personaje din film – oameni de zi cu zi

TVDece a venit, si de aceasta data cu o idee de mega party care sa rupa normele. Pentru ca am lipsit de la hipster party, pentru ca am fost la Brasov, pentru ca m-am ofticat atunci, de aceasta data a venit #movieparty unde lumea trebuie sa se imbrace intr-un personaj de film. Uite asa, ne-am cotrobait toti prin dulapuri prin idei, si cum Tiff-ul a zis ca da o invitatie cu 35 de intrari la cel mai original costum ne-am motrosit putin.

Dupa ce soarele a apus, s-a mancat frigaruia (apropo v-am zis ca la Cluj s-a facut cea mai mare frigaruie din… cred ca lume??), spiritele s-au incins si oamenii s-au adunat in Le General, care ne gazduieste cu mult drag de fiecare data.

costumele :

Fam Flinstone : Tv DeCe

Superman : Adi Hadean

Indianca : Raluca

Porto si sotia  : Galben si sotia

Doctoru traznit (cred ca el l-a creeat pe frankestein) : Bogdan

The cleaning boy : Alex Ursa

Cei cu dezinfectia – sau infectia? – Fam Ciulea PUNCT RO , Cristian Gog, Adriana, Miruna, Injineru

Omu cu fotbalu american (eu ii zic Al Bundy si sper ca a lui dom’soara nu se supara pe mine, dar asa a picat) – Aronet

Reintoarcerea lui Harry Potter – Mironeasca

Mone Steel – logic, familia Mone (care au si o pizza a lor!)

Julieta (nu a lui @chinezu) – Flavia

LeeLoo – Codruta

the smoker – Lorand

the bad santa – Coste

Forest Gump – Robin

brokeback mountain – Vlad al ilariant si Victoria

Agent Jay – Lush

the hawaian surfers – Kookool si domnisoara lui

*mi-a luat o eternitate sa pun link-urile*

Printre toti astia, a mai venit sa incerce on-line-ul in off-line cu degetul, usor necostumat dar ii vom zice ca a fost el, domnisorul Cosmin care a fost foarte incantat de noi, si nu s-a speriat si care mai vrea si va mai veni. Sa-i uram bun venit si la mai multe twitt-uri.

Acestea fiind spuse, eu astept ca Ioana sa puna un post cu ce a facut la Brasov, pentru ca eu n-am ajuns si vreau sa vaaaaaad! Auzi tu??

Gala Actoria – un festival de studenti

După cum s-a citit pe ici pe colo, prin presă, pe pereți și mai știu eu pe unde, săptămâna asta care tocmai se chinuie să se termine, și săptămâna care tocmai s-a terminat înaintea acesteia am avut, noi, studenții care suntem (nu care este) am făcut conform tradiției un festival de teatru. Un festival pe care lumea îl așteaptă cu sufletul în gât în fiecare an, flori prin buzunare, răbdare și nu în ultimul rând, fiecare cu bucata lui de parchet, ne-am înțeles??

A început în trombă, cu sala mega plină, cu reflectoare peste toți cu mulți elevi care cântau în cor „what’s the buzz tell me what’s happening” și o sală întreagă fredonând printre buze „JC, JC, won’t you die for me?”. Da, a fost vorba de Jesus Crist super-star un spectacol care seamană enorm de mult cu filmul, care a făcut sala să lacrimeze puțin și care a venit nu în perioada sărbătorilor pascale, atunci când se poartă filmele cu tendinte religioase. Latex, blugi, pojartiere și lucruri mulate, paparazzi și tot tacâmul au făcut publicul să-și rupă palmele la propriu cu chiote și aplauze timp de mai bine de zece minute. Per totatl rezultatul că ceea ce s-a jucat a fost mai mult decât superb.

Dacă tonul a fost dat, spectacolele au început să curgă, să adune public și lumea să se înghesuie să rămânem fără aer și să suspinăm încet, pe sub buze.

Spectacolul de Commedia dell’Arte numit „Blestemul” ne trimite într-o Veneție blestemată să secete și să nu aibă femei. O Veneție care se pregătește de moarte, și singura fată din oraș, este defapt un băiat. Iubirea prinde contur între băieții neînțeleși de familie, iar licoarea lui Dottore reușește totuși să transforme un Pullcinela într-o femeie, iar Veneția se ascunde sub ape, așa cum o știm azi.

Alexandra Pâzgu a scris un text superb : The (H)eden Garden unde ne amintim de copilărie, de răutățile și jocurile pe care le făceam atunci. Ne amintim cum vroiam să ne sărutăm și ce scârbos ni se părea să ne pupăm și să folosim limba. Captain planet erau desenele noastre favorite și într-o oră toată copilăria noastră trece prin fața ochilor noștrii prin 6 actori care ne spun totul.

