Festivalul de Film FRANCOFON

Lume, lume, sa ne adunam cu mic cu mare, ne facm aprovizionarea de popcorn si bilete, deoarece incepe Festivalul de Film FRANCOFON, la Cinema Victoria din 20-24 martie.  Ne vor fi prezentate proiectii canadiene, premiate, foarte atractive, dar si surrpize cum ar fi prezenta unor regizori). Biletele nu sunt scumpe putandu-se achizitiona si abonamente, astfel :

pretul unui bilet intreg este de 8 lei

pretul unui bilet cu reducere de studenti/elevi/pensionari este de 5 lei

un abonament care permite vizionarea a 3 filme este 15 lei

un abonament care permite vizionarea a 6 filme este 25 lei.

Filmele prezentate in aceasta perioada sunt :

INCENDIES (2010) de DENIS VILLENEUVE , un film care a fost reprezentantul Canadei la Oscar în 2011, a facut parte din selecţia oficială a Festivalului de la Veneţia, are premiul pentru « Cel mai bun film canadian » la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto din 2010

poate fi vizionat marti, 20 martie de la ora 20, sau vineri 23 martie de la ora 17.30

LE VENDEUR (2011) de SEBASTIAN PILOTE , un film care a castigat premiul pentru cel mai bun Film Canadian la Festivalul Internaţional de Cinematografie Francofonă din Acadia (FICFA), marele premiu al Juriului, la Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului de Film din MUMBAI, premiul Federaţiei Internaţionale a Presei Cinematografice (FIPRESCI), la Cea de-a 55-a ediţie a Festivalului de Film Internaţional din SAN FRANCISCO

poate fi vizionat in joi 22 martie de la ora 20, sau 24 martie de la ora 20 (fiind filmul cu care se inchide festivalul)

EN TERRAINS CONNUS (2011) de STEPHANE LAFLEUR, a castigat premiul la Berlinale – Sectiunea Forum – 2011 si este filmul de deschidere al Întâlnirii cinematografiei din Quebec, 2011

poate fi vizionat joi 22 martie de la ora 17.30, sau vineri 23 martie de la ora 23.

LES VIVANTS (documentar, 2011) de EDUARDO LUCATERO un film care a fost premiera mondială la Cea de-a 20-a ediţie Festivalului de Film Documentar Hot Springs din 2011. Poate fi vizionat miercuri 21 martie de la ora 20, cand regizorul acestui documentar va fi prezetn, iar daca-l ratati mai aveti o sansa sambata 24 martie de la ora 17.30.

UN NUAGE DANS UN VERRE D’EAU (2012) de SRINATH CHRISTOPHER SAMARSINGHE un film in premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam din 2012.

poate fi vizionat marti 20 martie de la ora 17.30, sau vineri 23 martie de la ora 20.

Québec Gold 11 este o selectie care cuprinde cele mai importante scurt-metraje din Québec ale anului trecut. Aceasta reprezinta o sansa unica de a urmari intr-o singura proiectie filmele care au participat la cele mai mari festivaluri din lume si au castigat numeroase premii! Québec Gold 11 este prezentat de Les Films Séville, PHI Group, L’INIS, ONF, Télé-Québec, Vision Globale si Prends ça court! Vizionarea se oate face miercuri 21 martie de la ora 17.30 , sau sambata 24 martie de la ora 23.

SOIRÉE DJ : CHINESE MAN (FR)

Chinese Man sunt originari din Marsilia, dar cu rădăcini asiatice. Crew-ul francez Chinese Man format din 2 DJ şi un MC mixează de la 4 platane genurile: dub, reggae şi jazz cu electro-oldschool-hip hop, într-un amestec exploziv şi funky de başi urbani, condimentat cu scratch-uri şi trick-uri de campioni DMC, plus un show audio-video.

Biletele pentru concert sunt disponibile doar la Club Midi in seara concertului.

Pranzul – duminica in familie

In fiecare familie – dar absolut in fiecare, se intampla – in special duminica sa vina tot familionu la masa. Nu in fiecare duminica, doar in unele duminici. Cand eram mica era amuzant, dar pe masura ce am crescut a inceput sa devina tot mai enervant.

Pe langa faptul ca o masa care in mod normal ar duta cam o ora dureaza cam cinci, toate rudele trebuie sa-si faca siesta intre felurile de mancare si sa se mai matoleasca un pic, exista intotdeauna, dar INTOTDEAUNA , acea ersoana din familie care lescaie foarte zgomotos mancarea, la unison cu cineva care soarbe supa, cineva care-si scobeste maselele cu limba scotand sunete ciudate.

Am reusit sa imi fac niste fite atat de mari incat plescaitul ala de mancare ma lasa cu lingura-n mana, flamanda si fara puterea de a mesteca mai mult de atat.

Nu inteleg, oamenii astia nu se aud? Oamenilor astia li se pare absolut normal ca atunci cand mananca sa scoata sunete ca o vaca flamanda? Toate plescaielile alea imi ridica piele de gaina facandu-ma foarte suparata pe parintii care nu au reusit sa le explice copiilor ca : mancarea se mesteca intotdeauna CU GURA INCHISA.

Astept ziua cand vor fi scosi din restaurante acesti oameni, pentru ca zgomotul de fond creeat de ei este mai mult decat enervant !!!

Plurale, pluraluri, pluuuu…

Zilele trecute cand veneam acasa de prin oras, am observat ca tot treceam pe langa un domn la trecerile de pietoni. Era un domn la aproximativ 65-70 ani, inalt, cu un palton maro. Mergea greoi si se vedea ca are niste ani chinuitori cu povesti interesante in spate. La ultima trecere de pietoni m-a abordat, chiar daca a vazut ca aveam castile pe urechi. Le-am dat jos din respect pentru ca omul continua sa vorbeasca cu mine.

M-a intrebat daca nu mi-e frig pentru ca sunt imbracata cam subtire, i-am zis ca nu. A schimbat subiectul intrebandu-ma ce lucrez. Nu mai stiu ce i-am raspuns. Mi-a zis ca el e ziarist, ca a scris multe la viata lui, iar acum scrie pentru ceva revista a armatei – daca bine am inteles. El s-a oprit in statie iar eu mi-am continuat drumul luandu-mi amabil la revedere de la el.

Domnul mi-a zambit si mi-a urat : succese in ce faceti domnisoara !

Am zambit si am plecat. Pe drum mi-am dat seama ca “succese” suna putin ciudat. Mi-am amintit de ce. De cand EBA a gresit cuvantul si a spus “succesuri”, toata lumea a inceput sa faca misto pe tema asta, folosindu-se in prealabil acest plural. A fost amuzant, intr-un fel foarte ironic inca este.

Ascultam azi stirile, de buna voie si silita de televizorul tare urland din spatele meu si mama care se uita la stiri. Un baiat (i-am uitat numele) care vrea sa fie un fel de Anthony Bourdain, calatorind prin lume si primind bani pe tema asta, scriind despre asta – cica e blogger cu peste 50.000 vizite/zi. Acel baiat, zicea ca “trebuie sa fie a win-win situation, ei sa castige publicitate, eu calatorii, astfel avand mai multe sucesuri”.

M-am oprit din ce faceam, m-am intors la televizor si m-am uitat ca tampita “succesuri?????”

Nu am verificat daca in noul DOOM sunt permise ambele cuvinte, dar daca e asa, e trist. Foarte trist. E mai trist ca lumea a adoptat cuvantul ca fiind cel corect. Iar mie mi se parea enervant ca pluralul de la festival e “festivaluri”, eh… acu cu “succesuri” e alta mancare de papagali.

