Castelul facut din praf si gunoaie

Stam in initimitatea noastra de acasa. Ne plangem de mizerie cand de fapt in jur este doar o dezordine ordonata. Jegul dispare pentru ca nu iti place sa stai in mizerie, dar dezordinea ramane, sau dispare – timp de cateva zile – apoi reapare. Orice lucru din viata ta poate sa fie organizat, dar dezordinea se mentine pe val, facand totul sa para ca dupa un uragan.

Privim mirati de multe ori, cum oameni ai strazii stau in conditii insalubre. Privim socati si ingretosati emisiunile de genul curat / murdar cand oameni nu fac curatenie deloc in casele lor. Stai si te gandesti cum este posibil asa ceva. Cum este posibil sa nu speli filtrul de cafea macar o data pe saptamana. Cum rezista oamenii aia, si li se pare normal sa schimbe buretele de vase o data pe an, iar cu el sa stearga si praful sau petele de noroi de pe jos. Crezi cu tarie ca totul este regizat si organizat, sa para foarte hiperbolic si sa ne educe sa facem curat mai des in casa noastra. Crezi ca totul este foarte aranjat de un producator caruia ii place sa exagere si adora sa ingretoseze masa publica de oameni.

Apoi te lovesti de realitate:

Te lovesti de oameni care put a transpiratie si la primele ore ale diminetii. Iti spui ca sunt bolnavi, iar a doua zi cand te intalnesti cu ei iar – in aceeasi statie – iti dai seama ca poarta aceleasi haine. A treia zi la fel. Iti ia o vreme pana accepti ca acela nu este un miros al transpiratiei, este un miros al unui om care nu se spala.

Te lovesti apoi de oameni carora le este lene sa se spele, dar isi petrec o mare parte a timpului in baruri si in cafenele. Pline de fum si band alcool. Acesta nu este neaparat un lucru rau, daca transpiratia lor nu ar mirosi a tutun si alcool, iar lenea de a mai da cu dusul face ca savoarea care iti umple narile sa iti faca ochii sa lacrimeze putin. Te gandesti ca oamenii strazii nu put asa, iar aia traiesc pe strada si au resurse mult mai limitate in a se mentine curati. Totusi o fac, cu resurse putine, multi dintre ei se mentin curati.

Te lovesti apoi de baruri, locuinte sau birouri in care mizeria este la ordinea zilei si te gandesti cum pot sa traiasca oamenii aia in astfel de locuri. Sa lucreze acolo. Cum poti sa lucrezi intr-o astfel de mizerie. Cat de mult poti sa spui ca nu ai timp sa faci curat? Te intrebi mai apoi pentru inca un moment cum arata casa lor, si alungi gandul acela imediat.

Momentul in care, la tine in birou vine un om al strazii – mai curat ca tine, administrator – si iti cere un pic de lucru pentru niste banuti de nimic… omul al strazii se uita in jur prin birou si zice

Dar nu vreti sa va duc eu la gunoi toate goazele astea care stau aici de un secol?

Nici in momentul ala, tu, administrator, nu te gandesti macar pentru un moment, ca ar trebui sa faci curat. Nici atunci. Undeva, in creierul unui om, undeva in tot praful nisipul si jegul, totul pare la locul lui. Totul pare normal.

Cand cainele tau e violent la oamenii care nu miros a mizerie si transpiratie, poate ca ar trebui sa iti mai pui semne de intrebare despre tine.

Dar pana atunci, restul oamenilor isi transforma fobii despre germeni de praf si mizerie, ajungand sa curete la extrem tot ceea ce-i inconjoara indiferent de orele noptii sau a diminetii.

Poate ca in tot raul e si un bine.

Poate ca toaletele din baruri nu sunt cele mai murdare locuri in care ai calcat in ultima vreme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *