Popcornul fermecat

Inca de mica tin minte ca imi placea sa mananc popcorn, si acum ador asta la fel de mult. Adoram mult popcornul ala cu cas, care avea ceva portocaliu pe el, avea un gust splendid dar ma murdaream teribil pe maini de la el

De-o vreme ma apuca pofte de rontait langa o carte sau un film, sau langa gandurile mele popcorn (ca sa-mi creasca fundul, din ce alt motiv) si, ma apuca pe la ore d’alea splendide, gen 3-4 am cand parca nu-mi vine sa-l bubui in microunde sa-i dau mamei filme ca suntem intr-un nou razboi mondial (nu?)

Rearanjand pentru a mia oara cartile pe dulap descopar albumu de poze din 12-a. Rontaind popcorn mi-am amintit de o intamplare.

In liceu, am avut niste colege mai grasune. Acu nu iti imagina una de 1.80 si 500 kg, nu erau chiar asa de mari, erau, sa spunem… implinite. Fiind adolescenti (nu ca acu` am fi foarte maturi) , fiecare era in cautarea propriului eu, cu frustrarile proprii. In general eram foarte preocupati de cum aratam (De fapt, preocuparea asta o avem tot timpul). Una din colege, chiar daca avea un tip ce o iubeste, era foarte frustrata de faptul ca e … grasa.

Tipa foarte hotarata s-a hotarat sa mearga la un nutritionist sa tina o cura de slabire nutritionista, caci nicio alta cura nu va avea rezultate la ea, ea suferind cu tiroida (adevarul este ca majoritatea oamenilor prea “solizi” au probleme cu ea). Bun. Medicul nutritionist a pus-o la un regim strict (nu mai stiu despre ce era vorba, pe bune ca nu). Dupa o vreme, merge domnisoara noastra la control, si asistenta o mai intreaba si aia, sa mai treaca timpu, cum merge cu regimu.

Domnisoara noastra victimizeaza faptul ca stomacul cere mai mult decat ochii ar putea vedea vreodata, si cu multa truda se chinuie sa reziste chinului de a nu manca orice. Ii explica domnisoara noastra ca isi doreste atat de mult sa slabeasca, dar ca ii e atat de foame, incat , uneori sa mai stapaneasca foamea, mananca popcorn. Asistenta ii raspunde “sigur draga, mananca popcorn, ca si porcul tot cu porumb se ingrasa”

Nici nu iti poti imagina indignarea de pe chipul ei in momentul ala. Multa vreme la scoala ne povestea asta intr-una, iar noi, fetele, o intelegeam si radeam pe ascuns, caci nu poti sa-i razi omului in fata cand sufera atat de tare… sau poti?


acum spune-mi mie, cu mana pe inima, ai putea rezista?
uite ce proaspat e, parca freamata, nu ti-e pofta?

Clujul – asa cum il iubesc eu

cu timpul am incercat sa ma afirm in viata mea. Caci asta e cel mai important pana la urma, sa aflu cine sunt eu. M-au plimbat parintii de mica prin tara ca sa-mi arate ca am o tara de care trebuie sa fiu mandra. Sunt mai mult decat mandra, asta e
adevarul.

Iubesc Brasovul, pur si simplu plimbandu-ma prin centrul lui orasul ala imi ofera o stare sufleteasca pe care n-am mai intalnit-o. Imi vine sa ridic mainile si sa ma invart ca un copil care viseaza sa fie un titirez, dar nu e. Nici eu nu sunt (nici copil, nici titirez).

Imi place Sinaia, pentru valoarea lui istorica (cine stie – cunoaste) , imi place Marea Neagra asa jegoasa si plina de cocalari cum e.
Vara trecuta, independenta mi-a urlat in vene si am fugit pe litoral toata vara. M-am intors in 27 august.
Pe Feleac se lucra si mi-au trebuit (nu doar mie, ca era si bestia care se uita cum muncesc eu la cubul rubik) cam 2 ore jumatate. Se lucra intent, foarte intens (sau mai putin intens) Ma uitam la Clujul de sus. Mi-a fost dor de el. O doboare de caldura si cloceala, amestecata cu dioxidu de carbon, cu fumu de tigara, cu fumul de la micile uzine plutea deasupra orasului.
Mi-am amintit de serile de iarna petrecute cu Sergiu in Feleac privind orasul.

