Mare scandal mare in lumea homosexualilor

De cateva zile, mare scandal mare pe internet. Bazaie tot netu in cele doua probleme ale poporului nostru. Afisul acela de pe calea Mosilor cu copii homosexuali si lesbiene, care mie mi se pare pe cat de kitchos pe atat de neadecvat. Sunt sigura ca au existat niste interese foarte mari sa fie acolo. Va trezi multa ura, cu siguranta. Problema este ca va trezi ura in toti. Atat in cei care fac parte din comunitatea LGBT ( Lesbiene Gay Bisexuali Transgender), cat si in restul homofobiei.

sursa foto

Popor de rasisti ce sunteti. Cati dintre voi aveti prieteni cu alte orientari sexuale? Sunteti siguri? De ce te deranjeaza ce face el acasa? Nu e etic? Pe bune? De cand ceea ce ne dorim, ceea ce ne face placere si asa mai departe e etic pentru cineva? Adica doi baieti/doua fete care fac sex nu e etic, dar aia care se excita violand minore, sau cand se pişă cineva pe ei, sau cand vad un caine ca le fute nevasta e etic? PE BUNE? Asta e etic?

De cand trebuie sa ma afecteze pe mine personal ce face altu acasa? Pe mine ma intereseaza daca e bun in ceea ce face (in caz ca vorbim de plan profesional) sau daca e prieten bun (in caz ca vorbim de plan personal). Da, e adevarat, nu mi-ar placea neaparat sa-i vad pe strada cum se iubesc si se ţucălesc de zor, dar nu-mi place sa-i vad asa pe niciunii. Luati-va o camera, asteptati pana acasa, etc, nu va tot zăbăliţi in mijlocul drumului cat sa enervati trecatorii pentru ca incurcati si sunteti scarbosi. Oricare ar fi orientarea sexuala, asta e scarbos.

Sa revenim. Brusc avem o problema cu LGBT-istii.Si eu am una. Am una pentru ca sunt atatia din comunitate care trag pentru ca oamenii sa nu se mai uite ciudat la ei. Trag pentru a urla ca normalitatea este in capul nostru, in ceea ce ne place. Nu in ceea ce vrem sau ce nu vrem sa acceptam din ceea ce se intampla in jurul nostru. Dar, unii nu fac bine. Societatea (pe alocuri) i-ar ajuta, daca ar avea tot ce trebuie sa-i ajute (aprobari de exemplu), dar ei nu au. Asa ca lumea nu prea mai are ce sa faca sa-i ajute. Se ridica din umeri ca la oricine care nu are actele necesare sa faca un anume lucru. Apoi ei urla, se plang pe facebook si-n ziare ca : Societatea romaneasca nu ne ajuta pentru ca suntem homosexuali!

Pe bune? D-aia nu te ajuta? Nu pentru ca nu ai ceea ce trebuie?

Da, recunosc, problema este uneori si pe partea cealalta, cand se fac cereri, cand se fac  demersuri si tot, iar societatea spune : Nu. Motivul nu-l stie nimeni, iar cand se cere explicatie se primeste acelasi ridicat din umeri, dar pentru asta noi riposam. Riposam ca asa ne place. Petitii si aruncat cu noroi. Da-i sa sune! Ca la circ!

Nu ne plac homosexualii, ungurii si tiganii. Admiram lesbienele doar daca nu sunt grase si orice femeie grasa e urata. Ne plangem ca nu avem locuri de munca dar frecam menta de zor pe facebook si bodegi. Ne plangem ca nu avem cultura dar nu mergem la teatru sau la film. Ne plangem de atatea lucruri si totusi stam cu dejtu-n cur. De fapt noi nu. Sa stea homosexualii cu dejtu in cur!

