Lecturi Urbane (no)

Eu personal am o frustrare, care o vărs aici, pentru că e blogul meu şi fac ce vreau eu cu el. Accept orice comentarii, dar nu o să dau nume. Nu o să arăt cu degetul dar am să arunc cu noroi, pentru că se pare că eu sunt cea care nu înţelege nimic din toate astea. Aşa să fie. Nu mă interesează, eu spun doar ce văd, şi niciodată, până în momentul de faţă nu mi s-a explicat care-i problema. Cer să se notifice că nu sunt atât de proastă pe cât vrea lumea să mă creadă, şi asta doar aşa, ca fapt divers.

totul a început prin martie, pentru o primă ediţie Lecturi Urbane de care am fost foarte încântată şi am vrut să mă implic cât mai mult. S-a acceptat implicarea tuturor, cu toate că mie personal nu mi s-a părut atât de mare precum mă aşteptam să fie, îmbrăţişarea voluntarilor care vor să ajute. Totul era mişcat din cuvinte doar. Am zis ok, totul a fost doar pentru că acum Clujul învaţă, şi învăţăm toţi. A doua ediţie a venit mult mai mare, cu mai multe resurse, dar, ceva nu mai era la fel. S-au anunţat că au fost nu ştiu câţi voluntari, undeva către 60, şi am stat şi am cugetat. Dimineaţă am fost 25, cinci grupe a câte cinci. Fiecare grupă a primit cincisprezece cărţi. După amiază am fost tot 25 (în mod normal ar da 50), dar  dacă se numără cei 7 care au fost şi dimineaţă, totul se scade. De ce să anunţi că au fost mai mulţi decât iniţial? În fine. Am ajuns acasă, puţin dezamăgită şi totuşi încântată de cum a decurs ediţia a doua. Am făcut ceea ce făceam de obicei, am discutat după la o cafea : impresii păreri. Eu m-am plâns, că aşa mi felul, sunt tot timpul nemulţumită, iar lumea a rămas revoltată că de ce mă plâng. -Logic a fost vina mea, şi a celor cu care eram, sigur abordarea noastră nu a fost bună, sigur nu ne-am ales locul potrivit. Am respirat adânc, şi vin acasă să reiau povestea pe blog. Găsesc un comment. Wow. Comment care mie personal nu mi s-a părut potrivit, la care am stat şi am cugetat când l-am citit, dar un prieten mi-a zis să-i dau accept.

Am zis : ok sunt eu paranoică iar, arăt la alţii. Toţi îmi împărtăşesc părerea, nimeni nu a înţeles ideea acelui comentariu care mă acuză că nu înţeleg Lecturi Urbane. Din punctul meu de vedere, acela a fost momentul în care a început aruncatul cu noroi, şi am început să adun în mine multă ură şi dezgust pentru toată făţărnicia care totuşi pornea de la un proiect civic!!!

S-a pregătit ceva nou pentru o a treia ediţie, care a fost ascuns detoată lumea, şi poate ar fi fost recunoscută ca o a treia ediţie dacă nu era un eşec total. La ce mă refer? E ultra simplu. Mă refer la ieşirea pe ascuns de presă şi tot de 1 mai. Nimeni nu a ştiut de asta, de ce? Simplu, pentru că a fost un eşec la care eu personal am refuzat să iau parte. A fost un eşec pentru că ideea a fost aiurea, locaţia la fel, şamd. A fost un eşec la propriu şi deoarece au fost sub 10, dar ei nu au considerat-o aşa. A fost considerată un succes, ceea ce pe mine a început să mă revolte poate mai mult decât orice.

A venit ediţia oficială a treia, care a fost, cum a fost. Am ajuns acolo nervoasă, punctul plin al ediţiei a fost că s-au  adunat aproximativ 35 de oameni, ceea ce mi s-a părut ultra puţin. Eram o mână de oameni, care s-au intersectat cu o mulţime de evenimente, de care, se ştia, dar lumea nu a ţinut cont de ele. Da, eu pot sa citesc cu 500watti urlând în urechile mele, mai ales cu o mulţime de puştoaice care urlă în jurul meu şi un vânt care îmi dă paginile. Da, eu pot, dar am refuzat să citesc, am refuzat şi a fost ziua în care am început să-mi vărs nemulţumirile. Şi de această dată s-au ridicat umeri şi mi s-a spus  “ce să fac, că n-am cum”.

