Category Archives: uimita de lume

Castelul facut din praf si gunoaie

Stam in initimitatea noastra de acasa. Ne plangem de mizerie cand de fapt in jur este doar o dezordine ordonata. Jegul dispare pentru ca nu iti place sa stai in mizerie, dar dezordinea ramane, sau dispare – timp de cateva zile – apoi reapare. Orice lucru din viata ta poate sa fie organizat, dar dezordinea se mentine pe val, facand totul sa para ca dupa un uragan.

Privim mirati de multe ori, cum oameni ai strazii stau in conditii insalubre. Privim socati si ingretosati emisiunile de genul curat / murdar cand oameni nu fac curatenie deloc in casele lor. Stai si te gandesti cum este posibil asa ceva. Cum este posibil sa nu speli filtrul de cafea macar o data pe saptamana. Cum rezista oamenii aia, si li se pare normal sa schimbe buretele de vase o data pe an, iar cu el sa stearga si praful sau petele de noroi de pe jos. Crezi cu tarie ca totul este regizat si organizat, sa para foarte hiperbolic si sa ne educe sa facem curat mai des in casa noastra. Crezi ca totul este foarte aranjat de un producator caruia ii place sa exagere si adora sa ingretoseze masa publica de oameni.

Apoi te lovesti de realitate:

Te lovesti de oameni care put a transpiratie si la primele ore ale diminetii. Iti spui ca sunt bolnavi, iar a doua zi cand te intalnesti cu ei iar – in aceeasi statie – iti dai seama ca poarta aceleasi haine. A treia zi la fel. Iti ia o vreme pana accepti ca acela nu este un miros al transpiratiei, este un miros al unui om care nu se spala.

Te lovesti apoi de oameni carora le este lene sa se spele, dar isi petrec o mare parte a timpului in baruri si in cafenele. Pline de fum si band alcool. Acesta nu este neaparat un lucru rau, daca transpiratia lor nu ar mirosi a tutun si alcool, iar lenea de a mai da cu dusul face ca savoarea care iti umple narile sa iti faca ochii sa lacrimeze putin. Te gandesti ca oamenii strazii nu put asa, iar aia traiesc pe strada si au resurse mult mai limitate in a se mentine curati. Totusi o fac, cu resurse putine, multi dintre ei se mentin curati.

Te lovesti apoi de baruri, locuinte sau birouri in care mizeria este la ordinea zilei si te gandesti cum pot sa traiasca oamenii aia in astfel de locuri. Sa lucreze acolo. Cum poti sa lucrezi intr-o astfel de mizerie. Cat de mult poti sa spui ca nu ai timp sa faci curat? Te intrebi mai apoi pentru inca un moment cum arata casa lor, si alungi gandul acela imediat.

Momentul in care, la tine in birou vine un om al strazii – mai curat ca tine, administrator – si iti cere un pic de lucru pentru niste banuti de nimic… omul al strazii se uita in jur prin birou si zice

Dar nu vreti sa va duc eu la gunoi toate goazele astea care stau aici de un secol?

Nici in momentul ala, tu, administrator, nu te gandesti macar pentru un moment, ca ar trebui sa faci curat. Nici atunci. Undeva, in creierul unui om, undeva in tot praful nisipul si jegul, totul pare la locul lui. Totul pare normal.

Cand cainele tau e violent la oamenii care nu miros a mizerie si transpiratie, poate ca ar trebui sa iti mai pui semne de intrebare despre tine.

Dar pana atunci, restul oamenilor isi transforma fobii despre germeni de praf si mizerie, ajungand sa curete la extrem tot ceea ce-i inconjoara indiferent de orele noptii sau a diminetii.

Poate ca in tot raul e si un bine.

Poate ca toaletele din baruri nu sunt cele mai murdare locuri in care ai calcat in ultima vreme.

Porcul care zboara nu se mananca

Din vesnica serie #ofisemn, observ o multime de oameni, pe care-i credeam cu capul pe umeri, dand share la concursuri false. Observ o multime de oameni de care-mi placea sa cred ca sunt cu capul pe umeri, dar nu au fost pe faza pana acum la toate afisele, informarile si povestile cu metoda accidentul. Ma intreb cum privesc oamenii astia atatea antene 3 si alte aberatii, cum circula – pe cuponul lor de pensionar – atata pe mijloacele de transport in comun, fara sa vada. Faceti umbra pamantului fara a simti nevoia, macar o secunda, de a iesi din bula voastra de aer si a va da seama ca nu tot ce zboara se mananca.

Pentru ca sunt sarbatorile, toata lumea a inceput sa vada cum zboara porcii. Dar toata aceasta lume nu s-a gandit ca uneori, exista lucruri care sunt prea bune pentru a fi adevarate. Oferte, donatii, combinari de produse de toate felurile. Toti sunt mult prea preocupati de a se imbogati peste noapte dintr-un lcick sau share, iar altii construiesc pe de alta parte, multe imperii bazate pe nimic altceva in afara de naivitatea acestora.

