Sunt inca in perioada de unghii mici. O mai tin asa pana cand ma voi reapuca de un tratament de 10-14 zile de intarire a lor pentru ca m-am cam plictisit sa le vad exfoliindu-se.

Am vazut manichiura asta pe un site si m-am utat la instructiuni. Imi doream de ceva timp o oja alba dar am si uitat cat de pretentioasa este si cat de greu este sa ai un singur strat de oja alba bine dat. Cu cat oja este mai mata cu atat este mai pretentioasa si necesita ori un strat gros ori doua subtiri. Eu obisnuiesc sa-mi mazgalesc binisor degetele, apoi fac poze, apoi astept cuminte sa se intareasca oja si fac retusurile. Pozez unghiile cand oja este inca proaspata pentru ca la cat sunt de bleaga imi ciobesc vreo 3 unghii si nu vreau sa pozez ciobeli, asa ca prefer sa pozez mazgaleli.

Imprimarea textelor nu e mare lucru. Recomand un fond de o culoare deschisa : alb, galben, albastru, mov – chiar nu conteaza, imaginatia este importanta, dar si dorinta de a ajnge la un anumit rezultat.

pasul 1 :

faci o baza de o anumita culoare.

pasul 2 :

* inainte de a urma acest pas, ai grija ca oja de pe unghiile tale sa fie deja uscata !

tai bucati de ziar/revista de dimensiunea unghiutei, 10 (sau 20 daca faci si pedichiura) pe care le inmoi in Carmol, sau orice alt alcol de frectie. Dupa ce le-ai inmuiat si hartia e imbibata iei fiecare bucata si o presezi pe unghie 3-4 secunde, iar apoi TADARAAAAAAAAAM vei avea litere pe ea.

pasul 3 :

peste toata manopera ta pune un strat de oja transparenta pentru ca textul proaspat imprimat sa nu se stearga la primul contact cu apa, prosoape, haine, sau mai stiu eu ce.

Acum draga mea, mandreste-te cu degetutele tale cu litere!

Online-ul asta drag din jurl meu nu m-a dezamagit pana acum. Toti, absolut toti au sarit atunci cand este nevoie. Suntem noi pe bisericute – fiecare cu piscotul sau bezeaua lui –  ne haterim si glumi, dar cand vine vorba de ceva ne unim, uitam de certuri si incepem sa facem ceva pentru.

Am fost la un on-off in care s-a discutat mult despre jurnalism, foarte mult, am vazut jurnalisti care se certau pentru diverse motive, dar atunci totul era mult mai profesional. Cand strigam si aratam ca presa face greseli suntem niste ingamfati. Cine ne credem noi sa facem asta? Aveti impresia cumva ca noi o facem din hatereala? Va aratam niste greseli ! O facem pentru ca tot ceea ce ati facut – draga presa – in ultimele zile a fost ceva de foarte prost gust, ati maturat pe jos cu etica voastra de jurnalisti si tot ce v-o interesat a fost senzationalul OTV-ist pe care il acuzati, dar care aparent va face privirea sa luceasca. Eh,  ce va place voua centrul atentiei!

Doamna profesoara Miruna Runcan (va dau legatura )

Pentru o campanie de faimentare a jurnalismului de scandal

by Miruna Runcan on Monday, April 2, 2012 at 11:50pm ·

Am predat etica (si ceva legislatie) pentru jurnalisti timp de unsprezece ani. Am militat pentru libertatea presei pe vremea cind consensul tuturor partidelor era sa i se puna presei pumnul in gura. Dar mi-as dori din tot sufletul sa am puterea de a convinge citiva oameni (inclusiv prin cheta publica) sa ia pielea de pe jurnalistii si ziarele (inclusiv variante online) care spurca tot ce ating. Fiindca, pina nu-i lovesti la banul personal si nu le pui executare silita pe proprietati, n-or sa inceteze sa arunce cu mascari fara nici o ratiune.

