Monthly Archives: December 2017

Un dulap plin de haine si amintiri

După secole de insistenţe şi şantaje emoţionale, m-am lăsat convinsă să fac o curăţenie maximă şi generală în dulapul meu de haine. Am chemat o prietenă să mă ajute, pentru a scăpa de tentaţia de a păstra anumite hăinuţe.

Este ciudat cum tot trecutul, toate amintirile se păstrează în haine, nu în poze. Cu greu m-am lăsat convinsă să renunţ la o parte din ele. Rochiţa aia pe care o port de milenii, care are legende de petreceri legate de ea. Bluza aia pe care n-am mai purtat-o de când era Funar primar, dar care la vremea aia îmi plăcea la nebunie.

Renunţatul la trei saci de haine, care îmi sprijină acum dulapul şi aşteaptă să găsească o familie care să se bucure de ele aşa cum m-am bucurat eu, câţiva ani buni de zile. Amintirile hainelor continuă cu altcineva, alţi oameni care vor vărsa suc pe ele, le vor uita în coşul de rufe.

Este uimitor căt de mult ne ataşăm de lucruri şi devenim oameni care le păstrează ascunse pentru că ni se pare tot mai simplu să ne amintim de momente. Avem toată tehnologia să ne amintim lucruri prin poze sau aplicaţii care ne plimbă înapoi prin timp şi prin tot ce am făcut, dar noi totuşi insistăm să ne legăm la o tonă de lucruri care ocupă spaţiu. Haine pe care le vom purta într-o zi sau un sertar de nimicuri pe sistemul nu se ştie niciodată.

E greu să renunţi la un teanc imens de haine, dar holbatul la ele în saci ajută mult peste momentul de closure şi realitatea faptului că uneori, trebuie să renunţi la trecut şi să faci loc (în dulap) pentru un viitor mult mai frumos.

 

Oscilatii (5)

De multe ori, tot haosul din viaţa mea se combină într-un nwesfeed prea rapid. Totul trece pe lângă mine, invitaţii la care dau seen-interested. Zilele zboară destul de repede când speri doar să ajungi undeva şi te bazezi pe o reţea socială să îţi amintească să trăieşti şi altundeva. Trăitul într-un mare cerc de somn+muncă+promisul unei petreceri este oarecum enervant.

După multe (mai precis tone) de insistenţe, într-o zonă foarte ciudată a oraşului, o prietenă de-a mea mă prosteşte să merg la o petrecere în inima pădurii. Eu, domnişoara iubitoare de asflat, cu bocanci în picioare, fără o frontală, mergând aiurea prin pădure la o petrecere, la propriu în inima pădurii. Dacă nu mi-aş iubi prietenele aşa de tare, probabil nimic nu m-ar fi convins să ajung acolo.

Dar scepticismul meu a plecat undeva, când am descoperit ce mişto sunt genul acesta de petreceri. Pădure, copăcei, oameni mişto, muzică superbă, dj care pune o muzică pe care în general nu o ascult, dar îmi place.

Da, aşa am descoperit eu, târziu – spre ruşinea mea – Oscilaţii .

Oscilaţii este despre muzică şi oameni care se distrează, adunaţi toţi la un loc, Uiţi de tot ce este în jurul tău pentru câteva ore, reset-ul îl dă muzica şi atmosfera mişto. Oamenii noi sunt întotdeauna mult prea prietenoşi.

Oscilaţii este despre noi, toţi cei care suntem mult prea ocupaţi să ne relaxăm. Care căutăm o tonă de motive să ne complicăm viaţa şi căutăm un loc în care să evadăm din cotidian, chiar şi pentru câteva ore.

Oscilaţii este despre muzică mişto. Iar un alt capitol se scrie sâmbătă, 16 decembrie 2017, pe Piezisă în El comandante. Eu garantez că ne vedem acolo şi că reset-ul muzical merită!

M-am mutat in prezent

Am renunțat de atâtea ori încât, la un moment, nici nu mai aveam voință să încep. Motivația era mult prea mică în comparație cu renunțarea. Să renunți e foarte ușor, chiar și la ceva ce ai construit – nu treptat – câțiva ani. Privești în urmp, tragi perdeaua, întorci spatele și gata. Ai renunțat. Închizi ușa, geamul, cufărul, închizi ceva. Mintea.

Motivația trebuie să vină din tine, altfel, care mai este rostul de a te trezi dimineața și a zâmbi. Care este rostul de a te bucura de mirosul diferitelor anotimpuri, mirosul ceaiului în seri târzii de toamnă, mirosul cafelei combinat cu ceața dimineața. Mesajele de la mama: am făcut prăji. Te aștept mai târziu să îți iei o bucată.

Am petrecut o parte bună de timp privind în urmă și adresându-mă spre un viitor destul de vag. A fost o prostie, am știut asta atunci, o știu și acum. Am simțit că înainte de orice, trebuie să mă împac cu trecutul. Cu tot ce s-a întâmplat. Toate deciziile luate pe care mi le-am pus la îndoială atât timp. Cu toate lucrurile pe care le-am făcut sau nu. Tot ceea ce s-a întâmplat sau ce am vrut să se întâmple. Gândurile care mi-au vâjâit în minte atâta vreme, melodramele și telenovelele care se desfășurau live în capul meu. Toate astea, nu are niciun sens să fie puse la îndoială. Oricum sunt lucruri care au fost și aparțin acelui trecut. Au fost. Acesta este cuvântul cheie. Tot ce mai rămâne este să trag linie, să zâmbesc, să mă bucur și să îmi aduc aminte câteva concluzii:

Pentru a putea să zâmbești mai mult atunci când te uiți la trecut, trebuie să te bucuri de prezent cât mai mult.

M-am mutat în prezent, am lăsat tot ce am găsit aici în trecut, iar acum, rămâne doar să șlefuiesc prezentul într-un alt fel. De ce în alt fel? Pentru că în fiecare zi sunt al om. Nu am să mă transform într-un om care o să înceapă o tonă de discuții motivaționale pentru a putea merge mai departe. Știu și mă cunosc. Mantrele motivaționale mă amuză la fel de mult ca un horoscop bine scris. Accept și respect toți oamenii care cred în ele, dar eu, sunt mult prea cinică pentru așa ceva. Am decis astfel ca toată munca mea pe acest jurnal să capete o altă formă. Iar asta, sper doar că va bucura câteva priviri. Atât