cum fu la GNR

întrebarea săptămânii care tocmai a trecut deja începe să mă dea peste cap “şi? cum fu la gnr?”

Fu-tare este răspunsul care poate să acopere pe întregime adevărul incursiunii mele în capătul celălalt al ţării pentru bdv+gnr . acesta este purul şi durul adevăr.

Era să nu ajung la bucureşti şi am fost foarte aproape să dau un tweet cu “pierdut Dacos, ofer recompensă” , dar, din fericire, cu ajutorul unui Cosmin, am reuşit să ajung la Dacos, ca toţi românii, la timp, în Turda. Ne-am urcat, eu şi Kristinuţa care săraca era atât de agitată încât nu putea să vorbească. Cine o ştie pe Kristina realizează că aceea este o întreagă stare de şoc la ea.

Pe autocar m-am întâşnit cu Nora Vintilă, pe care n-am mai văzut-o de trei cari de ani, şi cu care am tras din când în când, la câte o publicitate, o bârfă scurtă.

Ajunse noi fetele cucuietele în capitală, pe la 23.10 cu cinci minute întârziere, sunăm BDV-iştii pentru o bere, un suc, o incursiune în militari la jeg. Nu mă! aşa îi zice barului! Ne-am adunat cu mic cu mare, după ce ne-am cazat într-un cămin d-al lor. Frate cu 16 al nostru, adică multe etaje, multă lume, lift cu propria lui personalitate. Ei n-au sinucideri aşa că ei nu este cool (am zis!).

După o luptă cu bucureştenii că Koloszvar rocks, a ajuns şi colegul nostru de la Baia-Mare şi ne-am putut duce liniştiţi să dormim, în camere. eh, chiar dacă toţi trei ne doream să dormim, am adormit pe la 5-6 pentru că poveştile în întuneric, indiscreţiile şi tot au fost mult mai interesante. Logic că nimeni nu dorea să coboare până la magazin pentru nimic în lume.

Dimineaţa de la GNR , ne marmoţim vreo 2 ore, reuşim să ne trezim, să ne cumpărăm cafea şi să ne târâm ca nişte râme până la Romexpo. Acolo hărmălaie mare tată dragă pentru că, umanoizii de bucureşti n-au mai văzut chip de clujean de-o lună de zile. Şi ce dor îmi fu de ei. Woai mamă. Zic sincer amu’ că doar ardelenii nu mint. Echipele frumuşel frumuşel. dileme existenţiale “ne daţi sau nu ne daţi” zici că eram la halloween. Eh fraţii mei azi nu vă dăm, vrei să ieşi, du-te liniştit, înapoi nu mai vii. Drept urmare, nu s-au dat brăţări.

evenimentele zilei :

după cum spuneam mai sus, nu s-a lăsat să se iasă, am lăsat una bucată băiat. Dacă îmi aduc bine aminte, parcă avea şi o brăţară de catering, dar omu era ultra nervos şi agitat pentru că, ăştia îi ridicau maşina dacă nu ieşea. Şi s-a dus, şi nu i-au ridicat maşina. PAM PAM!

un alt eveniment, după cum s-a văzut la ştiri a fost, vestitul, inegalabilu, inconfundabilul : Miron Cozma (nici eu nu ştiam că are pagină de wiki, dar pentru cine nu ştie…) Eh, acu e acu. Vine o colegă la mine, eu rupeam bilete de zor şi bârfeam, zice “uite-l pe individ” ahaha, râdem glumim, şi omu nimereşte la poarta mea. Problema era, că avea bilete de Normal, şi noi eram Golden. Am purtat vreo 5 minute o discuţie prietenoasă cu el în care el îmi explica “dar dacă tot am intrat, nu pot să rămân”, iar eu îi explicam “nu, vă rog frumos să ieşiţi”. Am devenit mai convingătoare când în spatele meu s-a plasat băiatul de la securitate care era cam de 2-3 ori cât mine. Uite aşa se va scrie în cărţile de istorie că sunt voluntara care l-a scos pe Cozma de la Golden de la GNR. Căcat pe băţ!

din seria oameni agitaţi să iasă afară, mai este un tip, ah săracul, agitat nevoie mare, că e urgent şi el trebuie să iasă. Îi explic omului că nu pot de nicio culoare să-l las pentru că nu mai are cum să intre şi la cum se agită, sigur mai vrea înapoi. Era atât de urgent că nu mai putea aştepta nici vreo 30min până când aproximam noi că se vor demonta porţile. Îşi ia omul inima în dinţi şi îmi şopteşte că are nevoie urgentă de un ob pentru prietena lui. M-am dus, i-am făcut rost şi omul utra încântat. Probabil ce şi-a auzit că a uitat ob-urile în maşină, numa el ştie. Mi-era milă de el.

