Rimetea Acoustic Session, editia 1

Nu credeam că îmi va lua atât de mult timp să îmi pun toate gândurile la un loc. Stau și privesc cu privirea pierdută, geamul care arată norii și mă gândesc la un foc de tabără care m-ar încălzi mult mai mult decât pereții unui apartament.

Este frumos și paradoxal, cum aerul liber și copacii, te fac să îți dai o resetare de sistem. O reinstalare a tot creierului pentru a putea funcționa mai bine în urbanitatea plină de betoane.

Poate că mi-aș dori un oraș cu mai mult verde, dar mă bucur și așa de râul care trece prin fața geamului meu. Mi-aș dori să aud păsările cum cântă, greierii. Apoi îmi dau seama că diminețile mele sunt pline de păsări care mă trezesc, greierii sunt acoperiți de ele.

Când ai curajul să aduni o mână de oameni la kilometri de civilizație (spun asta pentru că semnalul telefoanelor de care suntem atât de dependenți lipsea cu desăvârșire), să le spui să se relaxeze și să se distreze. Am uitat să ne distrăm, de-a lungul timpului, fiind mult prea adânciți în gânduri, știri care ne fac să ne încruntăm și să devenim încrâncenați de gânduri despre cum va fi. Suntem obsedați de ce va urma, uitând să ne bucurăm de momentul de față.

Din fericire, o altă mână de oameni, cu chitare și cu pina colada, foc de tabără și melodii frumoase, au reușit să descrețească multe frunți și să ne facă să zâmbim.

A plouat, a fost frig, a fost soare, a fost foc, au fost cântări până la un răsărit plin de ceață. De fapt, de aburi care ies din pământul rece al munților.

M-am urcat pe o creastă, pentru prima oară în viața mea, am făcut un traseu de munte. Unul mai ușor, așa, pentru începători, dar care mi-a demonstrat iar, că viața e frumoasă în vârful muntelui.

De ce să fugi un weekend pentru un acustic?

Pentru că oamenii care cântă acustic nu cântă folk-ul ăla de care ți-e frică. Cântă din suflet melodii care te vor răscoli. Pe fiecare în mod diferit, pentru că de asta suntem oameni. Pleci cu prieteni noi, oameni care te vor face să zâmbești. Să te simți pentru un moment, mai lung, buricul pământului.

Mi-ar plăcea ca Vali să nu se lase descurajat nicio secundă, de niciun nor de ploaie. Să strige din toți plămânii peste tot pe unde poate că are nevoie de ajutor. Să vină o mână mai mare de oameni data viitoare. Să nu ne pese de vreme, pentru că soluții sunt întotdeauna. Să nu ne mai lenevim.

Nu vreau să spun nimic despre locație, despre râul care curge și apa proaspătă de izvor care ajută orice mahmureală. Vali a spus destule, a pus poze care au spus mult mai multe decât aș putea eu să descriu în cuvinte.

Rimetea este un loc de relaxare, locul unde ne-am ascuns noi, este o mică oază. Evenimentele care se întâmplă acolo sunt pentru noi. Oamenii care stăm ore întregi cu ochii în monitoare, între 4 pereți, fie ei corporatiști sau nu. Noi , oamenii care visăm să mergem undeva să ne dăm reset, dar suntem prea comozi să facem ceva în privința asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.