M-am trezit confuzata. Nu stiam de ce ma leagan si ceasul arata, jumatate sters 4:37. Apoi mi-am dat seama ca inca nu este momentul sa ma duc la lucru, iar autocarul inca n-a ajuns in Cluj. Castelul noroios apusese de mult in spatele meu, iar eu inca mai visam la patul meu de-acasa.
Nu stiu de ce aia de la Vama Veche refuzau patul lor de-acasa, ca mie mi se pare ce mai faina si iubita chestie de pe pamant (e drept, dupa buda ta de acasa).
Am dus o lupta crancena cu mine sa nu merg azi la lucru, dar am renuntat la un momentdat si m-am hotarat, ca nu pot sa am inca o zi de luni libera si sa-mi las colegele de izbeliste.
Sunt mandra ca am vazut concertul nebunilor.
Am bataturi pe picioare, dar pentru ca-s smechera, am bataturi pe gambe (de la bocanci si sosete – long story).
Saptamana schimbarilor si nebuniilor incepe, dar cel mai frumos o sa fie weekendul peste doua saptamani, cand planetele hormonale se aliniaza.
p.s. la dezamagirea din chipul tau si discutiile cu liviu, manastur a picat, dar am gasit raiul pe pamant langa un parc de copii in grigorescu. E drept, e cliseul cel mai mare acolo, dar o sa-ti povestesc eu pe cand ne vedem.
Pe de alta parte, este inca o saptamana inceputa, luna se va schimba in ziua tabu-2 a saptamanii, iar vara pare sa fie o verisoara a toamnei.
Ce planuri avem pe septembrie? Deoarece stiu ce facem pana atunci 😀
p.s. Ti-am spus cat de tare a fost la castel? Un singur loc cu ghiol a ramas, in acolo am nimerit. #noroifrate
p.s. 2. Trebuia sa stau acasa si sa dorm. Aia trebuia sa fac!