Orice jurnalist care a citit macar o carte serioasa despre meseria asta stie ca sinuciderea nu e subiect de presa decit daca persoana decedata e una publica, ori daca s-a petrecut in spatiul public. O studenta s-a sinucis. E o tragedie pentru familie si prieteni. E si mai cumplit ca a fost gasita de colega ei de camera, aflata inca, dupa citeva zil, in stare de soc.

Un politai nemernic vinde biletul sinucigasei, proba in ancheta ( subiect de penal pentru politistul in cauza, zic eu). Un ziarist si mai nemernic (Mihai Soica), cumpara continutul si umple pamintul, prin Evenimentul zilei, cu speculatii mincinoase, improscind cu noroi biata nefericita abia disparuta si, mai ales, pe colega care a chemat autoritatile.

Le cunosc pe amindoua, sunt/erau studentele mele. Cu note mari amindoua. Cea in viata, chiar exceptionala. Se intorcea nu de la club, cum scrie ziaristul, ci de la munca, fusese in cercetare de teren, la o biserica din Cluj, impreuna cu alti doi colegi, in cadrul unui workshop pe care il conducem eu insami. Fetele nu erau altceva decit colege si prietene, orice alte speculatii jegoase ale jurnalistului sunt NULE.

Familia e devastata, o alta famile cu o fata de doar 19 ani e impinsa din spate spre disperare, fara nici o vina.

Imi ofer sprijinul inclusiv material, pentru aducerea nemernicului in fata justitiei, pentru difuzarea de informatii false si defaimatoare, care nu sunt de interes public (si sunt si ocrotite de lege fiind parte din ancheta procurorului). Propun cererea de daune morale Evenimentului zilei, in solidar cu asa-zisul jurnalist. Sunt dispusa sa pornesc o campanie serioasa impotriva acestor hiene si sa fac orice efort pentru a oferi un exemplu de la care sa se poata incepe asanarea acestei haznale. Astept semne de solidaritate din partea tuturor jurnalistilor adevarati pe care ii cunosc.

sursa text

Vreau, vreau sa vad cum nu suntem putini oameni revoltati de metodele jurnalistice care nu au nicio etica, eticheta sau bun simt de care dispun toti astia. Astia sunt oamenii pe care ii citim, astia sunt oamenii pe care ii avem ca jurnalisti. Ii vrem acolo? Stiu ca nu o sa dea faliment niciun ziar de scandal pentru simplu fapt pentru care tanjim dupa scandal ca Dan Diaconescu dupa presedentia Romaniei. Cu o asemenea presa OTV-ista oare trebuie sa ne miram de toate astea.

Nu cred ca trebuie sa suprtam si stiu sigur ca Garda de Media a fost atat de bine gandit pentru ca o merita. CNA-ul are prea mari interese ca sa  plece urechea la asa ceva dar spre ca totusi vor fi sesizati si amendati toti. Sper ca familia sa-i dea in judecata, ambele familii si sa ia bani multi pentru daune, chiar daca banii aia nu-i ajuta la mare lucru, dar pe toata presa asta, banii aia in minus o sa le prinda bine.

Clujule, cat mai lasam presa sa spuna ce gandim?

Romania, cat mai acceptam sa ni se spuna ce am facut?

Online, mai dam o mana de ajutor la SEO pentru gunoaiele ce au scris fara sa gandeasca?

Un amic de-al meu imi explica un lucru : esti profesional in mmentul in care colaborezi pe jobul tau/proiectul tau cu oameni pe care nu ii suporti pentru ca ei sunt cei mai apti pentru ceea ce faci tu. Am mai discutat despre asta si aici , il aprob din tot sufletul si el este unul din peroanele care-si aude o gramada de barfe care ar putea sa-l afecteze profesional dar spre uimirea mea ramane tare – chiar daca si eu il mai impung uneori, el stie ca nu o fac in nume de rau si in cele mai multe cazuri chiar tine cont de ceea ce-i spun si aplica, stangaci, asa cum stie, dar invata din greselile lui.

