Tuborg GreenFest Peninsula

Vineri dimineață după rezolvarea tuturor problemelor am plecat grăbită să caut și eu un transport până la Tg. Mureș, pt. că simțeam că nu mai trebuie să pierd nici un minut din Tuborg Greenfest Peninsula.

Având în vedere ca nu am mai fost niciodată la Peninsula am fost recuperată din autogară de către Kriogen. Am trecut întâi pe la oficiul de presă ca să facem checkin-ul apoi m-am instalat și eu. Ajunsă la cort am avut un șoc, credeam că nu o să încap în el… surpriză, era foarte încăpător și cu toate astea am făcut multe glume pe seama lui (n-am fost singura). A 2-a surpriză a fost că îmi uitasem niște chestii elementare și cu ocazia asta am făcut o plimbare cu bicicleta prin oraș. Ne simțeam ca Mary Poppins chiar dacă era și un băiat cu noi, ne mai lipseau floricelele din coșuleț și codițele. Având în vedere că nu am mai mers de ani buni cu o bicicletă cu torpedou am făcut cunoștință cu pământul ) . Ajunși înapoi n-am ezitat să mergem să ne bălăcim la Complexul Weekend; acolo am făcut cunoștință cu restul lumii.

Într-un final ne-am schimbat și noi de haine și am plecat să profităm de scenele amplasate pe toată aria. Inițiam mă simțeam foarte obosită încât ziceam că beau o bere și o să ascult muzică. Ei bine planul de acasă nu se potrivește cu cel din târg, a fost nevoie doar de încă un om cu idei trăznite. Neydamn a avut idea genială să dăm o doză de adrenalină festivalului așa că am fost legați într-o minge uriașă și rostogoliți pe un câmp; supersenzație. După aceea am decis să testăm și trambulinele… mamă după ce mă dădeam peste cap de 50 de ori mi se făcea rău, dar cel de jos nu mă lăsa să nu mă mai învârt, oricum super marfă. Și mă trezesc cu o bere în mână stând jos pe platoul de la main stage ascultând Kasabian, nu am mai auzit de ei, dar au cântat bine. Pe la orele 01 m-am decis să parchez că nu mai puteam de obosită… proastă idee. Având pe fundal un generator, unde de muzică care veneau de pretutindeni și idioți care aveau treabă cu cortul meu n-am putut să adorm până pe la ora 4.

Sâmbătă dimineața am savurat toți o cafea la terasa de lângă corturi, ne-am îmbarcat și am plecat să ne iubim iar cu soarele în Weekend. Tot sâmbătă am fost declarată olteancă doar verbal, îmi aștept diploma. După prea mult stat la soare unii dintre noi am plecat să jucăm tenis de masă sau tenis de picior, așa am fost supranumită “Messi”. Ziua de Sâmbătă pot să o declar cea mai crazy day. Că tot eram mulți twitteriști prin zonă mi se părea evident să facem și un tweetmeet care nu a avut nume. Seara am început împreună însă pe parcurs fiecare s-a împrăștiat pe unde a apucat (promisesem să ne facem varză toți), sloganul fiind: “dă din buci, dă din buci, fă-te muci” ). L-am cunoscut și pe Leneveală care promisese niște beri care n-au mai venit, am mai invățat și niște pași de dans și într-un final m-am trezit singură în mulțime. Urlam după ajutor pe twitter până Uovidiu m-a găsit și m-a adus la scena Kiss unde am atentat la cel mai tare concert drum&base prestat de Chase&status. Într-un final am decis să schimb locația și am ajuns la o altă scenă unde am avut parte de colanți viu colorați și dansuri pe melodiile celor de la LMFAQ. M-am plictisit și de ei ș am plecat să caut și eu pe cineva cunoscut așa că am plecat spre corturi. Surpriză, toți cunoscuții dormeau pt. că vroiau să fie fresh pt. concertul Șuie Paparude. Am trezit și eu pe cine am putut și ne-am zbenguit pe Prodigy în Miért după care am plecat la Șuie Paparude. Unii dintre noi au fost mai deștepți și și-au folosit badge-ul de presă ca să urce pe scenă cu cei de la Șuie Paparude. Eu după 4 piese și nu știu câte beri m-am lăsat în voia somnului.