Pentru ediţia a patra, m-am pregătit sufleteşte, cărţi nu mai aveam pentru că am donat 50, pe de altă parte, am făcut un semn de carte, am făcut fluturaşi de mână, şi mi-am făcut sânge rău văzând cum alte oraşe au ceva atât de frumos timp în care noi pe perioada în care nu vom mai avea studenţi o să murim, pentru că nu o să mai fie voluntari, cine a venit o dată nu a mai revenit. Da, mi s-a spus că lumea nu vrea să se implice, dar, eu încă mai cred că este o mare problemă de abordare de la Cluj, pentru că aşa în criză, şi fără firme doritoare de sponsorizări, celelalte oraşe s-au mişcat mult mai bine, la capitolul oameni care-i susţin, în comparaţie cu noi, care ne avem noi între noi.

Şi da, sunt foarte supărată, şi drept urmare, m-am hotărât să nu mai mă duc. M-am hotărât să las Clujul baltă, iubesc prea mult proiectul ăsta ca să suport nesimţirea unora, şi nepăsarea şi apoi făţărnicia când spun “dar ce să facem, că nimeni nu ne ajută” . Ce să faceţi? Să cereţi ajutor şi apoi să spune-ţi mulţumesc, zâmbiţi şi eventual lăsaţi o carte, un semn, un sticker, orice. Personal vreau să  mă duc la Lecturi Urbane în orice oraş dar în Cluj nu, şi asta este decizia pe care o iau din momentul în care am fost rugată să fac ceva ( rugată frumos “bine, dacă tu crezi că poţi mai bine, fă tu de azi înainte!” ) şi am făcut, la timp, cum a trebuit, dar eu nu am primit un feedback, ca să ştiu ce a ieşit, nimic, nimeni nu mi-a spus dacă am lucrat cu folos sau zadarnic. Absolut nimeni.

Atunci mă întreb, din momentul în care, nu ai bunul simţ la un feedback, nu ai bunul simţ la un mulţumesc, te tragi pe cur la un sticker, ştiu nu ai în plus, d-aia ai unul pe cartea ta de acasă pe care o citeşti, pentru că nu ţi-ai păstrat. Nu-i nimic, nesimţirea trage după sine, tot nesimţire, şi vă doresc tot oameni la fel de serioşi ca voi pentru Cluj, pentru că eu m-am consumat, şi enervat, şi ultra oferit să ajut, ca lumea să se uite la mine ciudat. Am venit cu super multe idei, şi nimeni n-a zis nimic. Totul se miza pe cuvinte. Nu vreau să văd, cum ceva aşa de superb, e stricat, prefer să citesc la Bacău, Oradea, Tg. Mureş, Braşov, Bucureşti, Constanţa, şi în cel mai boring oraş descoperit de mine momentan, aka Rm Vâlcea, unde totul a ieşit mult mai tare decât ultima tură la Cluj.

Cel puţin, am avut bunul simţ să nu dau nume, pentru că ştiu, eu nu înţeleg proiectul, toate oraşele sunt ajutate de Bucureşti, şi nouă nu ne dă nimeni sponsorizări şi ajutor pentru că … pe noi nu ne ajută nimeni. Da, ştiu, proiectul iese tot mai superb de fiecare dată, se vede prin oamenii care revin (eu nu i-am văzut).

Acum, stau, şi mă gândesc, dacă să fac pe nesimţita sau nu. Dar mai meditez…

Ador mirosul de ploaie

stau cu geamul larg deschis, aştept să ies afară din casă, când, brusc începe ploaia. Nu închid geamul, dar aştept ca mirosul de ploaie să mă ajungă şi să-mi umple nările cu veselie. Tot sentimentul ăsta superb pe care-l ai atunci când priveşti nervos ploaia care te opreşte să fugi, mirosul de ploaie care urmează să-ţi intre în haine, în piele, li să te facă să te cuibăreşti în braţele acelui cuiva care te apără de ploaie, şi de frig.