Raymond Queneau a scris o poveste cu același lucru spus de 99 de ori, de fiecare dată spus altfel. O poveste banală a unui domn care își cumpărase un pardesiu de la care-i lipsea un nasture, era răscroit, și la joben în loc de panglică avea un șnur. Acest domn s-a plimbat într-o zi cu autobuzul și pe rând toți oamenii din autobuz povestesc cum l-au întâlnit. Spectacolul „Exerciții de stil” îmbină textul queneau-ian cu elemente de limbaj teatrat nonverbal, momente de step și muzică live.

Alexandra Odoroaga ne-a furat și ea o lacrimă la textul lui Peter Esterhazy „Formele compuse ale inimii” numit de fapt ”Verbele auxiliare ale inimii”, unde ne trimite într-o lume înfiorătoare de care fugim toți, o lume în care ne arată suferința pe care oa vem atunci când pierdem pe cineva din familie, în special părinții. Presiunea și durerea, toate adunate într-un one-woman-show care a rupt și de această dată multe aplauze din palmele celor din jur.

Ioana Decianu în schimb ne-a făcut un one-woman-show pe textul lui Jean Paul Sartre „Cu ușile închise” arătându-ne iubirea. Arătându-ne că ea nu vine când vrem noi, și cum vrem noi, că e dureroasă, că lumea te judecă, și că nimic nu se oprește în loc pentru durerea ta. Ușile tot timpul sunt închise iar atunci când se deschid nu mai vrei să pleci.

Rareș F. Stoica ne-a spus povestea celor 3 minute. Povestea celor 3 minute în care mori și ciclul vieții se continuă. Povestea celor trei minute în care nimic nu contează, în care durerea nu mai e așa de mare, corpul ți se îneacă în sânge și mori.

Toate poveștile din gala actoria au rupt din noi ceva. Ne-au arătat lucruri crude pe care poate zilnic le ignorăm.

Flori pentru Algernon ne-a arătat că suntem oameni. Că obișnuim să râdem de cei din jur. De cei care au un iq mai mic, chiar dacă ei nu își dau seama ce se întâmplă ne-au arătat copii autiști de care noi ceilalți copii râdeam chiar dacă părinții ne explicau (sau nu) că ei nu au nicio vină că sun așa. Povestea unui copil retard care are o operație în urma căreia reușește să ajungă la capacitatea de inteligență a unui om normal, este dureroasă. Atât de dureroasă încât, în final, 90% din sală plângea.



Nu știu de ce plângeam toți. Pentru că a mai terminat o generație sau pentru că povestea a fost atât de înduioșătoare că inclusiv filmul smulge o lacrimă, două, trei.

Per total, nu am fost la tot, dar la ce am fost, am ramas impresionată. Am rămas cu lacrimi în ochi, tone de poze pe care să le dau, fredonând câteva melodii. Superb.

Lupte interioare….

Te trezeşti ca aproape în fiecare zi zgâlţâit de ea pentru că are să-ţi zică treburi importante….evident pentru ea sunt importante , dar pentru tine sunt căcaturi . Căcaturi pe care le auzi de trei săptămâni încoace.

După ce deschizi bine ochii în timp ce ea continuă cu ale ei tabloul se schimbă  . Apari în bucătărie , eşti la masă cu capul aplecat şi se aude o lingură ce amestecă-n pahar , iar pe fundal ea deschide gura doar pentru a ţipa . Ai impresia că cineva a pus-o  pe repeat şi începi să te enervezi şi să acumulezi ură , dar continui să taci . Apare liniştea apăsătoare după care îţi cere să faci anumite lucruri , lucruri de care te face să te simţi inapt deşi le faci zi de zi  . Şi îţi vine să te descarci precum un tunet zguduie cerul , vrei să spui cuvinte nu tocmai ortodoxe , dar ţi în tine pentru că şti că orice cuvânt te va costa scump . Îţi vine să-ţi iei câmpii sau îţi vin gânduri negre , dar nu  , astea n-au ce căuta în capul tău . Îţi aminteşti că acum câţiva ani erai pe punctul de a pune capăt iadului într-un mod drastic , dar ai avut noroc cu prietenii care te-au oprit la timp . Tot ei te-au crescut moral şi ţi-au arătat că nu merită şi că astfel de decizii nu trebuie să mai existe vreodată în mintea ta .

Te retragi cu lacrimi în ochi în camera ta şi te simţi ca un nimeni şi vrei să pleci dar nu poţi . Te bagi în pat măcinat de gânduri şi de plâns şi te întrebi cât mai trebuie să verşi lacrimi din cauza ei?

Dar speri că într-o zi vei fi şi tu pe picioarele tale şi o să ai puterea să pleci departe de toate . Până atunci mai ai o lacrimă în ochi şi te minţi că ai un înger păzitor care va avea grijă ca totul să fie bine . Dar îngerul are cancer la aripi şi acum zboară în jos , dar nu e înger are cancer, totu-i pe dos….

 

Fulgere

Mi-e frică. Au început fulgerele. Mi-e frică. Ceva în cer apare și vrea să-mi facă rău. E ca o lumină. Sigur acolo sunt extratereștrii care mă vor răpi și mă vor duce într-o lume rea. Un fel de iad. Da! Un iad al celor care se tem de fulgere.

