De ce eu?

Ziua aceea din saptamana in care s-a mers cu fetele la film. Trecand peste oftica faptului ca am luat ultimele 3 bilete si n-am putut comenta printre dinti impreuna, ca mi-am sucit gatul stand in fata ( dar macar vedeti actorii bine, imi spuse casiera zambind de dupa geam), mi-am amortit iar oasele in fotoliile cinematografului sa vad un film.

Un film de Tudor Giurgiu, cu o selectie de actori foarte frumoasa. Emilian Oprean merita toate laudele pentru acest rol si nu este singurul. M-am bucurat sa o vad pe Madalina Ciotea intr-un rol scurt. Mi-am adus aminte de facultate, iar asta mi-a adus un zambet tamp la o scena destul de cutremuratoare.

Am sa folosesc o metoda nu foarte inspirata de a-mi spune ideile care se aglomereaza, pentru ca nu vreau sa uit nimic si mi se pare ca n-am cum sa le leg. Inspiratia mea nu leaga nimic in contexte, sunt doar idei care vin. Idei care rezista, intrebari despre oameni.

  • O sinucidere nu poate sa fie explicata, oricat de mult am vrea. Dar filmul ajunge si transmite toate trairile (care poate au fost), ale personajului astfel incat si daca nu ai stii povestea, ai ramane cu ideea ca el vede asta ca pe o ultima scapare care va aduce multa durere in cei din jur, dar ii va proteja de un calvar care ar putea sa dureze ani intregi.
  • Oamenii sunt niste animale, tragem totul pentru noi ca intr-o jungla, ne aparam doar propriile interese si nu ne intereseaza cine cade, cine moare, cine sufera, atat timp cat noi suntem bine.
  • Un astfel de film are o foarte mare documentatie, care merita admirata, nu este un film care sa expire vreodata, ci doar o metoda de a se atrage atentia asupra unui lucru care se intampla (la noi mai evident, sigur si la altii). Un lucru care distruge vieti, mai multe decat ne-am imagina, chiar daca nu toate se sfarsesc prin moarte.
  • Curiozitatea de ce avea numerele alea de masina domnul Cristian, este o dilema care a mers in mormant cu el, dar este un lucru care s-a potrivit foarte bine cu viata lui (chiar daca este ironic acest lucru).
  • Tudor Giurgiu apare in propriul lui film. Prea putini au observat asta, ca dovada ca actiunea a fost indeajuns de puternica incat multi s-au axat pe personaj nu pe figurantii  din spate.
  • De ce eu? merita toate premiile posibile, sper sa ia multe, sper sa aiba toata vizionarea posibila, sper sa umple sali de cinematografe multa vreme.
  • Nu este un film care o sa fure lacrimi, este un film care o sa rupa sufletul.
  • Cladirea din finalul filmului este cladirea de pe care Cristian Panait si-a luat zborul spre o lume mai linistita si mai putin rea.
  • Ma indoiesc ca Victor Ponta o sa inteleaga ceva din acest film.
  • Turcescu isi joaca propriul rol foarte convingator.
  • Prietenii te vor sapa daca se simt amenintati.
  • Iubitele paranoice isi fac intotdeauna griji si sunt cele care vad cel mai bine in spatele armurii de totul este okay.
  • Reincrederea in filmele romanesti creste de cate ori vad unul de acest gen. Dovada ca se poate atinge sufletul omului si fara sa spunem povesti exagerate de pe vremea raposatului.
  • Daca vrea cineva sa nu se oftice pentru ca nu mai prinde ore bune la mall-uri la film, este rugat sa dea fuga in weekend cu catel si purcel, altfel, o sa ne mancam pauzele de masa de pe 3 zile – in avans – pentru 125 min de film.
  • Personal nu recomand sa mergeti la mall sa-l vedeti in pauza de masa (in caz ca Doamne Fereste ajunge de la ora 14-15), pentru ca o sa va zguduie toata ziua, mai bine vizionat seara, ca sa va linisteasca somnul, sa se aseze gandurile
  • Pentru sceptici, uitati cum rupe la premiera – poze aici
  • Coloana sonora face toti banii!
  • Este un film pe care o sa-l vreau pe DVD, poate il prind chiar cu autografe daca am noroc. Este un film pe care-l vreau in arhiva mea.
  • La inceputul lui decembrie cand am facut curat in casa, am gasit un articol de ziar cu cazul Panait. De ce il pastrasem habar n-am. Dar m-a facut sa astept filmul mult mai mult.

Pe final vreau sa subliniez faptul ca eu vad multe filme romanesti, iar daca este prost sau ma plictiseste o spun intotdeauna, o urlu. Nu tot timpul aici, dar o spun. Acesta mi-a placut, ceea ce se intampla rar in filmele romanesti, dar ma umple de speranta cand se intampla.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.