Visand si aberand

Ajung sa visez, fara sa mai stiu daca dorm sau nu. Toate cacaturile pamantului se perinda in mintea mea. Apoi tremur. Tremur de frica sau de emotie, ce am visat este ceva ce vreau sau ceva de ce mi-e frica? Am ajuns sa ma tem de ceea ce visez si de puterea mea de a reusi sa aberez poate prea mult. Am ajuns probabil in stadiul in care trebuie sa ma scap de aberatii pentru ca ele au inceput sa-mi preia o mare parte din viata devenind parte din mine. Devenind visele mele. Nu vreau asta.

Vreau sa reincep sa visez lucruri frumoase, care ma fac sa ma relaxez.

Am sa incep deci iar sa omor lucruri si sa mentin schimbarea pe care vreau sa o fac. Am sa incep sa ma fortez sa visez la lucruri mult mai palpabile si sa ma opresc din a le visa, pentru a reusi sa le materializez. visele astea, trebuie sa aiba o finalitate. Visele astea trebuie sa devina realitate, altfel ele raman doar aberatiile care imi vor creea vesnicele frustrari si depresii.

Vreau sa visez. Vreau sa nu mai aberez.

Somnul este un sfetnic bun, atunci cand visele sunt realitate.

Am ales sa ucid

Nu cu mult timp in urma si totusi parca a trecut o eternitate, am facut aceasta alegere. Am ales sa ucid. Am ales sa ucid multe lucruri din mine. Lucruri pe care le avem toti dar tinem la ele, pentru ca sunt parti din noi si ne reprezinta. Nu mai vroiam, vroiam sa incep o serie de schimbari si am reusit. Cumva. Cu greu.

Am ales sa ucid cel mai natural lucru din mine: orgoliul.

Doamne, cat este de grea viata fara el, cat este de usoara in acelasi timp. Imi vine sa fac crize de nervi de cate ori imi dau seama cate am pierdut si mai mult, cat am castigat prin aces omor. Am ajuns sa ucid ca sa ma castig pe mine. E greu, doamne si cat fumez ca sa ma suport pentru aceasta decizie. Cat trag aer in piept si suspin. Inchid ochii si spun ca asa e mai bine. Las de la mine. Ucid in mine incontinuu cu zeci de lovituri de cutit orgoliul. E instare sa se ridice in orice moment . E un demon. Dar il ucid zilnic. Am ales asta.

Am ales sa ucid, sa ma autocenzurez, sa tac sa-mi tin naibii gura si sa-mi vad de treaba mea. E a mea, ce dracu-ti pasa tie care-i treaba mea.

Orgoliosilor!

Am ales sa ucid. Da. Imi pare rau pentru crima pe care o fac in fiecare moment, dar ma bucur de ea in fiecare clipa. Nu e nebunie si poate intr-o zi am sa ingrop langa orgoliul meu toate promisiunile neonorate la timpul lor. Poate ca intr-o zi o sa fiu mai concreta decat acum. Dar pana atunci, trag aer in piept, privesc cerul si o mai fac lata o data.

Orgoliul, drag amor! Nu mi-e dor de tine, dar cumva imi lipsesti. Mi-e bine fara tine, dar gata. Te omor !

8 Martie, cadoul perfect

Adevarul este ca nu as fi crezut. Poate ca nu mai aveam puterea sa cred, totul era mult mai usor si totusi mult mai complicat. Totul era acolo si prea putine lucruri mai trebuiau sa conteze. Da, a fost petrecere iar. A fost muzica aia care in general pe mine ma face sa ma simt: ok, eu acum trebuie sa dansez? Cum? Sar? De ce oamenii astia stiu versurile? Suna bine, oare…

Eram sigura ca undeva dupa miezul noptii ochii or sa-mi aterizeze in gura si o sa adorm dansand. Mi-am pierdut putin increderea in Beard on! imi pierdusem si cheful, asa ca m-am hotarat sa ma sprijin, sa ma las dusa de val pentru ca aglomeratia aia nu era acolo ca sa-mi scoata mie peri albi. Oamenii aia nu erau nebuni, nebuna eram eu pentru ca nu vroiam sa ma relaxez, sa ma las dusa de val. Nebunia a inceput sa-mi curga prin vene incet, incet. Muzica a inceput sa ma relaxeze iar corpul meu sa danseze de parca as fi copilarit cu genul asta de muzica. Am dansat pana mi-au intepenit picioarele, pana cand am murit de sete, pana m-am sprijinit de perete sa nu ma dezechilibrez din crizele de ras pe care le aveam uneori. Le aveam pentru ca simteam nevoia, pentru ca vedeam lucruri care ma amuzau, pentru ca fumul imi umplea parul si pentru cateva secunde credeam ca dispar. Simteam ca dispar.

Aparitia ta a fost ceva care urma sa ma bulverseze si sa ma faca sa simt mult mai bine totul. Nu stiam ca dupa atata vreme (cat a trecut? 3 ani? 4 ani?) totul va mai reveni in mintea mea la fel de clar. Suntem identici, iar locul ala, petrecerea aia. Totul, muzica, lumea, noi nimeriti acolo unul langa altul. Unul in fata altuia fara puterea de a spune ceva. Fara puterea de a ne misca. Oamenii din jurul nostru pareau creeati din povestea noastra.