Mi-e frică! Au început și-mi vor face rău. Am văzut la televizor o mulțime de oameni care au murit fulgerați. Sigur am să pățesc și eu la fel. Asta mi-e soarta, să mor fulgerat.

Au început. Auzi? Sunt aici. Au venit. Au venit să-mi facă rău. Le auzi? Mă vor ucide. Mi-e frică. Mă tem de toate luminile alea de pe cer, nu știu de ce te uiți la mine așa de ciudat când tot ce ar trebui să faci este să mă strângi în brațe. Să mă strângi și să nu-mi dai drumul, să mă ții strâns, să tremur ca varga în brațele tale și la ureche să-mi șoptești : sunt doar niște fulgere. Nu-ți vor face nimic.

Dar nu, tu stai acolo și râzi. Râzi de frica mea și de tot ceea ce mă face să fiu eu. Râzi ca o cretină și o să te duci dracu într-un iad groaznic pentru că iadul meu e luminos. Da. Iadul meu e plin de lumină pentru că e plin de fulgere, vito!

Scuză-mă, te rog frumos iartă-mă. Uite, îți cad în genunchi. Nu e din vina ta. Acum știu, o să crezi că sunt un ciudat, și o să-mi dai papucii, dar trebuie să înțelegi, îmi e frică de fulgere. Tot timpul mi-a fost. Nu știu de unde s-a născut în mine toată teama asta față de niște lumini pline de încărcătură electrică pe care le vezi pe cer ca niște desene frumoase. Mi-e frică până și de wallpaperul de la calculatorul tău care are tot fulgere, dar n-am vrut să-ți zic. Da. Acela este motivul principal pentru care nu mă apropii de calculatorul tău. Un alt motiv ar fi faptul că  e intimitatea ta și eu nu am ce căuta acolo, poate doar un motiv de ceartă…

Mi-e frică! Ține-mă în brațe. Te rog. Îmi vor face rău. Mă vor distruge, mă vor arde. Am să ard într-un iad plin de lumină. Am să orbesc. Lumina mă va prăji. Nu. Nu pot pur și simplu să văd frumusețea dincolo de norii ăștia. Știu că în spatele lor se află un curcubeu minunat dar în fața lor se află ceva înfiorător. Cum te pot fascina toate fulgerele astea? Cum poate să te fascineze lumina aia cu încărcătură emoțională? Da! Emoțională pentru că te umple de emoții în momentul în care le vezi. Emoții când realizezi că ești în fața morții. Că acea lumină este de fapt moartea.

Mi-e frică! Nu vreau să mă opresc din țipat. Vreau ca toate fulgerele astea să se oprească. Vreau ca ploaia să mă lase în pace iar eu, eu să pot să stau la tine în brațe și să nu mai tremur ca varga, iar tu, vită împăiată ce ești să nu mai râzi de fobia mea pentru ele. E o adevăarată boală și nu ține de faptul că mama nu mă ținea în brațe când eram mic. N-ai observat? Toate momentele rele din desenele la care ne uitam când eram mici erau pe furtuni, și fulgere, lumea murea, era tristă iar noi plângeam. Până și atunci ne ascundeam când auzeam tunete pentru că știam că dacă le auzim le vom vedea curând. Eram mai fricoși dacă le vedeam pentru că te poți teme doar de lucrurile pe care le vezi!

Mi-e frică! Mi-e frică de tot ceea ce este afară. Sunt monștrii care-mi vor mânca totul începând cu demnitatea. Sunt oameni ca tine care râd de mine, care mă tachinează și care nu cunosc adevărata valoare a viețtii. Cum adică? Vrei să spui că doar pentru că mi-e frică de lumină, în special de fulgere eu nu cunosc adevărata valoare a vieții? Hai mai du-te tu la ăla care te-a părăsit și lasă-mă pe mine să-mi jelesc singurătatea în întuneric. Ce? Nu vrei să pleci? Ah, acum sunt bun și eu așa fricos cum sunt.

Trebuie să înțelegi draga mea, iadul are mai multe forme, acum, are forma unui fulger.

Trăieşte viaţa….

Corporatisti preocupati doar de jobul lor, oameni ignoranti- care habar n-au pe ce lume se afla, femei la cratita, femei supuse barbatilor, oameni fara simtul umorului, oameni care nu stiu de gluma, oameni care vad numai drumul drept al vietii si nu iau si cate o curba din cand in cand… M-AM SATURAT DE VOI!

Vreau sa am in jurul meu oameni care isi pun intrebari existentiale, care sa imi recomande carti excelente, muzica faina, care stiu ce e ala un film bun, oameni cu imaginatie, cu hobby-uri, oameni care au pareri despre teoria conspirativa a expeditiei pe luna dar si despre castigatorii Oscarului din 2011. Vreau in viata mea oameni cu o doza de nebunie.

 

tu de care om eşti?