Feminitate si machiaje

M-am hotarat deci sa-mi impun singura o provocare. Lumea s-a tot plans ca s-a saturat vazandu-ma in pantaloni asa ca, facand o curatenie in dulap mi-am dat seama ca am o gramada imensa de haine. Pe langa asta, m-am hotarat sa fac cateva schimbari parului, iar cand vine vorba de tinuta mi-am propus ca de la 1mai pana la 30 iunie, fiecare zi sa port doar fuste si rochite. Ma incapatanez sa fac o schimbare care cred ca-mi va face bine, ma incapatanez sa ma tin de multe lucruri. Adevarul este ca, eu trebuie sa incep schimbarile pe care vreau sa le vad la mine.

Pentru a mari miza, plimbandu-ma prin blogosfera am vazut strigarea Oriflame. Nu cred ca mi-am mai dorit vreodata sa imi conturez trusa de frumusete purtand sigla unui singur brand. Stiu ca nu e frumos, dar sunt vinovata pentru fapul ca feminitatea mea este putin conturata doar in jurul unui rimmel sau un bb cream. Poate ar trebui sa incerc si alte mici accentuari (fara excese).

Un moment mai potrivit nu cred ca ar fi putut avea cu o campanie care are un nume superb. Campania este scurta, dar eu vreau sa imortalizez fiecare moment din ea, fiecare moment din aceste doua luni, iar la finalul fiecarei saptamani, chiar si la finalul campaniei The ONE sa trag linia.

Sunt mai mult decat convinsa ca o sa-mi priasca toate astea, pe de alta parte, doar asa pot sa descopar cum imi vin fustele si rochitele pe care nu le-am mai purtat de mult. Reactia oamenilor vazandu-ma mai des machiata si ca o domnisorica. Am sa devin o The ONE, pentru ca schimbarea asta o sa-mi priasca pe toate fronturile.

Sa ne citim deci! Sa ne vedem! Sa ne pozam si sa concluzionam!

Asa incepe (here i go again)

Asa incepe intotdeauna. Incepe cu mine venind, salutand iar pe toata lumea. Privind in jurul meu sa vad pe cine mai cunosc. Cine este nou in tot amalgamul asta de oameni curiosi. Poate te caut sau poate doar vreau sa vad inca o persoana la care nu ma astept. Vreau sa pot sa respir chiar daa fiecare tigara ma face sa o fac tot mai greu. Berea e rece si o simt cum curge pe gat in jos. Totul o ia de la capat cu fiecare melodie care se aude, fiecare om care ma saluta, fiecare zambet fals intepenit pe chip.

Cred ca am sa te mai vad, cred ca ne vom intalni exact la petrecerea la care nu te astepti sa vin. Am sa vin la toate si nu de dragul de a spera ca te vad, ci pentru ca fiecare petrecere imi ofera un zambet intr-un moment in care nu ma astept. Ajung sa zambesc tamp, ore intregi si sa ma gandesc la chesti asta doar. Data trecuta ai fost tu, de data asta a fost el.

Domnule Silviu Pasca, multumesc pentru momentul in care ai cantat melodia mea favorita, foarte frumos, surprinzandu-ma! Sper sa te vad evoluand doar in bine in industria asta muzicala care pare un lac plin de rechini. Esti barbos asa ca asteptarile mele sunt mari de la tine! Esti o prezenta care conteaza si sper sa aud cat de curand compozitii personale, sa-mi clatesc urechile si sufletul, iar eu promit ca de azi inainte, la fiecare concert la care te mai prind, ma vei avea in fata scenei sorbindu-ti fiecare vers.

Multumesc iar baietii!

p.s. Campania 3 e mega-ultra-giga-wow !

Frustrarea voluntarilor

De aproape un an de zile am inceput sa ma consum dar in acelasi timp sa ma si documentez. Am vazut aparand coordonatori de voluntari si hr specialist ca ciupercile dupa ploaie. Astia au aparut mai repede decat social media specialistii. Personal nu ma deranjeaza aparitia lor ma deranjeaza ca observ o lipsa de profesionalism enorma. Eu, care am invatat din mers cu ce se mananca si niciodata inaintea unui proiect nu ma simteam pregatita sa-l duc pana la capat. Am tras si am furat meserie de la altii timp de 4 ani, dar nici acum nu ma simt pregatita pentru anumite proiecte.

Este mai greu decat se crede sa te ocupi de voluntari, pentru ca tu, ca si coordonator esti la mijloc. Esti comunicarea dintre staff si voluntari. Pe langa asta trebuie sa raspunzi si in acelasi timp sa ignori lipsa comunicarii din staff. Trebuie sa faci fiecare voluntar sa se simta special, mai mult de atat, trebuie sa ai grija ca fiecare voluntar la final sa fie multumit de ceea ce s-a intamplat.

