Te iubesc, ca pe ziua de luni (49)

Ultima zi de luni a lui Septembrie, iar lumea deja incepe sa se planga de tonele de ploaie cu care toamna flamanda intra in oasele noastre obosite. Ce oameni dom’le. Nimanui nu-i mai pasa de festivaluri si capitale ale Clujului, cand Baia Mare deja incepe sa faca concurenta pentru ca ei stiu ca se poate.

Luni, aceasta zi a saptamanii pe care multi incep s-o urasca mai mult doar pentru ca ploua. Dar septembrie e gata imediat, asa ca nimic din toate astea n-o sa mai conteze vreodata. Nimic din toate astea nu va mai conta cand  vor incepe zilele de luni geroase, iar apoi vom sta toti cu nasul lipit de geam si vinul fiert sub bot asteptand primii fulgi de zapada.

Te iubesc si astazi, chiar daca inca ma amagesti. Nu reusesc sa imi ascund nicaieri iubirea fata de tine, dar o exprim aici, in fiecare zi, asa cum te-am obisnuit. Metafore si mesaje ascunse, dezinfectari de case si facut de mancare. Apoi, zacem in pat si asteptam schimbarea, asa cum ne invata Omul cu Sobolani pe vremea AtomicTV.

Te iubesc, ca pe ziua de luni (48)

Weekendul greu m-a facut sa dorm ca vaca si totusi sa ma trezesc cu un zambet pe chip. E totusi greu, cumva, sa pastrezi zambetul cand descoperi cat de mult contezi pentru altii. Poate ca eu sunt aia careia ii place sa arunce prea multe sarcasme care au ghinionul de a fi supra-interpretate. Poate ca nu stiu sa-mi cer scuze cum trebuie, dar cu toate astea inca ma uit in oglinda si cred ca stiu sa apreciez oamenii din jurul meu. Asta pentru ca stiu cat de greu este sa traiesti langa mine. Cand dezamagirea te loveste intr-o zi de luni, sa pastrezi zambetul pe fata si sa continui sa iubesti toate astea este un lucru greu.

Nu ma las. Deloc chiar. Nu ma las si nu las nimic din tot ce e in jurul meu sa opreasca ziua de luni sa ma faca sa zambesc ca tampa, chiar daca imi vine sa trantesc tot ce prind la indemana in zone intunecoase ale casei.

Ce noroc ca nu pot sa fug de nervi, ca mi-as rupe piciorul mai tare.

Ce bine ca pot sa trag aer adanc in piept si sa zambesc. Sa spun din adancul inimii mele ca te iubesc in continuare, ca ador ziua de luni si ca nici macar domnisoarele iritate nu ma pot opri sa te iubesc in aceasta zi de luni!

p.s. Am prins buchetul miresei in weekend #ofisemn

tumblr_nnotgybE3Q1sdy2pwo1_500

Te iubesc, ca pe ziua de luni (46)

Numar zilele pe care le astept, numar diminetile si numar orele. Insomniile din perioada asta poate nu sunt cele mai indicate lucruri, dar sa vezi rasaritul cand iti bei cafeaua pe malul somesului este cel mai frumos lucru prin care poti sa-ti incepi saptamana.

Durerile de picior incep sa dispara, uneori. Nici norii nu mai au efecte aiurea, totul pare sa nu mai conteze iar zambetul meu sa ramana impregnat pe chip tot mai mult.

E luni iar, eu te iubesc la fel ca in fiecare zi, sper doar sa nu uiti de eventul de pe facebook de saptamana viitoare.

Stii cat de mult imi place sa te iubesc lunea?

Medicii, acesti zei ai sanatatii noastre

De mule ori cred cu tarie ca planetele se aliniaza asa cum trebuie la momentul potrivit. Poate ca, pana la urma, peste tot este un semn de care trebuie sa tinem cont, intr-un fel sau altul. Poate ca ne-am transformat brusc in niste oameni rai, iar zeii se intorc impotriva noastra blestemandu-ne si aratandu-ne ca ei ne iubesc, dar hai sa iti iau putin din sanatate, ca sa poti sa te intalnesti si sa cunosti, adevaratii zei.

