amintiri 2009 – best of

Nu ştiu ce ar trebui să spun despre 2009. Cele mai bune momente poate ar fi uşor de văzut. Ar trebui oare descrise în articole? Sau în obsesii? În mailuri? Sms-uri? Sau… sau ce?

ianuarie
M-am apucat de scris. Mai disperant şi cu mai mulţi nervi decât în 2008. Încurajată de un om proaspăt descoperit, un om, care-mi merită tot ce aş putea vreodată să-i dau, înmiit. Nu dau nume (Ursu)
martie
a fost una din lunile cele mai agitate. Sentimental am fost puţin la pământ şi Adi meu şi-a impus, sentimental vorbind, punctul de vedere. Da, oarecum, îmi produce o stare, pe care nu ştiu de ce mi-o produce. Nu vorbim despre asta.

mai
m-am îmbrăţişat cu toooooooooată lumea. şi merit un bonus pentru asta!

în iulie am fost la B’est şi am văzut toate clădirile alea minunate (Ms. Te iubesc!)
a fost nuna lui var-mea şi scumpul de Amelian a băut şi mâncat. moca 😀
Liberty Parade, mai trebuie să comentez? Nu îţi aminteşti ce îndrăgostită de viaţă am fost după ce am venit? Că trebuia să mă legi de scaun să nu zbor.

septembrie
Am cunoscut atâţia oameni deosebiţi în septembrie, şi am atâtea amintiri frumoase despre luna asta, încât, nu cred că în ultimii ani, m-am mai simţit bine. Mulţumesc tuturor care au făcut ca asta să fie posibil

Regrete? Poate n-am făcut multe lucruri la vremea lor, şi asta, m-a costat. Nu am făcut multe lucruri cum trebuia şi am amânat atâtea pentru ultimul moment, încât, după ce ultimul moment a dispărut, eu mai speram la o minune. Minunile s-au ţinut lanţ atât cât au putut planetele să mă ajute, şi cine le-a aranjat : îi mulţumesc.

Mă simt ca la premiile emy, când trebuie să mulţumesc cuiva, dar trebuie să fiu recunoscător fiecărui zâmbet din acest an. Pentru că fiecare o merită. Fiecare merită să fie făcut să zâmbească pentru că merită. Pentru că eu iubesc pe toată lumea, în felul meu. Şi asta, este important. Pentru toţi, nu doar pentru mine. Şi eu cred asta.

21 ianuarie 2009 : “unii oameni, trăiesc iluzia unei vieţi”
21 mai 2009 : “pixul şi hârtia, sunt cei care-mi aduc veselia”
5 iunie 2009 : “sunt plină de sine/ plină de mine/ sătulă de tine/ iar nu eşti lângă mine/ de-aş fi plină de ură/rea de gură/ aş urla într-una/ pe străzi ca nebuna / că m-am săturat de voi/ prefăcuţi ca nişte strigoi”
1 octombrie 2009 : “tu eşti sătul de urlete, eu sunt sătulă de urlat. La ce am spus aici, mai ai ceva de completat?”

ce e de spus? Nu îmi vine să cred că s-a terminat. Şi ăstaaa??? Eh, c’est la vie, vine unu nooou şi să vezi ce şou!

adaugare ulerioara : 360 posturi in 365 zile 😀

Must do

am concluzionat, poate cu durere, poate cu o parere de bine, ca eu nu-mi doresc prea multe pentru 2010. Poate ca nu-mi doresc nimic. Chiar daca in 2008 aveam planuri marete pe care, in mare le-am implinit.
Pentru anul care vine nu prea am un “must do” , decat ganduri pasnice si diabolice, dar fara niciun scop precis pe care vreau sa-l ating. Stiu ca asta nu este bine. Nu mi-am propus nici macar ca in 2010 sa agat cutarica baiat de papuc. Nimic. Nu am nicio dorinta pentru 2010.

Asta e mai mult decat groaznic, si da, gandul asta ma bantuie in fiecare secunda.