Duminică dimineața după 3 ore de somn savuram o cafea în fața cortului deoarece restul erau plecați, unii după bilete de tren, alții după prăjituri. Venisem toți cu gândul de a pleca luni dimineața de acolo, dar eram prea obosiți și aveam alte probleme de rezolvat, așa că ne-am hotărât să plecăm seara toți acasă. N-am putut să plecăm fără să ne mai bălăcim odată. Întorși la festival pe ritmurile pieselor celor de la Vunk am început să ne împachetăm lucrurile. Cu părere de rău că nu putem asista la concertele Gentleman, DubFx, Guess Who și Within Temptation am plecat spre gară sau atutogară de unde am luat transport spre mai multe colțuri ale României.

Deși am avut parte și de mici inconveniente, sper să aterizez și anul viitor la festival tot cu oameni super de treabă și cu tot la fel de multă distracție.

Home town…You just can’t run away from it..

You can do an exit from it….but you don’t leat you think you are like a bullet proof…

if it was your time….but like all good things ………..that pass you by

A town off rain…we are all dust to dust..and ashes to ashes….we are folling away

We where few…few died… few left…..but everything it’s fading away…

Everyone are under a spell….everyone forget about  luck and love..what you and I seen…

like the feeling inside you …..with the bottle beside you….you both end up empty

It’s like nothing to say..but it’s harder to say goodbye…

We all stay with ghosts and faces off our lost friend….

You can’t escape they are with us all the time……..

Seeing their faces when your in the street…everything turned in black ..when you blacked out..

Come lay down beside me….it’s only a dream when they stay beside you…

I know you’re coming back…down in the dirt….with their blood on my hands..

and you don’t even know ………what’s beyond you…..hell or heaven…

It’s harder to say goodbye to them now…when you know it’s to late for that…..they aren’t coming back..i don’t even know that where their time…

but now I do understand….that they were too good…for this world so they left it…They made an exit for it…. from there home tow….dieing..But  I know I will meet them again someday…

Vineri 27 mai ora 16:47 aproape ratez trenul că pe bilet scria 16:57…În tren un grup de studenţi de la Politehnică unul mai gălăgios ca altul şi discuţii despre tot felul de nimicuri…bun laptop ntz….molecularul de când cu  snaptu mort în materie de internet…de citit nici vorbă…de sms-uit cu careva toţi ocupaţi…deci somn vreo 3 ore…după uitat pe pereţi…

Ora 22:04 gara Braşov familia adoptivă mă aşteaptă a.k.a @kriogen @haotik @blogptmro şi soţia lui @haotik . Plecăm înspre noua noastră casă pentru 2 zile a.k.a Casa Şoricelul situată la 10 km de Braşov în Săcele . Ajungem acasă ne lăsăm bagajele şi ne ducem să inaugurăm masa de biliard ( dacă jucam pe bani făceam o groază)…şi somn că dimineaţa aveam treabă .

Sâmbătă ora 09:00 coborâm la cafea şi pălăvrăgim până pe la 11:00 când aveam bătăi de linguri în stomac şi ne-a hotărât să le îmblânzim. Restaurantul Ceasu’ Rău ne-a ieşit în cale şi ne-am dres acolo cu o omletă ca la mama acasă . Cu buffering-urile zone pline (unele mai mari ca altele) am dat o raită şi pe la Lord of lands unde era #smbraşov . Gazda noastră a fost @chetamanuel  şi ne-a prezentat “comunicatul de presă prost “…după ne-am tras şi noi în chip şi am mai racolat nişte oameni şi i-am dus la Aventura parc . La Aventura parc m-am simţit demenţial , evident am vrut să dau tot ce am mai bun din mine dar se pare că nu pot face faţă chiar la tot . Mă bucur că am reuşit să ajung mult mai departe ca alţi şi nu m-am împotmolit pe drum ca să am nevoie să fiu salvată . După Aventura parc am rămas cu 17 vânătăi pe piciore şi o arsură ca amintire dar mă simt în stare să particip la Fear Factor…oricum demenţial m-asş duce zi de zi acolo . Evident după muncă şi răsplată ne-am răsfăţat cu nişte mici şi evident Timişoreana . Am plecat rupţi de oboseală spre locuinţa provizorie am făcut un duş şi am plecat înspre oraş să facem un bumţi bumţi crâncen….evident planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg . Am ajuns în final la Green Saloon…unde am văzut meciul Barcelona-Manchester…şi uni din noi au câştigat mingi anti-stres de la Heineken , bineînţeles oferite prin intermediul unei domniţe blonde care îi făceau pe reprezentanţii sexului masculin să saliveze . Am văzut şi meciul şi am plecat aşa puşin tristi spre Săcele unde am adormit într-o clipită după ziua plină pe care am avut-o .

