Dimineaţa m-a trezit alarma lui Laur, pentru că, el trebuia să meargă la lucru. Ca o iubită ascultătoare l-am trezit şi alintat, dar a fost greu, pentru că moş Ene tot îl ţinea de poveşti. După ce a plecat, am profitat de asta pentru a mă lungii în pat.

Pe la 12 mi-am luat bagajele, să le las la gară la bagaje de mână până seara, pentru ca eu să mă pot plimba liniştită pe litoral. O doamnă amabilă de la magazin, m-a văzut ea cu mult chef de a mai căra bagaju ăla încă 20m, şi m-a lăsat să îl bag la ea în depozit.

Iniţial, plănuiam să lipsesc 2-3 ore. Dar, cum socoteala de acasă. şi cea din târg….

M-am pornit aşadar până în Costineşti, să vizitez şi eu locul, am sunat lumea, dar nu mi s-a prea răspuns, ceea ce, sincer, nu mi-a prea convenit. Dar, i-am găsit unde îi lăsasem, cu sictirul pe care îl au oamenii când mai au puţin şi termină ce au de făcut. Am schimbat două trei vorbe cu un ospătar, am păpat, i-am ascultat pe cei din spatele meu, un grup măricel cum aberează, şi mă gândeam pe unde să agăţ eu un băiet care să îmi facă şi mie nişte poze.

Mergând spre un mic dig, văd o tipă singură care face poze. Mă gândesc să o abordez să îmi facă şi mie nişte poze, că dacă are aparat foto în mână, atunci, nici al meu nu va fi prea chinez pentru ea. Zis şi făcut. Spre uimirea mea, tipa se oferă să facă mai multe. Aşa am descoperit, că, ea se plictisea, şi eu, aşa că, ne-am decis să tragem de timp împreună, cu o plimbare până la epavă să-i facem poze.

Ne-am plimbat şi am povestit, am bârfit, şi am făcut, cam tot, ce era de făcut. Am adunat scoici şi pietre (da, ştiu), am făcut poze, şi ne-am luat rămas bun, cu mult spor. Văzând că m-am încadrat chiar binişor în timp, semnalizez şi eu către Constanţa.

Tipa de la magazin era puţin agitată pentru că, cele 2-3 ore ale mele, se făcusera cam 4-5, dar i-am mulţumit, şi ea mie, şi, după ce mi-am terminat scurta bârfă la telefon, m-a sunat Laur să schimb locaţia cazării, şi să merg să îl aştept.

Stând în staţie, în spatele meu, o tipă, vorbea tare, îi explica individului, că ea e la ciclu la începutul lunii, şi ziua ei de naştere e în 6, aşa că nu s-a sexat de ziua ei. Am crezut că e un amic şi îşi spune fata off-u. Apoi când ăla i-a zis să vorbească mai încet că se uită lumea la ea, iar ea a început să urle că e bou, am constatat că e nenorocitu care o iubeşte. Cum am constatat asta? Păi el încerca să o calmeze, când ea îi povestea de prietenele ei care se secsează, stau la soare şi au ţoale pe când ea, are doar un nenorocit ca el. El nu prea mai avea multe cuvinte, dar a avut proasta inspiraţie să o întrebe, cât de mult contează cât câştigă el, iar ea i-a răspuns, citez : “crezi că dacă găsesc unu cu bani, nu te părăsesc?????”

Nu ştiu ce i-a răspuns el, pentru că a apărut Laur, dar eu în locul lui, o pocneam şi plecam. Dar deh’ iubirea asta…

Seara s-a terminat uşor, Laur a fost la muncă iar eu am încercat să nu dobor oboseala prea mult, am făcut poze la peisajul de pe geam, am bârfit o leacă pe mess, ţi-am mai scris ţie, şi am adormit cam pe când a trebuit să cobor să îi deschid uşa la Laur….

Dimineaţa a început destul de frumos, m-am trezit cu o piesă drăguţă, cred că era Bob Sinclair, şi mă gândeam dacă am de gând sau nu să mă duc la Ploieşti. Morko baby, scuze, dar, somnul mi-a zis că voi trece cu altă ocazie să beau un suc cu tine !