Am descperit ca sunt o multime de lucruri pe care vreau sa le invat. Vreau sa invat chestii de marketing, chestii de blog, o multime de lucruri. Incerc sa le nisez cat-de-cat intr-una dar sa apar la evenimente care ma reprezinta sau sunt in aria mea de interes.

Am descoperit ca niste colegi de la o oragnizatie au un proiect frumusel. Spun frumusel pentru ca mi-a placut cum suna. Un proiect pe antreprenoriat, cu workshopuri timp de 7 zile (sau 6) , cu o multime de oameni, toata lumea voioasa, se intampla in doua orase. Ura ! M-am decis sa particip.

E de felul meu sunt mai chioara, iar de cand am bloguri si o ard dubios printre cei care sunt experti soşial midia, sunt destul de pretentioasa la aranjarea in pagina, bolduire, link-urie pe cuvinte, aranjarea coloanelor astfel incat tot prostu – ca mine – sa vada anumite lucruri.

Fatuca ce scrisese prima data despre acest proiect este o incompetenta incepatoare , astfel incat ea a scris www.blablabla.bla si se astepta ca lumea sa apase pe acel www si sa ajunga acolo a scris “formularul se afla aici” , totul fara link, fara trimitere, fara sfinte cuvinte cheie, bolduri si etc pentru ca eu – fara ochelari – sa ma prind de şto.

Cu toata jena le dau un mail la o adresa destul de greu gasita in care le explic ca vreau si eu sa particp, ca le-am atasat cv-u (am vazut ca se cere) dar ca sunt chioara si nu am gasit formularul. Cer a mi se trimite formularul tocmai pentru ca sunt chioara si nu l-am gasit.

Mi s-a trimis. Formularul de la Timisoara, in conditiile in care eu sunt din Cluj, ceea ce scrie in CV-ul meu dar logic ca nimeni nu s-a deranjat sa se uite iar lumea mi-a trimis la nimereala un formular la indemana. L-am completat cu atentie (pe langa ca toate campurile erau anapoda, nimic stabil in formlar si pe masura ce completai formularul word se dezintegra), taind peste partile unde scrie Timisoara si scriind Cluj. Le-am dat un mail in care le-am explicat ca stiu ca nu e frumos ce urmeaza sa zic dar eu observ probleme la ei avand in vedere ca eu chioara nu am gasit formularul bun si nu mi-a fost trimis un formular care cred ca  e pentru mine.

SURPRIZA !

Cererea de participare mi-a fost respinsa pentru ca : nu am completat formularul

Stai! Ce n-am facut? N-am completat ce ? Si eu ce mama dracului am atasat? Poze porno? Macar daca va atasam poze porno sa vedeti si voi bucata de pizda Cleo, frumos epilata si uleiata sa luceasca-n poze.

Nu stiu unde s-a produs greseala. Nu stiu ce voluntar plictisit n-a avut chef sa ma vada, nu stiu ce voluntar plictisit nu vroia sa ma vada, dar stiu sigur ca sunt atat de profesionisti incat nu le pasa.

Da! Nu e normal sa dau cu noroi, sunt voluntari, fac totul benevol pentru a avea binele altora in vedere. Stai putin, si eu sunt voluntar, fac parte din o multime de proiecte, le-am vazut luand nastere pe unele, am facut parte din altele, am coordonat altele, nu e ca si cum nu as fi facut deja toate lucrurile astea. Stiu cum e sa citesti 3422110 de formulare unul mai dubios decat altul si sa incerci sa alegi oamenii bni pentru un proiect si sa ti se rupa sufletul cand vezi ca ai 300 oameni potriviti si doar 150 locuri sau chiar mai putin. E trist, e o selectie a naturii, depinde de noroc sau chiar de modul de a formula anumite lucruri. Soarta ta sta in mainile unor voluntari. Nimeni nu o face benevol. Toti investim timp in astfel de proiecte pentru ca da bine la cv, pentru ca ne intalnim cu oameni la care in mod normal nu avem acces, pentru ca dam de oameni care – daca ne plac – poate ne ofera un intership, un job, un covrig, o guma, un piscot.

