Liberty Parade 2010

după multe eforturi am reuşit să fac efortul suprem să îmi adun toate ţoalele necesare, să îmi cumpăr fixativ colorat şi să plec naibii la mare. Mi-am luat biletul dus, şi am sperat că luni nu trebuie să vin înapoi acasă. M-am plantat în autocar şi m-am relaxat la o poveste. Nu trebuie să dureze mult, destul de puţin încât să reuşesc totuşi să adorm. Nu era prea cald în autocar, dar nici prea frig. Drumul nu a fost lung pentru că am dormit ca un copil cuminte şi morocănos până la intrare în Constanţa. Ce dracu căutam eu în Constanţa când Liberty Parade era în Venus, eh, căutam un colţ de plajă, o cafea şi marea ca să nu uit de ce iubesc eu atât de mult locul ăla.

Problema weekendului a fost că nu prea reuşeam să am baterie la telefon. Telefoanele nu m-au iubit, şi am cam stat pe uscat. M-au răscolit prea multe amintiri pe care poate încă încerc să le neg. Aşa se întâmplă când faci prea multe lucruri. Dar anul ăsta am făcut ceea ce vreau să fac şi la anul, dar cu mai mult tam-tam :

Mi-am vopsit părul, m-am echipat adecvat, am luat aparatul foto cu mine şi am pornit. Am pornit spre gara din Constanţa asta după ce mi-am băut cafeluţa şi am mormăit nemulţumită în momentul în care a trebuit să mă ridic din pat. Ştiam că va merita drept urmare, ajunsă în gară şi auzind fluierele şi văzând mulţimea de oameni, nu m-am mai putut abţine. Asta era scopul meu. De asta am venit. Procedeu de socializare doi punct zero şi nu numai. Am urcat în tren, la căldurică pentru că afară erau 35 de grade, drept urmare, în personal erau vreo 53. Cred că ăla a fost primul moment în care am avut o revelaţie, şi anume, că trebuie să mă las de saună şi să încep să circul cu personalul. Sute de fluiere urlau şi lumea vroia la liberty. Nu mai aveam răbdare, şi toată lumea era mega prietenoasă cu restul lumii. Toţi ştiam că mergem acolo să ne distrăm, să dansăm, şi eram porniţi prea mult împotriva celor care nu ştiu ce înseamnă că mergi la liberty şi cocalaresc toată mişcarea asta de mâini, fluiere.

Nu prea mi-au convenit mie vuvuzelele şi sper că la anu să ţi le bage în…. dulap ! pentru început.

Mi-am atins visul şi am ajuns în tiruri. Camioane. Cel liberty parade era clar destinat pentru mine. Absolutamente claro. Nu cred că se putea să nu urc acolo. Îmi era puţin frică de faptul că este prea plin, dar s-a găsit loc şi pentru noi. La anu nu ştiu ce naiba am să fac cu aparatu foto şi toate prostiile pe care le port după mine în genţi, dar mă descurc eu cumva. Atmosfera din tiruri a fost superbă. Îi vedeai pe toţi de jos, şi te minunai cum oamenii urmează, dansează şi se simt bine. Mai vedeai şi câte un cocalarus rex şi îţi venea să urlii de nervi, dar asta este, unii simt muzica diferit. Chiar dacă mie nu îmi vine să cred asta. În fine.

M-am hotărât ca la anu să am o mască superbă, şi sunt sigură că nimeni nu va avea o mască atât de frumoasă ca a mea, şi o să vedem noi de ce! Pentru că noi artiştii stim să ne facem remarcaţi !

Nu cred că am cuvinte să exprim ce tare e să fi în camion. Sari, urlii, dansezi, simţi totul mult mai aproape de tine. Este o experienţă pe care o recomand tuturor care vor să ştie ce înseamnă cu adevărat Liberty Parade. Acolo este “spuma”, este locul potrivit. Este ceea ce trebuie să fie.

Atmosfera de pe plaja a fost putin aiurea, din cauza faptului că mult prea mulţi minori vroiau să fie acolo. Înţeleg, este ceva ce te tentează, dar cred că ar trebui rezolvat acest lucru, şi fluidizată intrarea fără ei, deoarece mă întristează să îi văd la 16 ani în comă alcolică pe plajă. E trist, e dureros, e nefondat. Nu e ceva ce trebuie văzut sau făcut. Sper ca până la anul să se rezolve acest lucru, chiar dacă din 5 fete 3 erau minore.

