Nimic nu este provizoriu

Eram probabil prin generala, cand imi doream sa am si eu un dormitor ca cei din filme. Sa am peretii plini de postere cu artistii mei favoriti. Interiorul mobilei, eram instare – cred – sa imi pun si pe sub haine. Aveam pe caiete colaje cu artisti, petreceam ore intregi facand asta, pentru ca ma simteam artist si nu vroiam – sub nicio forma – sa fac teme. Era mai util sa-mi infrumusetez caietele.

La un momentdat, am primit acordul parintilor mei de a tapeta posterii. Aia doar pentru ca era provizoriu. Urma sa schimbe mobila de la mine din camera si sa zuraveasca. Curand. Provizoriul asta e o poveste asa, mai complicata. Ne complacem toti in niste compromisuri si situatii, ne multumim cu ce avem si mai apoi ne enervam si ne bagam picioarele in el provizoriu ca deja si-a mancat toti banii.

Mobila mea a fost provizorie timp de 11 ani. Trei troane mari si un pat in care nu aveai voie sa sari – pentru ca se rupe, pereti plini de postere cu artisti (majoritatea baieti, multi aproape dezbracati). Am primit un mobilier de camera de tineret, frumos, dragut.

Acum ma cam apuca redecoratul, cam la fiecare jumatate de an. Ma simt un mic designer de mobilier. Intorc cele doua fotolii de nu-ti vine sa crezi. Masuta de televizor am transformat-o – aproape de tot in biblioteca. Dar mascotele si cartile penduleaza intr-una de pe masuta de televizor pe noptiera. Am niste rafturi pe care le mut, iar cand am inspiratie, cartile sunt folosite pentru mai multe rafturi.

Caut idei incontinu pentru dyi, asta doar pentru ca mi-e frica sa ma uit in cataloage dupa mobila. Stiu ca daca o sa incep o sa vreau rafturi pentru colectia de porci, pentru pantofi, pentru oje, pentru bla-bla-bla. Colectia mea de cutiute si raftulete si agendute trebuie sa fie undeva, aranjata perfect.

Cica mama a decorat foarte frumos, cu mobila romaneasca incaperea numita “camera copilului” de la casuta de evadare de la iesire din oras. Spre rusinea mea eu n-am ajuns inca s-o vad, dar ii trimit in fiecare luna salutari si cate putin din tot ce nu mai incape aici

p.s. v-am zis ca dulapurile mele n-au spate ca s-a rupt la cat am indesat haine inauntru? Da? Mno bine.

p.s.2 : am vrut sa va arat o poza cu o biblioteca pe tot peretele in spatele careia este un colaj imens, dar acel proiect inca nu este gata. O sa revin eu cu o poveste in cateva luni. Nu uit !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.