Category Archives: Gramada

Frica de triplu X

Cred că mi-am petrecut o mare parte a vieții fiindu-mi frică de lucruri. Îmi doream să fiu perfectă pentru toată lumea din jurul meu. Pentru șefu, pentru prieteni, pentru el. Am uitat în timp, că singurul om pentru care trebuie să fiu perfectă sunt: EU.

M-am uitat cu groază la calendar încă de acum doi ani. Luna aceasta de septembrie a fost una de care mi-a fost foarte frică. Am făcut de-a lungul timpului mișto de toți prietenii mei. De frica lor pentru schimbarea de prefix.

Ca întotdeauna, roata e rotundă și s-a întors foarte frumos. 

M-am trezit dimineața privindu-mă în oglindă. Gata. Cumva nu mai aveam scuze și trebuia să accept. Negarea venea de la o distanță foarte mare, sufletul meu îmi striga în minte ”25!!!25!!!25!!!”

Mă plimb printre oameni pe sradă, privesc noile generații care vin din spate. Copii care fug cu ghiozdanele în spate strigând. Într-o zi, am să vă angajez, mă gândesc eu încercând să îi evit, ca să nu ne doborâm reciproc. Adolescenții sunt ocupați să-ți facă selfie-uri în auobusurile fancy ale primarelui. Pensionarii schimbă idei despre legumele, iar toamna se lasă, rece, peste oraș.

Ne schimbăm și evoluăm în fiecare moment. Frica din sufletul nostru nu o să fie mai mică. Reușim să lucrăm cu ea, în timp ce ne transformăm într-un Don Quijote al propriei vieți. Luptăm cu mori de vânt sau ne complacem într-un loc unde e cald, detestând diminețile. 

Avem obiceiul să ne adâncim în gândurile noastre doar la schimbări majore din viața noastră. Nu prea ne plac alea, dar totuși, viața  ne amintește de ele prin schimbările de vârstă. Prin faptul că fie că vrem sau nu, va veni din spate anxietatea și marea dilemă despre viața noastră. Vine și ne mușcă de toate fricile și gândurile pe care le-am ascuns cu grijă atâția ani.

Nu știu ce e de făcut după. Nu știu nici când și dacă se oprește vreodată.

Ceea ce știu, e că e greu să reziști atunci când simți că mintea ta o ia razna. Moralul tău apare din senin undeva sub nivelul mării. Sub orice nivel de a vrea sa existi. Totuși, trebuie să o iei, pe o cale sau alta. Trebuie să realizezi cum este cel mai ușor să ieși. Anxietatea și frica schimbărilor. Frica de a fi împăcat. Nevoia constantă de a demonstra ceva cuiva – în special ție. Frica de numere: 25, 30 , 35, 40. Totul ese ca o combinație ironică dintre bingo și lotto, cu viața și gândurile tale prinse la mijloc.

Joia cu folk

Eu tot spun și spun că orașul acesta micuț și cosmopolit (adică exact așa cum îl văd câțiva oameni care vin din afară, dar nu cum îl simțim noi care trăim aici), are nevoie de multe. Clujul meu iubit, are fani de tot felul. O multitudine de genuri muzicale care se perindă prin mințile oamenilor, prin căști. De la muzică electronică la rock agresiv, orașul acesta are mici petreceri, sau mari evenimente pentru toate gusturile muzicale.

Oameni din afara orașului, vin spre noi, cu muzică bună și multă energie. Ce rămâne de făcut este să ne bucurăm de ei cu fiecare moment și fiecare notă muzicală.

Nu pot decât să mă bucur de momentele în care oameni așa mișto precum Marius Matache, vin să bucure mijlocuri de săptămână. Adevărul este că toată lumea știe că joia este doar modul în care te pregătești pentru vineri. Vinerea este ziua aia în care toată lumea îmbrățișează weekendul mult așteptat încă de la începutul săptămânii. Astfel JOIA devine, joia de folk care te face să zâmbești atunci când te trezești vineri dimineață să mergi la muncă.

Turneul #PovestileAlchimiei a pornit de la ideea de a descoperi impactul albumului ALCHIMIE, apărut în 2016, în rândul oamenilor iubitori de muzică cu versuri multe și profunde. Cu atât mai important pentru mine este că reușesc să ajung și la Cluj, unde nu am făcut o lansare propriu-zisă. Cu ajutorul canalelor social media, însă, oamenii au luat contact cu piesele de pe album (în variantă live sau de studio), iar reacțiile de susținere m-au făcut să lupt pentru un concert aici.

Marius Matache, despre proiectul #PovestileAlchimiei

Acesta este doar unul dintre motivele pentru care voi ieși din casă joi. Să mă bucur de un concert mișto de folk, împreună cu mulți alți oameni mișto, dar și cu omul care m-a învățat să apreciez muzica folk: tata. Tata care se bucură de fiecare concert folk la care îl duc, fiecare album de muzică folk cu care îl cadorisesc, iar mama nu poate decât să se bucure că stă lângă cineva care ascultă o muzică atât de melodioasă că după atâta vreme, îi place și ei.