Mirosul îţi invadează nările, şi te face mai liniştit, te calmează chiar dacă furtuna asta strică totul azi. Te calmează să vezi cum picurii pică drept, şi nu le pasă. Au o viaţă scurtă, şi se bucură de ea. Se bucură de orice ating, fie că e betonul rece, pielea ei fierbinte, sau faţa lui tristă. Oamenii care fug, sau cei care aştept resemnaţi să le intre la piele ploaia. Dar ea se calmează chiar dacă atunci când a venit supărată a adus numai nemulţumire în jur. Poate că era supărată, poate că ploaia e o ea nervoasă care nu ştie pe cine să se descarce, şi aşa plânge ea urlâns şi descărcându-se pe toată lumea.

Mirosul ei, în nări, şi ţi-ai făcut curaj, să ieşi să o înfrunţi

Bhangra Party

Bun echipată neadecvat (am uitat că e seară indiană ca să îmi iau şi eu ceva specific, cred că găseam prin dulap pe undeva), cu o prietenă în ataşare, am ieşit să ne întâlnim cu restul poporului care a ieşit în offline, la Funky bar pe faleza clujeană aka Piezişa. Fără prea multe mofturi, ne punem la masă, o prezint pe fătuca mea, şi începem bârfa de rigoare. Picioarele unora erau puţin cam îngheţate, dar alex şi-a făcut datoria şi de această dată (aplauze pentru alex!). A apărul Lorand cu o chestie verde în pahar. Stăteam să ne întrebăm în cât timp moare, dar, din fericire nu a murit şi ne-a asigurat că nu e otravă, drept urmare ne-am liniştit pentru că el avea în pahar rom + lapte + ghimbir şi mai era ceva fruct, dar nu îmi amintesc numele lui acum, în orice caz  – irelevant.

Pe de altă parte, a venit şi o domnişoară amabilă de la Kent, a zâmbit de două ori, a împărţit pachete de ţigări, şi gata. A plecat. După ce romul şi alex şi-au făcut efectul dorit, ne-am luat inima în dinţi şi ne-am dus să vedem cum se dansează pe Mundian To Bach Ke pentru că mult timp mi-am dorit. Ne-am fâtsâcit noi ca fetele puţin, ne-am mai dat peste cap puţin şi apoi am trimis-o pe Ză one! să se bage în seamă să ne înveţe şi pe noi care-i faza cu schimbatul becului şi storsul lămâii. Am deprins noi şi mişcarea. ne-am dansat, ne-am râs, ne-am distrat.

Indienii sunt destul de prietenoşi, ceea ce m-a uimit. Noi am fost destul de mulţi, rezonabil de multicei, ca grup.

Am făcut poze ultra miştoace dar trebuie să treacă prin mâna lui Ză one, şi apoi împânzită blogosfera cu ele, pentru că noi suntem tari :)) mai ales când dansăm pe muzică indiană. 😛

Lecturi Urbane (re)

Cu paşi repezi se apropie o nouă ediţie a Lecturilor Urbane. Pot să spun cu mâna pe inimă că abia aştept. Am vorbit cu nenea norul şi a zis că se rezolvă un pic de soare, fără ploaie şi cu multe cărţi, cu voluntari câââât cuprinde şi bună dispoziţie. Mă bucur enorm de mult de faptul că primăria a acceptat să facă un parteneriat pentru acest proiect şi sper ca fiecare parc un pic mai mare să aibă un loc de citit.

Am constatat că oricum sunt o ciudată, şi se uita lumea aiurea la mine atunci când alegeam să-mi petrec timpul citind pe o bancă în parc vara, sau plimbându-mă cu autobuzul tot citind. Acum, am găsit o mulţime de oameni care fac asta, şi culmea e că spun lumii să facă acelaşi lucru. Îndemn la citit, fac un voluntariat care mă ajută, pe mine, să fiu om, să fiu eu, şi să citesc în voie liniştită.