Nu inteleg. Pe bune ca nu inteleg. Ce va oripileaza atat de mult? Sexul anal? Cati sunt care faceti? Bun! Gura mica va rog! Altceva? Ca-s doi barbati? Dar doua femei va plac, ţucu-vă erectia! In cluburi cea mai frecventata metoda de agatat e doua gagici care se ling. Marş !

Am aberat. E momentul sa ma linistesc.

Mai zic una si ma opresc.

De ani de zile, ACCEPT face lucruri pentru comunitate. In multe orase. ACCEPT sustine multe lucruri. Imparte perzervative, imparte pliante despre boli cu transmitere sexuala si asa mai departe. Stiti, homosexualii astia vin ma sa va educe plozii despre cum ca e necesar sa porti prezervativ daca nu vrei sa devii un o gradina zoologica a bacteriilor purtatoare de BTS-uri. Da, ei! Nu stiti de multi dintre ei, pentru ca-s frumosi. Uite, tineri cu initiativa. Si ce daca nu li se da voie sa vorbeasca despre homosexualitate prea mult? Scopul este sa ne protejam in sex, nu sa promovam idei si concepte despre el. Scopul este sa fie fiecare copil impacat cu orientarea lui sexuala.

Serbarile vinului de pe vremea micului Dyonisos, erau orgii intre barbati. Pana tarziu s-a practicat homosexualitatea peste tot prin lume, inca se mai practica dar nu stim noi. Sau (iar) nu vrem sa stim.

De ani de zile, avem filme din toata lumea pe tematici LGBT, unele frumoase, unele nasoale. Lumea incearca sa le promoveze. Au fost festivaluri mari de film care au avut si premiat asa ceva. Ne intereseaza cum e facut, cum e povestit, nu mai mult. Totul! Conteaza?

Evit discutiile despre homosexuali mai rau decat evit discutiile despre religie. Astea sunt subiecte tabu pentru mine. Mi se pare ca oricat de multe ai spune, atat pro cat si contra nu ar conta.

Poate e bine ce se spune. Depinde pe care parte a pulii esti. Important este ca intotdeauna sa fi pe partea cea buna.

Care este partea cea buna?

*imi cer scuze pentru limbajul putin etic pe care l-am folosit, dar uneori nu poti evita. Nu am spus tot ce aveam de spus, pentru ca e prea lung, dar am spus o parte din ce aveam pe suflet*

Dosarul cu notite de la birou

In zilele in care stau la birou poate prea multe ore, pentru a nu-mi auzi gandurile si a ma putea concentra la numaratul masinilor care trec pe strada, tigarilor fumate, vizitatorilor sau chiar a caloriilor (de ce nu), ascult radio. Am dus o lupta sumbra in a alege un post de radio care sa nu ma enerveze, sunt in stadiul in care pendulez intre vreo 3 posturi, in functie de starea de spirit.

Pentru ca aud multe melodii dragute, intr-o zi am scos o foaie si am inceput sa scriu pe ea melodiile. Foaia s-a umplut, am pus-o cuminte in tavita intre facturi si altele. Au aparut alte melodii bune, am scos alta foaie, tot asa. M-am trezit ca am un dosar pe care scrie numele meu, plin de melodii. Oare o sa le fac playlist intr-o zi? Sau macar am sa ma deranjez sa le downladez? Cert este ca in fiecare zi ma cam plang de melodiile pe care le am pe mp3. Incep sa ma gandesc ca 4gb e prea putin. In orice caz, tona de melodii, playlistul de pe hartie imi prinde foarte bine.

Sta la birou, la indemana mea oricand. Cand ma plang ca n-am ce asculta, colega imi recomanda zambind : pune pe magic fm!

Ajung acasa, imi amintesc ca era o melodie tare la radio. Oare cum ii zice? Cine o cheama? Ce radio on-line pe care-l asculta niste chinezi in marea Chinei de Sud cand fac telefoane? Nu stiu, dar lista o las in continuare la birou. Poate cand colega mi le-a muta intr-un biblioraft o sa ma activez sa le pun macar pe youtube.