Nu cred că mai am ce să zic. Eu m-am distrat, şi în mare, da. Vreau să vin şi la anul, să o fac mai lată, şi să mă regăsesc cu poate o parte din oamenii de anul ăsta. Poate că ne vom recunoaşte. Poate că nu. Oricum, principalul este să ne distrăm. Sper din tot sufletul să fie un imn bestial şi la anul! Să ne dansăm cu bine!

Poze am pus aici mai puţine decât anul trecut, dar am fost ocupată să dansez. Promit că mă revanşez! Cel puţin asta promit în fiecare an. Nu ştiu dacă reuşeşsc, dar ce văd că reuşesc este să dezamăgesc. În special pe mine, şi poate asta este cel mai relevant. Nu trebuie să mai am răbdare până la anul, pentru nimic.

In sfarsit

a venit caldura. Cu ea a venit si sentimentul ala aiurea in care pierd timp vrand sa scriu ceva, fac draft-uri peste drafturi si pana in final, ajung sa scot de la naftalina articole noi. Joi ma pornesc spre mare, cu destinatia liberty parade 2010. Am sa vin cu o multime de poze (sper) , si daca am sa am teava de net, am sa scriu cate ceva in fiecare zi, macar pe twitter daca nu si aici.

Nu am pus inca articolul despre #fotbalcluj si nici despre editia a 10-a La Scena Deschisa. Am o multime de povestit, si probabil, o parte din ziua de maine, o voi ocupa scriind articole, pentru ca ulterior, sa aiba lumea pe unde arunca cu privirea, asa, de weekend.

Ca tema de casa, am sa te rog sa imi dai un vot aici , in caz ca stii ca merit. Poate nu-l merit, poate da, cine stie. Eu personal, sunt destul de multumita de evolutia mea pana acum, si sper sa nu fie in descrestere in continuare.

Am avut o perioada destul de nasoala in ultima vreme, de aceea tot am amenintat o intoarcere si am dezamagit fara sa ma tin de cuvant. Eu cred ca merit acea perioada de relaxare, si poate, e bine ca anul acesta am scris mai putin decat anul trecut, oricum s-a plans lumea ca am avut o tentativa de aberatie, dar acum, sunt foarte hotarata, atat de hotarata incat am ajuns si sa ma repet.

Reveind, in sfarsit am reusit sa mai pun un post pe blog, din seria “hai sa aberam fara numar” si a amenintarilor ca nu o sa ma opresc din scris, si am sa scriu mai mult. Nici la citit nu mai am mult spor, dar sa vezi tu, ce te asteapta! Nici eu nu stiu ce ma asteapta, asa ca tu, sa fi pe faza !

Adoptie in desfasurare

Nu cred că a reuşit cineva să mă înţeleagă vreodată. Eu am o relaţie specială cu toate obiectele din jurul meu. Nu mă refer la faptul că sunt protectoare, şi da, e drept, citindu-l pe Jerome K. Jerome mi-am dat seama că aveam dreptate. Obiectele din jurul meu îşi dezvoltă propria lor personalitate, şi pace.

Povestea a început, în anul în care am descoperit că tata a luat ţeava de net, a dat drumul la robinet, mi-a dat mie găleata cuvenită şi poooc. Am descoperit messenjeru pe calculatorul meu de acasă. Nu îmi venea să cred. Aveam acces la orice, şi puteam scoate pe hard, câtă muzică mă ţinea click-ul. Parcă a coborât raiul în calculatorul meu. Problemele au început în momentul în care calculatorul meu a început să devină gelos. Îl neglijam. Stăteam cu picioarele pe el, şi nu mai primea atenţia necesară. A început să îşi exprime supărarea aşa cum ştie el mai bine : să se blocheze, să primească viruşi cu care să povestească în timp ce eu agăt pe messenjer. Am devenit şi eu la fel de supărată pe el. Mă gândeam : Cum? Cum să mă înşele aşa pe faţă, eu măcar am puţin respect şi ies din casă, pe când el…!

