Cum poți alege ghiozdanul perfect pentru școală

Cu toții ne amintim cu drag de primele zile de școală și de emoțiile care ne copleșesc datorită sentimentului de nou început pe care îl experimentăm. Momentul în care am purtat ghiozdanul în spate pentru prima oară a fost unul important pentru noi deoarece marca o altă etapă a vieții noastre.

Se pare că acum e rândul micuțului tău să facă primii pași către școală și să se bucure de întâlnirea cu învățătoarea, cu colegii, dobândind în același timp cunoștințe care îi vor fi de folos, mai târziu, în viață.

Fiecare părinte își dorește ce este mai bun pentru copilul său, iar alegerea ghiozdanului perfect nu este deloc o treabă ușoară, având în vedere multitudinea de modele existente pe piață la ora actuală.

Cum poți alege ghiozdanul potrivit

În afara bugetului de care dispui, mai există câteva criterii pe care ar trebui să le iei în considerare atunci când alegi ghiozdanul pentru copilul tău.

Iată care sunt acestea:

Mărimea

În cadrul procesului de selecție, va trebui să găsești mărimea potrivită a ghiozdanului ținând cont de înălțimea copilului tău. Este recomandat să cumperi un articol care să fie pe măsura școlarului chiar dacă anul viitor va trebui să iei un alt produs. Nu uita că sănătatea micuțului tău este mai presus de orice! Așadar, chiar dacă mulți părinți aleg un ghiozdan mare ca să îl țină pe copil cât mai mult timp, acest lucru este greșit.

Greutatea

Una dintre întrebările care îi frământă adesea pe părinți este: „Cât de greu ar trebui să fie ghiozdanul unui copil?”

Chiar dacă știm de cât de multe cărți și caiete este nevoie la școală, încă din clasele mici, micuțul nu ar trebui să care în ghiozdan o greutate care să depășească 10% din greutatea sa. Așadar, copii de clasele I-IV care cântăresc, de regulă, între 20 și 35 kilograme ar trebui să ducă în spate un ghiozdan care să aibă o greutate cuprinsă între 2 și 3,5 kilograme. Așadar, ținând cont de această regulă, copiii de clasele V-VII, ar trebui să poarte un ghiozdan care să cântărească aproximativ 5 kilograme.

Designul

Nu în ultimul rând, designul este un alt aspect de care trebuie să ții cont atunci când alegi ghiozdanul. Altfel spus, un ghiozdan viu colorat îl va face pe micuț sau pe micuță să aștepte cu nerăbdare venirea școlii.

Cumpără un ghiozdan cu Soy Luna

Pentru fetițe, de exemplu, unul dintre cele mai căutate personaje – indiferent dacă vorbim despre imprimeul ghiozdanului sau a oricărui alt produs, de la patine și biciclete, până la haine – este, fără doar și poate, celebra Soy Luna.

În mediul online, poți găsi o sumedenie de ghiozdane cu personajul Soy luna la un preț decent.

De aceea, pentru ca mersul la școală să fie o activitate cât mai plăcută pentru fetița ta, ar fi bine ca atunci când alegi ghiozdanul să ții cont, în primul rând, de preferințele ei. Astfel, poți opta pentru un model de ghiozdan Soy Luna.

Odată cu evoluția pe care eCommerce-ul a cunoscut-o în ultimii ani, totul a devenit mult mai accesibil pentru consumatori. Astfel, opțiunea de a comanda rechizite online devine o variantă comodă și avantajoasă, mai ales pentru părinții care se află în criză de timp.

În plus, dacă vei consulta îndeaproape ofertele magazinelor de specialitate, îți vei putea face o idee despre alegerea potrivită – atât din punct de vedere al prețului, cât și din punctul de vedere al calității.

Alege calitatea produselor My Kitty

My Kitty este un magazin online care oferă o gamă variată, pornind de la jocuri și jucării, până la electronice, articole sportive, haine și rechizite. Din portofoliul de produse fac parte o mulțime de articole personalizate cu personajele preferate ale celor mici, apreciate în aceeași măsură și de părinți datorită atributelor calitative și a prețurilor competitive.