Eu cu scrierile mele. Tu cu privirea ta. Noi cu gandurile noastre. Esti acolo intotdeauna pentru ca tu cunosti demonul din interior. Cunosti totul bine, cunosti fiecare moment, fiecare privire, fiecare dans si unduire. Te urasc pentru ca ai facut toata seara sa fie perfecta. Te urasc pentru fiecare secunda in care tricourile noastre aveau aceeasi sigla iar tu erai ca un copil alintat si plangacios. Barba conteaza pentru ca e lucrul care ma face fericita. Uitasem asta.

Imi cer scuze ca am indraznit pentru un moment sa imi pierd increderea intr-o mare de oameni facuta sa se simta bine, iar eu, iar carcotasa si imposibila vroiam sa schimb ceva. Imi cer scuze ca mi-a placut atat de mult si ca o sa pastrez seara asta in top 2014, in topul meu personal de petreceri, pentru ca sunt atat de putine petreceri la care aproape plang de bucurie, de catharsis.

Va multumesc Beard Brothers !

Interviu cu un Beard Brother (editie speciala)

Este martie, este mai mult de atat: 1 martie!

Este ziua in care pe blog am un interviu dintr-un proiect drag mie, cu unul dintre oamenii din spatele acestuia. Pentru ca a venit primavara si atentiile asupra femeilor devin tot mai mari, m-am gandit sa povestesc cu o domnisoara, singura domnisoara din spatele acestui proiect.

Chiar daca peste tot vedeti doar barbosi, undeva in umbra, foarte protejata, cuminte si apreciata de toata lumea, se afla o domnisoara foarte draguta.  Am iesit cu ea la o poveste pentru a afla mai multe despre cum este viata ei langa atatia barbosi, pentru ca eu personal o invidiez  (si cred ca nu sunt singura).

Am crezut, sincer sa spun, ca este ceva necurat la mijloc. E adevarat, am fost eu prea invidioasa si rautacioasa gandindu-ma la cele mai intunecate lucruri. Energia si zambetul cu care povesteste despre proiect, despre campanii si toate acestea, este una care m-a facut sa-mi dau seama de ce merita toata iubirea.

“Mi s-au inmuiat genunchii atunci cand, dupa prima petrecere oficiala, au pus o poza pe Facebook cu mine si mi-au multumit pentru tot ajutorul si suportul pe care l-au primit din partea mea”, rade mult cand spune asta. ~30 de barbosi care o alinta si-i spun ca este speciala, ca este fata care conteaza cel mai mult pentru ei este, ceva ce ar inmuia si cea mai rece persoana. Este bine, cred eu, sa nu se stie de fata care este in spatele puterii masculine pentru ca asa totul capata o nota mult mai interesanta.

Am fost curioasa de inceputul acestui drum, asa ca mi-am luat inima-n dinti si cu tot tupeul pe care il am in mine am convins-o sa-mi spuna tot, sa nu omita nimic, nicio informatie care sa ma faca sa o invidiez mai mult decat o fac deja: “Sunt o fire foarte ambitioasa, imi place sa iau parte la astfel de provocari. Am mai facut parte din diverse proiecte inca de pe perioada liceului asa ca stiam cam ce ma asteapta. Stiam ca fara mine nu se vor descurca si le-am spus asta. Am fost acolo inca de la primele discutii si crearea paginii si punerea ideilor la bataie. Au fost putin carcotasi la inceput, spunandu-mi ca nu sunt un barbos si ca poate nu ar fi potrivita prezenta mea la sedinte. Stiam ca o sa-mi simta lipsa, iar dupa putin timp au inceput sa ma cheme si pe mine.”  

Carcotasa, cum am inceput sa fiu si eu dupa aceasta povestioara, am fost curioasa care este modul prin care ea se regaseste in proiect. M-am uitat foarte atenta la ea. Barba n-are, jur! Apoi am observat tatuajul ei si mi-a povestit cum a rezistat eroic la primul tatuaj, cu o sedinta destul de lunga si un desen destul de complex. Curajul de care a dat dovada prin desenul acela a fost confirmarea ca este intre oamenii care trebuie. “Avem aceleasi principii si acelasi mod de gandire. Credem si ne zbatem pentru aceleasi lucruri. Acesta este unul dintre lucrurile care ne unesc”.

Este totusi posibil ca intr-o gasca atat de mare de baieti sa fie o fata, fara absolut nicio alta conotatie, doar o fata care ajuta, sustine si este apreciata pentru acest lucru. Nimic mai mult, chiar daca nu ne putem imagina un asemenea lucru, ea este exceptia care demonstreaza ca se poate. De cele mai multe ori este binevenit si putin suspans, mai ales cand este vorba despre acest proiect superb. A se nota dragele mele ca alte fete nu vor mai primi. Au una care face cat toate fetele din lume, au una pe care ei o protejeaza si o apreciaza. Viata ei este atat de activa si de frumoasa incat ii doresc fiecarei fete sa aiba parte de alinturile de care se bucura ea.

Martisorul ei este superb, iar asta demonstreaza cat de mult este iubita. Credeti-ma pe cuvant ca merita toata aprecierea posibila din lume pentru munca pe care o face, pentru toate lucrurile frumoase pe care le vedem.

bb