Muzica relaxantă și poveștile frumoase pe care le poți avea cu ocazia concertului de joi, 15 martie din Spațiu + oamenii mișto prezenți. Lista motivelor pentru care fanii folk ies din casă nu e niciodată destul de lungă.

Pe Marius îl puteți urmări pe Facebook, recomand cu foarte multă încredere canalul lui de youtube care e updatat cu muzica lui mișto. Cel mai simplu este să vii să îl auzi cântând, va fi încă un album pe repeat pentru sufletul tău.

Te iubesc, ca pe ziua de luni

Ultima zi de luni din luna august. Ce poti sa iti doresti mai mult?
Oficial, urmatoarea zi de luni, va fi dintre acelea in care, incet-incet o sa incepem sa fredonam printre buze, melodiile toamnei. Una, una. Ne vom tarsii picioarele prin frunze, vom inspira adanc mirosul de toamna si vom astepta, cu sufletul la gura, mirosul vinului rece si a ceaiurilor de fructe privind toamna cum pleaca.

Pana atunci, multe zile de luni vor mai scurge, aniversari si zambete.

Cafeaua nu mai e amara, cand te bucuri de ziua de luni. Pe cuvant de iubitoare de zile de luni.

24 de ore de MOX

Am auzit prima oară de MOX când ei deja terminaseră ediția a 3-a. Pe la ediția a 4-a am început să mă interesez și eu care-i faza de fapt. Să văd, să cunosc. Undeva în fluxul multor oameni de muncă, curiozitatea mea a rămas un mesaj citit pe facebook și făr de răspuns. La începutul toamnei lui 2015, într-o poveste prelungită de câteva beri, m-a luat gura pe dinainte și am promis solemn că la ediția a 5-a am să-mi fac apariția. Ca un blogger care se respectă, mă duc și eu să-mi fac check-in-ul.

După ce ne-am sucit și ne-am întors, am hotărât să plecăm sâmbătă dimineață, să ne bucurăm de ultima zi, dacă mai mult n-am reușit să facem. Din cele trei zile, noi am prins-o pe ultima, mai precis, am prins 24 de ore de MOX.

Locația pe Valea Drăganului era foarte superbă. Munți cât vezi cu ochii, scenă frumos plasată în mijloc, o altă scenă în pădure. Salvamonții veniți cu canapeaua după ei, și câteva (multe) sute de oameni care campaseră ceva. Mai erau unii care erau pe drum când am ajuns noi. Ehe, avea să fie multă lume.

Poveștile organizatorilor despre organizarea festivalului mi-au plăcut la nebunie, chiar dacă, au fost variantele pe scurt. Băieții, aveau atât de mult de muncă, încât n-aveau timp de povești pe lung. Sper să-i prind curând la o variantă mai lungă la toate astea, pentru că mă roade o curiozitate enormă.

Line-up-ul a fost interesant. Eu nu prea știam multe formații de pe el, am fost puțin tristă că nu l-am prins pe Blănilă, dar dacă noi suntem zăpăciți în a ne organiza gândurile și bagajele pentru plecări, mai și pierzi. Am stat pe păturică lângă scenă privind marea de oameni care cântă cu formațiile. Notându-mi versuri din melodii să pot să caut când ajung pe acasă. Cerul senin, vântul rece de munte, berea, tatra` și oamenii frumoși au făcut toată atmosfera de acolo să fie #cetrebe.

Îmi promit mie, ca pe ediția a 6-a, să fac mult mai multe pentru acești oameni, că-s faini foc și ideile lor au un vibe care-mi face sufletul să salte, așa cum iese alcolul din corp la dușul rece al dimineții. Să vezi răsăritul printre munții din care se ridică abur, este un lucru pe care-l doresc oricui să-l facă. Des, dar cu o cafea aburindă și o pătură călduroasă.

rIMG_20160731_100321

rIMG_20160731_123148

Dorul care doare

Cel mai dureros, este momentul în care constați că dorul ăsta, tânjeala asta după ceva, poate să doară în halul ăsta. De fapt, nu asta doare, doare faptul că nu ai ce să faci. Este momentul acela în care pur și simplu, lași capul în jos și suspini. Te gândești la lucruri frumoase și lași lacrimile să ți se adune șiroaie pe obraji. Descarci tot dorul din tine, descarci tot ce ai, toată suferința, pentru că altfel nu ai cum să mai ajungi la tine.

Vei descoperi dorul de lucruri pe care le făceai, de oameni – care te-au dezamăgit sau nu. Amintiri și  tânjeli după lucruri pe care poți să le faci. O să ți se facă dor de viitor, pentru că la un momentdat o să realizezi cât de mult ai rămas blocat într-o lume din imaginația ta.

Viața mai doare uneori, dar sufletul nu trebuie să se umple de amărăciune. Zâmbește-i tristeții.