Și pentru că știm cu toții că orice copil își dorește să aibă cât mai multe jucării și accesorii frumoase și moderne, magazinul online My Kitty te așteaptă mereu cu un stoc actualizat și cu articole adaptate tuturor nevoilor și preferințelor celor mici, astfel încât să poți comanda cu ușurință de pe website produsele dorite.

 

Bucuriile diminetii

Diminețile îmi place să le petrec bând cafeaua în geam. E drăguț peisajul de pe geamul meu. Oamenii se grăbesc să plece din Florești evitând traficul de centru, prin cartierul liniștit în care locuiesc eu. Apa nu se mai aude. Atunci când e liniște se aude Someșul și păsările. Agitația orașului începe la ore la care soarele abea răsare.

Am urmărit de curând un fenomen. Prima dată am crezut că este un eveniment care s-a întâmplat doar într-o dimineață, așa că am urmărit asta.

O domnișoară, corporate looking, frumușică, poșetuță frumoasă. Intră în parc și își așează geanta frumoasă lângă un leagăn. Se urcă în el și începe să își de avânt. E un leagăn mare, dublu, în general sunt câte 4 copii în el. Ea e singură. Își dă avânt și se bucură de vânt și de legănat, de parcă este cel mai frumos lucru de pe pământ. Fără parcă, știu că e cel mai frumos lucru de pe pământ. Uiți de tot ce se întămplă în jurul tău și simți că zbori, chiar și pentru un moment. După jumătate de oră, leagănul se oprește încet, iar ea coboară. Își aranjează fusta/rochia (nu prea reușeșc să îmi dau seama ce este), își ridică poșeta și pleacă mai departe.

O privesc în fiecare dimineață, cum se bucură de relaxare. Sunt ca un mic stalker care se bucură de bucuria altuia, cumva.

Stau lângă parcul acesta de trei ani. În fiecare an promit că am să petrec mai mult timp în el. Aș putea să număr pedegete de câte ori chiar am intrat în el de trei ani.

Mă bucur că sunt oameni printre noi care știu cum să își descrețească frunțile diminețile. Să se ajungă la un birou emanând bucurii și fericire.

Toate astea, în timp ce eu în continuare beau cafeaua în geam, relaxându-mă la traficul de dimineață.

Ajuta-ma cu o informatie, sa nu o caut eu

Acum mulți ani, cam de când au murit forumurile  au înviat și explodat grupurile de facebook. Stau și citesc, uneori mai comentez. De cele mai multe ori stau și judec, ca un hater mic ce sunt.

O mulțime de oameni sunt leneși spre foarte leneși. Ne e lene să ne documentăm singuri pentru informațiile de care avem nevoie, ne așteptăm să cadă din cer. De fapt, nu să cadă dn cer, să își facă cineva timp, câteva secunde/minute să ne explice ceea ce am putea singuri să căutăm pe facebook.

Pe lângă moda de a cerși informații din seria Let me Google that for you, observ și moda de a cerși consultanță gratuită. Consultanță sau chiar idei, care mai apoi vor fi prezentate de oameni către clienții lor ca fiind ale lor. Mai precis, pe lângă că mă întrebi cum mi se pare, iar eu îți spun eu aș formula așa. Tu iei formularea mea, pleci la clientul tău cu ea și o prezinți ca fiind a ta. Probabil aia va fi o firmă mică, iar eu nu o să aflu că tu ai descoperit gaura la covrig.

Avantajele tehnologiei sunt că avem acces la atât de multe informații încât este incredibil ce poți afla. E drept, nu tot ce scrie pe marele internet e adevărat, dar documentația este doar la un click distanță. Chiar și așa, asta ne face tot mai leneși, ba chiar mai mult, ne duce în stadiul în care cerem lucruri, informații, din dezinteresul de a ne documenta sau chiar din speranța că cineva ne va da gaura covrigului pe care sperăm să-l mâncăm cu poftă. Pe tot!