Duminică ora 10:00 cafea o poveste bagaje şi fiecare pe calea… @haotik călare pe monstrul negru , Dana şi @kriogen în furia albastră , eu şi @blogptmro spre gară . Ajungem la gară unde aflu că am pierdut mijlocul de transport , eram liniştitâ însă că ştiam că @blogptmro este în Braşov până la orele 20:00 şi nu eram singură…surpriză @blogptmro îşi găsise transport la ora 15:40…îmi venea să plâng… Îmi rezolv cu transportul pe ora 17:00….pleacă @blogptm după care savurez cea mai bună îngheţată ever şi iau şi eu drumul spre casă( de data asta nu m-am uitat pe pereşi că am văzut Predators fără subtitrare şi sunet pe laptopul tipului de lângă mineJ) . Ora 23:00 @unaoarecare doarme ca un bebeluş în patul ei albastru şi pufos ….

Te trezeşti ca aproape în fiecare zi zgâlţâit de ea pentru că are să-ţi zică treburi importante….evident pentru ea sunt importante , dar pentru tine sunt căcaturi . Căcaturi pe care le auzi de trei săptămâni încoace.

După ce deschizi bine ochii în timp ce ea continuă cu ale ei tabloul se schimbă  . Apari în bucătărie , eşti la masă cu capul aplecat şi se aude o lingură ce amestecă-n pahar , iar pe fundal ea deschide gura doar pentru a ţipa . Ai impresia că cineva a pus-o  pe repeat şi începi să te enervezi şi să acumulezi ură , dar continui să taci . Apare liniştea apăsătoare după care îţi cere să faci anumite lucruri , lucruri de care te face să te simţi inapt deşi le faci zi de zi  . Şi îţi vine să te descarci precum un tunet zguduie cerul , vrei să spui cuvinte nu tocmai ortodoxe , dar ţi în tine pentru că şti că orice cuvânt te va costa scump . Îţi vine să-ţi iei câmpii sau îţi vin gânduri negre , dar nu  , astea n-au ce căuta în capul tău . Îţi aminteşti că acum câţiva ani erai pe punctul de a pune capăt iadului într-un mod drastic , dar ai avut noroc cu prietenii care te-au oprit la timp . Tot ei te-au crescut moral şi ţi-au arătat că nu merită şi că astfel de decizii nu trebuie să mai existe vreodată în mintea ta .

Te retragi cu lacrimi în ochi în camera ta şi te simţi ca un nimeni şi vrei să pleci dar nu poţi . Te bagi în pat măcinat de gânduri şi de plâns şi te întrebi cât mai trebuie să verşi lacrimi din cauza ei?

Dar speri că într-o zi vei fi şi tu pe picioarele tale şi o să ai puterea să pleci departe de toate . Până atunci mai ai o lacrimă în ochi şi te minţi că ai un înger păzitor care va avea grijă ca totul să fie bine . Dar îngerul are cancer la aripi şi acum zboară în jos , dar nu e înger are cancer, totu-i pe dos….

Corporatisti preocupati doar de jobul lor, oameni ignoranti- care habar n-au pe ce lume se afla, femei la cratita, femei supuse barbatilor, oameni fara simtul umorului, oameni care nu stiu de gluma, oameni care vad numai drumul drept al vietii si nu iau si cate o curba din cand in cand… M-AM SATURAT DE VOI!

Vreau sa am in jurul meu oameni care isi pun intrebari existentiale, care sa imi recomande carti excelente, muzica faina, care stiu ce e ala un film bun, oameni cu imaginatie, cu hobby-uri, oameni care au pareri despre teoria conspirativa a expeditiei pe luna dar si despre castigatorii Oscarului din 2011. Vreau in viata mea oameni cu o doza de nebunie.

tu de care om eşti?