Discutam zilele astea de vesnicele paralele stat vs privat, atunci cand ai o problema si nu stii cum este mai bine sa actionezi. Sa mergi sa stai la cozi la stat, cozi la urgente, cozi peste tot, doar ca sa primesti si tu, macar o aspirina din toti banii aia pe care-i dai la sanatate an de an. Mai poti ce-i drept sa mergi la privat, unde, majoritatea stiu ca tu dai un ban sa te pupe-n dos, asa ca asta o sa faca.

Am povestit deja ca ma distrez sarind intr-un picior de la un ortoped la altul.

Dupa vizita la clinica privata, cu acel medic cu cv superb, am mai fost la stat, la un ortoped care mi-a placut mult, la care am ramas in continuare, cu vizite bilunare.

De mentionat este faptul ca clinica privata de ortopedie, are niste medici foarte buni. Nu am nicio indoiala in aceasta privinta. Doar ca documentandu-ma in seara aceea despre medicul la care fusesem, am descoperit ceva ce nu mi-a placut:

Cv-ul lui este de-a dreptul impresionant, clinica arata superb, dar, ceea ce m-a speriat atunci si nu i-am dat atentie, a fost pareza de pe partea dreapta a omului. Domnul doctor nu isi misca prea bine, partea dreapta a corpului: mana, picior si mimica a fetei. Motive pot sa fie multe, dar am inceput sa-mi pun intrebari multe in legatura cu diagnosticul pe care mi l-a dat, modul in care m-a consultat (da, consult care a fost facut cu mana dreapta), si faptul ca a dat-o direct: fa-ti rmn si apoi te operam.

Noroc cu ai mei ca au fost putin mai rationali ca mine si s-au gandit sa mai ceara si a doua parere, lucru la care ma gandisem si eu cumva.

Am ajuns asadar la medicala 1. Am avut fiori pe sira spinarii vazand cum arata spitalele de la stat si gandindu-ma de ce Ministerul Sanatatii nu face mai multe, de ce nu se implica mai multi medici, de ce avem atitudinea asta de scarbe fata de orice ne inconjoara.

Ma gandeam la asta intrand in spital si privind in jurul meu la ce se intampla.

Surpriza a fost de partea mea – completa – cand am intalnit aparatura veche si oameni veseli. Medici si asistenti care vorbesc pe limba ta, care te incurajeaza si raspund amabil. O amabilitate pe care nu am prea intalnit-o la stat. E drept, am dat de cateva cazuri ┬ámai rare, sunt sigura ca nu este asa peste tot, dar am dat de niste oameni care m-au facut sa sper ca se poate schimba ceva daca ai interes.

Un medic pe care-l admir foarte mult, care stie si spune intotdeauna despre colegii lui ca sunt multi medici care nu vad in pacienti decat posibilitatea de a da bani ca sa fie tratati bine, cand ei deja dau bani la stat pentru toate astea. Sunt medici care nu realizeaza ca toti oamenii care se plimba prin spitale ar prefera sa faca orice altceva, nu sa se plimbe si sa vada in ce stadiu este sanatatea lor.

O sa treaca prea multi ani de rezidenti care invata de la medici ca trebuie sa te porti urat, sau care isi varsa frustrarea anilor de facultate si jobului paralel cu asta in pacienti. Pacienti care saracii n-au nicio vina ca sunt acolo, singura lor vina este ca au nimenit sa fie sacul de box al frustrarilor unor medici.

Am vazut ce-i drept ca sunt multi pacienti care se cred destepti, sau care sunt nesimtiti, dar pe de alta parte, suntem toti oameni, asadar, avem printe noi si altii care nu sunt amabili intotdeauna.

Sper ca exista prin spitale medici care incearca sa schimbe mentalitati ale noilor generati, pentru ca vechile generatii deja si-au luat in primire tronul zeilor facut din nesimtire si mita.