Category Archives: uimita de lume

Facebook-ul destainuirilor si lamentarilor

Observ ca de ceva vreme, facebook a devenit noua retea unde fiecare dintre noi primeste ajutor si sfaturi de la toata lumea. Fereastra de mesaje este locul unde au ajuns sa se bea cea mai mare parte a cafelelor, iar de cand exista optiunea de videocall, cred ca skype-ul a cam murit putin, dat fiind faptul ca poti tine legatura cu cei indepartati si fara sa urlati cateva minute la ecran: ma vezi? ma auzi? ahaaalooo!!!

Avem toti dintre noi, fenomenul acela de om care multumeste zeilor si iubitei pentru zilele perfecte, dar si aia care duc o lupta continua – si de cele mai multe ori imaginara – cu viata. Genul asta de oameni, atat cei din prima categorie cat si cei dintr-a doua, ma lasa asa cu o stare de gretica. O gretica frumusica, daca tot o alintam.

Nu te crede nimeni ca esti super fericit, pentru ca nimeni care-i atat de super fericit nu are timp sa puna atatea postari super fericite si pline de iubire si energie pozitiva. Citatele tale din Poptamas, Teo Trandafir si Mango Radio, dau de gol tot sufletul ala gol al tau. Spun ca e gol, pentru ca numai asa te poti exprima, iar oamenii fericiti nu se exprima, ei doar radiaza.

Mai este categoria nr. doi, de oameni care se lamenteaza. O parte dintre ei se lamenteaza si pe profil dar si in privat, iar aici apare iar o problema pe care nu o inteleg.

Nu esti singurul care are mult de lucru, nu esti singurul care are probleme in viata lui. Exista probleme mult mai grave decat ale tale, desigur, exista probleme mult mai grave decat ale mele. N-am sa-ti spun asta, deoarece suntem prieteni, am sa te ascult cum te plangi de toate si am sa incerc sa-ti dau idei. Idei despre ce ai putea sa faci. Stiu ca asta nu o sa te ajute prea mult, dar macar asa, vezi si tu ca incerc.

Oamenii care se complac in tot felul de situatii in viata lor, iar apoi transforma totul intr-o mare drama, sunt oamenii care ar trebui – foarte serios vorbind – sa devina scenaristi de telenovele. Toate textele de genul:

  • toata lumea este impotriva mea si ma vorbeste pe la spate
  • nimeni nu vrea sa ma ajute sa avansez
  • nimeni nu are incredere in mine
  • stau la jobul X pentru ca nu am cum sa-mi gasesc altceva
  • n-ai cum sa ma intelegi pana nu esti in pielea mea
  • nu stii cum e sa nu ai bani

Toate textele de acest gen, sunt lamentari penibile. Foarte penibile multe dintre ele. Inteleg in acelasi timp ca nu toata lumea este ca mine. Ca nu multi au incapatanarea de a face ceva, ca exista oameni care spera ca intr-o zi o sa cada din cer rezolvarea, asa cum exista oameni la care – le cade din cer rezolvarea. Dar daca accepti multe lucruri, te complaci intr-o situatie, de ce te plangi cand tu, constient de sine, iti asumi toata situatia in care esti.

Din momentul ce iti asumi situatia in care te afli, nu te mai plange. Ia o atitudine si fa ceva cu viata ta. Fa o schimbare daca nu-ti place ce ai. Nu te tine nimeni legat, nu te opreste nimeni. Chiar daca seamana totul cu un discurs motivational foarte prost, dar sa te plangi pe facebook de lucruri te ajuta deloc. Daca in loc sa te plangi pe facebook (wall sau prieteni) de lucruri ai lua atitudine, ai putea descoperi ce frumoase sunt lucrurile. Schimbarea nu pica din cer, schimbarea vine din tine, si din dorinta ta de altceva, atunci cand nu iti place ceea ce se intampla.

Sursa foto

Cat de mic, e un om mic ?

Cand m-am mutat in Grigorescu, m-am bucurat sa stiu de existenta multor prieteni in zona, cu care am promis ca vom bea saptamanal macar o cafea. E drept, doar 3 luni mai tarziu am ajuns sa bem o bere, dar am ajuns. Nu vreau sa recunosc de fapt ca eu m-am mutat pentru Vasile, si ca el nu ma lasa sa ies in oras, dar, poate in alta zi, am sa recunosc si oficial acest lucru.

Una dintre dilemele mele in fiecare dimineata a fost: la ce ora trebuie sa ma trezesc ca apoi sa ajung la timp la lucru. Mi-am dat seama, foarte curand, ca indiferent de ora mea de trezire, important este cu ce mijloc de transport doresc sa ajung in centru. Iar mai apoi, care este programul dupa care circula acest mijloc de transport.