Inima este dependentă de jumătatea ei . A dat şi anunţ în ziar, caută om cu o jumătate de inimă. Obligatoriu bărbat cu sânge cald… Nu ştiu ce să mă fac. Pot oricând să mă împiedic şi să cad într-o depresie . M-aş interna …dar se mai pune zahăr în perfuzie?:))

Când eram mai mică lumea era tot imperfectă şi tot probleme cu inima aveam….respiram lent şi iubeam prea repede….aveam probleme şi cu ochii nu vedeam băiatul potrivit…. Am încercat să-mi scot unele amintiri din minte . Nu ştiam că e atât de dificil, sau că se poate, mai ales că sunt amintiri atât de dureroase… Scriu astea pentru că vreau să mă căsătoresc cu oglinda mea. Are simţul umorului şi, cel mai important, râde la glumele mele. Apreciez asta foarte mult, mai ales că pe ceilalţi îi indepărta .
Dar acum ştiu că ea e cea cu care vreau să mă căsătoresc . Îmi permiteţi ?

Nu, în niciun caz! Eşti prea egoistă!

Nu pentru că îmi doresc ci pentru că aduce cu sine atât de multă durere, atât de multă suferinţă…

Pentru că atunci când este vorba de cineva de lângă noi, moartea ne ia şi o parte din viaţa noastră cu ea. Şi pleacă…

Durează o fracţiune de secundă, cât o clipire din ochi…

Eu, pot muri azi, pot muri mâine, pot muri peste un an, doi, sau 10…

îmi  este teamă…. dar am învăţat să accept. În fiecare zi, învăţ mai mult şi tot mai mult. Moartea, înainte să ne întâlnim cu ea faţă în faţă, are ea grijă să treacă pe lângă noi, răpindu-ne fiinţe dragi, suflete pereche, oameni pe care îi iubim şi preţuim…

Şi ne întrebăm, banal, ca toţi ceilalţi ce au trecut prin aşa ceva: de ce?

De ce scriu despre toate acestea? Pentru că mă gândesc cu groază că deja am pierdut trei prieteni foarte buni în mai puţin de un an…toţi răpuşi de o moarte urâtă….

Pentru că sunt egoistă. De ce? Pentru că urăsc să simt durerea pierderii. Nu pot  îndura, sufăr enorm, atât de mult încât mă  pierd  pentru totdeauna… Mă gândesc pe de altă parte că e îngrozitor să mori.

Dispar persoanele iubite, prietenii, dispar toate lucrurile pe care le-ai cunoscut… Încetezi să exişti.

Poate există suflet, poate nu, poate nu devii chiar nimic, însă răspunsul la întrebarea asta îl voi afla mai târziu…

Cert e că, în clipa aceasta simt că trăiesc. Nu sunt deprimată, ci vreau să trăiesc viaţa până la ultima clipă. Să pot face tot ce-mi doresc pentru mine, pentru cei pe care îi preţuiesc şi-i iubesc. Ce ar fi dacă toţi ne-am trăi viaţa spre a face lucrul acesta să conteze ? Oare e atât de greu ?

Mi-e dor să am un metru douăzeci şi păr brunet şi să alerg prin curte. Mi-e dor să mă trezesc cu ciripitul rândunelelor în urechi şi să mănânc fructe necoapte. Să joc şotronul şi elasticul şi să înfiinţez trupe. Mi-e dor să fac picnicuri pe câmp şi să beau suc cu paiul în ambalaj piramidă. Să merg cu păpuşile “la plajă”, iar pe urmă, când soarele devine prea puternic, să fac parada modei prin casă.Mi-e dor să pierd jumătate de zi făcând haine păpuşilor în scara blocului sau jucând şeptică şi chems pe perechi până când nu mai pot distinge cifrele de pe cărţi.

Mi-e dor ca timpul să aibă răbdare cu mine. Să alerg, să mă plimb cu bicicleta, să mă joc de-a v-aţi ascunselea şi să mă întorc acasă doar ca să mănânc. Mi-e dor să n-am alte griji decât nişte dictări şi probleme cu segmente care stau în calea fericirii. Să mă trezesc la 5 dimineaţa ca să văd soarele răsărind şi să muşc cu poftă din felia de pepene roşu, fără teama că o să mă “lipesc”. Mi-e dor să mă plimb prin zăpadă în cizmuliţele mele albastre şi îmblănite trăgând după mine săniuţa pe străduţa amicei mele . Mi-e dor de pantalonii rupţi în genunchi, de cucuie şi de bătăile cu apă, de serile calde de vară şi de luptele cu baloane cu apă .

Azi am fost în locurile copilăriei mele . Şi mi-e al naibii de dor de tot.

Ca orice fată/femeie obişnuiesc să colind magazinele .