Cei trei ani si opt luni in care m-am ocupat de voluntari multi prin proiecte mi-au adus o multime de prieteni. Deasemenea am cunoscut tot felul de oameni care m-au enervat si care m-au facut sa rad. Am incercat la final sa ramanem prieteni chiar daca pe parcurs ni se parea ca o sa ne spargem capul din cauza unei lipse de comunicari. Da. Asta este secertul: comunicarea. Este adevarat pe de alta p arte, este foarte greu sa ramai comunicativ cand tot stresul cade pe tine. Ramane la mijloc iar telefonul pare sa bubuie in fiecare secunda. Asta este. Nimic nu pare sa mai ramana sub control. Panica si agitatia nu sunt neaparat cele mai bune idei in astfel de momente, dar uneori te apuca disperarea si iti vine sa urlii ca lupul la luna plina.

Un mic lucru ma deranjeaza. Dupa atatia ani, dupa atatia oameni cunoscuti, voluntarii vin si mi se plang de anumiti coordonatori de voluntari. Se plang ca nu au primit atentie, ca s-a vorbit urat cu ei, ca nu au primit minimul de respect, ca nu au fost ascultati. Se plang de o multime de lucruri. Raman de cele mai multe ori socata. Am fost in situatia coordonatorului si stiu ca este greu sa multumesti pe toata lumea, dar oare cand nimeni nu este multumit de tine, problema nu este in alta parte?

Cautam solutii, cautam sa fie totul bine, dar in momentul in care la final se trage linia iar voluntarul este nemultumit, tu ai luat banii si stai pe o terasa si te distrezi, iar voluntarul a avut cele mai dezamagitoare 10 zile din viata lui. Acela cred ca este momentul in care solutiile trebuie cautate prin alte parti. Solutiile trebuie sa infloreasca in egoismul tau ca om.

Poate ca intr-un final am sa ma ambitionez si am sa o iau de la capat, daca tot am eu cateva solutii. Cineva trebuie sa explice cateva lucruri pana cand toata lumea le intelege, iar cel mai important dintre ele este :

voluntarul nu este sclavul tau personal la niciun eveniment/proiect/festival

Masini si concedii

Vine vara iar asta este poate una dintre cele mai mici probleme ale noastre. S-a anuntat vara aia secetoasa pe care nimeni nu o asteapta neaparat cu zambetul pe buze. Este drept ca primavara asta tomnatica a reusit sa ne faca sa tanjim dupa saboti si 37 de grade la umbra. Nu este usor sa cauti un loc pe terasa, iar ajunsul din sauna casei personale la racoarea unei terese este o provocare suprema. Nimic nu pare sa aduca aerul rece pe care-l induram din noiembrie pana in aprilie inapoi in cuptorul secetos al verii.

O mare parte dintre oameni aleg sa se suie cu fundul in masini si sa plece. Sa plece departe in bataia aerului conditionat sau a vantului prin plete. Sa se plimbe prin munti sau pe litoral, prin orasele pustii in viteza sau la umbra padurilor din aproprierea oraselor. Nimic nu pare sa ne multumeasca in momentele calduroase nici macar masina perfecta, soferul perfect, muzica perfecta.

Dar ce te faci in momentele in care n-ai maisna? Ce te faci in momentul in care-ti vine sa fugi in lume si n-ai masina? O sa fugi cu trenul sa ajungi la sfarsitul sezonului la destinatie gata prajit? Vei cauta solutii adiacente doar pentru a putea evada? Ce e de facut atunci cand esti la mama dracului in praznic, stai pe o terasa intr-un centru vechi, admiri cladirile si bei un frappe iar apoi te fulgera: Hai sa fugim la Sinaia! Lumea se strange, lumea spune da, dar masinile lipsesc cu desavarsire. Fara o masina personala este atat de greu sa faci fata tuturor plimbarilor. Poate ar fi o provocare mersul pe bicicleta pana acolo. Sigur ca nu! O sa cauti ceva de inchiriat aproape de tine. O sa cauti o inchiriere auto ieftina prin Bucuresti, pentru ca asta este cel mai aproape de tine. Vei inchiria 2-3 masini si vei pleca la drum, pentru ca asa te vei simti ca-ntrun turneu, o vacanta visata.