Pentru cei care nu stiu, CTP nu respecta niciunul dintre programele mijloacelor de transport in comun. Bine, sa nu generalizez, niciun 27, 28, 28b, 30 nu isi respecta programul de plecare din capat de linie. E drept, poate au ei ceasuri defecte cu 5-7 minute, iar noi restul nu intelegem. Poate ceasurile noastre sunt defecte. Este totusi o dilema pe care nu o poate deslusi ulta lume. Eu inca incerc s-o deslusesc, dar, cine-stie, poate intr-o zi, o voi deslusi.

Am inceput astfel sa ma sincronizez, in marea majoritate a cazurilor, sa vin spre centru cu autobusul care ajunge in statia mea pe la 10:15. Este un 30, in general lung, nu foarte plin de pensionari, aerisit, care imi place.

Deseori, am facut greseala sa imi misc fundul prin el si sa ma indrept spre un loc comod in care sa stau si sa mai motai pana cand ajung la destinatie. Acela este momentul in care eu, in mod normal, ar trebui sa ma fac foarte mica si sa dispar. Sa dispar bine, deoarece ma intalnesc cu EL.

Acest EL, este o cunostinta pe care am incercat sa o evit cu stil multa vreme, dar de cate ori prind resprectivul autobus, acest lucru este mai mult decat imposibil. Acest El, este un domnisor, la 30 ani, mai grasut, cu par lung (si slinos), in care are prinse niste oase cioplite (pentru un aspect goth cat mai garantat), cu cioc – pe care si-l mai vopseste uneori: rosu, albastru, galben, cu lentile de contact goth care-i fac sau ochii cu stele, rosii sau albi. Are pe degete un numar prea mult de inele, fiecare deget avand macar 2. Mari, frumoase, dar nici eu nu port atat. Pe langa asta, are niste dinti mici si galbeni, iar respiratia lui e la fel de proaspata ca a unui betiv mahmur. Romano-engleza cu care imi povesteste toate dramele lui timp de 6 statii imi ucide cate un neuron de fiecare data cand incepe sa vorbeasca.

Diminetile trecute, m-a intrebat daca nu vreau sa-mi citeasca in carti de Tarot. Am refuzat politicos, spunandu-i ca nu am timp sa stau la atat de multe povesti, ca ma grabesc la munca. A fost una din zilele in care, mi-a parut rau ca n-am mai vrut sa astept inca 3 minute pentru a lua urmatorul autobus si am marit putin pasul pentru a lua acel 30 de 10:15.

Cat de mica ma pot face, astfel incat sa nu ma vada, nici macar cand ajunge autobusul in statie, deoarece, daca indraznesc sa ma prefac ca nu-l vad, ma trezesc cu el langa mine pe scaun, sesizand ca eram prea cu nasul in telefon ca sa-l vad.

Of, cat de frumos era curentul asta goth-emo, cat de frumosi sunt oamenii care stiu cum sa se comporte in astfel de companii, cat de draguti sunt cei care stiu ghici in carti de tarot si fac woo-doo. Dar cat de mult mi-ar placea sa nu mai am cunostinte de acest fel, pentru ca mi se pare ca strica toata moda asta.

Cel mai mult, ma sperie faptul ca e foarte mandru de cum arata si-mi spune Nu-i asa ca-s cute? Spui ca you don’t like it, just to be rude, sunt sigur!

Apoi, il privesc cu cea mai sincera fata matinala a mea si ii spui: e ingrozitor!

Detestat de toti curierii

Vad pe facebook oamenii care se plang de tot felul de curieri. Am auzit povesti, care mai de care mai ciudate, dar am si vazut. Nu neaparat firma, ca brand e de vina, ci angajatii din spate, pentru ca ei sunt imaginea firmei. Motivul pentru care ei nu urca pana sus sa aduca un colet mic, sau uita coletul la depozit zile intregi este unul intotdeauna discutabil. Poate au observat la colegii lor ca merge si asa, poate le este lene sau poate n-au timp, sau loc de parcare.

Aud discutii despre firme neserioase, dar mai apoi stau sa ma gandesc daca firma, sau curierul care intermediaza livrarea este de vina pentru faptul ca mie, produsul x nu mi-a ajuns inca.

Am comandat 3 carti de pe elefant acum vreo 2 ani, iar dupa o saptamana cand am sunat sa vad in ce stare este coletul meu mi-au spus, senini, ca au uitat sa mi-l trimita.

Am comandat 2 baxuri de hartie de la emag in iarna, care au fost impartite in 4 colete, si a venit in 3 zile. De ce, nu am inteles nici in ziua de astazi, dar baiatul de la curier incerca sa-mi explice ca nu e vina lui, atat a avut in depozit pentru noi, atat a adus.