Dar apartent, trebuie sa fiu tare si sa accept faptul ca atat timp cat m-am culcat cu iubitul unei tipe (inainte ca ei sa fie impreuna), sau i-am zambit unui tip de care ei ii place, sau am un blog de sex, sunt considerata o curva ieftina (dragii mei, sunt o curva scumpa ! suit-urile, vibratoarele, catusele, biciurile, lubrifiantii, prezervativele COSTA), am sa fiu respinsa de la proiecte la care poate sunt apta dar lumea e ocupata sa ma judece.

Nicio problema, ridic capul, imi vad de treaba, ma uit la conferinte pe youtube, invat din mers si astept sa se intoarca roata, cert este ca CareerCenter.ro are un hater pentru proiectele lor si am sa-i laud cu esecurile lor pana cand limba imi va pica si sfarcurile mele se vor intari, Amin !

Am purtat azi o discutie lunga cu domnul Ciulea , pleacata de la ideea de a spune ceva de rau despre o persoana pe care nu o cunosti.

Vreau sa stabilim un lucru. Orice om poate fi expert pe un anumit domneiu. Cica natura ne-a lasat experti pe toti in ceva. Suntem ce e drept experti in invidie si pareri, dar asta e altceva. Pana cand nu se va face o facultate pentru asa ceva, nu o sa fim cu adevarat experti in asa ceva.

Noi ca oameni tindem sa fim rai. Poate eu vorbesc din perspectiva unei femei care din invidie se adreseaza la adresa tipelr pe care le cunoaste sau nu tot timpul cu acelasi alint “curva aia”. Tindem sa nu ne interesam despre o persoana, ce face, ce nu face. Simplu fapt ca vedem ca face ceva ce stim ca e banal (banalitatea aia invatata prin exercitiu), sau ca nu ne place cum e imbracata sau cum ii sta parul, avem un feeling foarte uman de “nu-mi place persoana aia”. De foarte multe ori ajungem sa ii judecam, sa ne impunem ca nu ne place chiar daca neori ajungem sa-i cunoastem si sa ne placa persoana aia.

Atunci cand nu ne place un om, doar pentru ca nu ne place, prea putine lucruri in lumea asta or sa ne schimbe parerea. Toti avem parerea asta, toti judecam omul fie ca-l stim sau ca nu. Uneori, se intampla sa avem dreptate chiar daca vorbim in necunostinta de cauza, alteori nu.

Ciulea in razboiul discutiei cu mine, a avut dreptate – de fapt aveam amandoi dar ne refeream oarecum la lucruri diferite. Dar astept sa vad reactia lui, cand probabil am sa mai pun un post despre profesionalism, despre cum e sa nu-ti placa de cineva pentru ca pitong , sa i refuzi prezenta la evenimentele tale, pentru ca pitong.

Da dragul meu, stiu cum e ca cineva sa imi spuna “esti proasta” doar pentru ca nu-i place de mine si nu-i place de mine asa numa, chiar daca nu ma cunoaste. Pe mine nu ma deranjeaza asta pentru ca mi se pare ca pentru acea persoana e ceva mult mai personal decat ar putea fi pentru mine ceea ce zice despre mine.