Oare cum s-au descurcat strămoșii noștri (ca să nu formulez altfel), când cineva chiar trebuia să meargă la bibliotecă să caute o informație. Sau să citească. Erau așa de încrâncenați? Probabil că nu, pentru că ei încă nu descoperiseră puterea vitezei, nu erau toți experți în soșial midia. Probabil că ei, aveau mai mult respect pentru omul care a documentat informația care a ajuns la ei. Sau nu. Ce știu eu?!?

 

Dovlatov sau despre drama de a scrie liber

S-au spus multe cuvinte despre Dovlatov. Mulți oameni care au fost să vadă filmul au spus lucruri bune despre el. Pe fiecare om din cinematograf, filmul acesta l-a răvășit într-un fel sau altul.

O poveste rusească făcută de poloni cu un actor foarte mișto slovac. Or fi mai mulți din ei slovaci, dar doamne ce frumoși sunt bărbații aceia. Nu discriminez, femeile sunt frumoase și ele, dar eu m-am uitat mai mult după bărbați.

Nu vreau să povestesc cum e filmul, sau viața lui Dovlatov. Am să spun aici – pe larg – ce i-am spus la Monica pe scurt în privat.

Este un film despre și pentru bloggeri. Dragi bloagheri ocupați să faceți o avere din blogul vostru, mobilizați-vă așa cum o faceți pentru proteste, furați două ore din viața voastră și mergeți la film.

Mergeți la film ca să vedeți ce vă așteaptă la începuturi, sau chiar mai târziu. Depinde de fiecare. Scrierile pentru partid sunt asemănătoare cu unele scrieri pentru anumite produse sau agenții. Unii își vând sufletul sau scriitura pentru asta, pentru un loc pe piedistalul de oameni care scriu mult. Unii nu. Munca amândurora este la fel de multă și de grea.

Cel mai normal este sa scrii doar despre ce îți face sufletul și degetele liniștite. Să poți să pui capul pe pernă știind că ai scris ce ai vrut, că te-ai descărcat, că ai dat mai departe o informație productivă sau o experiență care poate ajuta. Să te uiți peste tona de draft-uri și să le promiți că vor lua o formă frumoasă într-o zi. Să procrastinezi până când soarele apune și răsare iar și iar.

Scriitura și artiștii, în secolul tehnologiei au o altă viață, dar fiecare dintre ei trăiește aceeași dramă de zeci de ani.

Unii sunt buni și nu află nimeni de ei. Poate pentru că se adâncesc prea mult în țigări și alcool, poate că se revoltă prea tare asupra unui sistem. Poate că sunt prea leneși ca să facă mai multe lucruri. Unii mor, unii trăiesc, la fel și proiectele lor. Unele bloguri mor înaintea noastră și la fiecare log-in ne promitem că le înviem. Că ne dăm un weekend să dăm o formă foarte frumoasă ca oamenii să nu mai spună că ne tamponăm în statusuri lungi pe facebook.

Suntem artiști în sufletele noastre, din nevoia de a ne exprima durerile, frustăririle unor timpuri pe care nu credeam că le vom prinde. Acum sute de anii, erau jurnale și oameni care notau istoria. Propagande scrise în ziare de uzină, printul de atunci avea aceeași putere pe care acum o are un sponsored add.

Istoria are darul de a se roti. De a se întoarce, sau ca să o spun mai frumos: de a se repeta. Poate pentru că nu știm să învățăm din greșelile noastre, sau poate pentru că sperăm că suntem mai buni decât cei de înaintea noastră dar din egocentrism ajungem să facem aceleași greșeli.

Ne învârtim în dramele cuvintelor, în nevoia de a fi auziți și ascultați. Strigăm pe oriunde putem toate nemulțumirile noastre și dorința noastră de a vrea să fim lăsați în pace – să fim artiști așa cum vrem noi.