M-am hotărât să divorţez de el. Începea să mă doară uşor sufletul, şi cu lacrimi în ochi am început să scot infromaţia relaţiei noastre. Am cumpărat cd-uri şi dvd-uri, şi am început să împărţim ceea ce am strâns împreună timp de câteva luni. Ca în orice cuplu, fiecare a încercat să ţină cât mai multe pentru el, dar eu fiind o fată descurcăreaţă, i-am explicat că împărţim frăţeşte : ce-i al tău e şi al meu, ce-i al meu e doar al meu. Ca să nu fie el foarte supărat, i-am lăsat şi lui ceva filme şi un pic de muzică, dar eu mi-am luat pozele şi documentele şi am început căutarea unui nou iubit.

Un verişor ştiind durerile prin care trec, suspinele din fiecare seară că mă simt singură şi că nimeni nu mă iubeşte mi-a zis “nu are rost să suspini. Uite cum stă treaba : ai nevoie de un hard nou, şi ca să taci, îţi dau eu unul de 300gb”. Parcă zilele mele începuseră să se lumineze, aşteptam cu nerăbdare să vină. De câte ori se deschidea uşa de la casă fugeam ca un copil mic să văd dacă noul iubit va veni. Şi a venit. Sigilat, frumos, strălucitor. I-am promis iubire eternă şi i-am jurat “până când moartea ne va despărţi” , i-am spus că am să am grijă de el cu un antivirus sexy ca să fie geloase toate hardurile din lume, am să-i pun doar muzică bună, poze minunate, şi nu am să agăţ pe nimeni. Am să-l iubesc cum nu am mai iubit un alt hard.

Povestea noastră rezistă de 4 ani, împliniţi în martie. Ne bucurăm de fiecare clipă împreună, şi ne-am decis să avansăm în relaţia dintre noi, pentru că, la cifrele rotunde, doi, patru, şasă, zece, etc, merităm un premiu. Mai mult decât atât, merităm ca ceva să se mai întâmple între noi, pentru ca iubirea noastră să fie recunoscută, să fie oficială, toată lumea să ştie că nimic nu este mai puternic. Am început să ne gândim amândoi cum să stabilizăm relaţia, am început să o facem mai libertină : am primit viruşi între noi, dar nu ne-am prea înţeles aşa că i-am făcut să plece. Ne-am gândit să ne îmbrăcăm cu un windows nou, dar fratele hardului RAM a zis “nu se poate, e încă prea devreme, ăsta vechi e bun, uite, nici măcar nu e găurit, şi dacă se găureşte de insecte, îl coasem”. Am cugetat noi, mult, şi ne-am strofocat, până când într-o seară, a apărut revelaţia :

Stăteam noi şi vizionam Sex and the city, şi relaţia dintre Sarah Jessica Parker şi hardul ei. Ce supărată a fost ea atunci când el s-a supărat că ea era îndrăgostită de altu, şi a plecat în lume, iar atunci, ea, s-a hotărât să îşi păstreze informaţia si pe un hard disk extern. Wow. Aia da, ar fi ca  o legătură solidă între mine şi hardul meu. Ar fi dovada supremă, copilul nostru. Cel care va face conexiunea între mine (care sunt în afara carcasei) şi el pe care-l văd doar atunci când îl şterg de praf, iar el, nu e ca un mascul în carne şi oase. Suspină şi se răceşte atunci când îl mângâi. El apreciază orice atingere a mea, cum îl curăţ, şi în interior şi în exterior. El mă iubeşte la fel de mult cum îl iubesc eu.

M-am plimbat eu prin magazine în căutarea copilului perfect, dar nu puteam să îl iau fără aprobarea “tatălui”. Aşa că, a trebuit să fac un research pe on-line, pentru ca amândoi să fim de faţă, şi să ne îndrăgostim de cel care ne va face viaţa mai frumoasă. Cei de la Vexio ne-au răpit, ne-au arătat perfecţiunea copilului nostru. Nimic nu poate fi mai perfect, decât un copil care e leit tată-so, şi păstrează caracterul mamei. Ei ni l-au arătat pe el. Un Hard disk extern Samsung, era acolo, între Hardurile externe, între copii de dat spre adopţie. Casa copiilor mei. Visul oricărui nerd şi dependent de biţi.