Cum trebuia să ajung dintr-un capăt în altul al Bucureştiului, am mers, alene, povestind cu monsoir Bogdan, care m-a condus până în staţie şi mi-a explicat cum să ajung la Cosmin (da, ştiu că sunt mulţi băieţi, dar după o vreme te obişnuieşti cu gândul)

Ceea ce m-a bucurat, a fost ca nu era prea aglomerat în mijlocul de transport în comun pentru că, şi dacă ceasul arăta că mai sunt câteva minute până la ora prânzului, era, pentru mine, mult prea dimineaţă ca să descopăr că oamenii nu se spală (gând care întotdeauna reuşeşte să mă frustreze)

M-am dat cu metroul prin Bucureşti, întrebând cum să ajung la destinaţie, şi fiind uimită câţi oameni preferă să citească în mijloacele de transport. Eu nu am avut nimic de citit la mine, asta pentru că, în drumul de la Cluj la Bucureşti pe bucăţi am reuşit să termin cartea lui nenea Jerome K. Jerome, şi nu am vrut să atac bibleoteca lui Cosmin, pentru că avea foarte multe cărtţi pe care mi-aş dori să le citesc.

Cosmin se chinuia să se trezească. şi am zăcut amândoi puţin prin casă. Aş fi stat să mai dorm lângă el, şi să plecăm amândoi în acelaşi timp, dar, aş fi ajuns prea târziu în Constanţa, aşa că, la un momentdat, m-am lipit de el, i-am spus cât o să îmi lipsească, mi-am luat troleru, şi dusă am fost, până la gara de nord. Acolo un monsoir amabil, m-a condus la autocaru Buc – Cta, şi chiar dacă soarele l-a înnegrit mai mult decât mama natură, iar anii lui erau mulţi pe lângă ai mei, am purtat o discuţie drăguţă.

Se pare că asta a fost ziua în care lumea a simţit nevoia să vorbească cu mine. Spun asta, deoarece, pe autocar, am stat lângă o doamnă, care venea de la fiica ei din Italia. Doamna, fiind ceva profesoară la o şcoală privată din Constanţa, la o vârstă la care pensia te strigă cu paşi foarte repezi. Am bârfit aşadar 3 ore toată lumea mondenă, şi, când Laur m-a sunat să vadă unde sunt mi-a spus să îl las să mă aştepte.

În Constanţa aerul era altfel, ştii cum e, la mare, şi cloceala e diferită. Am povestit puţin cu Laur, apoi, am mers să mă cazez, în locul provizoriu, până în următoarea seară.

În liceu, aveam un coleg, care seara când ieşea de pe Y! Messenger ne ura o noapte furtunoasă, aşa că, înţelegi de ce nu îţi povestesc bârfa şi restul, nu?

Cosmin m-a lasat sa dorm cat mi-a dorit inimioara, si m-a rasfatat la mic de jun cu gogosi, a umblat incetisor prin casa, pentru ca el a trebuit sa mearga prin oras, iar eu am dormit ca o domnisoara. Nu m-a deranjat deloc iar cand deschideam ochii si il vedeam zambind, adormeam inapoi cu zambetul pe buze, pentru ca ma pupa, si pentru ca stiam ca e langa mine.

Cand m-am trezit nu stiam cat e ceasul, si totul parea tarziu. Era inca devreme, iar Cosmin, pentru ca urma sa plece in cateva ore la munca, a venit si s-a pus sa doarma, pentru a mai recupera din orele de somn pierdute in oras. Asa ca, daca tot ma plictiseam, am mai dormit si eu.

Pe la 4.30 Cosmin, ca un copil cuminte a plecat la lucru, iar eu o dependenta de lume, am intrat pe mess sa vad cine-ce mai zice, eh surpriza, am reusit sa ma intind pe mess pana la si 50, deci aveam cam 10 minute la dispozitie sa mananc, fac dush, ma schimb, si sa imi umplu geanta cu cele trebuincioase in ziua respectiva. Ete fass, am ales sa nu mananc, ceea ce probabil l-a suparat pe Cosmin, dar i-am explicat si lui asta, asa ca sorry puiul meu :*

Ma dau de doua ori peste cap si reusesc ca la fix sa ies afara din casa, il sun pe Radu si imi cer scuze de la el pentru ca voi intarzia 5-10 minute, si fuga sa aliniez planetele sa nu ma astepte prea mult. Nu a durat mai mult de 5 min totul.

