De ceva vreme m-am lovit de aceleasi cateva discutii. M-am lovit de discutii de genul : mi-ar fi sila sa mananc ceva facut de el. Era vorba de doi bucatari, a caror mancare este delicioasa. A caror mancare este la fel de delicioasa precum arata.
Suntem chiar atat de rasisti?
Primul bucatar, este un frumusel, care lucreaza in domeniu de o gramada mare de ani. Singurul lucru pe care o parte din oamenii care-i mananca mancarea nu il stiu este ca el face parte din acei oameni discriminati pentru orientarea lor sexuala. Cati oameni se bucura de mancarea lui? Multi! Cati oameni sunt carora le pasa cu adevarat care este orientarea lui sexuala? Cati oameni sunt care, atunci cand le vine mancarea care arata cel putin delicios se gandesc ce face bucatarul in viata de zi cu zi. Chiar conteaza daca e gay, hetero, metrosexual sau mai stiu eu ce? Conteaza cum isi face munca. Conteaza sa fie bun la ceea ce face. Oricum multi clienti nici macar nu-l observa.
Cred ca suntem indeajuns de rasisti incat sa nu mai mancam daca am afla ca e gay. O mare parte din noi suntem. Asta este o mare porcarie. O imensa porcarie chiar. Cand ne oprim din a ne ascunde in stereotipuri? Cand ne oprim din a judeca oamenii din jurul nostru? Incepem oare sa ne maturizam si sa dam o sansa omului nu preferintelor lui sexuale (care cred ca nu ne afecteaza pe marea majoritate dintre noi) ?
Vreau o societate in care singurul lucru care sa conteze este cat esti de bun in ceea ce faci, cat esti de deschis ca gandire, cat de spurcat esti cu oamenii din jur, lucruri de genul asta. Inca sunt de parere ca preferintele intime ale fiecaruia nu conteaza (sunt o gramada de fetish-isti care nu ne afecteaza, dar de gay ne e scarba. Tristut).
Al doilea bucatar este, la fel ca primul, unul foarte bun in ceea ce face. Acesta nu are preferinte dubioase in viata lui privata (sau cel putin le ascunde la fel de bine ca primul). Acesta are in schimb ceva ce se observa (doar daca vrea el, in general vrea). Tatuajele. Are mainile pline, sunt sigura ca nu numai de tautaje. Nu modelul acela prost facut, ci adevarate opere de arta. Sigur inseamna ceva pentru el toate astea. E o arta care-i place, o arta care o poarta cu el pentru a-i aminti de anumite lucruri importante pe care oricum nu ar reusi sa le uite, dar ii place sa le vada acolo : pe el.
Cu ce ne afecteaza partile personale cand pe tine te intereseaza partea profesionala a unui om? Cu ce ne afecteaza daca are tatuaje, treij` de plozi acasa, se imbraca in femeie in timpul liber si se admira in oglinda, bea bere calda, ii place sa se plimbe prin ploaie, se tine de mana cu barbati sau alte lucruri? De ce suntem atat de rai judecand viata personala a unor oameni cu care nu avem tangente? De ce credem ca avem dreptul sa judecam decizii pe care nu le intelegem?
Devin tot mai scarbita. Sunt sigura ca rasisme d-astea de doi lei sunt peste tot. Dar sunt hotarata ca de cate ori le aud, sa ma indepartez din astfel de discutii si de astfel de oameni. E vina mea ca-i ascult, ca ma enervez si tot asa. E doar vina mea. Pe de alta parte, e vina lor ca sunt atat de superficiali. Da. E vina lor!