E drept, problema existentiala apare doar in momentul in care-ti dai seama ca eu am tot felul de melodii, rock, rap, orice, dar!! Dar, pe youtube playlist-ul iti permite maxim 200 melodii. Mno` eu ce fac acum? Daca am mai multe? Cum le sortez? Cum le aranjez sa nu ma deprim. Ah, ce de dileme. Mai bine pana ma hotarasc mai scriu o melodie si adaug foaia la dosar. Nu se stie cand o sa vreau sa ascult o melodie draguta si sa am foaia la indemana. Pe birou. La lucru. Si ce daca eu-s in oras sau acasa?

indemnarea la lectura sau sa schimbam putin stilul

Later Edit

Dupa lungi dezbateri ale mele cu mine insumi, dupa lungi citiri si recitiri, m-am hotarat ca ii voi da cadou de 1 martie cartea lui Iulia Oaida. Sa o citesti cu placere draga mea ! (intre timp ti-am dat si un mail sa-ti spun asta) 🙂

Dupa ce mi-am epuizat toata energia, chiar toata cu niste cautari arheologice prin librarii, vis-a-vis de preturi si carti, constat ca sunt multe lucruri care nu conteaza. Constat ca sunt o gramada de scriitori contemporani de care nu stie nimeni, oameni care scriu frumos, dar totusi te uiti dubios la carte, la coperta, la tot.

O prietena de-a mea ma tot innebuneste cu lansari, cu poezii, cu tot. Oh, Christine, nu am eu timp sa citesc atat cat as vrea! Si-mi aduce, si-mi spune, iar energia ei de a fugi dintr-un loc in altul si de a face lucruri de genul asta ma fac sa ma simt lenesa. Nu e tocmai modul in care vreau sa ma simt, dar pe de alta parte imi place sa ma simt lenesa.

Am descoperit nu de mult un domnisor. Un domnisor dintre cei care au energie multa sa scrie si s-a hotarat sa-si puna poeziile pe print. Am rasfoit, am citit, am zambit si apoi am zis : trebuie sa fac cadou cartea asta! Vazusem ca Ioana avea la un momentdat un concurs cu carti, m-am uitat sa vad cat e de iubit (putintel este). M-am gandit sa incerc si eu, recomandand ceva ce nu se mai citeste de prea mult timp : poezie !

58818_427290420691538_1172656768_n

*altfel, bine!*

tu, tu ce mai faci?
cine mai eşti?
ce mai ascunzi?
în cine trăieşti?

eu, nu mă-ntreba
simt că mă duc dracului de la o simplă răceală
şi viaţa-mi stă într-o tabletă de paracetamol
în rest
dau tot din mine
dau timpul înapoi oricui vrea să-l ia
altfel, bine!

 Gabriel Bota – “nu mă numesc Eu!”, Editura Eikon, 2012

Asta este o monstra din ceea ce Gabriel a scris in cartea lui. Titlul imi place foarte mult, iar coperta este facuta de un alt artist. Asa e, cand se intalnesc artisti mai multi, scot multe lucruri frumoase impreuna. Ca sa te convingi poti arunca o privire pe pagina cartii de facebook.

Cum castigi o carte de la mine?

Ma gandeam sa va pun sa scrieti poezii, si sa ne luptam in versuri in comentarii, dar nu stiu daca asta sa fie neaprat o idee buna. Eu mi-am pierdut de ceva timp puterea de a le scrie in versuri, parca, m-am apropiat de proza mai mult, dar totusi am mai descoperit oameni la capitolul poezii. Eu am o alta intrebare :

De ce iti plac poeziile?

Cartea as vrea s-o fac cadou de 1 martie, asta inseamna ca undeva in ziua de 28 februarie, pe la ora 22, inchid comentariile apoi ma pun pe citit. Cel care-mi atrage cel mai mult atentia o va primi. Daca e din Cluj, ne vedem personal sa i-o dau, daca e din alt oras pe data de 1 am sa o pun la posta si va ajunge pe luni 4 martie.