Nu am cuvinte sa spun cat de dor imi era de Radu, nu l-am vazut din noiembrie, de cand l-am tarat dupa mine prin Cimitirul Bellu sa il caut pe Eminescu, pentru ca eu vreau sa il vad, iar apoi, la o bere. Am depanat amintiri si am barfit la o bere,doua, trei. Din nefericire, nu am reusit sa fac poze pentru ca, Harap-Alb era flamand si nu am avut de unde sa ii dau baterii ca sa pape, asa ca, am renuntat cu acest prilej sa fac poze in ziua asta.

Pe de alta parte, m-am mai intalnit cu un amic, la care am reusit sa adorm. Adevarul este, ca, Cosmin lucra pana tarziu, asa ca, “acasa” nu prea ma atragea, iar amicul meu ma mituia cu vin si cartofi prajiti si pe bune ca nu am putut sa rezist.

M-am relaxat si am fost peste tot un musafir alintat. Mutumesc prietenilor mei ! Mai viiin !!

Am si eu o dilema existentiala, una dintre multele. Nu reusesc sa ajung la niciun compromis in gandul meu. Asa ca, o scot afara din cap, poate asa e mai cu noroc. E drept ca in norocul asta care l-am avut zilele astea nu vreau sa ma incred, de fapt, asta e norocul meu. Parca e o manea asa. La naiba!

In fine. Prin liceu, imi schimbam prietenele des. Pentru ca sunt o fire vulcanica, iar dupa terminarea liceului am ramas prietena cu putini din cei care mi-au fost colegi. Pentru ca asa sunt eu, cu timpul, poate ma vei intelege, dar in momentul asta, nici asta nu conteaza.

Aveam in calsa, o colega care ducea o viata imaginara (imaginara rau de tot) si, ca sa o prindem, cu o prietena buna de-a ei, care era prietena buna cu mine, am creeat un tip imaginar. Faza e ca tipa asta care a fost in “plan” cu mine, vroia doar ca prietena ei sa recunoasca un lucru, si anume, ca minte. Dar ai mai vazut tu dependent care sa recunoasca faptul ca el are o problema si sa nu se supere ? Primele dati e mai greu, ca apoi isi da drumul.

Ele doua se cearta intre timp, si, reusesc sa nu mai vorbeasca una cu alta, dar asta nu conta, eu aveam un id unde eram tip si incercam sa o conving si pe ea chestia asta. Adevarul este ca, reusea sa debiteze niste chestii care ma lasau cu gura cascata. Mi-a spus ca a fost la Sinaia si Brasov, si am zis ca vreau sa vad si eu poze de acolo, era iarna, iar ea imi trimite poze de pe Gugal redenumite. Am crezut ca ma fuck pe mine de ras, mai ales ca, eu nu mai vazusem Brasovu inversit iarna, de cand sunt eu.

In fine.

Intre timp, eu si gagica cu care pusesem planul in aplicare, ne certam, la un momentdat. Motivul ese irelevant. Ceea ce tin minte este ca in ultimele luni cat am fost noi prietene, ele doua nu povestisera. Dar, la vreo luna dupa ce ne-am certat noi doua au devenit prietene bune. Acum, dilema mea este : oare asta, i-a spus la cealalta ca a creeat un tip imaginar doar pentru a o face pe ea sa recunoasca faptul ca are o problema cu “a mintii” ?

Am constatat multa vreme ca eu am trait cu impresia ca 1 septembrie e luni, ei bine, unu septembrie e marti. Si se pare ca nu sunt singura care a avut problema asta

Dupa trezire, si impartitul paharelor de cola, aranjatul bagajului si terminatul barfei, am pornit spre Friends, pentru ca amicul meu George trebuia sa fie la lucru in dimineata aceea, si nu era deloc un om foarte cu spor de munca. Mi-am amintit ca la meteo a spus ca la Brasov la ora 7 vor fi 2 grade, asa ca nu m-a deranjat sa imi iau o geaca pe mine, ca sa nu-mi clantane dintii in gura, ca nu e frumos.

