Category Archives: dileme existentiale

Cei trei pitici

Când eram mică mama îmi spunea de existenţa a şapte pitici, adică cei al lui Albă ca Zăpada. Între timp, am crescut şi am descoperit că totţi avem pitici (pe creier), stoluri de păsărele, gărgăuni, şamd.

În viaţă te vei lovi de trei pitici foarte importanţi (posibil să fie şapte dar nu sunt convinsă de existenţa celorlalţi patru, cică îi descoperi pe parcursul vârstei). Dono a găsit unul dintre ei, şi îl vom felicita cu multe aplauze (aplaudaţi măăăăă)

încep cu cel descoperit de Dono:

Fiecare avem în jurul nostru un pitic. Am impresia că se ascunde sub o unghie, dar nu prea pot garanta exact unde se află. Şi piticul ăsta îţi vrea binele (de fapt, toţi vor). El simte când ai fuma o ţigară, şi cum ştie că îl găseşti mai uşor dacă îţi fură ţigările (nu ţi se pare că întotdeauna pachetul e altundeva? ) drep urmate, el ia bricheta, şi o duce acolo în căsuţa piticilor. Acolo, e o cameră plină cu brichete. Dacă un moment o laşi nesupravegheată, el ţi-o fură.

Acum piticul cu numărul doi, e şmecher. El are o foarfecă. Imaginează-şi foarfeca aia cu care se taie garduri, şi pe pitic cu ea în mână stând şi aşteptând. El îţi vrea binele. Toţi aceşti pitici îşi vor binele. Şi când piticul cu foarfeca vede că te simţi foarte bine (în general la chefuri) el se face mic-mic, intră la tine în cap, şi, caută camera secretelor. Camera aia care rulează “filmul în faţa ochilor”, acum, ajuns acolo, cu ajutorul acelei foarfeci imense, îl taie. În acest moment în capul tău se provoacă o imensă zarvă, motivul pentru care a doua zi te doare capul de numa. Toate păsărelele caută ac şi aţă să coasă filmul, iar piticul pleacă mulţumit în casa lui, casa piticilor, de unde veghează alături de ceilalţi.

Acum al treilea pitic. Acest pitic, pare uşor malefic, dar nu e. Şi el îţi vrea binele şi el se asigură întotdeauna că băutura din pahar nu te omoară. Când vede că iei bere, el merge, şi citeşte pe etichetă ce conţine. VEde că nu îţi face rău, caută acolo în catastif vede că te ajută la rinichi, şi el, să mulţumească berii pune în ea o soluţie fermecată. El aşa îi spune, noi îi spunem : Alcool. Tot el pune aclool şi în vin, ţuică, şi alte alea. Nu ai observat că de la unele băuturi nu te îmbeţi sau ţi se face rău? Asta pentru că piticul are grijă de tine, şi de organismul tău, el cu poţiunile lui fermecate.

Acum, ţi-am spus povestea celor trei (din şapte) pitici. Urmează să îi găsesc şi pe restul 4, să îi închid în casa zânei, şi să….. nu zic aici ce le fac ! (sâc!)

Asa incepe totul

Intr-o zi, el se uita la tine si te roaga, sa-l ajuti. Tu, ca o fata draguta (care esti) il ajuti. Cu nimic, este mult prea neimportant, si prea neinsemnat, dar pentru el, asta inseamna mult.

Intr-o alta zi el iti spune “nu ai un sandwich d-ala bun”. Si, ca in reclama de la Hochland, ii dai.

Intr-o alta zi el iti spune “ma poti ajuta cu un drum”

Si asa incepe totul. Pentru ca rugamintile lui continua si continua, si continua, pana cand intr-o zi, cand iti spune “Vreau sa  te rog ceva” tu deja nu mai poti de nervi si vrei sa urlii la el ca te-ai saturat sa il ajuti, dar cu calm zambesti si dai din cap, ia el spune :

“vreau sa te rog, sa fi sotia mea”

iar tu, plina de nervi, spui “Cum indraznesti? Dupa tot ce am facut pentru tine? Dupa toti acesti ani in care te-am ajutat si ti-am fost alaturi, eu merit doar o roca de 2cm usor lucitoare care e rara?? Atat?? DUPA TOT CE AM FACUT PENTRU TINE???”