Asfaltul arde. Am facut un dus, mi-am luat castile si-am iesit. Acelasi drum Bucuresti-Fabricii-21 dec – Memorandumului – E. Isac – Baritiu – M.Viteazu – Acasa. Imi era dor de praful care il inspiram, de copii din parcuri, caci avem parcurile alea cu topogane si tunelute pline de copii care zambesc. Imi era dor de golanii de la coltul strazii care suiera dupa fete facandu-le sa surada usor. Imi era dor de cei care zi de zi isi rup oasele in skate parc ca sa se afirme.

Drumul asta il fac des. Uneori prea des. Observ gropile, darele de praf, cladirile, oamenii. visele, bordurile, tigarile. tot. Observ ca avem biserici care nu sunt pline, dar sunt populate. Observ ca avem cocalari si copii care asculta muzica in telefon. Rap, manele, niciodata rock (ciudat, nu?). Multe poti observa intr-un oras.

An de an. sesizez ca e cu mai multe betoane, dar totusi, devine mai frumos. Fiind lipsit pe zonele populate si umblate de gropile acelea imense. Are pe alocuri cate o cladire in renovare. Trotuarele sunt noi. Fantani arteziene. Banci pe care te opresti si visezi mai departe. Momente in care te uiti in jos la “biscuiti” si constati ca muzica din casti nu urla mai tare ca gandurile tale.

Cafenelele pline de oameni care rad. Te ridici
Constat ca stiu povestea a multor cladiri din oras. Am intrat in multe din centru, si ador cum se oglindeste biserica Sf. Petru in geamurile BRD-ului (nu ai observat asta nu?). Ador cum se vede apusul soarelui deasupra lacului de la Iulius. Ador concertul de broscute care le ai in aceeasi zona, Cum sa nu iubesti oamenii care vin seara de seara, zi de zi, si asculta fantana lui Avram, fac poze si isi amintesc de Enescu, Betowen, Mozzart. Ii poti combina cu multe, dar stiu sigur ca nu ii poti combina cu urletele din cap, e o combinatie fatala.

Zambesc cand cunosc artisti clujeni. E o mandrie pentru mine. Trandafirii din centru, sunt superbi. Ghioceii din casele de pe Venus, mi-au facut cu ochii toata luna lui martie. PArcu mare cu aceeleasi ratuste care cresc sub ochii pensionarilor care joaca table si sah, sau a copiilor care de-o viata stau acolo. Cluburile pline. Pfu. Asta e Clujul.

Asta e orasul de care m-am indragostit, si oricat de mult as vrea sa plec sa fiu independenta, betoanele astea clocite ma fac sa nu ma simt nicaieri mai bine. Si asa, descopar si eu, incet-incet, ca mama , a vrut sa vada Ardealul de la Brasov in cluj. S-a complacut cu timpul, dar iubeste betoanele astea blestemate la fel de mult ca mine, caci altfel nu-si facea casa la 17 km de unde stam la bloc 😀

Zilele trecute, ma gandeam daca este vre’un loc in oras, care nu-mi aminteste de nimic. Te plimbi si vezi in cladiri reflexia amintirilor, te plimbi si vezi in jur, locurile unde candva radeai, plangeai, sau te chinuiai sa sfidezi gravitatia si alcolul din sange. Fagetu in care ne-am rupt saniile. Cheile Baciului unde ne “impuscam” d’o vreme. Cluburile din centru unde suntem cunoscuti de cand am crescut. Trotuarele care ne suporta pasii grei clipa de clipa. Cersetorii, si zambetele pe chipul pensionarilor straini cand se uita la clopot, la nea` Matei sau se plimba prin piata muzeului uitandu-se uimiti cum un tip canta ceva de neinteles iar o baba iritata urla la el. Mirosul mancarii iti invadeaza narile in centru in timp ce esti inconjurat de magazine care te indeamna sa cumperi, chiar daca mai ai acasa.