Stiu momente cand o anumita firma de curier uita la ei in depozit multa vreme un colet, iar mai apoi il trimit inapoi la expeditor spunand ca destinatarul l-a refuzat; pe cand colo, destinatarul nici n-a vazut ambalajul coletului, sa poata sa-l refuze.

Am auzit de firme de cureierat care au intrat in faliment deoarece angajatii erau foarte prost tratati si au preferat sa-si ia singuri, ce cred ca li se cuvine, astfel pierzandu-se plicuri de ramburs sau produse cu o valoare destul de mare.

Totusi, am cunoscut omul pe care-l urasc toti curierii. Nu stiu cum este sa fii urat de baiatul de la Fan si cel de la DPD, asta mai inteleg cumva, dar cand vezi ca fiecare agent de la Urgent Cargus isi da ochii peste cap cand te aude, poate ca problema nu este la agentii astia nesimtiti.

Tuturor celor care cred ca oamenii din jur sunt facuti sa iti asculte tie problemele vreau sa le subliniez, niste lucruri:

  • curierului nu-i pasa ce colete de la ce firma trebuie sa-ti vina
  • curierului nu-i pasa nici ce neintelegeri ai tu cu concurenta
  • curierului nu-i pasa deloc ce a facut colegul
  • curierului nu-i pasa pe cine astepti tu deja
  • curierului nu-i pasa ca nu ai banii pregatiti
  • curierului nu-i pasa ce probleme cu firma sau statul ai tu
  • curierului nu-i pasa deloc ce vrei

Cand intra baiatul iar tu incepi sa-ti spui problemele, iar el ridica din umeri si incearca sa iasa pe usa si il tii de povesti, poate, trebuie sa accepti ca nu-i pasa. Cand asta fac toti, poate ar trebui sa accepti ca nu vrea nimeni sa lucreze cu tine, pentru ca ii tii de povesti mult si degeaba.

Social Media Fail: Zoot ROMANIA

Am vazut tot felul de campanii pentru reducerile post Craciun. Probabil lichidarile de stoc sunt singurele reduceri relativ reale, cand pretul triplat de black friday coboara cu 90% ajungand ca furnizorul sau vanzatorul sa aiba doar un adaos de 50-100%. Este cumva trist cand te gandesti ce mic profit o sa faca toti comerciantii astia.

Pandesc foarte des ce se intampla cu outlet-urile sau magazinele de haine. Privesc pentru ca sunt curioasa si pentru ca niciodata nu mi se pare ca am destule haine.

Astazi am observat o campanie de reduceri putin cam deplasata. Ideea e frumoasa, cu o gagica frumoasa care sa atraga atentia asupra cuvantului SALE scris mare peste sani, totul intr-o vitrina. Dar oare nu se promoveaza cumva altceva? Intreb pentru un prieten ce vrea sa devina social media manager.

Atacul clonelor

Undeva, intr-un birou obscur, intr-un alt mediu dimensional, departe de realitatea ratiunii si logicii, exista o regina a absurdului. Palatul ei de clestar avea un monstru balaur foarte mare. El nu era fioros, era doar batran, si se misca incet. Raspundea la numele de tata si te ataca cu mirosul lui de mizerie si cu cicaleala inutila de picatura chinezeasca. Cand reusea sa isi mai arunce damfurile catre dusmani, spunea si repeta la infinit, ca el a inventat picatura chinezeasca. Balaur batran si senil, ca intelepciunea se mai pierde cu timpul in fata senilitatii.

Palatul era foarte calduros. Toate geamurile erau inghetate dar termometrul imens de pe perete arata 25 de grate. Slujitorii erau inghetati toti in camarutele lor unde lucrau in liniste si mizerie pentru regina absurdului.

In pauza de masa a slujitorilor, regina intra val-vartej, teatral mai ceva ca o piesa a lui Ionesco, cu o intrebare si o concluzie dupa ce a vazut transmisia live a extraterestrilor pontisto-antenisti:

Acum am auzit ca astia fac tot felul de clone. Vor sa faca armate din clone. Este nu-stiu-ce film suedez sau norvegian cu clone. Nu stiu ce i-a apucat pe oameni. 

Nu suntem destui?

Sa faca clone si sa-i trimita la moarte?

Oare clonele au suflet?

Cred ca daca nu au viata, n-au.

Dar oare nu au viata? Daca sunt facute din celule umane. 

Oare clonele se hranesc, asa ca si oamenii?

Habar n-am.

Oare si o clona traieste ca si omul? Trebuie sa creasca mai multi ani? Ca daca e asa, n-au facut astia mare afacere, ca o sa dureze pana-si fac armata. Ei cred ca-i usor sa faci armata?

*sapte miiliarde de secole mai tarziu, clonele n-au atacat niciodata imparatia reginei, stiau ca ii va ucide mirosul din regat.