Presa spune ce vrea, adevarul cine il spune?

Gata, ajunge. Ne-am saturat de balivernele indrugate de site-uri si ziare de dat cu mucii in fasole (mai ales EVZ)
Din dorinta de a-i scuti pe jurnalisti ca Mihai Şoica (tot de pe evz) de terifiantul chin de a scrie scenarii, ne-am hotarat sa oferim pe tava, pentru prima data, adevarata poveste si mai ales, versiunea COMPLETA!
Nu, nu a stat Catalin 30 de minute in apa aproape inghetata(minte multa nu iti trebuie sa iti dai seama ca nu ar putea rezista) dupa care a fost salvat de pompieri. Nu, nu a sunat Catalin la 112 dupa ce s-a salvat din apa inghetata(persoana care a zis asta chiar e idioata) in timp ce telefonul era la incarcat in camera. Nu, nu s-au urcat pe hidrobicicleta in timpul noptii. S-au urcat pe hidrobicicleta in jurul orei 20.30 si aceasta era in stare buna de functionare, neavand vreo defectiune care ar pune in pericol vietile celor din ea. Fisurile fictive ale hidrobicicletei aparute in presa sunt doar niste fisuri in moralitatea si integritatea anumitor reporteri.
Toata ziua de sambata ne-am plimbat cu hidrobicicleta fara veste de salvare, pentru ca nu erau in dotare. Cei trei colegi s-au plimbat in ziua respectiva si cu o barca inchiriata de la un anume domn care nici el nu a oferit veste de salvare. Nu aveau la ei decat doua vasle si o chitara. Nici acolo nu le-au fost oferite veste de salvare, desi in anii anteriori am inteles ca au fost la dispozitia celor ce au inchiriat barcile.
Continuand povestea, intrucat ne abatem de la firul subiectului mult prea tare si astfel de detalii nu va intereseaza si nici nu va privesc, colegii nostrii s-au urcat in chestia aia pe la 20.30 si in jurul orei 21.30 Catalin a ajuns la mal prins cu mana stanga de buturuga si “pedaland” din cealalta.
Din versiunea lui Catalin, versiune care momentan e singura viabila si care merita sa fie crezuta si mai ales cea mai aproape de adevar(intrucat numai el si Chuck Norris au supravietuit acestui nefericit incident), ei se aflau la un unghi de 45 de grade fata de ponton, la o distanta de 30 de m in larg(nu 70 m cum relata azi dimineata duduia de la antenele 1,3 <cred ca la 70 m fata de ponton se afla malul de vis-a-vis, fapt ce ar fi fost mult prea convenabil pentru toata lumea>). La controlul ambarcatiunii se aflau Ovidiu Milas si Iancu Oarga in acel moment. Deoarece au pedalat mult si cu spor, Ovidiu a dorit sa faca schimb cu Catalin fiindca obosise. Zis si facut, numai ca micul vas a inceput sa se zdruncine foarte tare si din dorinta de a-i salva pe ceilalti doi colegi, Catalin si-a riscat viata sarind in apa aflata la 4 grade Celsius pentru a mai usura din greutate. Acest gest extraordinar de bine gandit a fost in zadar, spre dezamagirea nemarginita si spre durerea multor prieteni si cunostinte.
Din momentul in care Catalin a ajuns in apa , a facut pluta cu speranta sa ajunga la mal. In schimb el a dat cu capul de un bustean si a profitat de ocazie sa se sprijine de el si sa incerce sa ajunga inapoi la locul de unde a sarit. S-au auzit din larg strigatele disperate “Iancu! Iancu! Ovidiu!!” insa majoritatea au crezut ca e o gluma proasta. In schimb, 2 minute mai tarziu s-a auzit un ploscait in apa si se vedea cum se apropia ceva de dimensiuni mici de ponton. Mai multi colegi au alergat sa il scoata din apa, l-au dezbracat, l-au acoperit cu paturi si l-au pus langa foc. In schimb asta nu a fost de ajuns. A fost dus in cabana, s-a mai dezbracat un coleg si s-a pus langa el sub paturi pentru a-l ajuta pe Catalin sa isi revina mai repede. Alti cativa colegi au fugit la masini, le-au pus pe deal si au orientat faza lunga catre lac, integritatea vehiculelor in acel moment neinsemnand absolut nimic, fapt ce a dus la accidentarea catorva din ele.
Restul strigam cat ne tineau plamanii dupa ai nostrii colegi pierduti in larg. Am sunat imediat ce am realizat ce se intampla la 112, serviciul de politie venind in maxim 7 minute. In schimb serviciul de interventie rapida pentru astfel de cazuri nu s-a prea grabit. A durat cam 25 de minute + pana sa fi vazut niste faruri albastre de la SMURD. Sa fim realisti, si o pizza daca o comandam venea mai repede. In schimb dragutii de ei au compensat prin numarul de indivizi inutili pe metrul patrat. La un moment dat erau cam 10 SMURD-isti care stateau ca sfeclele pe maginea malului si ne-au pus pe noi sa cercetam malul in timp ce ei pazeau un generator. In fine, eforturi colosale pentru un rezultat care va frange inimile a multor oameni de acum incolo. Evident nu am reusit nimic si echipele de salvare bateau de retragere. Asta a pus capat oricarei sperante. Au fost pierdute doua suflete de 19 ani(apropo cei de la CLICK … nu stiu de un aveti si voi aceste informatii, dar nu ar trebui sa mai copiati pe cei de la Adevarul  ).

