Category Archives: obsesii

Henna, o schimbare radicala

O femeie spunea candva, ca atunci cand ai nevoie de o schimbare radicala in viata, fa ceva cu parul tau, pentru ca baiatul de langa tine nu are nicio vina. Parul este cel mai usor de schimbat, atunci cand avem nevoie de ceva radical. Am trecut prin multe nuante si prin multe frizuri in ultimii ani.

Prin 2009 am inceput cu freze asimetrice si o gramada de roscat in par. Mi s-a spus ca am sa regret miscarea. Roscatul este pacatos si nu mai scap veci de el. Am spus ca nu o sa vreau vreodata sa scap de el. Am contiuat sa fiu mandra cat de bine prinde rosul pe satenul meu deschis.

vopsit(1) vopsit(2)

Am fost de la rosu coca-cola pana la visiniu. Am trecut de la o stare la alta, de la o nuanta la alta. De la sampon nuantator la vopsea cu/fara amoniac. Parul meu saracul necesita o schimbare.

Anul trecut m-am decis sa-l egalez ca lungime, sa-l aduc intr-un pseudo-bob iar mai apoi sa ma scap de roscat. Roscatul din pigmentul meu mi-a spus Challange accepted. Dupa un an in care nu l-am vopsit – deloc, culoarea mea era dubioasa. Era un saten deschis spre blond cu influente roscate. Pentru ca #rosu !

M-am hotarat sa-mi fortez parul cu un saten. M-am dus in hipermarchet, am luat cel mai deschis saten pe care l-am putut cumpara. Da, a iesit rosu de sub el. 4 luni mai tarziu mi-am luat un nuantator, foarte inchis. Saten Violin. Da, a iesit rosu.

Am constatat ca in momentul de fata parul meu are orice culoare numa una relativ normala nu. Asa ca m-am hotarat: i’ll go Henna, and i’ll go black !!! 

Am inceput sa ma documentez despre Henna si sincer, am auzit aceleasi lucru ca despre roscat, drept urmare am spus iar Challange Accepted.

Henna miroase a fân. Miroase frumos daca iti place iarba. Are o culoare gretoasa. Eu am luat de la un plafar (cel de peste drum de Sora), vreo 13 lei am dat pe ea. E exact cum imi aminteam eu ca arata cea cand se vopsea mama. Pe cutie scrie timp de max 2 ore, eu am stat cam o ora si 40 min. Spalatul maglavaisului ala este o adevarata provocare. Trebuie sa insisti foarte mult pe radacini si pe margini sa te asiguri ca nu ti-a ramas nimic. Deasemenea, cand faci pasta, trebuie sa ai grija cata apa pui. Trebuie sa fie asa – mamaligoasa, ca sa o poti intinde. Eu cum am putin par mi-a ajuns jumatate de cutie. Cealalta jumatate o voi folosi prin februarie pentru partea a doua a experimentului.

Din cate am observat trebuia cam 3/4 din vopsea folosita, pentru ca am facut cam putina si o parte din breton nu a fost pus sub ea. Ce a fost vopsit in septembrie cu sapon nu a fost atacat prea mult. A fost doar inchis la culoare. Este ceea ce urmaream. In februarie vreau sa stau catre 2 ore si ceva cu ea in cap si vreau sa o fortez sa iasa si cu nuante albastre. Cred ca eu personal, o vreme raman la henna, mirosul de fân parca nu e atat de ingrozitor.

vopsit(3)

Camil Petrescu

M-am chinuit o vreme sa descopar de ce a murit Camil Petrescu pentru a vorbi (vorba vine a vorbi, ca eu scriu) despre un roman care ma obsedeaza enorm pana si in acest moment, dar intre timp am desscoperit chestii despre viata lui care mi-au placut, asa ca, am zis ca le voi arata la lume, si cand voi descoperi de ce a murit, o sa vorbesc si despre romanu ala ce ma obsedeaza.

Oricum, prin carti, si pe site-uri momentan tot ce am gasit, e aceeasi fraza : “Moare la 14 mai 1957, la Bucuresti, masivul roman social inchinat lui Balcescu “Un om intre oameni” ramanand neterminat.Vasta carte e considerata de I. Negoitescu: intreprindere jalnica.” poate trebuie sa ma duc la casa lui memoriala si sa intreb asta, poate mai este un roman in lumea asta care stie acest mic amanunt ce ma obsedeaza pe mine.