AM verificat de vreo 3 ori daca am uitat ceva sau nu, si ajungand la concluzia ca nu, am plecat din casa. Ajungem in Friends, iar George se pune sa faca niste cafea, pentru ca aveam nevoie de asa ceva, nu ca aveam de gand sa dorm prea curand, dar pur si simplu imi picau ochii in gura, ceea ce nu era deloc ok. Deloc!

Ajungand acolo, ma fataiam ca un motan caruia ii arde coada, si, vrand sa imi scot telefonul sa sun, descopar ca mi-am uitat telefonul la incarcat la Stefan in camera, pentru ca , am vrut sa ii arat o piesa, si pentru a nu ucide telefonul l-am pus la incarcat. In secunda doi au fost date telefoane si lume agitata mai rau decat pentru Madonna pentru ca telefonul sa ajunga inapoi in posesia mea.

La autogara, alt maxi taxi, dar, de data asta, soferul mult mai tanar, ochi verzi, chef de glume cu domnisoare. Tot ce iti doresti

Pana la Buc, drumul a fost relativ bun, exceptand faptul ca mi-am amintit cat de mult urasc orasul pentru ca e aglomerat, si plin, si tot. Ajunsa acolo, Cosmin saracul cred ca incepuse sa aiba pareri de rau pentru ca m-am dus la el, si mai avea probabil putin si ma arunca de la etajul 6, dar in schimb, se uita la mine si-mi spunea sa ma calmez.

Multumesc Cosmin, pentru ca ai fost un scump, si m-ai tinut in brate sa ma calmez, si mi-ai lasat cada cu apa sa stau sa zac, si m-ai primit, si ai avut grija de mine, asa cum un copil mic si prost ca mine trebuie ingrijit si alintat.

Cosmin a plecat pe la 16.30 de acasa (parca atat era ceasul) iar eu ma bucuram ca ma pot lungii in tot patul. Eh rahat pe bat. Nu am reusit sa inchid un ochi si sa adorm. Nu am reusit. Am stat pe net, am mai facut o baie, am citit, m-am uitat la film si m-am invartit ca o gaina beata. Pe la 7 a reusit mos Ene sa ajunga la un comun acord cu mine. Pe la 22.30 m-am trezit. Stateam si nu ma hotaram daca mi-e foame sau somn.

Dupa cateva minute de creier discutat cu stomac, s-a adjudecat. Mi-e somn. Din cauza faptului ca m-am intins la barfa, am constatat pe la 23.30 ca nu merita sa ma pun in acel moment la somn, si ca, mai pot astepta cateva minute, pana ajunge si Cosmin acasa. Si a ajuns, si am povestit, si am adormit… si gata, ca e ziua 3 imediat ! :D

Imi cer scuze ca nu am diacritice, dar nu e deloc calcu meu , si nu ma bag in el pentru ca nu e frumos sa te bagi in lucrurile altora, asa ca, pana ajung acasa, rabzi, sincer, nu ai ce pentru ca sa faci, asta e viata.

Ziua unu a inceput de la Cluj la Brasov.

Am plecat pe la 15 cu maxi taxi si a fost cea mai neinspirata idee pe care am putut sa o am in ultima vreme. De ce? Pai pentru inceput, nu iesisem bine din oras, iar eu am inceput sa spun rugile pe care le stiu eu cel mai bine, pentru ca la fiecare curba aveam impresia ca pleaca masina cu noi. Din fericire, nu a plecat, a fost ok.  Ce nu a fost ok, este ca, pe la iesirea din Sighisoara, soferul constata ca are star fm, adica, pentru cel ce nu stie, acela e un post radio cu manele. Eu, trebuie sa recunosc, ascult manele, dar ca sa le ascult, trebuie sa fiu intr-o anumita stare psihica. Cum sa iti explic eu tie? Mi s-a spus ca le stiu si versurile, iar eu ma jur ca nu le stiu. Cu toate ca, am si pe pc, ceva balade maneliste, da, stiu ca te-am dezamagit, dar nu despre asta este vorba acum.