Daca doriti chiar sa stiti, Milas Ovidiu era nascut pe 20.07.1990 si Oarga Iancu pe 25.07.1990.Va rugam, NU mai inventati in halul asta, nu mai improvizati aiurea numai ca sa dati impresia sefului ca aveti un articol cat se poate de complet!!!!
Cei trei aflati pe hidrobicicleta nu au consumat alcool la momentul respectiv si nu se aflau in stare de ebrietate, intrucat nu mai era de unde! Banii au fost putini si evident, alcoolul a fost la fel de putin. Totul se terminase cand s-au mancat micii cu o seara in urma.

Acum ca v-am dat adevarul, vi se mai pare interesant? Ajungeti la trista concluzie ca NU avem oameni care rezista 30min in apa putin peste 0 grade, NU avem echipe de interventie cu abilitati mistice de teleportare, NU toti cei care sunt implicati in accidente sunt sub influenta alcoolului, si DA, tragediile se intampla si daca nu sunt provocate de inconstienta sau de factori pe care este foarte usor sa dam vina(alcool, droguri, etc).
Jos reporteri amatori, si va rugam, inca o data, de dragul celor doi colegi ai nostrii, putin respect!

Grupele 30311 si 30312 si colegii de camera
Facultatea de Automatica si Calculatoare
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca

P.S.: Nu ne-a facut placere sa scriem acest articol, nu vrem sa aducem ofense personale nimanui, dar am fost obligati de nesimtirea de care au dat dovada anumite institutii si anumiti reprezentanti ai presei.

Odihneasca-se in pace!
Milas Ovidiu Gabriel
Oarga Iancu

Lecturi urbane (part 2 )

Dupa cum s-a citit peste tot, a fost lecturi urbane, vineri 23 aprilie. A fost frumos, am citit (cat am reusit), am impartit carti, am uimti lumea, am fost respinsi, am zambit, am mancat, am glumit, am citit, am admirat peisajul. Mai precis am facut tot ce era de facut in aer liber – data fiind vremea,

Vremea a fost si urata si frumoasa, poate a fost in functie de sufletul grupelor. Am fost cinci grupe de cate cinci (cam putini) si ne-am impartit prin cluj, in speranta ca vom avea, cat mai multe carti de impartit la lumeeeeeeeee (lume soro lume). Am mai gasit voluntari, am mai gasit oameni care citeau (si nu erau cu noi). Am gasit respingeri si oameni care nu vor sa citeasca (stiu, exista, nu avem ce face).

Varianta de la ora 10. A inceput strangerea de oameni pe la 9.30, apoi pe la 9.45 au venit Cezara si Raluca si au inceput sa imparta idei, carti, legitimatii samd. Am fost cam putini, si asta m-a intristat dat fiind faptul ca la prima tura am fost nevoiti sa refuzam oameni (nu eu personal, dar… noi). Dupa ce grupele de cate cinci au fost facute (noi am fost 4 fete si un baiat – Ovi ), fiecare s-a urcat in cate un autobuz/troleibuz.