Nu s-a intrat cu brichete. Mi-a părut rău de fumători. Trebuiau să vină ceva firme de ţigări să împartă brichete, chibrite, etc, dar n-au mai venit, şi toţi fumătorii şi-au lăsat, la poartă, în tomberon, brichetele, o parte din ele au ajuns la mine, pentru că, am stat cu cei de la jandarmerie, să ne alegem. Nais Job !

Nu s-a intrat nici cu rujuri. Nu ştiu exact de ce, pentru că dacă e să arunc după cineva, pot arunca şi cu papucul. Faza tare a fost, când a venit un domn la mine, să urle, şi la restul, că iubita lui are un ruj de n milioane, pe care nu vrea să-l arunce, şi dacă nu-l aruncă nu intră. Cine nene te pune să dai milioane pe rujuri? dă-mi banii ăia mie, şi-i dau ruju meu de 3lei, tot aceeaşi nuanţă, tot pe cămaşă şi pe buzele tale rămâne. Ce uameni măăă

A trebuit să returnăm tricourile. Nu asta este problema. Problema este că toate bluzele & stuff erau in geantă, geanta era plecată bu, şi eu fără acces la ea până după concert. Drept urmare pe la aproximativ 22, eu am rămas într-un maieu. Fetele se hlizeau de mine, eram de râsul curcilor aşa movulie cum deveneam. Partea ilară a fost în momentul în care a apărut Alex, care, a făcut pe gentilom-ul şi mi-a oferit flanela lui, asta pe la aproximativ 23.30 , dragul de Alex, eu am avut acces la bagaj pe la 01 şi ceva. Mi-o părut rău de el, dar măcar nu s-a răcit.

Acum, eu să vă zic cu mâna pe inimă, motivul oficial venirii celor de la GNR, ca să îi cânte un la mulţi ani la Florin Adam, pentru că e un dulce, şi pentru că merită să vină unii să-i cânte. Felicitări Florin !

Nah, cam aşa fu la GNR. ce? vroiai să-ţi spun de artificii, confetti, şi de câte ori s-a schimbat Axel? Wtf, aia ai citit în presă.

cele 4 marti ! fatale !

gândesc de foarte mult timp acest mail. Luna septembrie a avut 4 marţi fatale, am să vorbesc despre fiecare câte puţin, nu de alta, dar mi s-a părut o lună circulară.

7 septembrie : am stat la şcoală de m-au luat toţi dracii. ultima restanţă, emoţii stres, tot tacâmul, dar, sfântul cinci!

14 septembrie : aşa cum a anunţat şi facebook, a fost ziua mea, 3 baruri practic, teorecit fură 4, La scenă deschisă, mi-au cântat la mulţi ani, am primit cadouri, am râs, ne-am distrat, am făcut un ţâr de poze.

21 septembrie : GNR (articolul mâine)

28 septembrie : prima zi oficială de şcoală, cursuri şi tot felul. colegi cu care nu m-am văzut de mult, şi uite aşa, luna septembrie s-a întors de unde a venit.

A fost o lună care s-a terminat repede. Am avut multe de făcut şi totuşi n-am făcut nimic. Luna octombrie tocmai începe, şi am început să numărăm voluntarii şi bobocii. Este bine. Este rău că vin ploile şi frigul, dar apoi, ne vom bate în posturi pe twitter şi blog “la mine ninge” , vom face oameni de zăpadă şi ne vom grupa pentru Crăciun, unde o să facem concurs cine fu mai beat decât cine. Ah ce vremuri ne aşteaptă.