Cand am coborat din Brasov, incercam sa imi dau seama unde ma astepta prietena mea. Am gasit-o usor, si asta pentru ca, eu, sunt modesta si descurcareata. Am ajuns la ea acasa, unde ma astepta prietenul ei (care e de fapt prieten bun cu mine), care era enorm de racit. Nu cred ca se poate spune “enorm” de racit, dar, el ceva de genul era. Bolea ca un erou de sub un morman de plapumi care incercau sa faca tot posibilul sa scoata gripa din el.

Ne asezam si incepem sa povestim putin, la un pahar de suc, si usor-usor vine toata familia sa cunoasca musafirul. In momente de acest gen mi se pare ca cineva va incepe sa urle “vreau si eu poza cu maimuta”. Toata familia a fost incantata sa ma cunoasca, si dupa o scurta poveste, am inceput organizarea pentru iesitul in oras. Era nevoie de un suculet, ceva.

Acum fac o paranteza, am zis ca voi pune poze, pe masura ce ma intalnesc cu lumea, dar, acum, chiar nu am chef, nu am niciun chef sa stau sa caut poza, sa o incarc, promit, ca voi face, dupa ce ajung acasa, mici galerii cu poze, fiecare cu povestea ei, pentru ca am promis cate una alta. dar vedem oricu. Ma mai gandesc la asta.

Revenind la idee. Brasovul noaptea nu il vazusem, si mi-a fost ciuda deoarece nu am reusit sa ma vad cu toti cei care imi doream, dar asta nu cred ca este neaparat o problema. Se mai fac vizite la Brasov, oricum, doar 5 ore e drumul (doar), si daca nu vii cu nenea cu maxi taxi (de parca ai de ales) posibil sa ramai cu impresii foarte placute.

Am salivat si eu ca orice tipa care vede tipi draguti, dar, mi-a facut placere. Iesirea mea nu a fost foarte lunga deoarece, oamenii erau obositi iar a doua zi, urma ca lumea sa lucreze. Eu, acel musafir nesimtit, am reusit sa fiu deacord cu asta, asta e cam mult spus, deoarece, eu in general nu sunt absurda si inteleg cam totul.

Acasa, am descoperit ca fratele prietenei mele face o varsta frumusica in ziua de marti, si cum era trecut de miezul noptii, putem spune ca era marti deja . Intrand la el in camera am scos sunete ciudate. Lumea s-a uitat cu coada ochiului la mine crezand ca sunt nebuna, dar vazusem pe pereti desene, niste desene bestiale, si intorcandu-ma in camera sa admir totul, descopar doi porci. AAA moartea mea! Am primit unul dintre ei, si cu aceasta ocazie, tin sa multumesc omenirii pentru asta !

Stii ca ziceam marti ca nu am dormit luni spre marti. Acum sa iti spun de ce. Eh, pentru ca, dupa ce am facut poze, si am discutat de desene, am inceput sa vorbim despre muzica, iar apoi, am inceput sa vorbim despre viata, iar apoi, iar am vorbit despre muzica, si tot asa, iar cand ne-am hotarat sa mergem la somn, am observat amandoi ca nu este nevoie, pentru ca am dormit destul in barfe si nu are rost sa ne chinuim pentru 30min de somn, nici eu, nici el, mai ales eu care….

E deja ziua doi, new post

am ajuns, am dat de net, am si timp sa scriu, acum chef nu prea am, dar problema este in felul urmator. Am atatea subiecte in cap, incat, nu stiu daca tu, cel care iti deranjezi ochii citindu-ma vei reusii sa ai timp cat este nevoie pentru a ma citii. Asta e problema care ma sacaie de cateva zile. Ca sa iau totul mai usor, m-am hotarat, sa, scriu cam 4-5 articole pe zi, incercand astfel ca, usor-usor sa ajung la zi cu ele, pentru ca, altceva nu am ce sa fac.