Noi am urcat pe un 9, de pe str. Memorandumului pana in Manastur (via gara), apoi ne-am urcat pe un 29 din Manastur pana in p-ta M. Viteazu, apoi ne-am urcat pe un 35 pana in Zorilor, si apoi din Zorilor pe un alt 35 pana la gara, de acolo am luat un 9 pana pe str. Memorandumului inapoi.

Am impartit din cele 15 lei 13, au ramas doua carti. Am impartit Razboi si pace, dialoguri pe tema religioasa, telenovele (gen Sandra Brown). Am gasit zambete in mmomentul in care spuneam ca aceste carti nu costa nimic, oameni care doreau sa vorbeasca despre lectura, oameni care ascultau cu atentie si ne priveau cu zambete aprobatoare. Se pare ca vechiile generatii sunt mandre ca noile generatii promoveaza lectura.

Din punctul meu de vedere, varianta de la ora 17 a fost mai putin reusita. Asta e oricum discutabil. Discutabil deoarece poate nu ne-am ales bine zona. Poate nu ne-am ales bine abordarea, oricum, in ultima serie a drumului nostru, cand eram descumpanite si deja obosite. Satule ca lumea sa se uite ciudat la noi, si cautand din privire (filand) oameni care se uita ciudat la noi, am gasit, ceea ce asteptam : oameni care citesc.

De aceasta data am fost 5 fete, si ne-am plimbat astfel : am luat 25 de pe Memorandumului pana in p-ta Cipariu, apoi am luat un 35 pana in Zorilor, apoi am luat un 43b pana in Grigorescu, apoi am luat un 30 pana pe Memorandumului. A fost tura in care lumea a fost mai putin reticenta, a fost obosita, ocupata cu altele, samd. Pasam carti de la una la alta, si pana la urma, am ramas cu o carte, de care, se bucura mama. Partea buna e ca, mama citeste pe la cozi, si mama citeste si in autobuze, drept urmare a fost un mic esec. Dar mic, pentru ca in final am reusit totul, asa ca, daca nu iti pierzi speranta pana la final, totul se rezolva

Chipurile noastre s-au luminat, si am ramas doar cu doua carti : politiste.

Au fost impartite aproximativ 150 de carti (toti), in cele doua reprize (1o & 17) si am fost toti, pana in final, multumiti. Vrem ca data viitoare sa fie mai multi ca noi, vrem sa acaparam orasul, sa facem oamenii sa citeasca, sa devina iar o moda, la fel cum a fost pana prin anii 1980. Sa speram ca reusim!

Astept restul pozelor ca sa le postez !

Mi-e dor (de mine si de tine)

Trec prin ceva pe atat de stupid pe cat de uimitor e pentru mine. mi s-a facut dor de o gramada de lucruri care se pare ca nu mai au aceeasi semnificati pentru mine. o fi de bine, o fi de rau. Ma gandesc la cum ar trebui sa imi schimb viata, la cat de tare trebuie sa dau totul pentru ca lumea sa nu auda. La cat de tare trebuie sa urlu pentru ca lumea sa ma asculte nu doar sa ma auda.

Poate ca toate astea nu sunte indeajuns. Poate ca nu trebuie sa urlu si nu trebuie sa ies in evidenta. Poate ca am uitat cine sunt eu de fapt. Poate ca totul devine mult prea sentimentalist pentru ca multe altele sa mai conteze. Poate ca asta sunt eu cu adevarat.

Prea multi de poate, si totusi poate.

Nu poate! Sigur. Toata nesiguranta si semnele de intrebare ne distrug atat de repede incat nici macar nu apucam sa punem toata intrebarea si tot respectul nostru de sine dispare si nu stim unde sa-l mai gasim, daca mai putem sa-l gasim, daca il mai putem pune inapoi pe piloni.

Tot ceea ce ne inconjoara ar trebui sa ajute la formarea respectului nostru de sine, nu prea ajuta. De fapt, de multe ori chiar il distruge. Nu stiu ce este de facut in acest caz si sunt sigura ca nu sunt singura. Prea sentimental este totul intr-o lume in care cei din jur neaga existenta oricarui sentiment!