Totusi pe final de 2009 am asaltat lumea cu mailuri. Cu mailuri in care-mi cer scuze ca am fost, sau nu o vaca (cu sau fara cabina), in care le spun oamenilor ca prezenta lor imi lipseste din viata, chiar daca ne vedeam doar o data pe an, acea data pe an imi lipseste. Imi lipseste gandul ca-i voi vedea. Sper sa am un 2010 cu mai putine dispute, contraziceri, etc. Nu cred ce scriu acum, dar simt nevoia sa scriu.

In 2010, vreau sa scriu mai des sa-mi fac timp sa scriu mai des, si sa citesc un roman/luna chiar daca are 73270984332 de pagini si 12 volume. Sa imi fac o zi pe luna in care sa ma rasfat cu o oja noua, si de ce nu, o carte.

In 2010 vreau sa imi cumpar o TROTINETA. si o voi achizitiona, nu cred ca se termina ianuarie fara sa o am. Si pe ea, o sa-mi pun o gramada de stick-ere

in 2010 vreau sa-mi schimb domeniul (iar), pentru ca simt eu ca trebuie sa am ceva al meu, muncit, etc, si haina de pe el va fi putin diferita.

in 2010 sper sa mai fac ceva cadouri care sa lase oamenii fara cuvinte (vezi cadou Ioana) si care sa ii faca sa zambeasca mai des.

Sper sa imi achizitionez inca cel putin 40 de carti si ceva cercei…
in noul an, o sa-l pupacesc pe Ursu mai mult decat in vechiul an
si o sa incerc sa nu-l mai trezesc pe Micu cu sms-uri
sa nu-l mai fac pe Print sa-si rupa picioru ca sa ma evite
sa aberez mai mult in articole
sa iubesc mai multi oameni
sa sa sa sa… oare ajunge?

Si eu zic, ca nu am niciun scop pentru 2010

Drag cititor

Vestea unu:

vineri 8 ianuarie 2010, cuba (marasesti 85, adica marasesti colt cu str bucuresti, scrie mare), ora 6pm, blogmeet

vestea doi:

ma dezvirginez la capitolul concurs si-l lansez pe primul. Voi avea trei premii in caz ca o sa am cel putin cinci blogeri care sa ridice degetu la concurs.

tema e urmatoarea : “must do in 2010”

cel mai original, dragut, cel mai cel castiga :

locul unu : doua cani de vin shert

locul doi : un suc / bere

locul trei : experienta

cerintele sunt : daca pui “must do”-ul la tine pe blog, pune o trimitere spre articolu ista, daca nu, poti pune aici la comentariu, dar ai grija sa fie datele la care te pot contacta!

premiile se dau la blogmeet (dooh)

vestea trei : e gata anu imediaaat

vestea patru : nu mai am vesti

No Air!

“tell me how i’m supposed to breathe without air?”

asta mă întreb deseori când aud piesa asta. ceea ce este frustrant este că nu găsesc un răspuns chiar dacă am reuşit să respir de atâtea ori fără fiinţa ta lângă mine. Fără fiinţa ta să aibă grijă de mine, fără cineva care să-mi respire aerul. Am simţit că nu mai am aer şi asta a fost de nesuportat chiar daca a fost doar pentru un moment. A fost mai mult decât aş fi putut să suport vreodată. Şi tu, tu nemernicule nu mi-ai spus niciodată cum o să suport viaţa dără tine. Şi ai plecat. Ai plecat şi m-ai luat ultima răsuflare cu tine. Pentru că nu am mai vrut să cred în tine, dar în fiecare an de atunci îmi amintesc de tine. Şi de cum am crezut în tine cu toată fiinţa mea, aşa cum erai tu.

“so how do you expect me.. to live alone with just me.”

am învăţat. Am învăţat să respir fără fiinţa ta lângă mine. Fără umbra ta care mă învelea şi mă apăra de orice. Am învăţat să mă mint că aerul pe care-l respir este al tău. Că tu eşti aerul meu, că tu chiar dacă ai plecat de lângă mine. Am învăţat să mă încurajez cu tot, chiar dacă tîţi mă descurajează. Am învăţat că tu eşti aerul meu, şi nimeni nu îmi poate lua aerul pe care-l respir, şi dacă tu pleci, atunci, aerul meu, va deveni tu, iar tu…