Intre timp, tin sa te anunt, ca mi-au venit in minte zeci de idei despre ce sa-ti povestesc si am facut o gramada (mai mijlocie asa de felul ei) de tampenii (astea numarate pe centimetru patrat, nu asa oricum). Asta probabil inseamna ca sunt o dependenta de blog, dar sa stii ca te inseli. Nu sunt dependenta de blog. Sunt dependenta de tine, cel care ma citesti, si imi place, pentru ca, intr-un fel sau altul semanam (mai afoni noi asa in alte lucruri dar semanam) spun asta pentru ca, daca nu era asa, nu vad de ce m-ai citii. Stiu, imi vei spune ca iti place de mine, dar poate ca iti place de mine pentru ca semanam. E nasol pentru ca sunt fata, nu tind mereu sa am dreptate, dar in schimb, o tin pe a mea, eu si calul, nu vad decat inainte, alte solutii ale problemei nu le accept, cu toate ca, ar cam trebuii sa accept chestia asta. dar, nu reusesc sa o accept

(sh)it happens

acestea fiind spuse, sa ne citim cu bine, pentru ca, in reader am o groaza de articole, si dupa ce iti voi spune ce am facut, voi incepe sa imi ocup timpul vazand ce ai facut tu, si pentru ca sunt o intarziata voi comenta cu efect intarziat. Eh, asa suntem noi fetele, intarziate!

Incepand de luni (asa, ca de inceput de saptamana) am pornit o excursie – cine cunoaste ciocu mic. Avand in vedere ca duminica noapte am stat foarte prost cu somnul, asemenea luni spre marti, iar azi e marti, iar eu sunt in bucale pana pe joi (cred) cine vrea ceva de aici sa urle, sa ma traga de o toarta, sa faca sos-uri pe cer, sa se descurce.

Am o gramada de poze (una mica) s din momentul in care il voi convinge pe mos ene, ca este bine ca el sa vina pe la mine deoarece am o fata de-ti vine sa fuuuuugi in lume …. Azi greselile s diacriticele mi se scuza, e tastatura noua si trebuie sa ma obisnuiesc. Undeva pe poimaine dupa amiaza planuiesc o plimbare pana la ploiesti, de asemenea cine vvrea picioru sus – hooooooop -

acum, ma duc , sa dorm, in speranta ca va fi ceva indeajuns de bun incat sa imi provoace somnul, cascatul a venit de cand am intrat pe net, sa speram la mai multe. te pusic, si vorbim, mai mult ca posibil, de maine incolo, sau mai de pe la noapte!

Adevărul este că piesa asta m-a fascinat tot timpul. Nu ştiu ce m-a apucat de vorbesc atât de mult despre muzică, nu ştiu ce m-a apucat să citesc un stil care nu îmi este foarte familiar, dar totuşi mă amuză. Aş tinde să cred, că dacă mă amuză ar trebui în acelaşi timp să mă binedispună. Nu mă binedispune. Nu mă oboseşte. Nu.. în fine, nu despre asta e vorba.

Schimbând browserul  pentru că m-am săturat de opera, şi pentru că am de gând să fac unele schimbări, aşa pe sfârşit de an (nu îmi spune că nu se sfârşeşte anul încă,  e trecut de jumătatea lui, şi până să ne dăm noi seama o să ne punem întrebare stupidă “şiii? ce faci de rev??” ) drept urmare, l-am luat pe nenea gogu, şi am achiziţionat chrome-ul.

Dacă tot l-am achiziţionat mi-am mutat toate catrafusele în el, asigurându-ă că nu am lăsat nimic. Ăncă nu sunt pregătită să divorţez pe bune de tanti Opera, dar, cine ştie, nimic nu e sigur încă.

Intrând pe youtube, îmi amintesc cât de mult îmi plăcea o adaptare de la evanescence – my immortal. Dând tare şi ascultând-o des, mama vine prin cameră să vadă dacă sunt bine, dacă sunt ok, pentru că bănuiesc eu că nu a uitat perioada în care ascultam evanescence şi zâmbeam sec şi spuneam că “sunt bine” . Ai mai văzut tu orgoliu care să recunoască? Nici eu.

Cu ocazia asta, mi-am amintit de un tip, care asculta piesa foarte mult. Îi plăcea lui cum sună. Nimic nou aici. Doar că, tipul nu ştie engleza. Deloc. Ştie bulgara, italiana şi franceza. El asculta o piesă, fără să înţeleagă semnificaţia ei prea mult. Am luat piesa, şi i-am tradus fiecare vers. A iubit mai mult piesa, pentru că e foarte tristă, şi pentru că, merită să meditezi la ea. Mai ales când eşti rupt în două de atâta iubire.

“this pain it’s just to real, there is just too much that time can not erase”

no comment, nu se merită !