E foarte usor sa verifici o informatie, mai ales cand cineva doreste sa-ti dea ceva gratis. Undeva, ceva trebuie sa faca un click , undeva oameni astia isi merita soarta doar pentru ca isi doresc atat de mult sa i se rupa aripile porcului care zboara pe de-asupra si sa-l manance de Craciun.

Nimeni nu face nimic gratis in lumea asta, toata lumea trebuie sa castige ceva. Nici voluntariatele nu sunt gratuite, doar ca lucrurile pe care le castigi din voluntariate nu o sa poti niciodata, dar niciodata sa le echivalezi in bani. Tu ca om, rautatea ta, egoismul si goana dupa bani si bogatie, asta nu o sa faca decat sa te lase sa devi, tinta perfecta pentru toti cei care, cu putina minte la contributie, au gasit o metoda frumoasa care merge o vreme, de a se imbogati din tine.

Porcul care zboara, nu se mananca!

In trafic ne credem nemuritori

Zilnic imi apar in newsfeed stiri cu oameni spulberati pe treceri de pietoni de soferi neatenti. Biciclisti si motociclisti agatati de soferi care nu se asigura cand trec. Pietoni care sar in fata masinii pe loc nepermis.

Ne grabim in fiecare zi, tot mai mult. Stam in fiecare zi cu nasul in telefoane, trecand robotic strazile, fara sa ne asiguram. Multi dintre noi facem asta. Totul devine mecanic. Creierul stie ca trebuie sa mearga, picioarele pleaca, dar uitam sa ne ridicam capul. Castile din urechi opresc orice sunet din jur.

Este vina noastra!

Vad parinti cu copii de 0-3 ani care stau linistiti in fata in brate sau se joaca pe scaunul din dreapta. Nu o sa uit niciodata tipa care alapta linistita la volan in trafic. Copilul era intre ea si volan. E adevarat, era o seara cu trafic aglomerat si mai mult se statea pe loc, dar aia nu inseamna ca undeva, poate nu e un sofer deja nervos si grabit care forteaza un portocaliu si o poate spulbera. Sau un sofer care nu pastreaza limita si o tamponeaza. O tamponare usoara cred ca e destul ca sa te zguduie putin pe scaun. Pe tine ca om mare, dar micutul ala care acum isi intareste organismul cum simte asta? Cum se simte el, care e prins intre volan si corpul tau?

Ieri era sa ma loveasca de 2 ori masina. Pe verde la pietoni. Un sofer cu un 4×4 taie calea pietonilor la trecerea de la ANAF. Trecere recunoscuta de-a lungul timpului atat pentru pietoni grabiti care forteaza fara sa se asigure, cat si pentru soferi care vad ca au verde intermitent si fug grabiti. Pietonii se pot opri. A trecut atat de aproape de mine, incat daca nu ma opream ma ridica lejer pe capota. La cat sunt de usoara, cred ca maturam o tura asfaltul. Am mentionat oare ca eram aproape de finalul trecerii de pietoni? Nu eram singura, am fort vreo 3 oameni care ne-am oprit socati de gestul lui. Heh, ce sa-i faci.

Doua treceri mai tarziu, un alt domn era sa ne spulbere de pe trecere pe mine si inca un domn, deoarece el in loc sa fie atent la semaforul care se facuse rosu de ceva timp, se uita in oglinda. La propriu. Omul era intins spre oglinda retrovizoare si isi plimba mana pe fata. Da. Piciorul era pe acceleratie, daca tot treci pe rosu, macar sa te grabesti.

Intr-o alta seara era sa ma loveasca o masina pe troturar. DA! Pe trotuar. Eram pe 21 Decembrie, tocmai traversasem spre Olympos sa merg spre regionala. Primesc un mesaj si-mi bag nasul in telefon uitandu-ma din cand in cand sa nu ma bag in oameni pe trotuar, dar si atenta sa nu ajung pe pista de biciclete visand la sms-uri. Aud o masina care parca era prea aproape, cand ma intorc, o doamna c-o dacie in spatele meu, ma blitza sa ma trag ca sa poata trece. PE TROTUAR. A mers aproximativ 100m ca sa iasa mai apoi pe strada, sa dea cu spatele si sa parcheze. Mi s-a parut incredibil si am ramas dezamagita de mine de faptul ca n-am instinctul de a filma astfel de lucruri, chiar daca sunt cu telefonul in mana.

Ne credem eroi in trafic. Credem ca celalalt este atent, ca ne vede, ne bazam pe simtul altora de atentie, pierzandu-ne propriul simt de conservare. Ne credem nemuritori in trafic, pana cand ajungem sa nu mai fim, sa fim victimele propriului nostru cliseu. Sa fim victimele neatentiei noastre. Dar n-o sa recunoastem nici atunci ca a fost vina noastra. O sa dam vina pe celalalt. El n-a fost atent, el a fost de vina, cand de fapt, de vina suntem toti.