Într-una din zile dau şi eu peste un top foarte drăguţ  , ceva în genul unei rochiţe fără bretele . Mi-a luat ochii nu alta , danteluţă , trandafiri roşii pe ea …ce mai am cumpărat-o . Evident când cineva îşi cumpără ceva are tendinţa să se etaleze imediat cu obiectul procurat . Uite că după două zile apare şi la mine ocazia asta , sunt invitată la un suc , foarte mândră de top îl îmbrac .

În timpul serii observam că ceva nu e în regulă….mi se părea că vântul bătea mai tare decât părea….surpriză bluza mea era situată undeva sub nivelul pieptului…motivul? Am constatat că bluza avea 25% licra ( note to myself : niciodată să nu mai cumpăr haine care au material sintetic în ele) şi sutienul era dintr-un material lucios şi asta îi permitea bluzei să se deplaseze . Am fost salvată de idea mea genială de a-mi lua şi un bolero pe deasupra . Tot timpul serii am fost ocupată cu ţinerea bluzeila locul ei….până la un moment dat când persoana care îmi făcuse invitaţia mi-a zis : “vrei să-i spun chelneriţei să aducă un scotch să-ţi fac nişte bretele?” . M-am strânjenit puţin şi am încercat să-mi pun bluza la loc de fiecare dată când persoana nu era atentă (nu ştiu dacă mi-a ieşit…dar mă rog am încercat) .

Sfat pentru fete/femei nu cumpăraţi orice chestie care vă face cu ochiul , cercetaţi-o şi abia apoi cumpăraţi…ştiu că e greu mai ales că shoppingul e un fel de terapie pentru noi sexul femininJ)

După două ore de somn mă îmbarchez şi eu ca să plec spre #SMSSIBIU.

Deşi nu ne ştiam face to face toţi de acolo ne purtam de parcă ne cunoşteam de o viaţă…Ajungem la hotel Continetal , ne luăm ecusoanele (care spre deosebire de alţii mi-au plăcut) şi ne aşezăm confortabil pe scaune.Marta Uşurelu a fost “gazda” evenimentului.

În prima parte a conferinţei a apărut în faţa noastră Vali Petcu , Cristian Stavar care a făcut ca prezentarea să fie un dialog între el şi noi nu un monolog , apoi a venit Bobby Voicu şi Mihaela Nicola . Aceştia ne-au împărtăşit din experienţele lor şi ne-au învăţat cum să folosim Social media în folosul nostru . Pe parcursul primei părţi s-a dezbătut ideea dacă un blogger este sau nu o “curvă” a social media…după părerea mea zic că nu din moment ce bloggerul alege ce face şi ce nu . Apare şi prima pauză de cafea , timp în care unii au discutat despre “posibile” afaceri , iar alţii ne-am destins cu nişte glume .

Partea a 2 a îl surprinde la microfon pe bine cunoscutul Cristian China-Birta care ne-a prezentat un proiect produs de el numit Blogal initiative , proiect care are ca şi scop îndrumarea noilor blogeri . Chinezu a fost urmat de Alexandru Negrea . În partea asta toţi susţin că am fost şi suntem crescuţi în negativism , probabil , nu zic nu , dar dacă eşti suficient de deştept şti să alegi părţile bune oferite de online şi offline . Atmosfera a devenit puţin plictisitoare când s-a început să se vorbească de cifre . A urmat pauza de prânz şi asta scurtă deoarece ca să tragi învăţăminte îţi trebuie timp mult…

Am început în ritm alert a 3 a parte cu Ruxandra Predescu Community Manager FITS..În partea asta am început să ne destindem , să prindem curaj şi să ne ridicăm în picioare şi să găsim răspuns la întrebările cu care  am venit de acasă sau care ne-au apărut în minte pe parcursul zilei . Deşi majoritatea eram obosiţi am continuat să o ascultăm pe Miruna Siminel , o domniţă drăguţă şi fără fiţe . La microfon a urmat Georgiana Gheorghe manager la Danone , pe când ne pregăteam de somn Cristian Dorombach a venit cu un filmuleţ drăguţ legat de reţelele sociale , un fel de musical care ne-a mai animat . Ziua s-a încheiat cu Ella Marin , care a trecut peste emoţiile de dimineaţă şi a apărut cu zîmbetul pe buze în faţa noastră .

Evident “după muncă şi răsplată” unii dintre noi ne-am adunat seara în Music Pub şi ne-am dres cu nişte berică .