In sfarsit scriu

In sfarsit dupa cateva luni in care tot asteptam sa pot scrie si eu undeva ganduri,probleme existentiale sau ma rog ce o fi apare un cadou intarziat de la Moshu’! Moshu’ nu e nimeni altcineva decat Gaza mea:D Hmm…desi nu era promisiunea ei uite ca a facut ea pasul asta fara ca sa ii cer eu….thank you :*….

Avand in vedere ca mai sunt 6 ore pana cand incepem  un an nou doresc tuturor un an cat mai plin de bunatati….eu….o sa ma bucur in continuare de “nasterea” mea virtuala!

La anu` ne inmultim

Pentru că, la anu o să împlinesc dorinţa lui Mircea Popescu (sigur există telepatie, pentru că eu deja lucram la dorinţa lui) . M-am gândit, să fac iar multe multe lucruri. Ba nu. Să fac foarte multe lucruri. Să am tot mai mulţi d-ăştia care mă citesc, să reuşesc să îi instig să îmi comenteze.

Deoarece, la mine pe blog a mai tot apărut Ioana, fătuca mea. Şi am tot înnebunit-o până şi-a făcut twitter, dar nu are ea un blog ca-lumea, aşa că, o adopt pe al meu, până când se va răscula împotriva mea, şi mă va da afară de pe blogu meu (sper să nu se întâmple). Sper ca, după un an, doi, la mine aici în casa mea formată din o mulţime de biţi, să mă sune şi să-mi spună, că e tare fain în noua ei casă, şi că i dor de mine. Drept urmare, pe 2011, voi avea o colegă de casă. Pe ioana, care va scrie sub numele ei, nu sub niciun pseudonim, îi trajem o pagină despre ea, şi o vom citi şi comenta cu mult drag.

Aşa că! La un 2011 mult mai productiv!

Muzeul tehnologiei – la mine acasa

S-ar putea spune, cu uşurinţă, că sufăr de un deficit de atenţie, şi acela ar fi motivul oficial, pentru care strâng tot. Tot!! În 1994 tata a fost fericitul posesor al unui calculator, îi zicea 2.86 , eram în al 7-lea cer, şi când el nu lucra pe el, eu mă jucam. Pentru început, m-am jucat tetris. Tetrisul meu, ăl de buzunar, devenise acum pui mic, pe lângă cel colorat pe care-l aveam la tata pe calculator.

Într-o zi, am mers cu tata la o colegă de-a lui de la fostul Alcom, şi tanti, până când ei discutau acolo cu facturi şi amintiri de genul : “îl mai ştii pe ăla ce lucra la cafea cu tine?” pe mine m-au trimis la calculator, şi mi-au pus un joc. Renumitul şi inconfundabilul Prince of Persia : The sultan daughter



Încă mă mai joc pe el, pentru că-mi place să cred, că şi pentru mine, un prinţ ar omorâ atâţia sultani. Ţin minte, cât de frică îmi era de sultanul cel gras, sau de scheleţi. Şi niciodată nu ştiam ce se întâmplă cu umbra aia ce ieşea din oglindă, pentru că şi de aia îmi era teribil de frică. Dar, verişorii mei, veneau tot timpul să mă salveze de monştrii din calculator.

Că tot vorbeam că sunt strângătoare, şi că am acasă un muzeu, disketele pe care le arăta @dragoşmone

la mine în casă nu sunt relicve, pentru că la finanţe, alea nu au auzit de stick usb, şi informaţia e prea puţină ca să arzi un cd cu ea. Şi acum, prezint muzeul de acasă :






Drept urmare, aştept, ziua în care, copii mei, vor descoperi toate astea. Sigur, ei habar nu vor avea, că a existat vreodata aşa ceva.

acum 23 de ani, pe vremea asta

Nu, nu am să vă vorbesc despre nicio revoluţie, pentru că aia n-a fost acum 23 ani. Poate ar fi trebuit sa mai aştept doi ani, şi să zic, ţanţoş “acum 25 de ani” .  Acum să sar peste orice indroducere siropoasă şi să spun marele eveniment al zilei. Astăzi, acum 23 de ani, mami meu, şi tati meu, au spus :  da – la primărie  – . Un an mai târziu, în toamnă, am ajuns şi eu în lumea asta să sâcâi şi înnebunesc pe toată lumea, cu vedetismele mele. Dar astăzi, eu trebuie doar să fiu cuminte, şi să le urez la ai mei drajii mei părinţi toate cele bune, şi încă 100 ani ca ăştia. Îi încurajez spunând că într-o zi am să mă fac eu mare, şi atunci !!! atunci va fi atunci !!!