Femeilor din lumea intreaga…

Femeilor din lumea inreaga, ni suntem puterea. Noi sntem acelea care suntem vesnic nemultumite. Vrem animale de casa, spalam, calcam, facem de mancare. Vrem atentii in inimioare, flori din cand in cand, si o multime de astfel de lucruri. Suntem imposibile. Suntem greu de suportat deoarece ratiunea noastra duce la nebuni orice doctorand in logica sau filozofie. Sntem niste monstrii gelosi reusind sa facem cele mai mari show-uri in cele mai frumoase locuri publice. Nu suntem multumite daca nu se uita la noi, iar daca se uita la noi o fac pentru ca sunt libidinosi. Nimic nu ne multumeste.

Femeilor din lumea intreaga, va anunt ca de cateva zile barbatii s-au dat peste cap sa ne faca pe plac, pentru ca este 8 martie. Au facut rezervari la restaurante, au cumparat flori, au facut tot ce stiau ei mai bine, iar daca trebe, or sa faca si sandwich-uri si or sa genereze si articole multe pe blog.

Femeilor din lumea intreaga, sa imbratisam deci, barbatii care au grija de noi, pentru ca si daca suntem cele mai imposibile, suparacioase, irationale, geloase, paranoice fiinte de pe pamant, ei ne iubesc.

Un 8 martie calduros !

Alte locuri, alte amintiri

Zilele astea m-a napadit o melancolie bestiala. Vin spre casa si trec pe langa un magazin care ofera sculpturi si tot felul de desing-uri de interior-exterior din “piatra naturala”. Imi amintesc de cate ori trec pe acolo de alimentara de unde-mi cumpara mama biscuiti. Biscuiti cu miere, rotunzi, mari, pe care acum ii face Panemar-ul. La jumatatea anilor 1990 nu stiu cine-i facea. Erau niste biscuiti galbui cu un gust delicios. Un kilogram in punga de hartie, pus de un domn la aproximativ 60 ani, poate chiar 70, poate avea doar 50 – dar eu eram prea mica pentru a putea aproxima exact varsta lui. Toata lumea mi se parea batrana. Era inalt, avea un halat gri inchis, iar uneori avea un halat kaki. Semana cu halatele pe care le poarta cei de prin spitale. Ma uitam tot timpul la el cu ochii mari. Avea mainile lungi si batrane, il comparam cu bunica, vanoase si crapate de ani. Tot timpul imi dadea o bomboana in plus si-mi spunea ca sunt frumoasa. Poate ala era un motiv pentru care biscuitii imi placeau asa de mult. Nenea cu halat gri.

 

In mijlocul iernii care tocmai a trecut mi-am amintit de alt loc peste care s-a asternut de tot praful. Prin 2003-2004 am baut un pahar de sifon aici, probabil printre ultimele dati cand a fost deschisa.  Erau doi domni cu maini tremurande cand copil fiind, clasele 1-4 dupa scoala ma opream sa beau un pahar de sifon in care vroiam sirop de cola si sirop de visine. Ah, daca as fi stiut eu ca peste ani avea sa apara Cherry Cola ! Nu ne intelegeau ce ne place la licoarea aia visinie, dar noi continuam sa ne impingm, sa chitaim si sa o bem. Aveam grija sa nu spargem paharele de sticla grele. Unele verzi, altele transparente, altele albastre. Cand am revenit dupa multicei ani, mai era doar unul dintre ei. Nu am avut inspiratia sa intreb de ce mai e doar unul. Cand trec si o vad inchisa si ruginita, imi place sa ma gandesc ca locuiesc cu babele lor in casa din spate, ca nepotii si copii lor au grija de ei, dar poate ca sunt morti de mult.

Peste amintrle copilariei noastre se construiesc lucruri care conteaza pentru copii de acum. Iar noi ramanem doar cu amintirea vaga a sifonului, a sticlelor acelea pe care le caram in sticle. Ei beau acum apa minerala de fitze, sau sucuri de Mc. Amintirile noastre sunt demolate, in locul lor trebuie sa se construiasca amintirile altor copii.