Hei straine, ai observat si tu? ca si mine? cati trag catre Cluj si raman aici? Ce sa insemne asta?Cui ii pasa? Evadam vara de vara o saptamana la mare, si venim si ne trantim curu pe bordura rece pusa acum 2 ani, dupa ce au spalat-o a 5-a oara pe ziua
de azi sa ridice prafu si sa astearna cei de la primarie un alt strat de cloceala, scoatem samanta si zicem “pfoai ce bine-i acasa”

N-am terminat. Hai sa-ti arat orasul pentru care ti-ai obosit ochii pana acum


Stiai ca Clujul are 4 saloane de tatuaje (avea 5, unul s-a inchis) , iar Bucuresti are 3? Constanta are 1 !
Stiai ca avem 6 muzee in Cluj (fara sa numaram muzeul Botanic) ?
Avem Muzeul de Arta – Regele Ferdinant (vis-a-vis de Melody)
Muzeul de Farmacie – P-ta Unirii (acolo in gang)
Muzeul de Istorie – p-ta Muzeului
Muzeul Etnografic – Memorandumului
Muzeul Zoologic – I. Hateganu
Muzeul de Speologie – P-ta Muzeului (in spate la skate)
UBB-u e o universitate destul de puternica. iar UMF-ul la fel.

Si astea sunt doar putinele lucruri cu care se poate mandrii un clujean. Un prieten m-a intrebat daca are ce face in Cluj o saptamana? Si i-am zis ca eu stau de o viata si n-am timp sa ma plictisesc (am zis bine, nu?)

Periculosul serii

emy_jimmis: oana
OANA nicoleTTa: asa ma cheama’
emy_jimmis: strimite si mie niste poze cu tine
OANA nicoleTTa: ce comic esti
emy_jimmis: si mai repede
OANA nicoleTTa: ca daca nu ce?
emy_jimmis: da
emy_jimmis: nu te’as sfatui sa afli
OANA nicoleTTa: hai, fi periculos

banuiesc dupa id ca am avut id’u lui acum cativa ani, dar a muscat ignore (nu-mi dau seama de ce, la cat e de amabil si dragut, nu merita un tratament atat de aspru) si ca poza de pe avatar (in care nu se vede nimic :)) ) il pune la ganduri (sper ca nu sinucigase)

Dar, tocmai incep sa tremur de unu ca el, nu stiu daca voi dormii la noapte

p.s. au reinceput cosmarurile. ura!! ( not)

Piesele altora

Patesc de multe ori, sa ma duc in vizite pe la unii altii si sa descopar ca sunt la fel de obsedati de unele piese ca si mine. Oare d’aia ne intelegem noi asa de bine? Pentru ca avem momente in care cate o piesa ne ridica din orice stare am fi? Posibil

Ieri am fost la Bu` , pentru ca e un dulce, pentru ca pot si pentru ca merita sa-i mai fac vizite din cand in cand, ne vedem rar, dar il ador. Nu am fost pe la el, in general el mai vine pe la mine, si m-am socat sa constat ca are o camera mai mica decat a mea, si ca dulapul lui mi-ar ajunge pentru pijamale :)) Camera lui e zugravita cum era a mea inainte sa o faca rozu ala naspa (acu e bleo)

Sa revin. In privitul pe geam, dezbateri despre aparat, poze, poze la tigari (btw Ale(gz)andra , am poze cu scrumu de tigara, da mai fac 😀 )
Ma relaxeaza baiatu asta, si sa mai zac asa (Ca o vaca cu tupeu ce sunt) la el in brate, zici ca noi suntem cuplu de 5 secole impreuna, ma linisteste. Ma tzuca asa prieteneste de parca sufar de o saptamana pe iubitul pierdut in lume si ma regasesc in bratele lui. Cum sa nu-l adori?

Asa si ziceam de piesa… uite aici , sa te streseze si pe tine, nu doar pe mine