Raspuns Evaziv

Am un amic.
Nu e un amic prea bun, dar principalul este ca il am.
E un dulce el asa de felul lui, cu o singura problema. Vorbeste mult. Daca stau mai bine sa ma gandesc, vorbeste mai mult decat mine. Vorbim cu orele la telefon. Orele pe zi. De fap… Reformulez : el vorbeste la telefon eu spun doar “ai dreptate” “asa e” “corect” si uneori spun “mhm”.
Dar conversatiile noastre dureaza cu orele.
Intr-o seara, cand ma intorceam eu de la Cantareata cheala (iti povestesc eu alta data) ma gandeam pe cine sa sun. Si pe cand rasfoiam in gand agenda telefonica suna telefonul. Cine era, ghici ciuperca ce-i
era prietenul meu, sa-mi spuna evaziv, care este problema dintre el si prietena lui. Ca ea parca il inseala, dar nu stie sigur, ca etc-etc-etc.
Mai rau ca o telenovela. Dar cand isi cauta el, in gandurile lui evazive cum sa-mi spuna, sa nu stie nimeni ca imi da un raspuns concret mai tarziu, el a stat, s-a gandit, si mi-a zis “iti dau mai tarziu un raspuns consecutiv”
Si dupa ce am mai vorbit vreo doua minute evaziv, mai aveam vreo 5 minute pana acasa, si m-am gandit eu, asa, in sinea mea (unde alt undeva te mai poti gandi?) care este “raspunsul consecutiv?”
in mod normal este un raspuns dupa altul… dar asta, inseamna ca un raspuns concret=un raspuns

Dileme de inceput de an

Ce conteaza cel mai mult in noul an? Visele pe care ti le faci si reusesti sa le implinesti, sau dorintele pe care le ai? Este o diferenta intre dorinte si vise? Bineinteles ca este, dar ea este foarte subtire. Ca o granita aproape invizibila. Ce inseamna aproape invizibila?Nu stiu! O granita din geam probabil. O granita care iti permite sa fac aproape tot ce doresti. Important este ca tu sa stii, care este diferenta intre vis si dorinta. Pe de o parte amandoua se pot implini, pe de alta parte nu. E ca povestea “ai vrea sau ti-ai dori” sau, poate e chiar la fel de absurda ca oul si gaina. Dar nu asta este important. Nu inca…
Tot timpul la inceputul unui nou an toata lumea te intreaba care iti sunt planurile pentru anul care tocmai se asterne in fata ta. Nimeni nu spune ca trebuie neaparat sa ai unele, dar toata lumea spera la asta. Toata lumea face planuri. Majoritatea le uita. Minoritatea le scriu.

Majoritate+Minoritate = Un intreg?
Ce mai conteaza? oricum ai planuri la orice inceput. Principalul este sa le si finalizezi.
Observi nu-i asa, ca la niciun inceput de zi/saptamana/luna/an/relatie/film/intalnire/etc nu ai vise? sau dorinte? ai doar planuri..
asa ca intrebarea anului ramane
“e de bine, sau de rau?”

Dilema de bibleoteca

azi mă plimbam printre etajele bibleotecii (pentru cunoscători e vorba de bibleoteca judeteana Octavian Goga). Şi în plimbări între etajul unu şi doi, şi trei. Mă opresc la doi. La literatura română, unde aveam câteva cărţi de restituit. Stând acolo, am o dilemă existenţială. Să te introduc şi pe tine în dilemă (nici nu vreau să ştiu la ce te-ai gândit că ţi-aş introduce)

Nenea Eugen Ionescu s-a născut prin 1909 la Slatina (aka 150km de Bucureşti) . La puţin timp după ce s-a născut s-a dus cu mami şi tati lui la Paris. Nu n-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu încă.

Pagina de wiki spune : “şi-a continuat educaţia în România, urmând liceul la Colegiul Naţional Sfântul Sava din Bucureşti. Examenul de bacalaureat îl susţine la Colegiul Naţional Carol I din Craiova. Se înscrie la Facultatea de Litere din Bucureşti, obţinând licenţa pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavodă; mai târziu este transferat la Bucureşti. În 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca ataşat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul fascist de la Vichy. Tot acolo îşi scrie şi teza de doctorat “Tema morţii şi a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susţine niciodată. Numirea sa în postul de ataşat cultural la legaţia României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulţi intelectuali români, trimiţîndu-i ca să lucreze în diplomaţie în ţările de care erau legaţi sufleteşte, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franţa. Activitatea politică a ataşatului cultural la Paris era însă minimală, Ionescu rezumîndu-se să traducă sau să faciliteze traducerea unor autori români contemporani sau să aranjeze publicarea lor în revistele literare franceze.”

Bun. În rest, el a publicat în Franţa, sub numele de Eugene Ionesco.

Dacă e român, şi publică în română şi franceză, eu de ce îl caut la literatură universală nu la literatură română?