Pasarea Colibri

Am fost si eu, ca toata lumea la un concert, de o vechime mare, care merita vazut pentru a retrai clipe ale copilariei. Am vazut multe generatii noi ceea ce inseamna ca folk-ul va mai supravietui cativa ani (sper) si am vazut si o mana de “wanna be fans”. Nu ma plang, deloc. Stefy probabil a fost usor uimita ca mai dispaream doua minute (tehnic) si plecam cate juma de ora (practic), dar ea s-a distrat, asta avand in vedere ca a ramas fara voce. Am facut cateva poze, la lume, si cam atat 🙂

Amanunte despre cum a fost nu dau. Nu am ce sa spun. Am doar cuvinte de lauda pentru ei, care, chiar daca au ramas patru, sunt inca bestiali, si isi merita toate urletele (probabil si banii).




Last moment call

Suna telefonul dar nu realizezi exact de ce suna. Nu mai stii nici ce faceai inainte sa sune, si ideea de “oricum ma trezeam ca suna telefonul” pare mult prea expirata in acest moment. Te astepti sa sune si sa-ti spuna ca toata viata s-a schimbat, ca pamantul se invarte in sens opus si ca tot ceea ce se mananca nu zboara. Ca lumea iti va zambi inca de ieri, si ca trecutul este ceva la fel de abstract ca tine, dar totusi, relativ.

Ne jucam cu termeni pe care nu-i cunoastem si sustinem ca avem dreptate. Vrem ca lumea sa se invarta in jurul nostru dar nu stim daca meritam toti satelitii de care dorim sa dispunem. Nu stim daca suntem indeajuns de buni pentru toate astea, dar ne place sa credem ca suntem mai buni decat cei din jurul nostru, chiar daca si ei cred acelasi lucru si de multe ori reusesc sa ne doboare si sa ne demonstreze ca nu suntem.

Cautam sa fim ceea ce nu suntem doar pentru ca asta ni se pare mai plauzibil pentru momentul in care vom gresi. Ni se pare ca viata altora este cu mult mai perfecta decat a noastra si tanjim dupa a lor. De aici si toata teoria cu “Capra vecinului”. Dorim sa se intample raul aceluia caruia ii merge mai bine decat noua, chiar daca, si el ne doreste acelasi lucru.

Suntem ipocriti pentru ca nu recunoastem toate lucrurile astea. Suntem o societate in care tot ceea ce era liber a devenit tabu, iar tabu-urile sunt ceva ce nu mai isi au rostul, nici acum, nici pe viitor. Toata lumea o face, dar nimeni nu vorbeste despre. Nu mai suntem in secolul in care asta este o teorie existentiala pentru sex, am ajuns in secolul vitezei (cine ajunge cel mai repede in pat) iar acum teoriile existentialiste (acum ma vei acuza ca nu stiu ce e aia o teorie existentialista) sunt legate de umanitate vs ipocrizie. Dar nu vrem sa recunoastem. Urlam cat ne tin plamanii ca suntem cei mai naturali.

Epic fail !

Si telefonul suna, in ultimul moment, si cu raza de ipocrizie necesara ti se spune “o lasam pe alta data”, iar tu zambesti cu aceeasi ipocrizie si spui “nu-i nimic, oricum aveam altceva de facut”

Sa ne fie rusine!

Hotii!!!

Şi am început să strig, atât cât credeam eu că mă vor ţine plămânii “Hoţiiii” dar am văzut că sunt singura care se revolă, iar lumea mi-a spus cu un zâmbet “Se rezolvă la toamnă” . DAr eu nu vreau să se rezolve la toamnă pentru că atunci o sa am altceva de făcut. Vreau să se rezolve acum, îmi vreau ora de somn furată înapoi! Aşa nu se mai poate.

Şi tu, eşti martor la fel ca şi mine,la acest furt, ne fură orele, minutele, ne fura viaţa iar noi spunem liniştiţi “ne dă ora la toamnă înapoi”

Ce e aici? Împrumut de ore? Împrumutăm anotimpului câteva ore? Pentru ca la toamnă să ni le dea înapoi? Lungim ziua ca să avem mai puţin de petrecut noaptea sau ca să avem mai mult timp să ne distrăm ziua? Nu înteleg.

Da, ştiu, nici tu nu ştii cu exactitate motivul pentru care am reuşit eu să mă revolt în aşa fel, doar pentru o oră. Aceasta era ira în care îmi doream să visez la tot ceea ce nu reuşesc să visez. Să fac tot ceea ce nu pot să fac, şi tu, tu nu te revolţi că omenirea îţi fură orele menite să visezi…

La multi ani

Pentru că trebuie, aşa cum am citit pe twitter, trebuie să urăm din toată inima un la mulţi ani nefericiţilor ai căror părinţi le-au spus Marijuana, Floricica, High Definition, High Fidelity, Canabisioana, şamd. Ştim că adoră să rumege fiecare plantă şi literă a cuvântului lor. Pe de altă parte, să îi spunem la mulţi ani şi la Aditzu (a cărui zi a fost vineri) şi la Bestie (a cărui zi este azi)

Îmi aştept berea!

Amintind de trecut

observ ca marea majoritate a noastra isi amintesc foarte mult de vremurile trecute, si incep sa se poarte ca atare. Incepem sa tanjim dupa vremurile in care totul era mai mult decat superb, pentru ca aveam varsta necesara ca totul sa fie superb. Tanjim dupa atat de mult dupa ceea ce am fost incat uitam ceea ce suntem. Cautam in prezent farame din trecut, farame din sufletul nostru, care, pana la urma, sa ajunga sa ne faca sa fim demni de probabil micul viitor care ne asteapta (daca ne asteapta). De ce vrem intotdeauna sa ne detasam de trecut dar ajungem sa ne adancim si mai tare in el, nu-mi dau seama. Poate este o greseala umana, pe care fiecare dintre noi este menit sa o faca (cel putin de cateva ori). Poate este o scapare, un sentiment prea puternic de melancolie la care lumea nu mai stie cum sa reactioneze. Lumea e un termen mult prea general cand vorbim de atatia oameni, si franturi de  suflete care, isi cauta un rost in lume. Este usor frustrant faptul ca toti acestia isi gasesc un loc in trecut – dat fiind cele spuse pana acum .

Avem de ales, plecam in trecut, sau plecam intr-o lume a viselor. Ambele sunt relativ perfecte, dar niciuna nu este realitatea