Atunci cand nu iti place cineva, nu iti place pur si simplu. Noi femeile incheiem discutia spunand “curva aia” si radem mai departe discutand despre pantofi. Asta e viata, un cartof !

sursa foto

• Inca o melodie si plec acasa
• mai fumez tigara asta si plecam
• mai vad bucata asta de film si plec
• mai stau o melodie si ma auc de invatat
• mai citesc acest articol si inchid calculatorul
• mai vad acest episod si ma pun sa dorm
• mai scriu eseul asta si gata pe azi

Despre orice ar fi vorba, ne place atat de mult sa amanam ce trebuie facut incat ne legam de orice este in jurul nostru pentru a amana. Inspirata de un post de 9gag dar si de “sms-u asta si ma pun la somn”, va las cu o melodie (veche de altfel)

Cred cu tarie ca pasiunea femeilor pentru tonele de papuci pe care le au insiruite prin toata casa are ceva cu faptul ca Carrie Bradshaw , personajul principal din Sex and the City are o colectie impresionanta de papuci. Se stie de cand e lumea ca mersul la cumparaturi cu o femeie este cel mai teribil lucru pe care un barbat poate sa-l faca. Acesta este unul din motivele pentru care, magazinele au in centrul lor o canaea e care barbatii stau linistiti asteata, spun pe sub buze “iti sta bine draga” si isi continua linistit jocul de pe telefon sau orice mai face.

Procedeul de alegere al unor papuci este mult mai groaznic decat cel al unor haine, pentru ca astia trebuie sa tina cel tin 2 sezoane, de preferabil sa nu lase rani, sa fie foarte comozi, sa se asorteze cu 70% din hainele din dulap, sa faca pe toata lumea invidioasa, etc etc. Pantrofii deasemenea trebuie sa faca piciorl sexy, sa scoata fundul in evidenta si o multime de detalii pur geometrice pe care o femeie le calculeaza in momentul in care isi ia mutra interesanta si se uita usor incruntata la perechea de papuci pe care o tine in mana.

Problema mea in fiecare primavara este gasirea papucilor de primavara-toamna perfecti. Trebuie sa nu fie adidasi dar sa aiba o tenta sport, sa fie sport dar sa fie eleganti, sa fie josi (ca tocuri am destule), sa fie perfecti, sa nu ma roada, sa faca minuni picioarelor mele. E o adevarata provocare sa gasesc ce-mi doresc si de cand Clujeana face numa pentru export, nu mai am nicio speranta. Anul trecut am avut 4 perechi de papuci cu un calapod atat de nasol incat i-am rupt pe absolut toti – cu multe pareri de rau si dezamagiri.

Am gasit totusi la Zorile Store o pereche de papuci dragtei chiar daca nu sunt fanul flip-flop-urilor pentru ca mi se par cei mai urati papuci din lume, dar din categoria : urati cu spume ! Am totusi nevoie de o pereche de papuci de modelul ala pentru ca tot ce am eu are cel putin un toc de 9cm. Motivul pentru care nu am ales ceva mai simplu e ca design-ul elegant da o consistenta frumoasa piciorului mai ales cand nu te incalti de la copii (in plus, am un tatuaj de ascuns).

* mai multe detalii despre aceasta pereche aici

In final, va las cu o melodie draga mie – despre papuci si iubire !

Nu stiu daca a mai fost atata zarva in legatura cu premiile blogosferei romanesti aka RoBlogFest ca acest an. Vreau sa fac o introducere inainte

Personal nu am urmarit niciodata evolutia acestui fenomen festival. Personal nu stiam pana acest an care sunt criteriile, mi se parea ceva mult mai organizat. Cu parere de rau spun ca mi se are ceva aranjat mai rau ca Eurovisionu de la noi. E de felicitat faptul ca anul acesta au bagat si blog de Fashion, cu toate ca mie mi se pare o mica diferenta intre blogul de Fashion si cel de Beauty, dar asta doar exertii in domeniu o pot confirma sau nu. Cred cu tarie ca ar trebui sa fie o categorie de “new entry” , pentru blogurile nu mai vechi de 2 ani care au reusit sa se faca vizibile de la ultima editie.

Anul acesta am observat ca se troleaza la greu. Nu cred ca se astepta cineva. Sunt sigura ca nimeni nu va tria marea de blogri inscrise inainte de votare si va ramane invalmaseala care este acum, cu prea utine bloguri care se incadreaza la categoriile la care sunt propuse.

