bucura, caci : a sunat

Pe de alta parte, m-am apucat de cel mai iubit intre pamanteni, nu am citit mult din ea, dar imi place.

 

In aceeasi ordine de idei de vreo 4 zile nu mai pot sa dorm. Am niste cosmaruri ingrozitoare si nu reusesc sa dorm, sa adorm, sa ma trezesc, sa nimic. Pe langa asta nu am avut curaj sa ma uit in cartea de vise, pe ideea ca, un cosmar niciodata nu va insemna ceva frumos, iar azi mama mi-a spus ca am avut dreptate, si are niste semnificatii foarte nasoale ceea ce mi-a descifrat ea ce am visat, iar acum nu mai imi vine si sa dorm.

si ca totul sa fie ok, iar am impresia ca totul e inutil in viata. m-am hotarat ca pana in iunie o anunt pe mama ca ma las de scoala. nu mai suport scoala asta, nu mai suport sa invat toata analiza cand pe mine ma pasioneaza algebra, nu mai suport sa ma dispere colegii si toate astea, pur si simplu nu le mai suport. nu moare matematica in 2-4 ani cand o sa ma reapuc, dar acum, pasiunea mea pentru mate, o vad ca pe o obligatie, si nu vreau sa urasc ceea ce imi facea placere. nu vreau!!!

iar aberez, e mai… n-am mai aberat din aprilie, luna a 5-a, ce repede trece timpul, si ce inutil trece