Intre timp am gasit un articol al unei reviste din 2007, al lui C.D.Zetelin, care se intituleaza “dialoguri mute cu doi bolnavi” este vorba despre Camil Petrescu si Radu Gyr, eu am extras doar ce mi-a placut :

” Într-o seara s-a prezentat în serviciul de garda un barbat de vreo saizeci de ani, tacut, frumos, trupes, ciudat prin nepotrivirea dintre vârtosenia trupeasca si dulcele surâs de copil. O privire vie îi orchestra dezinvoltura, mascându-i meteahna: era surd. Trecuse printr-o criza de angina pectorala ce putea fi infarct miocardic. La anamneza, s-a recomandat: Petrescu, C., functionar. Eram cuprins de o neliniste fara justificare, mai ales ca se uita la mine ca si când m-ar fi cunoscut de o mie de ani. Curiozitatea din priviri parea însa fara obiect, deoarece nu punea nici o întrebare: era mai curând fantoma unei curiozitati amuzante. Dialoga exclusiv cu ochii. Albastrul perfect al irisului avea o intensitate insuportabila.

Abia a doua zi, la vizita de dimineata, când profesorul Ion Juvara (“Cuti”) 1-a întrebat: “Cum ti-ai petrecut restul noptii maestre?”, mi-am dat seama ca bolnavul era Camil Petrescu… În plina glorie, structurile comuniste îl izolasera printr-un prestigiu ambiguu, dar eficient. Tocmai îi citeam romanul Un om între oameni, care mi s-a parut mamaligos, impresia întorcându-se asupra lui ca un repros, deoarece îi iubeam opera. Dar batrânul meu prieten, poetul Ion Buzdugan, îl adora. Îl simtea ca pe propriul copil: în primul razboi mondial îl salvase scotându-l de sub movila de pamânt unde-l îngropase de viu explozia unui obuz. Cu accentul lui basarabean, îi spunea “Camil”, razbea cu greu pâna la el, ca sa-l roage sa intervina pentru procurarea, prin minister, a unui aparat de auz pentru nepotul Eugen… Camil Petrescu strabatuse spatiul nelinistilor legate de afirmarea unui orgoliu patologic si acum se afla în zona lui transcendenta. Consumase cele douasprezece ispravi ale lui Herakles, plus cele nu stiu câte ale lui Theseu, si ilustra mai mult conceptul senin al fostului orgoli

[…]

Camil Petrescu si Radu Gyr! Unul scos din bezna la tinerete, altul coborât în bezna la tinerete. O glorie la suprafata, o glorie în subterana. Radu Gyr e singurul poet din literatura noastra condamnat la moarte pentru o poezie (“Ridica-te, Gheorghe, ridica-te Ioane!”), ca-n Renasterea italiana Niccolň Franco, osândit la spânzuratoare pentru o epigrama adresata papei Pius al IV-lea… Sinuozitatile lui Camil Petrescu l-au ajutat sa pluteasca, rectitudinea lui Radu Gyr l-a obligat sa înoate. Unul sa pluteasca în perfizii zefiri calzi, altul sa înoate sub apa rece ca gheata..”
Pe un alt site am gasit :

“His health under-mined by excessive work and mainly by his conflicts with his former wife, he dies on 13 May 1957.”
Am mai primit de la un prieten, nu stiu sursa urmatorul lucru:

“Pe la 33 de ani (cînd încep însemnarile) Camil Petrescu era obsedat de ideea sinuciderii, la fel ca Cioran, dar din alte motive. Era la limita de jos a indigentei, avea handicapul surzeniei ai perspectivele de reala afirmare pareau minime. Lipsa banilor si suferintele fizice îi fac viata insuportabil”

Nu a mai reusit sa gaseasca linkul ca sa pot spune de unde era bucata, cine a zis-o si care era toata fraza, dar oricum am gasit chestii interesante despre viata lui.

Am mai gasit un site, pe care acum cautandu-l iar nu-l gasesc, dar tin minte ca scria ca s-a casatorit, din dragoste cu o femeie cu 31 de ani mai mica decat el, interesant, se pare ca totusi , articolul meu cu “iubirea nu are limite” era adevarat.

Mai pun cateva citate din monsoir Camil Petrescu, iar apoi inchei.

“Acum câţiva ani! Simţeam în mine tăria să prăbuşesc o lume şi puteri să reclădesc alta… Dar a trebuit să te întâlnesc pe tine, mormântul mândriei mele!”