Vesnica inrebare

De multe ori, aud discutii atat de halucinante incat nici sa rad parca nu-mi vine. Imi amintesc in acelasi timp, toate dialogurile alea companie-client, de care rade tot internetul si imi place sa ma gandesc ca o mare parte dintre ele sunt inventate. Apoi, aud in birou urmatoarea discutie si e clar: QED.

– Vai, vai, uite ce am gasit!
– Ce-s cu astea?
– Vai, vai, oare s-or trimis astea?
– Da, astea au fost trimise acum 2 luni!
– Sigur, vai, ce ne facem, daca nu s-au trimis?
– Au fost trimise acum 2 luni!
– Dar astea sunt alea trimise, nu?
– Da.
– Dar le-ati trimis, nu?
– Da.
– Astea sunt alea pe care le-am pierdut data trecuta?
– Nu.
– Cum nu? Vai? Dar sigur le-am trimis?
– Da.
– Dar nu astea le-am pierdut?
– Nu, dosarul ala era mai mare. Nu noi le-am pierdut ca ei.
– Dar sigur asta e dosarul?
– Nu, asta e o parte a dosarului.
– Dar dosarul sigur a fost trimis?
– Da. De 2 luni. V-am aratat si dovada plecarii de la noi si sosirii la ei.
– Vai. Ce m-am speriat ca nu le-am trimis, ca a cum le-am gasit facand curat pe birou!

Conspiratia detergentului

Nu de mult timp am luat o decizie importanta in viata mea de femeie independenta. Asa ca am inceput sa spal haine. Ca orice femeie independenta am facut ochii mari la toate butoanele alea de pe masina de spalat a mamei si citind instructiunile de folosire in chineza (am incercat in romana, dar mi se parea ca inteleg la fel de mult), am abandonat decizia de femeie independenta. Stiu ca o femeie independenta isi permite sa-si cumpere haine noi de cate ori celelalte se murdaresc. Poate d-aia avem nevoie de atatea dulapuri.

Intre timp, o alta decizie importanta a fost mutarea de la mama. Unul dintre factorii decisivi in aceasta decizie a fost detinerea in apartament a unei masini de spalat simpla. Cat mai putine butoane pentru ca orice femeie independenta sa poata sa foloseasca masina.

Am facut cateva piscine in casa uitand sa pun furtunul de la masina in toaleta. Dar uite asa am toaletat gresia din baie si hol si putin parchetul din camera. Am economisit multa apa din cea pe care o foloseam la spalatul pe jos.

Daca tot am dibuit metode de a spala haine si pe jos, cumva, discutiile in birou au venit si in aceasta zona. Unde sunt multe gagici pe mp, este imposibil sa nu existe o experta in ceva. De la conspiratiile hipermarketurilor la cele politice, tot timpul cineva din birou stie exact ce se intampla in lume!

Pe un raft undeva sus, statea o sticla pe a carei eticheta erau niste haine. Eu tot timpul am crezut ca e Biocarpet dar de fapt e ceva detergent bio. Sta acolo de indeajuns de multa vreme incat ambalajul alb al sticlei are pe el o hainuta gri-maron de praf. Asa se intampla cu lucrurile care se tin pe post de bibelou.

Discutand despre el si nefolosirea lui, incepe un alt dialog halucianant:

– Dar de ce nu il duceti acasa?
– Dar ce sa fac cu el? Am unul acasa si nu-mi place cum spala!
– Asta e balsam se pune pe haine.
– Crezi ca spala mai bine?
– Nu spala, numa le imbalsameaza.
– Adica nu scoate pete?
– Nu, face hainele sa miroasa frumos!
– Si pe mine cu ce ma ajuta?
– Pai raman hainele mai mult proaspete!
– Oare ala pe care-l folosesc eu nu e tot balsam de nu spala bine?
– Mai bine va luati de pe net, ca astia in hipermarketuri desigileaza tot si isi pun lor deoparte in sticle si pun apa peste!
– Da… mai bine praf, asa nu ma fura!
– Da, si din pungi nu se poate fura, ca sticlele se resigileaza usor.
– Dar nu se vede pe dop?
– Cine credeti ca se uita, cine isi mai da seama, l-ai luat si l-ai dus cu apa acasa.
– Trebuie sa-mi iau alt detergent!
– Ah, uitati, asta nu e balsam, e detergent lichid. Sa-l duceti acasa.
– O sa, dupa ce se termina asta.
– Il folositi ca pe celalalt, acolo in masina. In spatiul de langa sa puneti balsam.
– Asa o sa fac.

Nup, nu tocmai am inventat discutia asta.