Mi-e dor sa simt cum mi se umplu plamanii de bucuria de a vedea totul in jur zambint. Mi-e dor de piesele care ma faceau sa vreau sa privesc cerul prea multe ore si sa caut norii ca nu erau pe cer. Mi-e dor de nodurile in gat atunci cand ieseam din casa si nu stiam in ce directie trebuie sa plec. Mi-e dor de tot ceea ce era si negam. De fapt asta fac si acum.

Mi-e dor de clipele pe care nu le mai am decat in poze. Oare am sa am unele mai frumoase? Sau unele mai urate? O sa mai am ceea ce mi-am dorit, sau ceea ce imi doream atunci? Am ajuns cine am vrut? Sunt destul de confuza? Sunt destule semne de intrebare? Ce lipseste? Cine lipseste? Cine sunt – cine esti?

Stupid….

Azi e ziua ta !

E prea putin de spus atunci cand zic “e ziua ta” . E ziua unui om important si cunoscut (pentru mine) cel putin in fiecare luna. Trebuie sa amintesc asta. Simt nevoia sa impart aceasta informatie cu toata lumea, si vreau sa fiu ultima care o face, pentru ca, restul care au uitat de ziua ta sa nu afle de la mine, si sa te felicite a doua zi cu penibila scuza “am uitat”. Pentru ca asta este adevarul, au uitat !

Astazi dragul meu prieten imaginar (cine stie – cunoaste) te-ai mai apropiat cu un an de pensie, iar eu, impreuna cu toti prietenii tai vrem sa iti amintim asta. Nu stiu de ce simtim nevoia sa sarbatorim acest lucru. Sa sarbatorim apropierea cu un an de pensia pe care poate  nici n-o sa o mai vedem, sau poate, o sa fim si noi ca altii, si ne vom bucura cate 20-30 de ani de ea (spre disperarea altora).

In rest, se pare ca lumea azi e o castigatoare, conform norocului Micu (si nu ma refer la cel de la #tweetmic) si hai sa ne plictisim sa ii felicitam pe copii de la Festivalul de publicitate si sa-i votam aici

atat pentru azi, la multi ani mif, toate cele care ti s-au urat in sms-urile care te-au atacat azi sa se implineasca, si, Micule da-u cu norocul in lume. Sa ne citim cu bine/bere

Meditam

Meditam la atat de multe lucruri zilele astea incat, am uitat. Am uitat care era lucrul la care am inceput sa ma gandesc, si mai mult de atat, am uitat de ce vroiam sa ma gandesc la asta. Cel mai cumplit lucru care ti se poate intampla atunci cand vrei sa meditezi la nemurirea sufletului este sa uiti de ce vroiai sa faci asta. Este cumplit sa uiti motivul care a declansat toata melancolia aia care te-a facut sa vrei sa meditezi. Poate intr-un fel este mai bine sa fie uitata decat sa fie in plus, decat sa-ti distrube viata.

Azi am zambit mult, Ada mi-a dat flori, nimeni n-a mai facut asta de mult timp, si cred ca ultimele dati cand am primit flori (de la un tip)  m-a apucat o jena. Nu stiu sa primesc flori, nu stiu sa accept flori. Habar nu am cum trebuie sa reactionez atunci cand primesc o floare sau un buchet de flori de la un tip. Primite de la o prietena capata alta semnificatie – aia e clar – . Ada m-a dus si in locul unde se gasesc jucarii de lemn multe si mi-am luat un yo-yo, iar ea mi-a facut cadou un breloc de telefon, nu de alta, dar, al meu e semidistrus.

Mi-am cumparat un yo-yo, pentru ca simteam nevoia sa ma relaxez cu ceva copilaresc, si e bun de pus langa titirezul pe care-l admir ore intregi, si la care cred ca i-am si distrus varful. E bine sa te relaxezi mult timp facand nimic, si totusi, nu faci nimic. Stai si meditezi medidezi cu orele si gandu-ti sare de la un lucrul la altul, pana cand, nici nu-ti dai seama, si ai ajuns intr-un punct mort in toata constiinta ta, un punct pe care, probabil doreai sa il ascunzi, sa il renegi….

si o poza, pentru ca pot, pentru ca am ce !

si stiu ca e intoarsa cu fundu pe o parte, dar asa e mai fascinant