“Femeia înşeală numai pe cel pe care-l iubeşte, pe ceilalţi îi părăseşte pur şi simplu.” (in Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi)

“Viermele e foarte mulţumit de existenţa lui de vierme şi nu doreşte altceva, petnru că nu are noţiunea unui altceva.” (in Balet Mecanic)

“Prostia te poate necăji, te poate exaspera, te poate abate, dar nu poate provoca ura. Pedeapsa ei e în ea însăşi, cum e viermele în măr.” (in Danton)

“Te iubesc, pentru că nu eşti mai cuminte decât mine!”

Acestea fiind spuse, il admir pe acest domn, o singura carte de a lui m-a obsedat spre disperarea unora, si spre bucuria, probabil a lui, daca moartea nu e la fel de relativa ca viata si de dupa placa de deasupra lui surade cand inca la atatia ani dupa moartea lui, inca sunt unii care se gandesc la el.

 

Sufocare.

Adevărul este că nu am ştiut niciodată ce să cred despre cărţile care-mi sunt recomandate. După o vreme, am recomandat-o şi eu cuiva, iar acel cineva a venit la mine să-mi spună că i-a plăcut cartea. Are un mod plăcut de a descrie nişte situaţii foarte fanteziste din punct de vedere sexual. Am rămas puţin blocată. Nu mi-a spus nimic nou, dar eu niciodată nu m-am gândit că ceea ce a scris Chuck Palahniuk era fantezist. Eu cunosc astfel de oameni. Cunosc oameni care ar avea nevoie de un club pentru dependenţii de sex. De fapt, în mintea oricărui adolescent sexul este acel ceva pe care doar copii buni îl primesc. Nu trebuie să facem nimic împotriva firii noastre, şi poate că am ajuns în vremuri în care sexul este mult prea mediatizat.

Povestea unui copil, care este complet bulversat de mama lui, combinată cu el având grijă de ea, şi toate pe un lanţ de poveşti despre oameni dependenţi de sex. Acei oameni suntem noi. Atât doar că nu suntem înstare să recunoaştem că am fi vreun moment dependenţi de sex. Nu vreau să spun de ce are cartea numele acela, pentru că este tot farmecul ei. Am să dezvălui nişte rânduri, ca să se poată observa mai bine, că noi toţi, suntem în ea.

sunt cinci zile de când nu mi-e îndeajuns de foame ca să pun gura pe ceva. N-am simţit pic de oboseală. Ce să mai zic de griji, supărări, frică sau sete. Nu-mi dau seama dacă aici miroase urât. Ştiu doar că e vineri, pentru că a venit Tanya. Paige cu aţa ei dentară. Tanya cu jucărelele ei. Gwen cu parola ei. Toate gagicile astea mi-o trag cu graţie.

felul în care fiecare zi din viaţa ta poate dispărea în faţa televizorului, zice Denny, mă face să vreau ca fiecare piatră să dea un sens fiecărei zile din viaţa mea. Să simt c-o trăiesc. Ceva palpabil. Atât. Un mic monument ridicat pentru a marca sfârşitul fiecărei zile. Fiecărei zile în care nu m-am masturbat.

– ai toate simptomele unui ahtiat după sex.

mie mai degrabă îmi place să cred că sunt un playboy, aşa ca James Bond.

La care domnişoara Lacey zice:

– păi şi James Bond era obsedat sexual.

În clipa asta ar trebui să-i spun adevărul. Îi admir pe obsedaţi. Într-o lume în care fiecare stă cu frica-n sân că-l va lovi subit mai ştiu eu ce calamitate sau boală, obsedatul e relaxat, pentru că el ştie la ce să se aştepte. E genul care şi-a luat soarta în propriile mâini, iar dependenţa lui face ca moartea să nu-l ia prin surprindere. Se poate spune că a fi dependent e o chestie proactivă. O dependenţă accentuată nu lasă nicio urmă de îndoială în ce priveşte cauza morţii. Există oameni care-şi planifică ieşirea din scenă.

Adoptie in desfasurare

Nu cred că a reuşit cineva să mă înţeleagă vreodată. Eu am o relaţie specială cu toate obiectele din jurul meu. Nu mă refer la faptul că sunt protectoare, şi da, e drept, citindu-l pe Jerome K. Jerome mi-am dat seama că aveam dreptate. Obiectele din jurul meu îşi dezvoltă propria lor personalitate, şi pace.