Ca inspiratie pentru raspuns, atasez alaturi mostre din carte cu poezii. Daca vrei sa te convingi ca iti place stilul lui, are si un blog. Are tot ce-i trebe pentru a fi recunoscut, are tot ce trebuie pentru a placea. Sa-l citim deci!

734887_415121075241806_621831723_n

 

Dragi librarii

De cateva zile caut o carte, in engleza. M-am hotarat cumva sa o citesc in engleza. Nu mai stiu motivul dar cred ca este irelevant. Plimbandu-ma prin librarii, observ un lucru :

– Carturesti , cartea dorita in engleza 80 lei

– Librarium , cartea dorita in engleza 35 lei

– Book Depository , cartea dorita in engleza 8,07Eur (aprox 35 lei, livrare intr-o saptamana, livrarea gratuita. Am calculat pe 8,3 euro la 4,3lei euro)

Ma gandeam ca poate, o gasesc online mai aproape. Inca mai am ce sa citesc, nu ma grabesc deloc sa o achizitionez, sa vedem ce este pe piata.

Elefant.ro data trecuta mi-a adus cartile dorite dupa 3 saptamani. La ei pe facebook toata lumea se plange ca intarzie comenzile sau ca nu mai vin. Oamenii se plang chiar ca au comandat anumite carti care mai apoi n-au venit, dar cand au refacut comanda acestea nu mai erau pe stoc. Da, ei nu erau totusi unii de la care vroiam sa comand, dar am zis sa imi calc pe orgoliu si sa ma uit. Folosesc butonul de search. Scriu titlul in engleza. Primul suggest : cartea in romana. Mi se pare logic, pentru ca eu ii caut titlul in engleza deoarece nu stiu cum e tradusa in romana si ma gandeam sa dau pe site-ul librariei. Inteligent. Al doilea suggest : Dunes!

Tin sa mentionez doar ca eu caut un thriller care nu are deloc legatura cu Dunes care am inteles ca e un SF bestial.

Okian. De ei nu mi-a prea placut pentru ca aveau ceva domnita pr, paote o mai au, care imi displace pentru setul de stickere promis acum 2 ani, sau pentru faptul ca am facut de vreo 4 ori cunostinta iar ea ramane ignoranta. Pentru asta, taxam libraria ! Calcam pe orgoliu si ne uitam. Cartea dorita 75 lei. Exact. acum o cumpar, stai putin!

Dragi librarii,

inteleg ca aveti multi furnizori, inteleg ca aveti o concurenta incredibila. Inteleg toate astea. Ce nu inteleg e de ce trebuie sa aveti preturi atat de mari pentru niste carti care se gasesc cu greu in alte locuri. De ce trebuie sa aveti search de rahat sau mai mult decat atat, de ce nu aveti carti noi?

Am cautat in multe librarii on-line si nu am gasit ce doream. Nu stiu de ce, dar cred ca ar prinde bine. Unde am gasit pretul mi se pare exagerat. Inteleg ca libraria Carturesti e considerata fitza de fitza, dar de banii aia imi cumpar 2 sau poate chiar 3 carti ! Adaosurile de 100% nu fac decat sa va indrepte cumparatorii pe site-uri straine. Aia se bucura nespus de bani, iar pe mine nu ma deranjeaza sa astept 4 zile o livrare daca platesc sub jumatate de pret.

Va urez putini clienti care se documenteaza atat de mult la preturi inainte sa cumpere o carte, pentru ca daca ar fi toti ca mine, ati avea un faliment dragut multe dintre voi.

