Daily Archives: October 5, 2018

Frica de triplu X

Cred că mi-am petrecut o mare parte a vieții fiindu-mi frică de lucruri. Îmi doream să fiu perfectă pentru toată lumea din jurul meu. Pentru șefu, pentru prieteni, pentru el. Am uitat în timp, că singurul om pentru care trebuie să fiu perfectă sunt: EU.

M-am uitat cu groază la calendar încă de acum doi ani. Luna aceasta de septembrie a fost una de care mi-a fost foarte frică. Am făcut de-a lungul timpului mișto de toți prietenii mei. De frica lor pentru schimbarea de prefix.

Ca întotdeauna, roata e rotundă și s-a întors foarte frumos. 

M-am trezit dimineața privindu-mă în oglindă. Gata. Cumva nu mai aveam scuze și trebuia să accept. Negarea venea de la o distanță foarte mare, sufletul meu îmi striga în minte ”25!!!25!!!25!!!”

Mă plimb printre oameni pe sradă, privesc noile generații care vin din spate. Copii care fug cu ghiozdanele în spate strigând. Într-o zi, am să vă angajez, mă gândesc eu încercând să îi evit, ca să nu ne doborâm reciproc. Adolescenții sunt ocupați să-ți facă selfie-uri în auobusurile fancy ale primarelui. Pensionarii schimbă idei despre legumele, iar toamna se lasă, rece, peste oraș.

Ne schimbăm și evoluăm în fiecare moment. Frica din sufletul nostru nu o să fie mai mică. Reușim să lucrăm cu ea, în timp ce ne transformăm într-un Don Quijote al propriei vieți. Luptăm cu mori de vânt sau ne complacem într-un loc unde e cald, detestând diminețile. 

Avem obiceiul să ne adâncim în gândurile noastre doar la schimbări majore din viața noastră. Nu prea ne plac alea, dar totuși, viața  ne amintește de ele prin schimbările de vârstă. Prin faptul că fie că vrem sau nu, va veni din spate anxietatea și marea dilemă despre viața noastră. Vine și ne mușcă de toate fricile și gândurile pe care le-am ascuns cu grijă atâția ani.

Nu știu ce e de făcut după. Nu știu nici când și dacă se oprește vreodată.

Ceea ce știu, e că e greu să reziști atunci când simți că mintea ta o ia razna. Moralul tău apare din senin undeva sub nivelul mării. Sub orice nivel de a vrea sa existi. Totuși, trebuie să o iei, pe o cale sau alta. Trebuie să realizezi cum este cel mai ușor să ieși. Anxietatea și frica schimbărilor. Frica de a fi împăcat. Nevoia constantă de a demonstra ceva cuiva – în special ție. Frica de numere: 25, 30 , 35, 40. Totul ese ca o combinație ironică dintre bingo și lotto, cu viața și gândurile tale prinse la mijloc.