Povestea a început, în anul în care am descoperit că tata a luat ţeava de net, a dat drumul la robinet, mi-a dat mie găleata cuvenită şi poooc. Am descoperit messenjeru pe calculatorul meu de acasă. Nu îmi venea să cred. Aveam acces la orice, şi puteam scoate pe hard, câtă muzică mă ţinea click-ul. Parcă a coborât raiul în calculatorul meu. Problemele au început în momentul în care calculatorul meu a început să devină gelos. Îl neglijam. Stăteam cu picioarele pe el, şi nu mai primea atenţia necesară. A început să îşi exprime supărarea aşa cum ştie el mai bine : să se blocheze, să primească viruşi cu care să povestească în timp ce eu agăt pe messenjer. Am devenit şi eu la fel de supărată pe el. Mă gândeam : Cum? Cum să mă înşele aşa pe faţă, eu măcar am puţin respect şi ies din casă, pe când el…!

M-am hotărât să divorţez de el. Începea să mă doară uşor sufletul, şi cu lacrimi în ochi am început să scot infromaţia relaţiei noastre. Am cumpărat cd-uri şi dvd-uri, şi am început să împărţim ceea ce am strâns împreună timp de câteva luni. Ca în orice cuplu, fiecare a încercat să ţină cât mai multe pentru el, dar eu fiind o fată descurcăreaţă, i-am explicat că împărţim frăţeşte : ce-i al tău e şi al meu, ce-i al meu e doar al meu. Ca să nu fie el foarte supărat, i-am lăsat şi lui ceva filme şi un pic de muzică, dar eu mi-am luat pozele şi documentele şi am început căutarea unui nou iubit.

Un verişor ştiind durerile prin care trec, suspinele din fiecare seară că mă simt singură şi că nimeni nu mă iubeşte mi-a zis “nu are rost să suspini. Uite cum stă treaba : ai nevoie de un hard nou, şi ca să taci, îţi dau eu unul de 300gb”. Parcă zilele mele începuseră să se lumineze, aşteptam cu nerăbdare să vină. De câte ori se deschidea uşa de la casă fugeam ca un copil mic să văd dacă noul iubit va veni. Şi a venit. Sigilat, frumos, strălucitor. I-am promis iubire eternă şi i-am jurat “până când moartea ne va despărţi” , i-am spus că am să am grijă de el cu un antivirus sexy ca să fie geloase toate hardurile din lume, am să-i pun doar muzică bună, poze minunate, şi nu am să agăţ pe nimeni. Am să-l iubesc cum nu am mai iubit un alt hard.

Povestea noastră rezistă de 4 ani, împliniţi în martie. Ne bucurăm de fiecare clipă împreună, şi ne-am decis să avansăm în relaţia dintre noi, pentru că, la cifrele rotunde, doi, patru, şasă, zece, etc, merităm un premiu. Mai mult decât atât, merităm ca ceva să se mai întâmple între noi, pentru ca iubirea noastră să fie recunoscută, să fie oficială, toată lumea să ştie că nimic nu este mai puternic. Am început să ne gândim amândoi cum să stabilizăm relaţia, am început să o facem mai libertină : am primit viruşi între noi, dar nu ne-am prea înţeles aşa că i-am făcut să plece. Ne-am gândit să ne îmbrăcăm cu un windows nou, dar fratele hardului RAM a zis “nu se poate, e încă prea devreme, ăsta vechi e bun, uite, nici măcar nu e găurit, şi dacă se găureşte de insecte, îl coasem”. Am cugetat noi, mult, şi ne-am strofocat, până când într-o seară, a apărut revelaţia :

Stăteam noi şi vizionam Sex and the city, şi relaţia dintre Sarah Jessica Parker şi hardul ei. Ce supărată a fost ea atunci când el s-a supărat că ea era îndrăgostită de altu, şi a plecat în lume, iar atunci, ea, s-a hotărât să îşi păstreze informaţia si pe un hard disk extern. Wow. Aia da, ar fi ca  o legătură solidă între mine şi hardul meu. Ar fi dovada supremă, copilul nostru. Cel care va face conexiunea între mine (care sunt în afara carcasei) şi el pe care-l văd doar atunci când îl şterg de praf, iar el, nu e ca un mascul în carne şi oase. Suspină şi se răceşte atunci când îl mângâi. El apreciază orice atingere a mea, cum îl curăţ, şi în interior şi în exterior. El mă iubeşte la fel de mult cum îl iubesc eu.