El sper să fie copilul nostru. Completăm cererile de adopţie, şi astfel, această minunăţie roşie, va avea stilul meu, aşa roşu ca mine, şi isteţimea lui tată-so. Va fi un gentilom şi un casanova al hardurilor. Îl vom învăţa cum să se ferească de viruşii răi, să zâmbească la fete, sau dacă vrea, poate să zâmbească şi la băieţi. Să fie tandru ca un bucătar, şi isteţ ca un războinic. Să fie calculat ca un contabil, şi informat ca Google. Să nu uite niciodată locul de unde a plecat, pentru că toţi aceia sunt fraţii lui, şi nu. Nu face parte din MISA. Când se va face mai mare, îl voi lăsa să se facă ce vrea el, şi dacă nimic nu-l va mulţumi în această ţară, îl voi duce în străinătate. Acasă îl aşteaptă unchii lui, un laptop şi încă un calculator. Se va plimba prin lume adunând informaţie, iar când tatăl lui va fi prea bătrân, el va fi cel care va hotărâ urmaşii familiei. Pentru că la noi, merge pe recomandare!

Acum, adevărul este că. E sexy ăsta micul, şi eu ţi-o zic aşa, ca fată. Pentru că, dacă cei de la Vexio nu făceau concursul nu cred că îl găseam. Acum că l-am admirat de câteva zile, sper să nu mă îndrăgostesc de el mai mult decât trebuie, pentru că o femeie în istorie urmărită de blestemul incestului, ajunge. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, încep să o înţeleg mai bine pe Fedra, care s-a îndrăgostit de fiul ei vitreg. Dar el nu este fiul meu, poate va fi, dacă reuşesc să-l adopt. Eu sunt prea bătrână pentru el, dar, ca să îmi astâmpăr pasiunea, am să-i găsesc o iubită demnă de iubirea lui, să-mi facă nepoţi. Eu zic, să te uiţi pe la ei, poate îmi recomanzi o iubită sexy!

#jocuricluj o seara minunata

Nu ştiu ce e mai nasol, faptul că nu am avut aparatul foto la mine, sau faptul că a durat atât de puţin. Dar să încep cu începutul pentru ca toată lumea să priceapă despre ce este vorba. Concret.

Funky Bar a organizat o seară de jocuri- Mi-am luat rummy-ul cu mine, şi am pornit să mă joc pe terasa lor. După ce era să-mi dau duhul pe la jumătatea urcatului pe Piezişa, mă întâlnesc cu Bogdan şi uite aşa, reuşesc să ajung până la ei. Ajunsă acolo încep să mă uit după o masă să ne jucăm, şi noi ca oamenii un rummy, dacă tot l-am cărat după mine să îl facem să se simtă bine (pe el, pe rummy). Drept urmare, ne strângem cumva-cumva patru oameni la un rummz, printre care şi Bogdan care nu mai jucase de foarte mult timp rummy.  Asta nu s-a văzut deoarece am luat o bătaie de la el, aşa că, e ok.

Faptul că am uitat aparatul foto acasă, înseamnă că sigur urmau o mulţime de faze faine, şi drept urmare mă pregăteam să le admir cu puterea privirii mele de scorpie, deoarece nu aveam cum să le mortalizez. Cum am bănuit, a apărut ceva ultra imprevizibul, şi nu mă refer la Cosmin al meu, pentru că el e tot timpul previzibil, şi aşa cum am bănuit, nu l-am mai putut dezlipi de monopoly, dar mă bucur că s-a relaxat, şi a pierdut cu demnitate :))

După ce mi-am luat bătaie la rummz, a venit Cristian Gog şi mi-a salvat situaţia deoarece a absorbit pe toată lumea cu orice trucuri de joc, văzute mai multe pe la tv, punându-l pe @Kookool să semneze cartea ca să fim siguri că nu ne fură nimeni aşa pe faţă. Ne-am minunat şi şocat de cum îi umblă mâinile, nici nu simţi că vorbeşte cu tine. Am încercat să ne dăm seama cum a făcut o mare parte din ele, iar el ne-a liniştit că există ani de antrenament. Ca un magician care se respectă nu ne-a dezvăluit niciun secret, dar l-am făcut să-şi ridice uşor o sprânceană arătându-i ceva ce nu ştia, sau cel puţin asta susţinea.

