Cat de mic, e un om mic ?

Cand m-am mutat in Grigorescu, m-am bucurat sa stiu de existenta multor prieteni in zona, cu care am promis ca vom bea saptamanal macar o cafea. E drept, doar 3 luni mai tarziu am ajuns sa bem o bere, dar am ajuns. Nu vreau sa recunosc de fapt ca eu m-am mutat pentru Vasile, si ca el nu ma lasa sa ies in oras, dar, poate in alta zi, am sa recunosc si oficial acest lucru.

Una dintre dilemele mele in fiecare dimineata a fost: la ce ora trebuie sa ma trezesc ca apoi sa ajung la timp la lucru. Mi-am dat seama, foarte curand, ca indiferent de ora mea de trezire, important este cu ce mijloc de transport doresc sa ajung in centru. Iar mai apoi, care este programul dupa care circula acest mijloc de transport.

Pentru cei care nu stiu, CTP nu respecta niciunul dintre programele mijloacelor de transport in comun. Bine, sa nu generalizez, niciun 27, 28, 28b, 30 nu isi respecta programul de plecare din capat de linie. E drept, poate au ei ceasuri defecte cu 5-7 minute, iar noi restul nu intelegem. Poate ceasurile noastre sunt defecte. Este totusi o dilema pe care nu o poate deslusi ulta lume. Eu inca incerc s-o deslusesc, dar, cine-stie, poate intr-o zi, o voi deslusi.

Am inceput astfel sa ma sincronizez, in marea majoritate a cazurilor, sa vin spre centru cu autobusul care ajunge in statia mea pe la 10:15. Este un 30, in general lung, nu foarte plin de pensionari, aerisit, care imi place.

Deseori, am facut greseala sa imi misc fundul prin el si sa ma indrept spre un loc comod in care sa stau si sa mai motai pana cand ajung la destinatie. Acela este momentul in care eu, in mod normal, ar trebui sa ma fac foarte mica si sa dispar. Sa dispar bine, deoarece ma intalnesc cu EL.

Acest EL, este o cunostinta pe care am incercat sa o evit cu stil multa vreme, dar de cate ori prind resprectivul autobus, acest lucru este mai mult decat imposibil. Acest El, este un domnisor, la 30 ani, mai grasut, cu par lung (si slinos), in care are prinse niste oase cioplite (pentru un aspect goth cat mai garantat), cu cioc – pe care si-l mai vopseste uneori: rosu, albastru, galben, cu lentile de contact goth care-i fac sau ochii cu stele, rosii sau albi. Are pe degete un numar prea mult de inele, fiecare deget avand macar 2. Mari, frumoase, dar nici eu nu port atat. Pe langa asta, are niste dinti mici si galbeni, iar respiratia lui e la fel de proaspata ca a unui betiv mahmur. Romano-engleza cu care imi povesteste toate dramele lui timp de 6 statii imi ucide cate un neuron de fiecare data cand incepe sa vorbeasca.

Diminetile trecute, m-a intrebat daca nu vreau sa-mi citeasca in carti de Tarot. Am refuzat politicos, spunandu-i ca nu am timp sa stau la atat de multe povesti, ca ma grabesc la munca. A fost una din zilele in care, mi-a parut rau ca n-am mai vrut sa astept inca 3 minute pentru a lua urmatorul autobus si am marit putin pasul pentru a lua acel 30 de 10:15.

Cat de mica ma pot face, astfel incat sa nu ma vada, nici macar cand ajunge autobusul in statie, deoarece, daca indraznesc sa ma prefac ca nu-l vad, ma trezesc cu el langa mine pe scaun, sesizand ca eram prea cu nasul in telefon ca sa-l vad.

Of, cat de frumos era curentul asta goth-emo, cat de frumosi sunt oamenii care stiu cum sa se comporte in astfel de companii, cat de draguti sunt cei care stiu ghici in carti de tarot si fac woo-doo. Dar cat de mult mi-ar placea sa nu mai am cunostinte de acest fel, pentru ca mi se pare ca strica toata moda asta.

Cel mai mult, ma sperie faptul ca e foarte mandru de cum arata si-mi spuneĀ Nu-i asa ca-s cute? Spui ca you don’t like it, just to be rude, sunt sigur!

Apoi, il privesc cu cea mai sincera fata matinala a mea si ii spui: e ingrozitor!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.