M-am plimbat eu prin magazine în căutarea copilului perfect, dar nu puteam să îl iau fără aprobarea “tatălui”. Aşa că, a trebuit să fac un research pe on-line, pentru ca amândoi să fim de faţă, şi să ne îndrăgostim de cel care ne va face viaţa mai frumoasă. Cei de la Vexio ne-au răpit, ne-au arătat perfecţiunea copilului nostru. Nimic nu poate fi mai perfect, decât un copil care e leit tată-so, şi păstrează caracterul mamei. Ei ni l-au arătat pe el. Un Hard disk extern Samsung, era acolo, între Hardurile externe, între copii de dat spre adopţie. Casa copiilor mei. Visul oricărui nerd şi dependent de biţi.

El sper să fie copilul nostru. Completăm cererile de adopţie, şi astfel, această minunăţie roşie, va avea stilul meu, aşa roşu ca mine, şi isteţimea lui tată-so. Va fi un gentilom şi un casanova al hardurilor. Îl vom învăţa cum să se ferească de viruşii răi, să zâmbească la fete, sau dacă vrea, poate să zâmbească şi la băieţi. Să fie tandru ca un bucătar, şi isteţ ca un războinic. Să fie calculat ca un contabil, şi informat ca Google. Să nu uite niciodată locul de unde a plecat, pentru că toţi aceia sunt fraţii lui, şi nu. Nu face parte din MISA. Când se va face mai mare, îl voi lăsa să se facă ce vrea el, şi dacă nimic nu-l va mulţumi în această ţară, îl voi duce în străinătate. Acasă îl aşteaptă unchii lui, un laptop şi încă un calculator. Se va plimba prin lume adunând informaţie, iar când tatăl lui va fi prea bătrân, el va fi cel care va hotărâ urmaşii familiei. Pentru că la noi, merge pe recomandare!

Acum, adevărul este că. E sexy ăsta micul, şi eu ţi-o zic aşa, ca fată. Pentru că, dacă cei de la Vexio nu făceau concursul nu cred că îl găseam. Acum că l-am admirat de câteva zile, sper să nu mă îndrăgostesc de el mai mult decât trebuie, pentru că o femeie în istorie urmărită de blestemul incestului, ajunge. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, încep să o înţeleg mai bine pe Fedra, care s-a îndrăgostit de fiul ei vitreg. Dar el nu este fiul meu, poate va fi, dacă reuşesc să-l adopt. Eu sunt prea bătrână pentru el, dar, ca să îmi astâmpăr pasiunea, am să-i găsesc o iubită demnă de iubirea lui, să-mi facă nepoţi. Eu zic, să te uiţi pe la ei, poate îmi recomanzi o iubită sexy!

Am scazut

Constat că şi dacă urlu zi de zi că vreau să fac acest blog să crească mare, sunt ca o urlătoare care spune, spune, şi nu se ţine de cuvânt. Astfel ajung să dezamăgesc, ajung să mă plâng că nu ajung unde doresc. Unde sunt tona de articole cu care plictiseam luna, 30-40 de articole pe lună, acum, abea dacă mă mai chinui cu 20, în care mă plâng, şi mă plâng şi mă plâng. Poate că eu nu mai trebuie să fac multe şi cu siguranţă mi-am schimbat punctele de interes pe care le aveam până şi anul trecut pe vremea asta. Acum sunt mai ocupată şi poate, poate că ar fi cazul să nu mă mai plâng. Să iau tastatura în braţe, aparatul foto în mână şi să ies, să fac poze măcar, dar să arăt, să urlu, să-mi amintesc ce mă inspira şi să nu uit să scriu. Asta-mi place şi asta fac. Citeam zilele trecute despre Baudelaire, într-o carte a unui profesor de-al meu, unde spunea că Baudelaire avea o sete nebună de a scrie, se inspira din tot ce-l înconjura şi îşi punea zeci de întrebări despre cum ar reacţiona lumea dacă ar scrie.

Aşa poate fac şi eu, dar eu nu vreau ca în cinci sute de ani lumea să descopere agendele mele rătăcite pe undeva si să mă ridice în slăvi, nu vreau să mă ascund. Asta sunt eu, aberez cantităţi industriale, şi atât, dar aberez, aberez 40 de articole pe lună şi mai mult. Nu crezi? rămâi aproape!