Pinguinul din statia de autobus

Noaptea încă nu s-a ridicat de peste oraș. O cred și eu, a fost frig azi-noapte, cred că și ea – săraca – a înghețat. Oameni confuzi pe străzile orașului bântuie de parcă sunt în căutarea celei mai mari doze de cafea intravenoase pe care ar putea să o ia la ora la care nici zorile nu și-au deschis pleoapele. Metaforele curg în mintea prea confuză, printre gândurile zilei și așteptarea eternă a zilei de salar. Maturizarea vine în așteptarea continuă a zilei de salar, restul zilelor sunt doar niște zile de luni deghizate în mini weekenduri – pseudo concedii de două zile.

Cojoacele pufoase, căciuli și glugi, nasul în telefon și un legănat de pe un picior pe altul în stația de autobus. Așa trec minutele prețioase ale dimineții. Toți adunați într-un colț, mini-pinguini care așteaptă să vină baba Dochia să îi dezbrace. Unde esti bunico, tu cu toată căldura ta, hai azi că mor de ald și de frig. Confuzia se blochează la fel ca minutele pe tabela care anunță ora la care va veni limuzina comunală.

Poate că duamna primar nu s-a îndurat să le dea bucureștenilor această bucurie pentru a nu-i amăgi. Dar noi aici , în inima Ardealului, unde timpul stă în loc până devii prieten cu el și poți să în chemi unde vrei tu… Aici nimeni nu pierde timpul. El e acolo unde l-ai lăsat. În stație, blocând tableta de afișaj.

Minutele trec, cel puțin cele de la ceas. Celelalte din jurul tău s-au oprit. Poate ceasul companiei de afișaj s-a oprit sau e tabela stricată. Poate timpul ne joacă feste. Hai mă, timpule, lasă-mî în treaba mea!

Dar apoi vântul rece vine iar, norii încep încet să se risipească și parcă dintr-un colț al orașului auzi cum dimineața începe să se ridice ușor din pat și să își bea cafeaua. Soarele răsare într-un colț al garajului companiei și un gigel probabil strigă prin parcare: Haide bă, că te așteaptă muritorii, hăhăhăh!

Zgribuliți ca pinguinii, facem trotuarul. De pe un picior pe altul, cu gâtul lungit după mașină. Apoi șoc și groază, apar. Apar pe rând cam toate de care ai și nu nevoie. Bălăngănindu-ne ca pinguinii, mergem toți să așteptăm să ni se deschidă ușa.

Diminețile încep atunci când o ușă se deschide și tu te bucuri că cel de lângă tine are un parfum mișto.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.