Poate că mama avea dreptate: artiștii sunt niște muritori de foame mai mulțumiți cu ei.

Dar poate, că vremurile nu se schimbă niciodată, iar când le spui oamenilor că scrii, ei cred că ești doar un pierde-vară care vrea să facă bani repede. Prea puțini din jurul nostru realizează cât timp le ia oamenilor să scrie, să documenteze, să citească și să traducă.

Bloaghere, mergi la Dovlatov, ca să simți o poveste care se repetă. E paradoxal cum poveștile se repetă în alte contexte.

Rimetea Acoustic Session, editia 1

Nu credeam că îmi va lua atât de mult timp să îmi pun toate gândurile la un loc. Stau și privesc cu privirea pierdută, geamul care arată norii și mă gândesc la un foc de tabără care m-ar încălzi mult mai mult decât pereții unui apartament.

Este frumos și paradoxal, cum aerul liber și copacii, te fac să îți dai o resetare de sistem. O reinstalare a tot creierului pentru a putea funcționa mai bine în urbanitatea plină de betoane.

Poate că mi-aș dori un oraș cu mai mult verde, dar mă bucur și așa de râul care trece prin fața geamului meu. Mi-aș dori să aud păsările cum cântă, greierii. Apoi îmi dau seama că diminețile mele sunt pline de păsări care mă trezesc, greierii sunt acoperiți de ele.

Când ai curajul să aduni o mână de oameni la kilometri de civilizație (spun asta pentru că semnalul telefoanelor de care suntem atât de dependenți lipsea cu desăvârșire), să le spui să se relaxeze și să se distreze. Am uitat să ne distrăm, de-a lungul timpului, fiind mult prea adânciți în gânduri, știri care ne fac să ne încruntăm și să devenim încrâncenați de gânduri despre cum va fi. Suntem obsedați de ce va urma, uitând să ne bucurăm de momentul de față.

Din fericire, o altă mână de oameni, cu chitare și cu pina colada, foc de tabără și melodii frumoase, au reușit să descrețească multe frunți și să ne facă să zâmbim.

A plouat, a fost frig, a fost soare, a fost foc, au fost cântări până la un răsărit plin de ceață. De fapt, de aburi care ies din pământul rece al munților.

M-am urcat pe o creastă, pentru prima oară în viața mea, am făcut un traseu de munte. Unul mai ușor, așa, pentru începători, dar care mi-a demonstrat iar, că viața e frumoasă în vârful muntelui.

De ce să fugi un weekend pentru un acustic?

Pentru că oamenii care cântă acustic nu cântă folk-ul ăla de care ți-e frică. Cântă din suflet melodii care te vor răscoli. Pe fiecare în mod diferit, pentru că de asta suntem oameni. Pleci cu prieteni noi, oameni care te vor face să zâmbești. Să te simți pentru un moment, mai lung, buricul pământului.

Mi-ar plăcea ca Vali să nu se lase descurajat nicio secundă, de niciun nor de ploaie. Să strige din toți plămânii peste tot pe unde poate că are nevoie de ajutor. Să vină o mână mai mare de oameni data viitoare. Să nu ne pese de vreme, pentru că soluții sunt întotdeauna. Să nu ne mai lenevim.

Nu vreau să spun nimic despre locație, despre râul care curge și apa proaspătă de izvor care ajută orice mahmureală. Vali a spus destule, a pus poze care au spus mult mai multe decât aș putea eu să descriu în cuvinte.

Rimetea este un loc de relaxare, locul unde ne-am ascuns noi, este o mică oază. Evenimentele care se întâmplă acolo sunt pentru noi. Oamenii care stăm ore întregi cu ochii în monitoare, între 4 pereți, fie ei corporatiști sau nu. Noi , oamenii care visăm să mergem undeva să ne dăm reset, dar suntem prea comozi să facem ceva în privința asta.