Category Archives: Filme Romanesti

Pororoca sau durerea unei familii

sună telefonul, o voce liniștită îmi șoptește la ureche: te-ai trezit? Haide, bea cafeaua și ne vedem la fără zece.

Da, m-am trezit, gata! M-am ridicat din pat și în 15 minute sunt funcțională!

Se pare că așa am zis, am verificat convorbirea din telefon, pentru că în realitate am adormit cu telefonul în mână înapoi – ca un prunc. M-am trezit, m-am uitat în jur. Întuneric afară. La naiba! Am ratat premiera!

Panică!

Mă uit cu ochii chiorâți la ceas: 18:30. Perfect. 20 minute. Sun la taxi în timp ce trag rapid niște haine pe mine, arunc portmoneul, fularul și mănușile în geantă și ies pe ușă ca un alergător olimpic. Doar că nu-s. Sunt iar în veșnica întârziere pentru că am dormit.

Ajung la timp la cinema și o cafea + sandwich vin în compania mea să mă ajute să mă trezesc.

Monica o să fie mândră de mine, mi-am băut cafeaua la filmul despre care a povestit ea multe. Yey!

Ce nu știam și nu mi-a spus nimeni, a fost că Pororoca nu este un film ușor de digerat, un film pe care să-l vezi cu ochii împăienjeniți în scaunul de cinema în timp ce cafeaua își face efectul. Citisem eu că e o dramă, dar am mai băut cafele pe drame.

După primele 10 minute mi-am dat seama că dacă îmi doresc să înțeleg ceva din ce se întâmplă pe ecranul din fața mea, va trebui să îmi beau rapid cafeaua și să atac dulciuri și mâncare.

2 ore și 30 de minute, mai precis 150 minute + 18 bonus de fidelizare pentru premieră. Mai precis, trei ore și-un pic de stat în cinema, cu ochii bulbucați la acțiune și în gând cu titluri de ziare care strigă ȘOC ȘI GROAZĂ.

Pororoca este un film greu. Pentru mine a fost greu. Drama unei familii, pierderea unui copil – chiar dacă nu este pierderea cu care sunt oamenii obișnuiți: moartea. Dispariția unui copil care stă doar în secunda aceea de neatenție în care a fugit și nimeni nu știe ce s-a întâmplat. Da. Adevărul este că cei mici sunt curioși. Oricât de mult încearcă părinții să le explice că nu toți străinii sunt oameni buni, zâmbetele lor inocente și tona de idei care le vin în cap, sunt lucruri de care unii oameni profită.

O astfel de dramă aduce cu ea o suferință care este greu de exprimat. Fie că este vorba în scris, în teatru sau pe ecran. Atunci când suferi, o faci în interiorul tău, iar exteriorul se conturează doar cu cearcăne de plâns, nesomn și stres. Toate combinate cu sentimentul acela care sapă în tine adânc. Dorința de a fi bine, de a avea un răspuns, de a căuta o soluție, de a avea, așa cum spun englezii: closure.

Un lucru care m-a impresionat a fost că tot filmul se axează pe durerea tatălui. Mama, se ascunde, așa cum fac toate mamele. Își ascund suferința și încearcă să protejeze tot ce a mai rămas din familie, sperând – poate – că totul se va termina cu bine, iar coșmarul va lua sfârșit. Vinovăția tatălui și suferința lui, o poți vedea frumos etalată pe ecran. Toate stadiile de suferinșă. Obsesia, gândurile, vina, durerea, toate le vezi în ochii personajelor și le simți de parcă îți respiră în ceafă.

Cumva, fără să vrei, începi să te gândești la toți oamenii pe care i-ai pierdut. Te gândești la toți copii din parc, oamenii dubioși sau chiar frumoși pe lângă care treci. Te duci cu gândul spre lucrurile rele care se întâmplă în jurul tău, dar pe care, le ignori – nu au loc în bula ta de fericire.

Pororoca este trezirea la realitate și trimiterea directă în coșmar. Coșmarul lucrurilor care se întâmplă în jur. Durerea oamenilor apropiați de noi, pe care nu știm cum să o ținem. Durerea noastră, durerea pe care o ignorăm dar care, combinată cu disperare, ne face să devenim slabi, răi, încercănați. Îndepărtăm toți oamenii de noi și cumva, ni se pare că nimeni nu ne înțelege. Cei din jur empatizează cumva, vor să ajute, dar fiecare își vede în felul lui de viața sa. Autoritățile sunt poarte prea în urmă cu multe, depășite sau fără puterea de a găsi răspunsurile pe care le căutăm.

Pororoca, este, exact cum spune numele, valul care ne răvășește.

Mergi, lasă toate ideile preconcepute despre filme românești și mergi să vezi o poveste care te va îndrepta puțin de spate și te va face să te gândești mult la lucrurile despre care îți place să comentezi sau să dai cu părere fără să ai toate faptele. Judecăm de dragul discuției părinții și metodele de parenting, dar adevărul este că viața este simplă: o secundă de neatenție este ca un val care îți schimbă tot cursul vieții – definitiv.