Drept urmare, doamnelor si domnilor *tobe* CLEO este propusa la ABSOLUT toate categoriile. Ceea ce este trist din o multime de puncte de vedere, in special unele morale (dar cine sunt eu sa vorbesc de moralitate?). Nu vreau sa spun faptul ca ma deranjeaza acest lucru, ma amuza ca cineva a facut cateva troll-uri ca la carte. Felicitari, multumesc, nu ma asteptam nicio secunda, sa-mi lasi un mail care ai fost sa-ti maresc rank-u pe blog! Sau sa te rasplatesc cumva. Vedem !

Daca dupa centralizarea propunerilor etc, voi mai ramane la vreo categorie, oate am sa fac o mica miscare sa vedem, cat de mult pot trola la acest nivel, dat fiind faptul ca stim toti ce  imi poate capul, si nu numai !

Sloganul meu e deja ales : MA VAND IEFTIN : CER VOTURI, NU NEMURIRE! ; probabil voi pregati cateva lozinci, poze, etc. Cine stie, poate-mi da cineva un piscot care vibreaza (if you know what i mean) 

Cand am inceput sa descoperim biti de internet si toate adresele de mail, posibiltatea de a ne face  multime de prieteni in toate orasele, de a tine legatura mult mai repede decat plimbarea scrisorilor prin tara. Multi dinre noi eram copii prosti pe vremea aceea, incercam sa iesim in evidenta cu tot mai multe combinatii ciudate de adrese de mail, sa contina anul nasterii, varsta, numele, mascota preferata si asa mai departe.

O mare parte dintre noi pe la jumatatea liceului ne-am facut o adresa de e-mail menita doar pentru profesori, pentru job, pentru lucruri relativ profesionale cu care aveam acces – sau nu – in acea perioada.

Acum avem toti cel putin 2 adrese de mail :

• una veche pe care sunt o multime de abonari si prieteni cu care tinem rar legatura
• una noua pe care schimbam mailuri si evitam umplerea ei de spam

Unii mai paranoici mai au o adresa fake pentru a agata pe net, pentru a avea cumva o dubla viata, pentru a putea ascunde sau evidentia anumite lucruri. Multi dintre noi avem cel putin un cont pe anumite site-uri, unii mai slabi de inima isi agata iubita folosindu-se de conturi fake, doar sa vada daca ea ar putea sa insele.

Cati dintre noi avem o singura adresa de mail? Cati dintre noi avem un singur cont ? Cati dintre noi nu suntem paranoici ?

Eu sunt destul de morbida. Uneori chiar foarte morbida ajungand in niste discutii care nu creeaza cea mai frumoasa imagine in fata ochilor. Am placerea morbida de a ma plimba prin cimitir si a admira totul de parca ar fi un muzeu aparut peste noapte. Stiu ca nu ma va manca nimic, iar povestile despre stafii de prin cimitire ma lasa rece. La cata paranoia poti avea, o pisica ce se plimba printre morminte facand zgmot e destul sa-ti dea filme cat sa-ti ajunga o viata. Cei care pazesc astfel de locuri sigur au povesti incredibile despre pusti pe care-i apuca grandomania, curajul si paranoia dupa apusul soarelui in cimitir.

In una din primele mele vizite indelungate la Bucuresti, am mers cu un prieten prin Bellu, deoarece eu vroiam. Ma documentasem bine inainte stiind anul in care s-a construit, de ce, care sunt oamenii importanti, etc. Pentru ca aveam chef de plimbare am lungit mult timp drumul printre morminte uitandu-ne la avocati care au murit cu prea mult timp in urma, familii intregi in aceeasi groapa, cripte facute superb ca si scultura, mesajele inscriptionate pe multe dintre ele.