Totul este mult mai putin complicat atunci cand poti sa-ti inchiriezi fitele si pretentiile prietenilor. Evadarile sunt mai accesibile si scapi de vesnica cearta “eu nu las pe altul sa conduca masina mea” sau “eu nu conduc masina lui xulescu”. Cu atatia soferi la dispozitie si masinile inchiriate, vacanta trebuie doar programata in functie de poftele fiecaruia de a ramane treaz si a filma toata distractia intr-un amuzament propriu.

Masinile! Aceasta minune a epocilor care ne fac sa uitam de puterea CFR-ului asupra corpului uman. Astept totusi cu sufletul la gura, momentul cand visele regiszorilor sf se vor implini si o sa avem masini zburatoare, pentru ca vreau sa-mi fluture pletele prin vant mai sus de fierbinteala asfaltului, chiar daca in munti am sa fiu nevoita sa port caciula ca sa nu-mi inghete urechile. Toate visele si masinile sa vina la racoare, pentru ca toata canicula care se apropie o sa ne faca sa tanjim dupa o toamna friguroasa.

 

 

 

Povesti despre politica

Am realizat ca majoritatea tarilor au aceleasi probleme politice. Oamenii nu sunt multumiti de ceva culoare care conduce, mai bombane ei facandu-se cunoscatori pe la colturi. Daca este vorba despre o culoare indeajuns de stridenta care nu este iubita se ajunge la mici razboaie, sau mari. In functie de noroc.

Dintotdeauna culoarea politica a fost unul dintre lucrurile care a contat pentru orice. Nu mi-a venit sa cred acest lucru, am crezut ca doar la noi se intampla asta, dar constat ca nu e asa. Constat si ca in tarisoara asta pe care toata lumea o blameaza – dracul nu e asa de negru. Ne place sa dramatizam pana-n panzele albe si sa racaim cacatul pana pute ca naiba. Ne place sa ne planga lumea de mila. Asta este adevarul pe care nu suntem instare sa-l acceptam.

Personal, ma duc la vot. O fac din simt civic, cu toate ca mi-am pierdut cu multa vreme in urma speranta ca se va schimba ceva undeva. Cred ca schimbarea o sa vina de la oameni mici care reusesc sa schimbe cateva mentalitati de la o zi la alta, nu de la culoarea politica. Nu am inteles niciodata care-i faza cu “dreapta vs stanga”, dar adevarul este ca nici nu mi-am dat silinta sa ma documentez. Poate ca sunt inconstienta, poate ca ar trebui sa ma implic mai mult, sa ma revol. Sa dau cu pumnul in masa nu cu degetele in tastatura. Realizez faptul ca politica si tot curcubeul acesta sunt lucruri care conteaza, dar lucruri care sunt inca mult prea vagi si ascunse in nori de amagiri incat sa-mi dau seama cine are dreptate. Cine minte mai putin. Care este alegerea cea mai buna pentru un stil de viata mai bun.  Poate problema noastra nu este diferenta de generatii, ungurii, tiganii, pocaitii sau catolicii. Problema noastra este culoarea politica, pentru ca toate celelalte culori palesc in fata acesteia.

A aparut deci, nu din neant, la masa de langa, privindu-ma curios: EL. Stateam linistita si-mi asteptam prietenii. Stiam ca am de asteptat cam o ora, asa ca-mi savuram ceaiul. Ma gandeam daca sa mai citesc sau sa ma las inspirata de muzica. Creierul meu a creeat o idee, iar astfel mi-am scos agenda si am inceput sa scriu in ea. Lumea se petrecea la mese, vorbind tare si cerand o bere. Eu imi mai ridicam nasul din agenda sa-i evit privirea atunci cand raspund la un salut. Nu a trecut mai mult de cateva minute pana cand a inceput abordarea pe care nu mi-o doream. Parea fascinat de faptul ca intr-un context al barurilor, oamenilor beti si zecilor de litri de bere, eu imi savurez ceaiul si scriu. Ca un artist. De fapt, nu astea au fost cuvintele lui, pentru ca EL nu a inteles de ce am ales sa fac acest lucru. Am incercat sa-i explic dar mi-am dat seama ca nu intelege. EL. Nu intelege nimic. Au venit prietenii asteptati. Ma gandeam ca aceasta este salvarea mea. Din nefericire nu a fost salvarea deoarece s-au gandit sa faca un bine unui om singuratic si sa-l primim cu noi. Eu am privit asta ca pe o provocare. Sa aduci un tip strain, caruia nu-i stii orientarile sau parerile despre viata, intre opt baieti care se mâţâie pentru ca asa le place, un cuplu de spanioli si o domnisoara care isi expune dilemele orientarii sexuale. Sa-l aduci intr-un astfel de context este un experiment care in 90% se termina prost, iar asta nu din concepte homofobice (care au fost acolo, subtile si ingretosate, cum ma asteptam).