Craciunita de servici

Anul acesta am fost crăciuniţa de servici. Nu că în alt an nu aş fi fost, dar anul ăsta am observat, că dacă nu umblam eu ca o zăludă două zile după cadouri, bradu era doar cu bom-bom sub el. Şi când spun asta nu mă refer la bombă, ci la bomboane :D, bomboane, bucuria oricărui copil…

Mă duc eu, fără pic de curaj, în 22 să cumpăr oo. Eh arta de a cumpăra oo când e gheaţă pe jos e grea de explicat. În faţa magazinului fac o piruetă şi dau din mâini (după ceva muşte), pentru că aşa cum toţi ştim, şansele ca în faţă la Oncos să nu fie strop de zăpadă sunt egale cu şansele ca eu să fiu iubita lui Superman.

Intru în Oncos iau oo, şi tanti de acolo îmi admiră…. unghiile. Aşteptam să mă întrebe dacă sunt false, dar nu, nu de data asta!

Îmi amintesc că vreau să dau o raită prin restul oraşului şi cetăţenii cu siguranţă auşters gheaţa de pe jos, aşa că şansele să patinez ca o artistă care sunt eu cu douăj de oo în braţe sunt… ă? mari 😀 Mă duc, las plasa cu cele douăj de oo, la un amic, şi pornesc voios şi cu mult curaj, la o raită prin cartier. Trec pe lângă alte trei magazine Oncos, întind privirea după una alta, mă zgâiesc prin magazine … când POC. Da, poţi începe să râzi, promit să nu mă supăr. Da, e ceea ce te gândeai, am dat cu dosul de … pământ. Nu e prea comod dar noroc că nu sunt înaltă sau că nu aveam oo-lele la mine, că atunci, chiar era jale 😀

bun. am ajuns acasă sănătoasă, cu o durere de fund, şi, noroc că am fost inspirată şi am ajuns cu oo-lele tefere.

în 23, am fost anunţată că nu s-au găsit toate cadourile, aşa că, rămâne pe mine să fac ultimele cumpărături, cadouri, etc,etc. Bun. Fac şi asta. îmi fac în minte o hartă şi mă apuc să bat magazinele. Speram că cu un singur magazin am să termin, dar nu eram eu atââât de norocoasă. Drept urmare încep să cumpăr. Un nene amabil a reuşit să se înţeleagă cu mine din priviri şi semne, pentru că vorbeam la telefon. Mă mai plimb, în căutare de ce-mi mai trebuie mie, dar in 23 în magazine găseşti câţi vânzători plictisiţi e posibil să existe, toţi toţi sunt la muncă.

Ajung într-un magazin. Vroiam si eu un inel. Tanti vorbea la telefon. Eu mă uit la inele. Ea vorbea la telefon. Eu as testa un inel. Ea vorbea la telefon. Aşa că, am plecat.

Magazinul următor. eu vreau un inel, tanti amabilă tocmai pleca de lângă mine. Mă uit după altă tanti amabilă. Nu. Cele trei tanti amabile din King Art împachetau o cutie. Nu! Nu cele trei tanti are fiecare o cutie în faţa ei, cele trei tanti, adică 6 mâini pe una bucată cutie. bun. Dau eu din mâini etc etc, nu ştiu am impresia că de sărbători lumea nu vrea să vândă produsele. Într-un final glorios, după aprox juma de oră reuşeşsc să cumpăr 3 produse minime.

Plec.

Mai hoinăresc prin magazine, nu mai văr nimic prea drăguţ, şi vin acasă.

În 24, ca orice om cu minte, vreau să împachetez şi eu, după ce am umblat ca zăluda o zi întreagă. Ei… Nu am hârtie. Deci de unde să fac eu rost de hârtie în 24? Eh.. Din Kaufland. Am găsit hârtie neagră. Stăteam şi îmi imaginam cadourile în hârtie neagră. Nu am reuşit. Aşa că am luat hârtie verde, hârtie creponată, şi gata, hai acasă. Cumpărăturile au fost gata în 5 minute, hai 10. Dar am stat la o coadă, moamăăăă şi ce coadăăă, ce de oameni nu erau cu cumpărăturile gata în 24… pfoaiiii

note to self: în 2010 cumpărăturile le faci în septembrie!!!!