24 de ore de MOX

Am auzit prima oară de MOX când ei deja terminaseră ediția a 3-a. Pe la ediția a 4-a am început să mă interesez și eu care-i faza de fapt. Să văd, să cunosc. Undeva în fluxul multor oameni de muncă, curiozitatea mea a rămas un mesaj citit pe facebook și făr de răspuns. La începutul toamnei lui 2015, într-o poveste prelungită de câteva beri, m-a luat gura pe dinainte și am promis solemn că la ediția a 5-a am să-mi fac apariția. Ca un blogger care se respectă, mă duc și eu să-mi fac check-in-ul.

După ce ne-am sucit și ne-am întors, am hotărât să plecăm sâmbătă dimineață, să ne bucurăm de ultima zi, dacă mai mult n-am reușit să facem. Din cele trei zile, noi am prins-o pe ultima, mai precis, am prins 24 de ore de MOX.

Locația pe Valea Drăganului era foarte superbă. Munți cât vezi cu ochii, scenă frumos plasată în mijloc, o altă scenă în pădure. Salvamonții veniți cu canapeaua după ei, și câteva (multe) sute de oameni care campaseră ceva. Mai erau unii care erau pe drum când am ajuns noi. Ehe, avea să fie multă lume.

Poveștile organizatorilor despre organizarea festivalului mi-au plăcut la nebunie, chiar dacă, au fost variantele pe scurt. Băieții, aveau atât de mult de muncă, încât n-aveau timp de povești pe lung. Sper să-i prind curând la o variantă mai lungă la toate astea, pentru că mă roade o curiozitate enormă.

Line-up-ul a fost interesant. Eu nu prea știam multe formații de pe el, am fost puțin tristă că nu l-am prins pe Blănilă, dar dacă noi suntem zăpăciți în a ne organiza gândurile și bagajele pentru plecări, mai și pierzi. Am stat pe păturică lângă scenă privind marea de oameni care cântă cu formațiile. Notându-mi versuri din melodii să pot să caut când ajung pe acasă. Cerul senin, vântul rece de munte, berea, tatra` și oamenii frumoși au făcut toată atmosfera de acolo să fie #cetrebe.

Îmi promit mie, ca pe ediția a 6-a, să fac mult mai multe pentru acești oameni, că-s faini foc și ideile lor au un vibe care-mi face sufletul să salte, așa cum iese alcolul din corp la dușul rece al dimineții. Să vezi răsăritul printre munții din care se ridică abur, este un lucru pe care-l doresc oricui să-l facă. Des, dar cu o cafea aburindă și o pătură călduroasă.

rIMG_20160731_100321

rIMG_20160731_123148

Te iubesc, ca pe ziua de luni (92)

Am uitat cum e să te trezești în brațele cuiva și să-i zâmbești bându-ți cafeaua. Uite, aroma cafelei în zilele de luni, vine cu soare și cu îmbrățișări. Suntem dependenți de afecțiune mai mult decât vrem noi să acceptăm, facem pe oamenii puternici care n-au nevoie de prostii, dar ne bucurăm de fiecare atingere și semn de afecțiune ca niște prunci în ziua de Crăciun.

Vocea ta mă trezește și te aud:

Happy Monday!

Zâmbesc tâmp, știu că îmi simți zâmbetul prin telefon. Asta mă face să nu mă arunc înapoi în pat și să mai dorm juma de ceas. Am motive să fac poză la cafea și s-o pun pe pervaz. Îți place să le vezi, chiar dacă tu ți-ai băut cafeaua cu mult înaintea mea.

E fain când ai cu cine să-ți bei cafeaua, ziua de Luni te face să zâmbești tâmp la oamenii de pe stradă, care oricum nu înțeleg ce se împlântă.

Te iubesc, ca pe ziua de luni (91)

În fiecare zi de luni, ajung la aceeași concluzie: detestăm ziua de luni din principiu. Suntem ipocriți, punem sute de discursuri și citate motivaționale. Prezentăm oamenilor viața perfectă pe care o avem, când stăm închiși în casă și plângem. Ne dăm fericiți tot timpul, uitând că este uman să ai zile când ești trist. Suntem perfecți, ne credem perfecți prin vorbele altor oameni, ne însușim fără probleme munca altuia, iar pentru eșecul nostru e întotdeauna altcineva de vină. Ne place să cedăm, să ne aruncăm visele la gunoi, iar apoi să construim castele de frustări din lașitatea de a încerca la infinit și a spera.

Ziua de Luni vine cu siguranță, la fel ca cea de Miercuri, sau Vinerea mult așteptată. Duminica este cu ploi și plimbări. Pizza bună și oameni care zâmbesc. Soarele se arată peste cer, iar bocancii noroioși nu par să mai conteze. Ne bucurăm de momente mici, în așteptarea drobului de sare.

Luni a devenit drobul de sare a noii generații, un pokemon pe care nimeni nu vrea să-l prindă.

Am îmbrățișat ziua de luni, privind oamenii cum merg la lucru, el cum nu are reacții la mirosul cafelei, mâncarea care se încălzește și florile cum cresc. Ce frumos este să privești florile cum cresc, se fac mari, înfloresc, se ofilesc, cresc mai mari. O iau de la capăt. Rezistă la zile ploioase, caniculă, ger. Se alintă cu îngrășământ și uneori cu povești. Se hrănesc cu noi, la fel cum noi ne hrănim cu ele.