Cuplul spaniol, el spaniol – ea romanca, traiesc in Franta (nu am intrebat exact contextul), erau foarte dragalasi raspunzand la gramada de intrebari curioase despre Spania la nivel de turism, locuri de munca, plaje, oameni. Constatam toti ca diferente nu sunt atat de multe. Nici macar cu Franta. Viata e roz doar cand o vezi dintr-o alta tara. EL (cel de mai sus), asculta curios si nu punea intrebari. Pe masura ce lumea se retragea din cauza aburilor de alcool, paharele se goleau, EL incepe o discutie (el in romana, spaniolul in spaniola), foarte revoltata, cu dat cu pumnul in masa, urlete si zbierete cu “asta e Romania, cacatul de tara in care traim”. Am incercat la inceput sa deviez discutia spre lucruri mai fericite, dar EL revenea intr-una. Spunea incontinuu ca “nu vreau sa va spun de unde stiu asta, dar credeti-ma ca sunt bine documentat”. La un momentdat, doamna de la masa i-a recomandat sa mai citeasca istoria romanilor inainte sa abereze, ca sticla aia de Johnny Walker nu este destul incat sa acopere lipsurile lui. Nu a inteles nimic. A inceput apoi sa urle iar, sa dea cu pumnul in masa si sa spuna, privind spre mine de aceasta data: “eu am iesit in strada! Am iesit acum 2 saptamani in strada pentru pisatul asta de tara! Ca sa demonstrez ca pot sa fac ceva!”.

Atunci mi-am dat seama ca el de fapt cauta pe cineva care sa-l felicite ca a fost la marsul PDL-ist. Nu stiu exact despre ce a fost vorba atunci, dar cele de la Rosia Montana pareau mai dragute. Pe masura ce berea si whiskey-ul se termina din pahar incepeam sa aflam despre el. Am aflat in final ca EL, Bogdan, este vice-presedintele PDL Cluj “seniori si tineret”. Face de toate. Bate cu pumnul in masa si urla. Are 33 ani, dar sta tare prost cu istoria, cu logica. Spunea ca e patriot si ca si-ar da si viata pentru tara, dar in schimb, nu am auzit nimic de bine despre ea din gura lui. Trist. Spaniolul, care de 8 ani vine in tarisoara asta pentru sotia lui(vizita la rude, prieteni, putin turism), lauda tara. Cumva, omul a ramas miscat de ceva. Spaniolul isi doreste sa reuseasca sa se mute aici, pentru ca-n Franta nu-i place deloc, iar in Spania nu vrea sa se mai intoarca (omul acesta era documentat mai bine despre istoria romanilor decat liberalul nostru).

Cine l-a pus oare pe acest patriot care face “pipi cu bolta, ca semn de revolta”, vice-presedinte al unui partid? Mi-e teama doar ca astia sunt oamenii cu vise care ajung premieri. Astia sunt oamenii cu vise care ajung ministrii. Astia sunt oamenii care ne reprezinta. Oamenii care urla ca sunt patrioti dar nu stiu sa-ti arate nici macar muntii Carpati pe harta, sau sa-ti spuna ce sarbatorim in 24 ianuarie. Oamenii astia care bat cu pumnul in masa, or sa ajunga departe. Or sa aiba cate o idee geniala de genul “haideti sa scoatem cratima din gramatica, pentru ca ma-ta nu trebuie sa aiba cratima”, sau “se poate face facultate si fara BAC”. Astia o sa fie cei care or sa ceara expulzarea ungurilor din Romania, pentru ca vor o tara curata si toti homosexualii sa mearga la inchisoare (dar lesbienele le pastram, alea-s sexy).

Nu credeam sa am onoarea vreodata sa stau la masa, sa vad in forma lui cea mai pura un parlamentar. In timpul lui liber. Sa-l observ cum asteapta momentul sa se bata in piept si sa-si astepte laudele, plecaciunile si pupincurismele aferente rangului. Din pacate, nimeni n-a fost impresionat, iar dupa 5 ore am reusit sa deviem subiectul catre romane, calatorii si Brazilia.

Astept zilele astea un semn cum ca am visat. Ca toata ziua aia nu s-a intamplat. Astept ceva care sa-mi demonstreze ca eu nu trebuie sa raman apolitica si ca trebuie sa-mi reiau increderea in tot ce ne inconjoara si conduce (pentru ca atat timp cat exista partide de dreapta si de stanga, niciun Dumnezeu nu se poate impune, oricat de multe biserici am avea).