Aveam niste poze superbe din cimitirul din manastur. Din pacate nu am gasit decat una, cu un text. Al doilea text nu l-am gasit. E destul de ciudat sa faci poze in cimitir mai ales cand e atat de multa lume, cum e de luminatie, dar mie atmosfera din ziua aia imi place la nebunie. Intr-un fel foarte sadic , cimitirul e viu.

Aveam o poza epica, o sa o gasesc eu si o sa o uploadez. Acum cativa ani, de luminatie, eram in cimitirul central admirand sculpturile de pe pietrele funerare. A fost un soc sa descopar ca pisica aia sculptata super realist – era vie! Logic ca era un cotoi alb pe o piatra funerara alba, altfel inima mea n-ar fi putut sa se opreasca pentru cateva secunde.

Draga Ioan Aurel Pop,

 Aceste randuri sunt pline de scepticism pentru ca atunci cand vezi cat se minte si se fura in invatamant, devii atat de sceptic incat suflii si in apa de la robinet inainte sa o bei. In universitatea noastra sunt atat de multe probleme si gauri incat nu ai dumneata destui ani si nervi pentru a sta la rectorat sa le rezolvi. Eu momentan ca student nu am incredere in tine, imi pari o persoana tare dubioasa, dar in adancul sufletului meu sper ca in urmatorii doi ani sa imi schimbi parerea si daca puterea pe care o detii iti va face pofta sa furi, sa nu fi lacom si sa furi cu grija, pentru ca noi studentii mirosim asta si un  scandal in UBB ar fi chiar jenant.

Ma simt ca intr-un an electoral cand noul presedinte promite ca va schimba rotile mecanismulu pe care-l detine punand anvelope de iarna ca sa nu mai derapeze. Multe partide mai tarziu, senatori si guvernanti, am realizat ca nimeni nu vrea sa schimbe nimic deoarece sistemul e facut sa nu se vada cine fura. Se mosteneste asta pentru ca fiecare vrea sa ajunga in punctul in care va putea fura linistit de la altii asa cum altii au furat de la el – sper sa nu fie cazul.

Vreau doar sa-ti spun ca nu ai cum sa suplinesti locurile in camine. In caminele noastre (hasdeu + economica) se sta deja in disconfort in multe din ele. Camerele sunt mici, sunt 5 persoane in majoritatea camerelor – teoretic, dar de fapt aia 5 sunt de fapt 7. Dulapurile sunt mici, camerele sunt inghesuite iar primavara spre vara e o adevarata provocare sa traiesti in ele. Cat despre studentii care  raman vara in unul din cele 2-3 camine deschise, numai ei stiu cum rezista in cuptoarele alea.

In discomfortul care exista acum in camine, cum te gandeai tu sa suplinesti locurile? Mai pui un pat? Dorm doi intr-un pat? Pui saltele pe hol? CUM?

Universitatea la carma careia tocmai te-ai pus are cateva zeci de mii de studenti. Procentajul studentilor care traiesc la “mama acasa” este mic chiar daca nu pare, iar caminele pe care universitatea le detine nu pot sa fie acoperisul a mai multor elevi decat sunt deja cazati in camine.

Astept mai putine promisiuni si multe fapte, pentru ca de vorbe ne e plin podul, iar promisiunile neimplinite vor rascoli multe suflete, in special al dumneavoastra. Sper sa va ocupati pentru ca noua lege a invatamantului si sistemul Bologna sa fie indeplinite cum trebuie, deoarece multe facultati inca le reneaga si traiesc dupa aceleasi reguli comuniste.

Nu uitati domnule rector ca ati fost si dumeavoastra elev, si v-ati lovit de toata birocratia asta. Este chiar pacat ca atatia ani mai tarziu nu s-a schimbat nimic chiar daca din exterior pare ca s-a schimbat ceva.

Dragul nostru rector, sper sa va tineti promisiunile si sa ne iubiti asa cum ne dati deja impresia ca o faceti, pentru ca altfel sunteti doar un alt om care a amagit mii de oameni.

cu drag, un student al universtitatii !