Dragi librarii, nu mai exagerati !

cuvinte, sentimente, ritm. The Mono Jacks

Nu stiu de ce, dar uneori raman doar blocata. Ochii pironiti pe scena. Sunt in fata ei si nu mai aud decat cateva cuvinte vagi care se imbina aproape perfect cu gandurile mele. Totul imi zboara in diverse locuri iar eu sunt blocata, fara sa am puterea sa ma misc, simt toata muzica, o simt cum ma rascoleste, ma uit la fiecare dintre cei de pe scena sa vad : simti si tu ce simt si eu?

Ar fi cliseic. De cate ori ma gandesc la astfel de lucruri imi vine sa-l sun pe Horia sa imi mai trimita niste exemplare din Un spatiu periculos, Kelley Eskridge. Sa imi trimita pentru ca vreau cat mai multi oameni sa traiasca ceea ce traiesc eu. Vreau sa fie o gramada care sa-mi spuna : da, ar fi frumos sau da, si eu simt asta.

Ador, ador sa stau in primul rand, sa-mi bubuie boxa langa bere, sa ma uit si sa zambesc. Sa mi se intoarca zambetul sau doar, pentru un moment sa se opreasca timpul. Dar timpul se opreste cand pasiunea lor pentru muzica, a fanilor pentru ei, toata combinatia asta fatala ne face pe cativa dintre noi sa tanjim dupa voce a doua zi. Tanjim dupa bauturi calde si ne gandim : cat de tare a fost aseara.

Ador cu tot sufletul oamenii care se dedica atat pe scena. Rar vezi asta. De fapt, cred ca asta se vede doar din primele randuri, unde se inghesuie lumea, unde, in patratelul tau fumezi si admiri. Inchizi ochii si visezi, te lasi purtat de vocea de langa tine, te lasi purtat de ceva mai mult decat youtube si casti in urechi. De ceva mult mai tare : de un live.

Apoi, in final, gandurile combinate cu muzica. Toti monstrii din capul tau iti spun : fa-o! Nu vrei sa scoti telefonul din buzunar, te razboiesti cu tine si te enervezi (iar) uitandu-te la toti oamenii fericiti din jurul tau si simtind ca tu nu mai ai aer. Nu mai poti sa respiri iar muzica este acea constiinta ingrozitoare care-ti spune, iar si iar, la nesfarsit : fa-o !

did the rain make you run? come back girl ! – am sa vin, primeste-ma si am sa vin. Nu trebuie sa ma chemi cu o durere de orgoliu, nu trebuie nici macar sa il calci pe el, trebuie sa o vrei.

freeze the time, you’re so beautiful tonigh! – da, esti. imi zambesti (zambeai), erai acolo, si vorba cantecului let’s start pretend that we are lovers. Am facut aia, a mers binisor, unde saracia am lasat concretul, de ce am lasat joaca sa aiba ceva de spus in toate astea?

Pana la urma, cand totul se termina, raman iar cu aceeasi obsesie.

You’re making promises that you can’t keep!

Vinovata. Fara premediatare dar totusi poate constient. Incerc sa evit actiunea promisiunilor si viselor. Cine sunt eu sa judec gandurile? Cine sunt eu sa ma las purtata de vant? Vocile altora care pur si simplu sunt mai puternice decat constiinta noastra. Vocile si muzica, sentimentele lor in care te regasesti.

Constiinta perfecta? o melodie !

Constiinta perfecta? Mono Jacks !

Constiinta perfecta ? Ce rost mai au toate astea daca nu le poti schimba? Ce rost are tot? Inchide ochii, bucura-te de concert. Deschide-i, rosteste pe varful buzelor versurile, uita-te la pasiunea lor, uita-te la toate cablurile de pe scena. Doreste-ti sa stii ce simte. Gandeste-te daca ei mai suporta caldura, gandeste-te la tot ce simte publicul. Lasa toate gandurile dracului, goleste-ti mintea si bucura-te de fiecare acord, de fiecare vers, de fiecare zambet. Urla cat te tin plamanii : bis !