p.s. Wake me up, when september ends

Mail ravasit (part 2)

sa stii ca pun link-ul acesta cu hotararea sa nu scriu nimic in mail. absolut nimic. teoretic, nici acum nu scriu nimic. nu vreau sa te fac sa ramai blocat ore intregi in fata monitorului ascultand piesa asta. nu vreau sa te fac sa te gandesti la mine de cate ori ma uit eu la cruel intentions pentru ca damn it boy, ma uit de prea multe ori. adevarul este ca eu nu tin un jurnal ca in film care sa spuna tot ce simt cand vine vorba de tine. ar fi frumos sa tin unul, dar pe bune ca nu tin. blogul meu si tona de mailuri catre tine este cel mai sincer jurnal al meu. am ales varianta piesei cu imagini din clip. ah. ador, ador totul. si eu sunt color blind. pentru ca de cele mai multe ori sunt oarba atunci cand vine vorba de tine. de cele mai multe ori ma gandesc cu groaza la faptul ca te voi vedea si ma enervez ca tu o sa te blochezi si nu vreau. e randul meu sa ma blochez. e randul meu sa raman fara cuvinte, si sa nu mai fiu un om rau.

toata lumea spune ca sunt un om rau. partea fucked up este ca lumea imi spune asta ca e un compliment. toate lucrurile pe care le spui in mod normal unui om ca sa-i arati partea negativa mie mi le spune lumea ca pe un compliment, si peste toate astea, tu ma iubesti, tu ma s uporti cu crizele, isteriile si depresiile mele. ma primesti cu bune si rele iar eu continui sa zidesc in jurul meu, castelul propriului meu orgoliu.

Manole a zidit-o pe Ana, dar eu sunt un Manole al meu si ma zidesc singura. Nu stiu daca zidesc toate aceste ziduri ca sa vad cat timp stai in fata lor pana ma enervez si le daram, sau daca traiesti cu speranta ca va veni o furtuna care le va darmana, sau daca tu pe cealalta parte a zidului iti construiesti o scara pentru ca sa ajungi la mine. Totul este de poveste si uite, eu iar mi-am propus sa nu spun nimic.

Nu stiu de ce saracia, dar noaptea intre 2-4 am cele mai mari valuri de inspiratie. multe, pentru tine

Toamna se recruteaza voluntarii

A venit toamna, şi am început cu mic cu mare să numărăm bobocii. Cei de la facultăţi care vin timizi în marele oraş universitar şi aşteaptă să se implice în cât mai multe proiecte, oraşul cel mare să-l înghită. Must do-ul meu această toamnă este să recrutez voluntari. Nu ştiu sigur încă dacă mi-am greşit vocaţia sau nu, cert este că îmi place ceea ce urmează să fac pe o perioadă destul de lungă după cum se pare că se aliniază planetele.

Proiectul despre care recrutez următoarele zile voluntari se numeşte : Cd Radio. Poate că mulţi dintre voi vă mai amintiţi de postul acela de radio cu delfinul (eh nu e ăla, dar sunt verişori, cam din aceeaşi generaţie). Eh, el trebuie readus pe piaţă, iar noi voluntarii ne vom ocupa de acest lucru.

Cum vom face asta? Este foarte simplu : vom sta în puncte diferite ale oraşului, şi vom fi acei oameni enervanţi care cer 3 minute clujenilor, pentru a vorbi despre proiect şi a cere o mică semnătură. Numărul semnăturilor care trebuie adunate este uşor mare. Nu-l spun pentru că doresc ca fiecare voluntar să îşi dorească tot mai multe, şi astfel experienţa să fie magnifică. Perioada adunării acestor semnături este 4-8 octombrie. Este foarte scurtă, oamenii trebuie să se mişte destul de repede.

În mare, cam despre asta este vorba în proiect. În mic, este nevoie de oameni care să sacrifice câteva ore în acele 5 zile pentru a reînvia, împreună cu încă o parte de clujeni, oraşul cu care ne place să ne mândrim la toată lumea.

Cum devii voluntar? Asta e mai complicat, deoarece trebuie să îţi sacrifici 2 minute să completezi acest formular până la data de 29 septembrie, ora 23.59 ultimul înscris! Poţi recomanda prietenilor, vecinilor, cunoştinţelor.

later edit : da, voluntarii vor primi o recompensa, destul de frumusica 🙂 care va face sa merite efortul (nu prea multe amanunte, ca nu-i frumos)

De ce poarta barbatii cercei

A man is at work one day when he notices that his co-worker is wearing an earring.

The man knows his co-worker to be a normally conservative fellow, and is curious about his sudden change in “fashion sense”

The man walks up to him and says, “I didn’t know you were into earrings.”

“Don’t make such a big deal, it’s only an earring,” he replies sheepishly.

His friend falls silent for a few minutes, but then his curiosity prods him to ask, “So, how long have you been wearing one?”

“Ever since my wife found it in my truck.”