Te iubesc.

Fermierii de succes folosesc tocatoarele de furaje de tip moara

Un tocator pentru furaje sa mai cumperi, atat! Ai amenajat totul in ferma, ai animalele, dar trebuie sa obtii si furaje tocate fara sa te chinui cu toporul sau cu aparate manuale care mai rau te incurca, decat te descurca! Mecanizarea utilajelor pentru ferma ar trebui sa fie obligatorie, pentru a interzice munca din greu pentru rezultate putine, si pentru a oferi tututror muncitorilor in zootehnie posibilitatea de a obtine usor furajul pentru animale.

Multi fermieri deja folosesc asemenea tocatoare de furaje de tip moara pentru a gestiona si prelucra hrana pentru animalele lor. Faptul ca este un echipament motorizat usureaza lucrurile pentru ei. De ce nu ai face asta si tu?

Ce avantaje va ofera un tocator de furaje?

tocator furaje

Tocatoarele de furaje despre care se vorbeste sunt de tip moara, adica toaca si nu se incurca la un bob mai mare sau la un nod vegetal care ar face probleme unei maini care da la manivela si toaca manual. Aceste piedici ar ingreuna mult activitatea de tocare manuala, din fericire exista echipamentul motorizat denumit tocator de furaje de tip moara care poate fi folosit pentru:

  • Fasole
  • Cartofi (pentru porci)
  • Trestie de zahar
  • Sfecla
  • Fan (fanul tocat cand trebuie si cat trebuie este o hrana buna pentru animale)
  • Lucerna
  • Boabe de porumb (daca sunt deja desprinse de pe coceni, daca au fost cumparate asa)
  • Coceni de porumb (cu totul, din gospodaria proprie)

Bineinteles, si alte tipuri de furaje pot fi tocate aici, dar de obicei, cele din lista de mai sus sunt utilizate pentru specificul fermelor din Romania, pentru specificul hranei care se ofera animalelor in Romania.

Intelegi din ce sunt formate tocatoarele de furaje, chiar daca nu esti un om tehnic

Tocatorul are un motor electric micut dar suficient de puternic, dezvoltand cativa CP, prin care poate oferi o turatie medie de 3000 de tur/ min. Poti toca pana la 350 kg de furaj pe ora, deci daca periodic iti aloci o ora pentru a pune in cuva furajul netocat si pentru a il aranja pe cel tocat in recipiente, atunci ai realizat ceva important: ai obtinut hrana maruntita pentru animalele tale.

Poti obtine foarte simplu acest aparat, chiar de pe internet. Daca accesezi si site-ul potrivit, obtii si un pret bun pentru un tocator de furaje. Un astfel de site este Fermierulafacerist.ro, care ofera posibilitatea livrarii gratuite la tine la ferma. Pentru acesta dispui de poze, de descriere, poti gasi si reduceri din cand in cand, asadar Fermierulafacerist.ro este un magazin online numai bun pentru asta!

Chiar echipa din spatele site-ului sustine faptul ca furnizeaza tehologii si echipamente pentru zootehnie la un raport avantajos din punct de vedere al calitatii si al pretului. Standardele CE (Comunitatea Europeana) sunt indeplinite pentru orice utilaj comercializat, deci si pentru tocatorul de furaje pe care il vei achizitiona.

Asadar, iti poti dota ferma cu un echipament relativ simplu, destul de accesibil la pret, la un nivel ridicat de calitate si, in primul rand, foarte util tie!

Te iubesc, ca pe ziua de luni (90)

Uneori, când îmi beau cafeaua, privesc aburii cum se duc spre geam și mă întreb, ce îmi rezervă ziua. Ziua asta de luni, este ca o revelație nouă pentru mine, de fiecare dată.

Poate că provocarea este să iubești zilele indiferent de cât de cumplite ar fi. Cu siguranță că totul are o altă intensitate atunci când încerci să găsești disperat tot răul spre bine. Dar astea sunt clișee motivaționale cu care lumea asta haină și ipocrită vrea să ne facă mai buni. Cu siguranță că atunci când vei lăsa jos porțile castelului, zidit cu multă răbdare în jur și vei primi oameni înăuntru, îți vei jura că nu o vei mai face vreodată.

Zi de Luni, draga mea, te iubesc cu toată pasiunea pe care o am. Te iubesc atunci când vântul îmi vâjâie tare în căști și nu mai aud povestea. Te iubesc atunci când cad de pe trotinetă pentru că sunt bleagă. Te iubesc inclusiv când calc în baltă și sunt în pantaloni albi. Te iubesc cu vești bune, te iubesc cu vești proaste, te iubesc prin frustrări și te iubesc, așa cum nu am puterea să iubesc pe nimeni (bine, nimeni în afară de mine).

Zi de Luni, odă ție îți fac de multă vreme, te asigur că meriți fiecare cuvânt. Îmi arăți soarele chiar dacă plouă, nu lași norii să se aștearnă peste mine. Esti perfecțiunea iubirii pe care vreau să o împărtășesc oamenilor care citesc asta în fiecare zi de luni.

Zâmbește cafelei și n-ai să-i mai simți amăreala.