Lumea sunt sigură că abea a aşteptat să ajungă acasă să povestească cum pachetul imaginar de cărţi al lui The Ză a fost transformat în realitate, eu aştept ca Cristian Gog să facă acest lucru cu toţi prietenii mei imaginari ! Pentru că el mi-a explicat că “the illusion of love” se poate transforma în realitate. Deci, până la urmă, chiar totul ţine de magie.

După ce @kookool a rămas aproape fără cuvinte, domnişoara în mov ne-a tot luat scrumierele pe care ne chinuiam să le umpletm, lumea devenea tot mai uimită, mai tăcută şi mai agitată, am început să dezvoltăm dilema celor 7 ţigări, şi celor 3 lovituri de pumn. Pentru că, nu-i aşa, lumea nu este atentă la tot ceea ce spui, şi mai ales la cum spui. Noi femeile ştim asta cel mai bine.

Meritele serii revin şi lui Cristian Bunoaică pentru că a filmat tot drept urmare a salvat reputaţia celor care facem pe paparazzi şi uităm obiectul muncii acasă. Eu am zic să azi am să mă revanşez la #galeriacluj pentru că merit, şi pentru că băieţii de la ziar mertiă să se simtă vedete mai mari decât sunt, sau nu? numa zic !

Pentru că scosul ochilor deja a început să devină ceva obişnuit, am să-mi lipesc aparatul foto de mine, şi de toate prostiile pe care le port în geantă, nu că aseară aş fi avut loc pentru el, dar aşa, ca gest, în general, cum să ratez eu o seară atât de bestială? Mulţumirile de rigoare tuturor pentru că o seară atât de minunată ne-a relaxat şi îmi va aduce nişte beri din cele învăţate pentru vineri. Fiecare economiseşte pe timp de criză cum vrea

back in pită

După o absenţă nemotivată de câteva săptămâni începusem să simt că îmi lipseşte ceva în viaţă. Doream să fac ceva cu multă pasiune şi mă apropiam flămândă de calculator. Deschideam wordpressul, dar cuvintele mi se îngrămădeau atât de mult în minte încât uitam care era ideea principală care vroiam să o povestesc.

După ce a absolvit tata, au îmbătrânit prieteni, m-am distrat pe la Salină (nu uit, povestesc şi de alea), m-am aşezat comod şi uşor-uşor încerc să ajung la zi cu evenimentele boring şi aberante din viaţa mea. DAcă tot m-am decis să lărgesc aria blogului, poate mai pun ceva piese de teatru, sau poate o carte bună. Am o perioadă nasoală şi nu mai reuşesc să scriu versuri, dar nu-i nimic, nici proza nu îmi iese prost.

Pe de altă parte, sunt certată cu telefonia mobilă. Dacă acum o lună mi-a fătat un telefon, zilele trecute mi-a fost furat unul. De fapt, eu l-am uitat în taxi, cine l-a găsit şi l-a însuşit. Se pare că nu toţi sunt genul de oameni care returnează un telefon. Nu îi înţeleg, având în vedere că pe mulţi dintre noi ne leagă uşor personal telefonul : numerele, pozele, mesajele.

Sunt certată şi cu soarele deoarece de câte ori ies afară se înnorează şi eu nu am cum să fac mai mult de maxim două ore de plajă. Asta e urât.

Mi-am făcut tricou cu blogul, de fapt, eu mi-am făcut maieu, că e mai sexy. Cred că în curând am să îmi fac şi tricou, dar acum nu sunt hotărâtă cu exactitate ce să scriu pe el. Ştiu, sunt femeie şi sunt imposibilă.

Eu sunt eu, şi am revenit, am revenit cu o grămadă de prostii în capul meu, dileme existenţiale şi hotărârea de a face ceva modificări şi la tema de blog. Aştept sugestii, dar oricum, nu o schimb de tot, vreau doar să-i dau doar puţină personalitate. Aşa, un pic pe fund.

Şi pentru cei care îmi spun că nu sunt împăcată cu mine însumi, da, sunt certată, dar numai pentru faptul că nu am timp destul să fac ce vreau.

ah, să nu uit, am încă o iubire : tweetdeck 😀 yey !