Şi deja îmi imaginez, cum mi se vor schimba stările de spirit sâmbătă. O să încep să fiu agitată, nervoasă, apoi ultra bucuroasă. O satisfacţie personală va creşte, şi mă voi simţi iar bine. Asta, e ok

Personajul

personajul [persona] – persoană, demnitate ecleziastică, termenul s-a extins, la persoană demnă de consideraţie, celebră, apoi spre persoană fictivă, pusă într-o acţiune epică sau dramatică. termen ambivalent : realitate socio-psihologică, ficţiune. Personajul e asimilat de o persoană, reconstituit mental prin lectură. Iluzie antropomorfică (că personajul se ăncadrează) mai ales în cazul pers. istorice. Personajul nu are statut ontologic.

Cele două concepte (persoană şi personaj) nu se intersectează niciodată (chiar dacă se oglindesc) fac parte din două planuri distincte. Persoana reală – statut ontologic – reductibil la o poveste / pe când personajul are statut fictiv, redus la ceea ce ni se spune despre el, reprezintă în mod fictiv o persoană. Statutul autonom al personajului, o noţiune, un vector al situaţiei dramatice –  deci trebuie privit şi din perspectiva robului oe care-l are în piesă. Personajul ca dată referenţială (pare să trimitp la o realitate anterioară, exterioară) i se atribuie consistenţă psihologică, sau privit doar ca o funcţie în construcţia unui text, caz în care e redus la un semn.

la nivelul interpretării: o tendinţă tematistă (consistenţă psihologică fictivă) sau structuralistă (mai puţin interesat de individualitate, privit mai mult ca o funcţie). Tipologia personajului : se sprijină pe relaţii strict formale, tipologii substanţialiste.

Tip formale: funcţia pe care o are un personaj, un grup de personaje poate fi distinsă în funcţie de dinamic-static (acolo unde e implicată sau nu dezvoltarea psihologică) personaje statice (comice) dinamice (dramă, tragedie). Tip (personaj posibil static, reprezintă un tip uman pe care se poate construi) caracter (cel mai rigid).

personaje principale/secundare: nu există o corespondenţă principal/secundar, dinam/static. principale- protagonişti care îşi asumă importanţa vs pers secundare cu funcţie episodică. Boris Tomasevski – despre pers principal “beneficiază de nuanţa emoţională, negativă/pozitivă”.

Rolurile pozitive mai palide, mai puţin complexe. Filme – personaje ambivalente. În funcţie de gradul de complexitate, compacte [au aptitudinea de a surprinde, dinamice] plat [nu e un personaj esuat artistic, voit plate – Brecht]. raport personaj vs intrigă: personaje care fac intriga/supune intrigii.tipologii substanţiale: tipul spontane, teatrul bulevard, tipologii savante.

istoria noţiunii de personaj: pers susceptibil de a varia în funcţie de poetica proprie. teatrul antic reprezinta aşteptarea unor personaje exemplare (nume împrumutate din mitologie, figuri sacre, zei) , o biografie care nu încape+termină pe scenă, personajul comediei – mai marcate din punct de vedere  social.

Teatrul antic oferă o traversare de la realitate – mit. Evul mediu, renaşterea, ilumininismul. personajul comic se impune ca personaj opus celui de dramă, el fiind sculptat dintr-un singur bloc,bine decupat, pe când cel din dramă este oscilant, neliniştit.

Sec 20 pierderea identit pers dramatic, criză reprezentaţională, drama simbolistă, prin tendinţă de abistratizare, apoi drama expresionistă. Absenţa introspecţiei în expresionism, mai mult personaje- idee.

Expresia valorfică oniricul, criză de civilizaţie, de sistem, nu doar dramatic, odată cu Nietzsche, se deschide o viziune care favorizează fluidizarea rolului, ruptura bulversările fiinţei (de la einstein). odată cu drama, personajul capătă cărniţă, apoi o mişcare inversă de descprnare (sec20) de individualitate = construcţie artificială